am 17 ani. Si am si eu o intrebare. ar trebui sa consult vreun medic sau vreun psiholog dacaa am probleme cu nervii? adica eu nu imi pot controla nervii.si s-au intamplat cateva incidente neplacute. de exemplu acu vreo 2 ani am sarit la tatal meu. eram sa-ii dau in cap... anul trecun l-am impins pe unchiul meu de era sa vina rau de tot cu capul de perete. pe moment nu am consientizat ceea ce am facut. doar ca asa ma reactionat la nervi. si azi la ora de tic am dat test si proful s-a luat de mine doar pentru simplul fapt ca m.am uitat la telefon cat e ceasul si a crezut ca copii si mi-a luat telefonul si tot zicea ca o sa-mi puna 1 in catalog. sincer imi venea sa ma ridic din banca si sa izbesc tot din calea mea si cine stie ce se intampla daca ajungeam in fata profului. dar am incercat sa ma abtin si mi.am pus capul pe banca si simteam cum mi se irca nervii in cap si au inceput deodata sa-mi curga lacrimile. si da ..am plans. ceea ce e un pic cam rusinos pentru ca sunt in clasa a douasprezecea. si nu e prima oara cand incep sa plang doar ca sa nu reactionez dupa cum ma coordoneaza mervii. si as vrea sa stiu daca as putea primi o adeverinta ceva de la un medic precum ca am probleme pe fond nervos. nu de alta dar imi e frica ca o sa fac ceva necugetat si nu am nimic la mana precum ca am o problema. si asta nu e tot. eu sunt o fire foarte timida si ma emotionez repede. si chiar si cand trebuie sa vorbesc ceva mai important mai ales despre familia mea cu o persoana straina mie imi dau lacrimile. si ma pierd complet. va rog. dati-mi un sfat

Sun constienta de toate chestiile pe care le gresesc. dar totusi in timpul orelor nu pot pleca de nebuna sa ma plimb....si ma gandesc ca tot ce simt este din cauza tuturor celor intamplate in familie si nu numai. nu vreau sa dau vina pe famile. ca nah mau crescut. dar niste momemte din viata m.au atins..si au ramas semne. dar pe langa asta nu am incredere in mine. Imi e frica foarte des sa vorbesc si sa imi impun punctul de federe..si simt ca nimeni nu ma intelege. si iar plang ca sa ma linistesc. m.am gandit de multe ori sa merg la un psiholog. dar parca imi e rusine sa incep sa vorbesc cu el despre viata mea.

Nu iubire, nu ai nevoie de nici un psiholog sau psihiatru, ai nevoie de o persoana care sa te inteleaga si sa te accepte, astfel incat sa-ti directioneze toata aceaste iesiri pe drumul cel mai productiv al vietii.Nimic nu este bun sau rau, totul este relativ in viata asta

Am acea persoana. il am pe prietenul meu care ma accepta cu toate iesorile mele si nebuniile mele. dar simt ca nu e destul...cu toate ca cu el pot vorbi orice..simt ca parca ar fi altceva daca as putea vorbi cu mama. doar ca nu prea ma asculta. imi da raspunsuri seci. plus ca vorbesc cu ea doar la telefon. deci imi e cam greu sa vorbesc cu ea ceva serios!

Sa o zic pe placul tau, Esti nebuna, Glumesc, Nu esti capabila inca sa te controlezi, Un sfat? Dai cu toporul, Deoarece daca dai cu drujba cade de sus. Asa esti tu incearca sa te accepti tu in primul rand.

Aici ai dreptate. nu prea ma pot accepta pe mine insami! Mereu mi se pare ca sunt diferita de celelalte persoane..si stiu ca nu exista nici o persoana identica. dar tot nu ma simt bine in pielea mea

Nu suntem unici, esti diferita probabil fata de cei pe care ii cunosti tu, pentru ca, nu te ingrijora, mai sunt o multime de persoane cu aceleasi probleme ca ale tale.Prietenul tau te accepta si cam atat, insa pe langa asta ai nevoie, de comunicare, indrumare si sprijin, ceea ce foarte probabil ti-a lipsit in familie, de aceea si acest comportament acum.Nu esti nervoasa pe lume, esti nervoasa pe ai tai pentru ceea ce au facut si pe faptul ca nu intelegi de ce ti se intampla tocmai tie asta cand probabil cei din jurul tau par atat de fericiti. (Ei bine, nici ei nu sunt, doar ca isi controleaza sentimentele mai bine ).

Inainte de toate accepta ceea ce esti, o persoana care oricare alta, cu aceleasi drepturi la fericire ca si restul.Tu esti singurul tau prieten adevarat, deci nu vrei sa-ti faci rau singura gandindu`te la ce va spune X sau Y pentru ca la sfarsitul zilei, ei isi vor vedea de viata bine mersi, iar tu vei suferi.Cauta pe cineva de la care sa inveti sau citeste daca nu ai pe nimeni care sa te invete cum sa devii o persoana mai buna.Descopera`ti calitatile (reale) ca sa ai un sprijin atunci cand iti mai spui ca nu poti face "asta" si "aia" sau te consideri inferioara cuiva.Cauta`ti un scop in viata, ceva care sa te satisfaca din toate punctele de vedere, astfel incat, chiar daca ti se pare ca ai pierdut tot si ca nu mai rezisti, el sa ramana o lumina calauzitoare in viata ta. Te multumesti cu prea putin, pe cand tu ar trebui sa fii infometata de viata si sa o traiesti la potentialul ei maxim

Multumesc de sfaturi. o sa incerc sa invat din ceea ce ai zis tu.

Nu trebuie sa iti fie rusine. Ai incredere in tine si trateaza-te cu demnitate. Te va ajuta daca mergi la psiholog. Te va intelege si ajuta.