Buna. Stiu ca e a nu stiu cata oara cand spun chestia asta,insa am o problema in jurul careia ma tot invart de ani de zile si atunci cand cred ca e mai bine,reapare. Mai exact,cearta.
Ei bine,eu de mica am fost foarte certata si criticata,mai ales de parinti, eram pedepsita des pentru ca aveam un comportament nu prea ok. Chestia asta s-a transpus si in viata mea de zi cu zi, ulterior aparand o stima de sine foarte scazuta, o usoara depresie si chiar ganduri suicidale la un moment dat. Mi s-a intamplat si in generala in clasa a 5-a sa fiu criticata de mai multe profesoare,datorita faptului ca aveam o problema cu rasul in ore si chiar daca nu radeam tare,di doar se vedea pe fata,ele aveau o problema cu chestia asta si mi-au spus mai multe chestii cam urate,cum ar fi ca sunt nebuna,ca sunt ranjita si aeriana si ca nu prea sunt atenta la ore. Chestia cu atentia nu era adevarata, mereu ma uitam pe probleme si asa, doar ca cum am fost acum diagnoticata cu ADHD, simptomele au aparut inca din clasa a 4-a (acum sunt a 10-a).
Vazand ca profesoarele respective nu erau multumite la momentul actual,incepusem sa cad intr-o chestie de asta urata,ajunsesem sa cred ca tot ce spuneau ele e si adevarat.
Ce voiam sa zic de fapt e ca chestia asta se mai intampla si acum,simt ca absolut nimeni nu ma intelege doar pentru ca ei nu au trecut prin ce trec majoritatea adolescentilor in ziua de azi,nu prea am prieteni,toti au ras de mine ca sunt prea slaba, ca am dintii strambi, ca sunt tocilara etc. chiar daca eu aveam note relativ ok, dar nici chiar 10 pe linie. Ei voiau sa fiu ca ei,sa fiu asa manelista clasei si tipa aia extrovertita care e prietena cu tot liceul. Multe persoane m-au judecat si ma judeca inainte sa ma cunoasca,doar datorita faptului ca sunt urata si am o personalitate mai dubioasa.
Am probleme si cu taica-miu pe acasa,eu stau la bloc,insa in fata blocului e o haita de caini care au mai sarit pe mine si mi-au provocat o frica severa, iar el mereu tipa cand ii zic sa ii goneasca, am ajuns odata si la spital din cauza atacului de panica de la faza cu cainii. El e si mai batran, la 48 de ani are o mentalitate total diferita fata de mine si asta e normal,dar eu consider ca nu e ok sa trec prin astfel de critici si probleme la varsta mea,ca oricum in viitor o sa fie si mai multe pe cap.
Deci,am ajuns o persoana extrem de sensibila,cand cineva ma critica imi vine sa plang iar apoi nu mai vreau sa mai interactionez cu persoana respectiva. Am incercat sa imi dau seama ca nu tot ce se intampla e din vina mea,insa daca analizez bine,tot vina mea iese si dupa ma simt ca d***u toata viata (scuzati limbajul,insa sunt nervoasa tare la momentul asta).
De asta nu am nici prieteni, ma considera ciudata pentru ca am o altfel de personalitate si nimeni nu ma intelege, sunt rare persoanele ca mine si nimeni cnu rezoneaza cu mine.
Voi cum ati proceda in locul meu? Dar fara psiholog, am schimbat vreo 2 dar e efectiv degeaba.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook