Aş putea spune că Michael Jackson este unul dintre puţinii oameni cunoscuţi din lumea asta cărora le port un respect deosebit(sau, mă rog, a fost). Omul ăsta a avut o personalitate incredibilă şi o mentalitate foarte impresionantă. Deşi era cel mai popular şi influent om din lume n-a lăsat acest aspect să-i strice cariera, a ştiu ani de zile cum să-şi modereze temperamentul şi cum să-şi gestioneze apariţiile pentru a fi mereu băgat în seamă. Bineînţeles, la început a fost umflat mult de presă, dar mai apoi şi-au dat şi ăia seama că Michael e mai presus de laudele unui ziar inept sau a unui post cu renume. Au început să apară porcării despre el: că are nu ştiu ce relaţii, că a violat pe nu ştiu cine, că e pedofil, etc. Cu toate astea, nimeni şi nimic nu l-a putut opri din drumul de a deveni unul dintre regii muzicii moderne.
De obicei, nu prea apreciez la oameni munca pe care aceştia o depun într-un proiect, atâta timp cât acesta nu este şi reuşit. Michael a avut şi unele proiecte nereuşite, dar pe care le apreciez oricum, fiindcă acest om voia să facă totul perfect şi voia să facă doar bine. Mulţi nu l-au înţeles şi mulţi l-au blamat, dar tot n-au putut să-i distrugă succesul.
El nu mi se pare că avea gusturi în materie de modă, el inventa moda, el avea propriul lui stil, la fel şi în materie de muzică, gesturi, mimică şi multe altele, după care mulţi alţi artişti al anilor '80 s-au luat şi după care unii se mai inspiră şi azi. Mişcările de dans au fost unice, la fel ca şi el.
Consider că este regele muzicii pop deoarece nimeni nu a avut melodii mai bune, care să aibă un anumit mesaj sau un anumit impact asupra publicului, la fel ca ale lui. A avut multe melodii, succese internaţionale în adevăratul sens al cuvântului. Muncea mult pentru fiecare melodie în parte şi punea suflet în tot ce făcea. Deşi avea un stil unic şi inconfundabil, nu a lăsat niciodată impresia că s-ar crede cel mai bun sau ceva de genul. A fost mereu un om demn de toată admiraţia.
Buna!
Michael ce sa spun eu despre el? nu prea incape aici cat de mult. Michael Jackson a fost si este un om minunat cu un suflet nobil care a vrut intotdeauna sa ajute lumea,copiii,sa o vindece cum spunea el.O legenda,un artist foarte mare,un:cantaret, dansator, compozitor, producator, designer desavarsit care a schimbat lumea modei si toata lumea in general.Nu toti oamenii simt ce are el si stii la ce ma refer acel ceva dumnezeiesc vocea lui slavita,subtire, ragusita si puternica in acelasi timp, miscarile lui incomparabile cu ce coregrafii sunt acum la cantareti.Un geniu al muzicii, un Om in adevaratul sens al cuvantului care de altfel a fost chinuit si numai rau a cautat lumea sa ii faca, ma refer la tatal sau si la lumea rea si cruda care il uraste.A suportat si invins multe dar a stiut sa isi pastreze capul sus.Cum sunt acum cantaretii vor fi mereu, ma refer la cei de la noi cu melodiile lor comerciale cu un ritm pe calculator si voce prelucrata dar ca Michael Jackson nu se vor mai naste niciodata nici peste 1000 de ani.El a fost si este unic.
Ca sa iti raspund si la a doua intrebare mie imi place totul la el.Cat despre gusturile in materie de moda mi se par geniale la vremea aceea,totul se potriveste perfect si mai ales ca tinutele sunt create de el.
Eu consider ca este Regele Muzicii Pop pentru ca merita, prin muzica, vocea, miscarile, sufletul lui a schimbat lumea. Popul pe care el il canta este cel adevarat nu ce avem acum...
A muncit mult de mic copil si daca stam asa sa ne uitam la toate melodiile si videoclipurile lor sunt geniale.Merita sa fie Regele Muzicii Pop si pentru ca a luat numeroase premii Gramy si de tot felul.
A fost o legenda si va ramane pe veci!
Muzica si creatile lui nu vor muri niciodata!
Ma bucur ca te-ai gandit la Michael, inseamna ca simti ceea ce simt si eu si toti fanii lui.
Vreau sa te felicit din toata inima ca l-ai ales pe el, mai ales ca te-ai gandit la el.
Ma bucur ca mai exista si fete care nu se gandesc numai la justin bieber si la Lalaband si alti superficiali.
Succes la scoala si sa iei 10! Nu am decat sa iti spun un sincer BRAVO!
Va multumesc din suflet amandurora pentru raspunsuri! Sincera sa fiu, m-ati facut sa plang. Ati vorbit asa frumos despre el... Intr-adevar, a fost un om minunat, pe care il respect! Sper sa nu va suparati ca nu va dau funda, dar nu pot alege! Sunt superbe amandoua, venite din inima! Multumesc inca odata! :**
Nu ai pentru ce!
Da asa este un om minunat si foarte deosebit.
Asta este opinia mea despre Mike, sunt o mare fana Mj, desi cred ca ti-ai dat seama.
Nu ma supar chiar din contra sunt foarte fericita ca te-am impresionat cu, cuvintele care le-am zis.
Exact din inima sunt venite.Te pup! O seara placuta sa ai!
Da, se vede ca esti o fana inraita! Stii cumva pe unde as putea sa gasesc jachete militare asemanatoare cu ale lui?
Am urmarit cateva videoclipuri in care canta live si se aude ca si cum ar fi in studio, ar inregistra melodiile respective. Si ma intrebam daca facea playback, mai ales ca si dansa! :-?
Spre exemplu: http://www.youtube.com/watch?v=CPhXFcAYcqM
sau http://www.youtube.com/watch?v=g9vRdAxfJAY
Am intrebat o fana el canta mereu live chiar daca este obosit.Pwp :*
Dar suna prea...bine, prea clar! Dupa o ora, el inca mai avea puterea sa danseze, dar sa si cante, in acelasi timp!
Da stiu este surprinzator Asta inseamna un artist adevarat, dar uite ca nici prea multa oboseala nu e buna.
La stiri a zis ca din 2003 ar fi avut un tub in corp, acel tub sa il faca sa nu mai simta placere cand ia stupefiante, medicamente.Ce ciudat.Dar nici acum cand nu mai e nu-l lasa sa se odihneasca.Te pup!
Yeah, you know, ANI in care te antrenezi ORE dau rezultate de obicei.
A doua melodie! Doar in canteva locuri a cantat live...