Sunt baiat, 19 ani. Am o problema care m-a facut sa imi urasc viata inca de mic. Si anume sunt foarte timid. Am stat si mult in casa, in general la seriale! Faza e ca am tot incercat sa scap de aceasta timiditate dar nu reusesc. Am tot iesit cu prietenii prin oras ca sa ma ajute, nu am treaba cu ei insa cand intalnesc oameni noi nu ma pot acomoda cu ei. Acum lucrez, ma simt aiurea printre atatia oameni, abia scot cateva vorbe. Uneori nu ma mai pot concentra la servici, incep sa tremur, sa transpir si ma panichez rau. A inceput sa imi placa de o fata de acolo, ea e in alta parte doar ca atunci cand ma vede se cam tot uita la mine. Poate pentru ca si eu ma tot uitam cand trecea pe langa mine. As vrea sa vorbesc cu ea, dar emotiile nu ma lasa, sunt anxios si cateodata simt ca toate astea ma baga in depresie. Cand am fost copil am fost si luat des la misto si am trecut prin mai multe feluri de prieteni falsi si altele. Ceea ce m-am cam izolat de lume, am doar cativa prieteni. Poate si asta a fost o greseala, nu ma mai pot acomoda in societate. Oricum nu cred ca ma va ajuta cu ceva vreun raspuns de aici, am scris asta pentru ca as vrea sa vad si parerile altora. Stiu ca mai sunt si altii in situatia mea, as vrea sa ii aud si pe ei. Voi cum va simtiti?

Și eu am fost mai timida, retrasă în timpul școlii dar după liceu m-am mutat intr-un oraș nou, am cunoscut oameni noi, m-am acomodat si cu timpul m-am schimbat.
Vreau sa zic că nu este usor să scapi de timiditate, dar in timp poti sa te schimbi. Uneori ai nevoie de o schimbare, de lucruri noi. Poate sa cunosti oameni noi.
Ai incercat sa cauți ajutor profesionist din partea unui psiholog?
Poate te ajuta.

Si eu ma simt la fel nu ma pot integra in niciun grup deoarece sunt foart timid si emotiv dar ia-ti acei prieteni si alti oameni necunoscutiti si iesiti afara in continu cam intr-o luna o sa scapi dar daca chiar e grava fa cum faci si eu 6 bari talpa si imi iau inima in dinti si ma duc

Fiecare are felul lui de a fi. De ce nu incerci un terapeut? Sau un psiholog? Gaseste unul bun, intereseaza-te, pe mine cel putin m-a ajutat foarte mult cu anumite p.robleme Nu i chiar asa usor sa iesi din zona ta de confort pe cat zice lumea)
Funda?

Sunt intr-o oarecare situatie similara, nu ca as fi timid sau anxios, ci pur si simplu nu suport oamenii si nu-mi place sa stau in jurul lor, asa ca incerc pe cat posibil sa iau cat mai putin contact cu ei dar nu inchizandu-ma-n casa, nu este o solutie asa.
Nu e nimic in neregula cu tine, i nschimb incearca sa bagi fata aia in seama daca spui ca-ti mai trage priviri, chiar daca simti ca-ti cade lumea in cap, o faci o singura data si e extrem de posibil sa merite. O persoana ca ea te-ar putea ajuta enorm iar asta o spun din propria experienta.

Si eu am fost timid si inca mai sunt,faza e ca nici nu prea ai ce discuta cu uni,multi prefera barfa,prostia,glumele vulgare,eu prefer o conversatie intelectuala,despre stiinta,filozofie,religie,istorie,tehnologie,poate si tu esti ca mine, pe mine ma schimbat meseria care o am,fiind obligat sa vorbesc,desigur rar intalnesc persoane care le intereseaza tehnologia, dar le intereseaza cand vorbesc cu ei despre viata lor, interesant, pe oameni nu la intereseaza de tine ei vor sa vorbeasca despre ei, desigur nu intrebari de alea de detectiv si curiozitati simple, trebuie sa ai experienta in conversa cu cineva, sa il asculti cu atentie si sa vorbesti calm, isi recomand o carte care m-a ajutat si pe mine https://de.scribd.com/doc/27871946/Abilitati-de-Comunicare

Ai anxietate socială, chiar dacă lucrezi printre oameni si ai prieteni. Un timid nu urăște viata si e împăcat cu el, chiar dacă se acomodează greu. Deci nu devine depresiv din motivul asta.

La începutul vieții nu eram comunicativ, după care am reușit să mă integrez. Deși nu am prieteni mulți sunt mulțumit de ceea ce am ajuns. În timpul liber vorbesc cu prietenii sau cu colegii, dar poate cel mai mult m-a ajutat serviciul, unde vorbesc foarte mult, în engleză și parțial în suedeză. Prieteniile se leagă cel mai bine când ambii parteneri au ceva mai multe în comun.
Caută ceea ce îți place. Găsește acolo oameni de încredere. Testează-i și observă-le comportamentul în diferite situații. Ca să fii prieten cu cineva nu trebuie să fie în același oraș cu tine. Am prieteni care îmi sunt loiali în Austria, în Norvegia, în Islanda, în Țările de Jos. Nu trebuie să îți însusești cuvintele și gândurile celor care te invidiază pentru ceea ce ești. Alege să îi ignori dacă nu te simți în siguranță pe lângă ei sau ajută-i dacă au nevoie de ajutor. Uneori, dușmanii ne devin prieteni.
Propuneți ca în fiecare săptămână să cunoști o persoană nouă. Adaug-o la lista de oameni posibili prieteni. Analizează-i și vezi care îți merită sprijinul. Nu judeca după aparențe.

Nu am incercat, poate ca ma poate ajuta dar parca nu am curaj sa cer ajutorul unui psiholog, cu toate ca as vrea.
Ma mai gandesc si eu, ca ar fi mai bine sa ma mut intr-un alt oras, pentru ca aici din moment ce nu am socializat, nu ma mai baga nimeni in seama.
Spun asta, pentru ca tot am incercat sa vorbesc cu fosti colegi de scoala, sau chiar vecini, dar vad cum ma ocolesc si daca ar fi sa vorbeasca cu mine, spun cateva vorbe pe fuga si pleaca.
Asa ca nu are rost sa mai incerc, am o mica gasca. ca sa zic asa, cu care mai petrec timpul.
Dar ei nu prea cauta persoane noi, ei ma stiu mai tacut intre alti oameni, dar nu ii deranjeaza deloc chestia asta. Nu mi-au spus niciodata ca nu vorbesc sau ceva de genul.
Cu ei vorbesc deschis, nu sunt "timid" in fata lor, doar ca nu se baga nici ei in vorba cu majoritatea, ceea ce m-i se pare ca nici ei nu ma pot ajuta!

Din moment ce ranile au format radacini adanci, nu am cum sa scap intr-o luna. Chestia cu alcoolul functioneaza cat de cat, dar nu asta este solutia.
M-am gandit la niste antidepresive usoare, dar nu cred ca se vinde vreunul fara prescriptie!

Nu spun ca nu as cere ajutorul unui psiholog, doar ca nu prea am curaj sa o fac. M-am gandit la niste antidepresive usoare, macar sa nu ma mai transform intr-un nostalgic!

M-am gandit si eu ca daca m-ar intelege, cred ca m-ar putea ajuta.
Totusi, nu am curaj sa ma bag in seama cu ea, din moment ce sunt extrem de anxios.
Foarte rar se intampla sa am o stare de bucurie, si sa uit aproape complet de emotii.
Cum am raspuns si mai jos, niste antidepresive poate ma ajuta!
Mai demult ma gandeam la sinucidere, stiu ca suna naspa dar cand esti slabit si nu ai puterea sa faci ceva, te intristezi.
Chiar si daca cineva vine si isi bate joc de mine, nu prea am puterea sa ii raspund inapoi.
Nervii se acumuleaza si incepe sa imi bata inima din ce in ce mai tare!
Apoi cand ajung acasa, imi spun "De ce naiba nu i-am dat cateva?"

Stiu exact cum te simti, crede-ma. Intr-o zi ai sa prinzi curaj un pic, chiar daca-i doar pentrul momentul ala si-ai sa te bagi in seama cu ea si poate chiar o sa te accepte iar atunci cu siguranta o sa fie mai bine, doar spera! Si putin curaj, doar putin acolo.

Tocmai de la astfel de oameni, cred ca am devenit asa.
Ma pasioneza muzica rap, in general imi pun durerea sau gandurile pe foaie, si la final ma mir cat de trist suna!
Normal ca si eu prefer altfel de discutii, iar oameni cu caracter sunt putini, sau cel putin in cazul meu! De multe ori, simt ca numai suport si sunt scarbit pana peste cap de aceasta lume.
Tin sa cred ca eu sunt devina, pentru ca nici nu ma pot exprima, pur si simplu ma pierd cu totul!

Si eu sunt cateodata mizantrop,dar nu putem trai fara alti,decat daca am sta in pestera,ne folosim uni de alti,asta e adevarul,avem nevoie de alti,de iubire,socializare,de aprecierea altora, asta e adevarul omul vrea sa fie apreciat, iubit, admirat, cine spune ca nu e asa minte

Se vede ca nu esti intr-o situatie similara! Nu poti sa imi spui mie ca un timid nu poate deveni depresiv, atunci cand nu te poti exprima, nu poti face mai nimic in societate pentru ca nu ai puterea sa o faci. Ajungi sa te descurajezi total, fobia sociala te ingroapa in nostalgie!
Ajungi sa te injuri singur din cauza ca esti luat peste picior, si nu reactionezi cu nimic cu toate ca toata furia si nervii se aduna in tine!
Daca ajungi sa fi ranit rau intr-o zi, toate astea se aduna la un loc si creeaza niste stari proaste, din care ajungi sa te gandesti pana si la sinucidere. Deci nu ai cum sa fi impacat cu tine, daca traiesti astfel de lucruri.
Un timid normal, poate ca da! Dar niciodata unul cu stari similare!

Ai eu stau mai mult închisă in casa la seriale cand nu lucrez. Reusesc la lucru sa vorbesc ceva cu colegele dar cand lucrez la caserie fac des greșeli de la emoții.

Niciodata nu am judecat dupa aparente, si nici nu am facut vreodata comparatie intre alte natii!
Fiind extrem de anxios, mi-e greu sa port o discutie cu cineva, as putea spune ca cunosc cate o persoana noua in fiecare saptamana.
Eu nu sunt multumit de mine, si nu stiu daca o sa fiu, de la o discutie naspa ajung sa ma descurajez.
Nu sunt sigur pe mine, zilnic ajung in situatii prin care nici nu stiu cum sa reactionez!
Mai dau si de cate-o persoana calma, incerc sa socialiez cumva pentru a nu lasa o impresie proasta, si ca sa imi maschez timiditatea ma prefac ca sunt obosit!

Ți-am spus că prietenia poate fi fără granițe. Încercând să nu pari ciudat sau să nu lași o impresie mai puțin bună despre tine, încercând să ieși din starea ta, ajungi în același loc de unde ai plecat.

Te inteleg perfect, emotiile alea care nu te lasa sa te exprimi si nici sa te concentrezi la locul de munca, sunt cele mai naspa.
Avem calitati mari si putem face mult mai multe de atat, dar fobiile astea ne tin pe loc!
Nu stiu exact situatia ta, dar eu aproape zilnic m-i se intampla cevs legat de anxietate.
Am mai spus in mai multe raspunsuri dar o mai zic inca o data, niste antidepresive ar fi de ajutor pentru a ne calma tulburarile si calma gandurile! Ai grija de tine!