Bună TPU!
Am o problemă care simt că ar trebui rezolvată odată pentru totdeauna.
Fiindcă de când mă știu, de când m-am născut mă tot învârt în jurul ei.
Cum să încep oare? Ar fi bine să scurtez totul pe cât posibil, încât să nu vă doară ochii de la citit.
Sunt băiat și am deja 18 ani. Sunt în ultimul an de liceu. Și pentru mine asta e o tragedie.
Care e problema mea? Nu mă scăpa odată e gândurile de suicid. M-au urmărit tot timpul. Și nu, nu e vorba despre o decepție în dragoste, după cum am văzut că este la mulți adolescenți.
Pur și simplu e vorba de mine. De mine, ca persoană. Ori aș merge ori nu la școală, ori aș trăi ori nu, mi se pare totuna. De ce?
Să scriu câte ceva cronologic.
Eu locuiesc la munte. Nu pot spune că sufăr de condiții materiale fiindcă asta ar fi total greșit. Sau aș fi eu complet nerecunoscător să declar asta.
Pur și simplu e vorba de mine.
Nu am stat niciodată prea bine cu sănătatea. De aceea, mama a ținut să mă îngrijească pe cât posibil. Să mă îngrijească în sensul că nu m-a pus la muncă, cum au fost și sunt puși ceilalți copii de vârsta mea, din copilărie.
Așa că, îmi petreceam mai mult timpul prin casă.
Dar nu eram complet fericit de asta.
Mă simțeam foarte singur. Nu pot zice singur dacă m-am gândit la moarte încă de la vârsta de 6-7 ani, însă îmi imaginam cum ar fi fost viața celorlalți dacă eu n-aș fi existat deloc.
Nu spun că că am fost de mic un copil "de aur", adică ascultător sau foarte calm. Cu totul că acum mi-aș fi dorit asta. Mult.
Am avut, dimpotrivă, multe defecte. În special eram un copil nervos. Am stricat multe obiecte din cauza asta, din vina mea (mă refer la telefoane mobile, la componente de calculator adică le-am ars, cam aproximativ tot ce-mi cădea în mână-mi).
Și apoi îmi ocupam timpul din ce în ce mai mult cu jocurile la calculator. Mă obsedau. Însă nu mă jucam frumos. Făceam mereu crize de nervi. Părinții (mama și tatăl meu vitreg) îmi țineau morală, aș putea zice. Însă, dacă mă mustrau, mă mustrau blând. Adică, doar cu vorba, nu folosind violența. În familia mea nu s-a pomenit niciodată de violență. Sau de înjurături între membrii familiei. Deci, în privința mea, aveam tot ce se putea mai rău la un copil. Țipam de multe ori. Iar în ceea ce privește cunoștințele, întotdeauna am fost pe lângă, cum s-ar spune. Cu sociabilitate eram iarăși 0. Abia dacă, cunoșteam vreo 10 oameni din comună. Cred că nu m-a interesat niciodată asta. Iar la capitolul aspect fizic iarăși nu prea am ce zice. Felul de a mă îmbrăca era jalnic. Aș putea zice, deși ar părea extrem de rușinos, că maică-mea îmi alegea îmbrăcămintea. Știu că dimineața mi-era mereu tot somn, fiindcă mă culcam mereu destul de târziu (cam pe la 10-11). Asta era până-n 10 ani. Eram și extrem de slab fiindcă nu aveam o alimentație deloc adecvată. Mâncam mai mult dulciuri și lapte. Încă din timpul școlii purtam ochelari, cu totul că nu aveam probleme cu vederea. Aveam strabism pe-atunci.
Nu aveam prieteni mai ales din cauza comportamentului. Nu-mi amintesc să fi ieșit vreodată cu prietenii la vreun suc sau la o simplă plimbare, în clasele primare și gimnaziale. Mă obișnuisem să stau în casă. Îmi convenea, în acel timp.
Ca muzică, ce aș putea spune. ascultam manele, mi-erau printre favorite.
Întotdeauna mi s-a părut că am probleme de vorbire. Adică, ori vorbeam prea încet, ori prea repede, niciodată clar.
Pe clasele gimnaziale spre exemplu, ar fi trebuit să fiu un elev foarte avansat. Mereu am avut impresia că toți cu care vreau să fiu prieten mă ignoră din cauza unei verișoare de-a mea, care mi-era și vecină. Ea avea tendința să îi alunge pe toți de lângă mine. O uram mult de tot.
Apoi liceul. Sunt deja în ultimul an de liceu.
Pe clasele a IX-a și a X-a pot spune că eram la fel ca înainte. Deja de anul trecut mi se pare că am început să deraiez puternic la capitolul școala. Nu îmi mai păsa deloc de minte. În vara dinaintea clasei a IX-a aș putea spune că m-am închis puternic în mine. Cel puțin asta au observat ceilalți, inclusiv maică-mea. Mă uitam la serialul Dr. Who. Trăiam cu impresia și gândul că am nevoie neapărat de cineva care să mă "readucă la viață", care să mă salveze (în mintea mea).
Nu știu exact cum am dat de site-ul TPU. Mi s-a părut interesant. Mi-am făcut cont în prima săptămână de școală. Răspundeam din ce știam doar. Nu mă interesau punctele sau premii sau funde etc. Nu îmi mai suportam viața. Mă gândeam că astfel, pe site-ul ăsta, aș putea fi cât de cât util, aș putea să ajut pe cât posibil lumea. Răspundeam mai mult din tehnologie (vă rog să mă credeți că nu vreau să mă laud cu privire la vreun cont, ci doar încerc să relatez.), din jocuri pc/online. Mai mult căutam pe net rezolvări la probleme și le afișam într-un răspuns. Fiindcă nu îmi mai păsa deloc de școală, de timpul pierdut, dacă stăteam sau nu până târziu. Tot în vara dinaintea începutului de clasa a XI-a am avut o operație de strabism. Am tot avut impresia că nu a avut niciun efect. Dacă mă uit acum la o poză de-a mea, de pe clasa a IX-a spre exemplu, mă ia groaza cum arătam. Acum s-a mai fixat. Am pățit apoi de am rămas corigent la fizică. Am mers la psihologul școlii. Nu voiam să-mi revin din stare mea de fapt pe cât voiam să discut cu cineva despre ceea ce mă frământă. Am început apoi să am probleme cu întârziatul la ore, fiindcă mă culcam foarte târziu noaptea. Și cu matematica. Am fost pe punctul de a rămâne corigent.
Pur și simplu nu îmi mai păsa de ceea ce mi se-ntâmplă însă nu mergeam nici înapoi (spre moarte), nici înainte (spre refacere). Doar stăteam în loc. Am impresia că aș fi vrut ca cineva să apară din senin, virtual sau în realitate, să mă ajute sau să mă "tragă de mânuță" ca să trăiesc.
Nu am avut niciodată o relație excelentă cu mama, în sensul că nu exista o zi în care să nu ne certăm. Și aici am greșit eu. Nu realizam ce înseamnă o mamă, ce sacrificii a făcut și încă face. Asta fiindcă mama mereu a încercat sau mi-a pus limite în ceea ce privește plimbările undeva cu colegii sau alte ieșiri. Înțeleg acum că a fost prea protectivă. Mă doare că îi reproșam asta de multe ori. În loc să fi găsit vreo soluție. Nu i-am spus niciodată că m-am gândit de multe ori să-mi iau zilele. Asta fiindcă mi-a fost mereu teamă de reacția ei (ar fi zbierat, ar fi plâns, ar fi fost extrem de neliniștită, nu m-ar mai fi lăsat apoi în pace sau singur). Așa că nu am spus nimic vreunei persoane care m-ar fi cunoscut. Mă întreb acum dacă am fost prea prost, întârziat mental sau neștiutor toată viața.
Acum sunt pe a XII-a. Profilul este Matematică-Informatică Intensiv Engleză (MIE pe scurt). De când am împlinit 18 ani, din aprilie, viața mi se pare o tragedie, fiindcă am îngăduit eu să ajung aici. Urmează bacul, apoi o facultate, apoi o eventualitate profesie.
Iar eu plâng după perioada adolescenței, fiindcă nu am fost cine aș fi vrut eu să fiu.
Nu mă pot vedea ca absolvent. Mai degrabă mă văd mort pe-undeva. Fiindcă toată viața nu am făcut ceva concret.
Mi se pare deja indiferent dacă aș trăi în continuare sau aș muri. Fiindcă nu exist în realitate, în societate. Întotdeauna am fost prea tăcut. Chiar și la telefon mi-e teamă să răspund dacă nu mă sună cumva vreun coleg (nu colegă). Indiferent că e fix sau mobil.
Sunt dăți în care mi se pare că sunt perfect normal. Apoi mă trezesc la realitate. Nu sunt deloc atent în ceea ce fac. Când eram mic copil mă gândeam cum ar fi oare să fiu înconjurat de mulți prieteni (băieți și fetele). Nici nu știu dacă aș putea să mai rezolv ceva sau nu. Sau toată viața de până acum și cea ce va urma a fost și va fi o ruină.
Mă gândesc dacă m-ar putea ajuta vreun psiholog care să apeleze la hipnoză. Sunt nebun sau nu, nu îmi dai seama.
Întotdeauna m-am simțit îndrăgostit. Însă de nimeni. Când sunt extrem de fericit nu mai pot fi atent la tot ce se-ntâmplă. Iar când sunt trist sunt atent.
Sunt conștient că există pe lumea asta oameni extrem de amărâți, iar cazul meu e nimic pe lângă al acestora.
Însă, simt că nu mai pot uneori. Nu e vorba că nu aș avea aici, la liceu prieteni. Am cu care mă înțeleg foarte bine. Însă nu am curajul să-i spun nimănui în față ce mă preocupă.
Și mi se pare că astfel trece adolescența, frumusețea ei, trece tinerețea. Trece pe lângă mine.
Aș mai putea spune și altele. Mai multe.
Dar mai stresez ochii nimănui. Mulțumesc dacă ați citit până aici.
Fiți iubiți și fericiți!

Mesaj de adio? Te referi asemeni celor care ultima soluție e sinuciderea?
Să-ți spun sincer, am tot vrut să postez o astfel de întrebare. Însă odată nu știu ce am făcut cu contul de m-am delogat, s-a pierdut mesajul și am renunțat. Azi parcă mi-a revenit dorința puternică de a scrie unele întâmplări din viața mea. Dacă nu voi primi vreun sfat ci doar critici măcar să le văd și pe alea (mă gândeam eu). Am dat o căutare pe google cu textul suicid și altele. Am citit vreo 2-3 întrebări pe tema asta de pe TPU. Apoi am zis "Hai să scriu ce am vrut de la început". Ce m-a determinat mai bine zis? La ora de religie a venit o reprezentantă de la o firmă sau ceva asemănător, numită Julia Special Event, în legătură cu albumele foto de la terminarea liceului (adică să ne prezinte oferte). Mi-a răsărit în minte ideea de absolvent. Nu mă vedeam deloc ajuns în stadiul ăla. Am plecat, la sfârșitul orelor, mai mult cu o privire de sinucigaș sau cel puțin de personaj din jocuri (asemeni lui Prototype). Mi se părea că vreau să ajung cât mai rapid acasă.
Acum să mă reanalizez printre cuvintele pe care le-ai spus tu. În legătură cu cei din jur, un singur lucru aș cam avea de spus :"Urăsc persoanele mărețe, sau cum ai spus tu, cele care-ți râd în față". Doar că nu îmi veneau în minte idei legate de bombe și explozive. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, poate-mi veneau. Însă m-aș fi văzut pe mine explodând poate în vreo locuință. Pe scurt, eram mai mult curios care ar fi reacția celor care mă cunosc dacă eu aș muri în următoarea zi.
Încă din clasele mici o uram de moarte pe o verișoară de-a mea. Avea mereu aerul de a se da mare. Nu suportam asta. Spre exemplu când mergeam la școală, se întâmpla de multe ori să mergem ca 2 străini. Nici acum nu am o relație excepțională cu ea. Însă nu o mai urăsc. Dimpotrivă, aș ajuta-o dacă ar avea nevoie de ceva anume.
Dorințe de răzbunare... Hm...
Dacă ar fi fost cazul, poate erau în legătură cu IT-ul, cu programarea. Nici nu știu spre ce profesie m-aș îndrepta. Nici la ce facultate merg nu sunt sigur. Din materiile de la școală, ca preferate aveam Engleză, informatica(nu făceam noi atât) și TIC (aș putea spune). Astea ar fi cam singurele materii la carea puteam să învăț ușor și mai logic.
Zici că după clasa a VIII-a ascultai muzică și plângeai? Ei bine, eu cam doar pe muzică pot plânge. Pe melodii, cum le numesc alții, în care-ți vine să-ți tai venele. Doar că eu mă gândeam la cine aș fi putut fi, la eventualii prieteni pe care i-aș fi putut avea (într-o altă viață poate), la greșelile pe care le-am avut, la nervii descărcați. Pe baza acestora reușeam să plâng. Și mă simțeam bine după ce o făceam.

Care lucruri aș fi vrut să le fac și nu le-am făcut? Păi, mă gândesc acum că, în loc să urăsc pe vară-mea de moarte, în loc să-mi fi preocupat timpul cu gânduri legate de decese etc aș fi putut să mă axez pe realitate, adică să am cunoștințe cât mai vaste în diferite domenii. Cel puțin așa aveam șansa să fac o impresie plăcută celorlalți. Faza e că, dacă aud că unei anumite persoane i s-a întâmplat ceva rău primul gând ce-mi fulgeră mintea este suicidul. Nu știu exact de ce.

De ce nu fac acum sau încep să fac de acum toate lucrurile după care-mi pare rău? Asta e o bună întrebare. Și, într-adevăr, este ceea ce ar trebui să fac. Însă nu pot să reiau totul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dacă spre exemplu într-o zi mă simt super ok și sunt gata să învăț ceea ce nu știu iar în ziua următoare simt că aș vrea să dispar din lumea asta, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Vara asta am plănuit să mă duc, acum ori niciodată, să consult vreun medic psiholog. Poate cu hipnoza să reușească ceva. Fiindcă de acum înainte e rău dacă tot oscilez între astea 2.
Așteptam mai mult pe cineva care să vină să mă salveze într-un fel. Să-mi redea fericirea. Să pot iubi. Să mă pot îndrăgosti. Acel cineva, în mintea mea, trebuia să fie cineva de sex opus. Dacă vedeam (la tv sau oriunde altundeva) o persoană cu un ton blând, mai liniștit mă gândeam cum aș putea să discut cu această, preferabil să fim prieteni. De aceea mă simțeam mereu îndrăgostit. Psiholoaga școlii mi-a zis că mie îmi lipsește de fapt afecțiunea din partea celorlalți. După cum am spus, nu am probleme pe plan financiar. Însă mi-e oroare de faptul cum mă vor vedea cei care mă cunosc, dacă le-aș spune că nu știu în ce mod să mă sting odată. Chestia e că vreau de acum încolo să am o personalitate care să placă multora. Calitățile pe care mi le-aș dori la o anumită persoană să reușesc să mi le implementez mie însumi. Pe scurt: Să fiu exact cum sunt persoanele pe care le admir.
Și, drept să spun, întrebarea a avut, în oarecare măsură, și motivul de a cere atenție. Indiferent că este virtual sau real nu mai vreau să stau singur.
Site-ul ăsta mi-a oferit șansa de a comunica, cât mai mult cu ceilalți.
Și, nu, nu mi se pare că aberezi în răspunsul tău. Eu spre exemplu, scriu doar ceea ce-mi trece prin cap, sau încerc să fac asta. Altfel, aș fi altcineva. E mai plăcut să te împrietenești cu oameni pentru ceea ce ești tu, și nu născocind minciuni. Însă, aici partea rea mi se pare atunci când nimeni nu gândește ca tine. Mi-era frică de astea, recunosc.

Iar în privința psihologilor aș putea spune că îi vedeam ca pe Dumnezeu, dacă înțelegi ce vreau să zic. Vedeam în ei singura scăpare din "ghena" în care mă avântasem.
Și. tu crezi că eu nu am obiceiul să pun cuvintele în ghilimele chiar dacă nu-și au locul?

Ce-i drept, am cam lungit mesajul. Și simt că aș mai putea scrie despre mine încă o dată pe atât.
Noapte bună și numai bine!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Hei!
În primul rând ce treabă au diacriticele în toată povestea asta? Eu m-am obișnuit cu ele, dar să-ți cer scuze că nu le folosești, asta e culmea. Zău.
În al doilea rând, ultimul lucru pe care vreau să-l aud este "Scuze că am scris prea mult". Dimpotrivă, îmi place răspunsurile și mesajele lungi.
Te văd ca o persoană bună. Mă regăsesc în ce-ai zis tu "Eu, sunt un caz pierdut, fara speranta, dar vreau cand ma voi sinucide sa las in urma mea macar niste oameni mai optimisti si mai increzatori."
La mine asta a fost nădejdea. Însă pentru a ajuta trebuie să știu mult mai multe și nu mă mai simt în stare să învăț totul dacă nu mă mai "refac".
Însă, de ce spui că ești un caz pierdut?
În legătură cu sportul, nu am practicat vreunul anume până acum. Doar la sală, de anul ăsta am început să mă duc. Însă vreo 2 luni dacă am stat. Mai apoi am crezut că am hernie, am fost operat vara asta iar acum aș putea să mă reapuc. Însă am mai amânat asta, poate peste o săptămână. Simțeam că nu vreau să merg acum. Simțeam că vreau să mă exprim liber și să cer și părerea altora.

Pot să te-ntreb câți ani ai?
Asta dacă-mi permiți.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Am 17 ani, impliniti in luna iunie.

Ti-am reocmandat sa faci sport, pentru ca sportul (miscarea in general) te ajuta si fizic, dar si psihic.

Pai, mi-am taiat fiecare craca pe care am stat si am respins fiecare mana de ajutor care a vrut sa ma ridice. Acum, fara posibilitatea de a fii ajutat de altii, fara ambitia si dorinta de a depasi ceea ce sunt, nu prea mai am sperante.

Eu, ma simt un esec, sunt un esec, nu pot sa fiu decat un esec. Am primit totul, pe tava, fara efort, fara sa muncesc, am avut ce alti copiii doar viseaza sa aiba (atat material, cat si sentimental). In timp ce altii muncesc sa isi continue scoala, eu ma port de parca ar fi o povara.

Stabilesc greu relatii de prietenie adevarate. (nu pot sa zic ca am vreuna)
Ma imprietenesc relativ normal, nu imi e foarte greu, dar nu ma ajuta cu nimic. Majoritatea isi amintesc de existenta mea cand au o problema sau cand au nevoie de cineva care sa-i asculte si care sa-i motiveze.
Sunt o fire foarte afectiva, desi sunt baiat si ar trebui sa fiu mai rece. Totul ma doboara, absolut totul, ma intristez imediat si ma inveselesc tare greu. Acum rad, acum sunt gata sa imi pun capat zilelor.
Practic, sunt instabil emotional si probabil si mental.

Cand eram in depresie (in prima depresie, dinainte sa incep liceul), am inceput sa scriu. Scriam un fel de "poezii", scriam ceea ce simt (chestii triste sau motivationale). Am realizat ca scriu asa prost si lipsit de farmec (desi eu doar ma exteriorizam) incat nu am prea mai scris. De curand, ce am m-ai facut cate o "poezioara" de dragul de a impresiona pe cineva (oricine).

Am avut toate sansele sa ajung cineva, sa ajung cineva mare si nu o sa ajung decat un nimeni, un om banal, care se lupta sa supravietuiasca de pe o zi pe alta. Nu ma pricep la nimic, unde pui lenea si lipsa ambitiei, unde mai puntem si o picatura de superficialitate si prostie, asta sunt eu. Sunt un esec in toata splendoarea lui.

Tu, pari o persoana cu mult potential. Nu trebuie sa te cunosc sa pot spune asta, doar simplul fapt ca vrei sa te schimbi arata asta. Esti interesat de "povestea" unui strain care ar merita spanzurat (adica eu), esti politicos, pari o persoana inteligenta, cred ca iti trebuie doar putina incredere in tine si poate o vizita la un consilier sau un prieten care sa te asculte si sa iti fie alaturi.

Răspunde

Raportează

Evaluează

În primul rând, mulți ani înainte!
Ca să nu par insistent cu ce am zis până acum ar trebui să mă leg de părțile pe care încă nu le-am precizat.
Ultimul alineat (mai degrabă fragment, dar nu asta-i ideea) nu mi se pare în largul său.
Inteligent/prost/neștiutor, m-aș putea încadra în toate 3 în același timp.
Bine zis "par".
Când zici o persoană cu potențial te referi deja la genul de persoană care poate căpăta rapid experiență într-un domeniu sau care (dacă e la început) poate asimila mai ușor (informații etc.).
Nu știu cum și din care poziție să îmi fac o descriere, doar-doar mi-aș mai aminti ceva, valoros sau nu.
Am impresia că tu ești obișnuit cu un soi de prieteni, de tipul acela pe care îi poți găsi peste tot, fără a avea ceva anume care să le sporească, calitățile.
Adică, cei care caută mai mult să profite. Asta ar fi o primă impresie.
Zici că am toată viața înainte în timp ce tu, deși cu un an mai mic ca mine, consideri că ai pierdut șansa asta.
Ceea ce scriu reprezintă doar idei de-ale mele, nu copiez nimic de la alții (poate doar dacă e ceva ce mi-ar rămâne în cap și mi-ar plăcea foarte mult sau vreun citat).
Mda, și mie mi se pare că sunt cam afectiv. "Băieții se bazează pe logică iar fetele pe sentimente". Am văzut asta într-un răspuns. Însă nu e complet adevărat, fiindcă mereu mai sunt excepții.

Însă nu am înțeles clar ce ai sau ce nu ai făcut încât să ai starea asta mereu.
Și în fond, de ce nu m-ar interesa?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Sincer, sunt multe de povestit la categoria "ce nu am facut" si la "ce am facut rau/gresit".

Majoritatea, nu prea vad rostul, de a se interesa de problemele si viata unei persoane necunoscute.

Da, e aiurea, unii suntem mai sentimentali si afectivi si suntem considerati "slabi" sau "feminini" din cauza asta. Greu cu prejudecatile.

Cand am zis ca esti o persoana cu potential, ma refeream ca ai potentialul de a face ceva "frumos" in viata, ceva care tie sa-ti aduca fericire si implinire.

Sunt satul de toate.
Am si prieteni adevarati (cel putin 1-2) care ma asculta zilnic si care ma incurajeaza si care nu asteapta nimic de la mine (mi se pare normal sa le ofer acelasi lucru, doar suntem prieteni), dar sunt "dependent" de atentie si afectiune. Imi place sa stiu ca ma place toata lumea, ca sunt dorit acolo unde sunt, ca lumea are incredere in mine etc.

In principal, faptul ca nu imi prea place scoala si nici munca nu ma prea atrage, ma face sa spun ca nu am un viitor prea stralucit in fata.

Parintii mei au facut multe sacrificii, sa imi ofere tot ce doresc, sa fiu un copil care are to ce vrea, mi-au oferit dragoste din plin, mi-au oferit totul, iar eu sunt o pramatie nerecunoascatoare.

Sunt dezgustat de mine, sunt uimit de propria mea prostie (nu ma refer la lipsa cunostintelor), sunt uimit de faptul ca imi place sa fiu asa. E calea usoara, pe care am ales-o mereu...

Pana si acum, cand eu ar trebui sa te incurajez pe tine, ma plang.
pffff...sunt genul de om care e inutil si mai mult ii incurca pe altii.

Răspunde

Raportează

Evaluează

M-ai încurajat încă din primul răspuns.
Nu te plângi, doar te descrii: eu asta ți-am cerut.
Plus că, în domeniul relațiilor cu ceilalți, familial (și cele care au legătură dacă mă înțelegi) încerc să obțin cât mai multe răspunsuri. Sfaturi nu sunt în măsură să dau. Deși mi-ar plăcea. Una dintre cele mai mari dependențe ale mele (cel puțin în ultimul timp) a fost muzica, deși vara asta nu am ascultat una-ntruna (porneam computerul doar pentru muzică, în rest îl opream).
În afară de faza cu ajutatul pe alții să treacă dintr-o stare mai melancolică într-una mai "adecvată" ți-e ce-ți mai place să faci?
Să practici sport (indiferent de care)?
Asculți muzică des?

Păi, până acum nu m-ai încurcat deloc.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Imi place sa ma plimb cu bicicleta. Mai bine zis, imi place sa ma plimb, ma linisteste si ma relaxeaza. Imi place sa socializez, sa ies cu "pritenii", sa rad, sa ii fac pe altii veseli, sa ma simt fericit. Imi place sa joc fotbal, tenis, baschet, sa citesc chestii interesante.

Am practicat baschet, dar m-am lasat.
Ascult muzica zilnic.

Tie ce iti place sa faci?
Ce muzica asculti?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Imi place sa ma plimb cu bicicleta. Mai bine zis, imi place sa ma plimb, ma linisteste si ma relaxeaza. Imi place sa socializez, sa ies cu "pritenii", sa rad, sa ii fac pe altii veseli, sa ma simt fericit. Imi place sa joc fotbal, tenis, baschet, sa citesc chestii interesante, sa ma uit la filme.
Imi plac multe activitati.

Am practicat baschet, dar m-am lasat.
Ascult muzica zilnic.

Tie ce iti place sa faci?
Ce muzica asculti?
(e a 3-a oara cand public raspunsul... sper sa apara de data asta si imi cer scuze daca apare de prea multe ori)

Răspunde

Raportează

Evaluează

Muzică- răspuns scurt: Playlistul de pe cont și cel de aici http://www.tpu.ro/utilizator/scrc

Răspuns lung: trupe precum Linkin Park, Evanescence, Within Temptation, Nightwish, Skillet în general. Însă am ca preferate doar unele melodii de la fiecare trupă.
Alte melodii
http://youtu.be/vsjPWWtV8zA
http://youtu.be/CtwJvgPJ9xw
Însă toate sunt la playlist.

Pe muzică m-am obișnuit să fac exerciții fizice. Doar că vara asta a trebuit să stau în repaus (fizic).

Răspunde

Raportează

Evaluează

Si in rest, ce iti place sa faci?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Înainte mă mai uitam la filme.
Îmi plac seriale precum Dr. Who, Power Rangers.
Când eram în generală mă uitam la telenovele, îmi plăceau și manelele și jocurile RPG. Deși nu pot spune că am terminat nici 10 jocuri "mari".
Nu am avut o condiție fizică prea bună așa că nu am fost adeptul sporturilor.
Iar acum mă gândesc la ce nu e prea târziu să mai pot face.
Dacă mai pun vreo întrebare ca și asta, o postez tot pe contul ăsta. Că nu vreau să mă trezesc cu ceva neplăcut.
În rest îmi place curățenia. Altceva nu știu ce să mai zic.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"ceva neplacut"?
Cum ar fi?

Inca poti face sport, inca poti sa te uiti la filme si sa te joci jocuri, dar mai bine stai pe afara.

Si eu am urmarit doctor who si dexter si multe alte seriale.

Te simti mai bine?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Ceva neplăcut adică să mă trezesc cu vreun mesaj din partea cuiva care mă cunoaște, cum ar fi cumnatul meu, care are cont însă nu intră deloc dar cine știe. Sau să se uite vreun coleg de școală la întrebare, să ajungă la toată clasa, inclusiv la colegii pe care i-am avut încă din clasele primare. Sigur ar afla părinții. Fiindcă în rest, de prieteni virtuali dacă mă gândesc mai bine nu mă tem fiindcă doar ar cunoaște ce anume mă frământă. Am pus încă o întrebare pe site.
Am zis colegilor că de lunea asta revin la sală. M-a cam prins gripă, marți am avut o programare la dentist și am zis că de săptămâna viitoare poate să văd ceva-ceva. Da, dacă mă duc aș schimba starea de spirit. Însă eu vreau să mi-o schimb permanent, nu o oră-două să fie super încântat apoi iar să mă ia ale mele.
Pe-afară nici nu știu cu cine anume să stau.
Mai degrabă m-aș mai uita la filme însă tot timp petrecut în casă ar fi.

Nici nu știu în ce sens să mă simt mai bine.
Poate ascultând melodii
http://youtu.be/CdhqVtpR2ts
http://youtu.be/JH23zGDEpLU
http://youtu.be/mLz61g0JLxQ
http://youtu.be/AG56t8t9iW8
http://youtu.be/CGyEd0aKWZE
http://youtu.be/RsKQOm_iJug

Să merg apoi acasă, să-i bag un plâns pe melodiile
http://youtu.be/cLeOpzXA7ZQ
http://youtu.be/CsA0f-N-2vk

apoi să-mi bag nişte căşti în urechi şi să ascult la maxim
http://youtu.be/86khmc6y1yE
http://youtu.be/fzwpy6WBhtE
http://youtu.be/rv8C1wjbsKw
http://youtu.be/BSLPH9d-jsI
http://youtu.be/MOg8Cz9yfWg
http://youtu.be/NUId5f1-KbE
http://youtu.be/1mjlM_RnsVE
http://youtu.be/uGcsIdGOuZY
http://youtu.be/EAwWPadFsOA
http://youtu.be/D9s18rUaubc
http://youtu.be/0lldiIo9VUg

Aș vrea ca mâine când mă trezesc să mă văd pe clasa a VIII-a spre exemplu, sau la sfârșitul verii și începutul clasei a IX-a, ca în prima săptămână să fac un tur total al orașului, de ziua până seara.
http://youtu.be/SeIJmciN8mo
http://youtu.be/w4s6H4ku6ZY
http://youtu.be/iRYvuS9OxdA

Sau să merg acum la gimnaziu, acasă să mă alimentez normal, să citesc ce cărţi am pe-acasă, să nu stau o zi locului, să vizitez cât mai mult oraşul.
Pentru vârsta de adolescent poate aş şti să mai trăiesc odată. Dar nu ştiu cu comunicarea ce aş putea face.
Mi-am amintit acum de jocul Age of Mythology
Nu cred că l-am jucat mai mult de 1-2 ani. Asta era prin gimnaziu.
Cel mai mult urăsc la mine că mi-am lăsat viaţa prea să curgă şi am fost tot timpul retras în loc să învăţ cât mai multe. Nu ştiam cum anume să mă apropiu de cei de vârsta mea.
Mă gândesc uneori ce frumos ar fi să mă trezesc într-un spital, după o tentativă nereuşită de suicid, ca mama să nu pară supărată sau să mă certe, ca nimeni din cei din jur să nu mă vobească pe la spate, să fiu în stare să comunic cu ce persoană doresc fără să mă sfiesc a preciza vreun detaliu.
Aş fi vrut să cunosc cât mai multă lume din liceu. Însă acum spre sfârşit nu mai pot întemeia atâtea relaţii. Sau aş putea? Îmi amintesc anul ăsta că i-am refăcut ceva la laptop unui coleg, apoi acesta m-a întrebat dacă pot să-l ajut şi pe cineva din internat, care a venit apoi la mine acasă. M-am simţit bine că am putut fi de folos. Însă în copilăria trecută şi cea pe care aş retrăi-o nu există droguri sau alcool sau tutun. Cred că este singurul lucru bun, singura calitate pe care am avut-o în viaţă. Şi încă şi aceasta am preluat-o de la frate-meu, urmându-i exemplu cu sau fără ştiinţă.
Azi spre exemplu la engleză, m-a văzut o colegă gripat, cu un şerveţel în mână, mi-a zis că de ce nu am grijă de mine. La partea cu comunicarea nu stau prea bine. Deşi mi-aş dori mult fiindcă iarăşi pierd timp. I-am zis că mai uşor pot vorbi cu ea în engleză în sensul de a vorbi tare şi clar fără vreun tremurat în glasul meu sau vocea prea joasă. Aş vorbi ore-n şir, atât despre viaţa mea cât despre a ei. Sau, cu oricine din clasă.
Numai că din sfaturi online nu se pot desprinde glasuri.
Sunt conştient că nu stau prea bine nici cu exprimarea. Mai repede scriu la PC decât în caiet.
Şi e destul de târziu, din nou.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"Cel mai mult urăsc la mine că mi-am lăsat viaţa prea să curgă şi am fost tot timpul retras în loc să învăţ cât mai multe. Nu ştiam cum anume să mă apropiu de cei de vârsta mea."-inteleg ce vrei sa spui. Si eu am sentimentul ca mi-am lasat adolescenta sa treaca pe langa mine, eu doar stand si privind-o.
O sa iti spun un secret. Vara asta, e singura din ultimele 2-3 veri, in care eu am stat mai mult afara cu prietenii (si aia cam putini, dar am incercat sa imi mai fac), nu in casa la pc toata ziua.
Am senzatia, ca daca as fi iesit mai mult din carapacea pe care mi-am construit-o si pe care inca incerc sa o sparg, viata mea ar fi fost mult mai reusita, dar degeaba stau si ma gandesc cum ar fi fost.
Din pacate, timpul nu poate fii dat inapoi, tot ceea ce putem face, e sa incepem sa traim asa cum ne dorim. Nu rezolvam nimic daca doar vrem sa se intoarca trecutul, el e deja trecut, trebuie sa ne bucuram de prezent.
Si eu stau prost la capitolul comunicare, desi turui ca o moara stricata, vorba aia: vorbesc mult si prost si degeaba.
Totusi, poti sa inveti sa comunici mai bine, trebuie doar sa incepi sa comunici mai mult.

Te felicit, ca nu ai vicii!

Ai putea incepe sa iesi cu prieteni si cu colegi si cu prietenii lor. Mai bine zis, ai putea sa cunosti persoane noi prin intermediul celor deja cunoscute. Asa o sa inveti si sa comunici mai bine si cum sa te imprietenesti mai usor.

Mergi la psiholog daca simti ca te-ar ajuta.
Tu, stai linistit, o sa iei bacul, o sa ajungi la facultate, o sa cunosti persoane noi, abia o sa incepi viata. Cine stie, poate o sa ajungi un programator renumit.

Imi pare rau, daca nu sunt prea coerent in ideile mele!

P.S. Incearca sa capeti mai multa incredere in tine (mi se pare ca nu prea ai). Nu are de ce sa-ti tremure voacea cand vorbesti cu cineva, comunicarea e ceva normal si nu trebuie sa te intimidezi.

Răspunde

Raportează

Evaluează

În primul rând aş mai putea spune că observ răbdarea de care dai dovadă. Nu toţi oamenii au îndeajunsă răbdare. E o calitate preţioasă. Nu sunt sigur de câtă răbdare sunt eu în stare. Am sentimentul că dacă totul ar fi fost mai mult decât perfect până acum aş fi continuat să fiu un tip nervos de mama focului. Şi acum cred că sunt, nu neg asta.
Înţeleg că răbdarea se învaţă, nu se acordă. De fapt cam aşa e cu toate calităţile.
Am înţeles că dacă mă mai gândesc la trecut pierd şi clipa prezentului. Însă vreau să ştiu dacă ar mai fi ceva necunoscut în mine sau nu. De aceea ţin să nu abandonez acest subiect. În timp ce, ceilalţi colegi de-ai mei mai rezolvă câte-un subiect de bac la matematică (sau variantă sau exerciţiu) eu încă stau aici pe TPU şi pierd minute.
Nu ştiu sigur cum să (re)iau legătura cu psiholoaga şcolii la care am fost la şedinţe până acum. Cred că, doar dacă-i zic dirigăi aş grăbi "procesul". Sau cum anume să observ dacă o persoană (pe care o văd zilnic, spre exemplu) ar fi de încredere sau nu. Aici probabil îmi vei răspunde că: prin comunicare. Mă gândesc ca mâine la şcoală să întreb o colegă dacă poate să-mi acordă ceva timp ca să vorbim. Dar nu ştiu oare cu ce aş începe. Psiholoaga deja mă cunoaşte, nu mă sfiesc de ea. Însă, pe clasa a XI-a mergeam la şedinţe doar o oră pe săptămână, marţea. Colegii mi-i întâlnesc zilnic. Sunt în dubii, care ar fi următoarea mea "mişcare". De acum încolo să gândesc bine tot ceea ce zic sau să spun exact ce-mi vine-n minte, ceea ce simt ştiind că poate fi ultima mea şansă să mă exprim.
La telefon deja nu vorbesc atât (mă mai sună maică-mea, însă de multe ori convorbirea nu durează decât 2-3 minute). Ar mai fi un coleg de-al meu, însă şi el are unele probleme, la care aş fi vrut să-l ajut însă nu mă simt în stare să mă ajut nici pe mine. Până acum vorbeam mai mult despre calculatoare, despre jocuri. Însă m-au cam plictisit în sensul că aş vrea să fac şi altceva în afară de asta. Să-mi echilibrez, spre exemplu, o oră la materii, o oră pe-afară, câteva ore la computer. Azi abia dacă am ieşit până la magazin şi m-am întors înapoi. Mama spune că din cauză că sunt gripat nu ştiu ce anume am. Însă eu sunt de părere că nu e asta. Toată viaţa mă ştiu răcit sau gripat. Deja mi-e indiferent de asta.

Şi, da, aş putea spune că mi-aş putea face prieteni la capitolul sport sau sală. O să reiau acea activitate, însă mă simt încă în criza dintre vacanţă şi şcoală. Dar nu e vorba de şcoală.

M-au mirat 2 fraze ale tale "Tu, stai linistit, o sa iei bacul, o sa ajungi la facultate, o sa cunosti persoane noi, abia o sa incepi viata. Cine stie, poate o sa ajungi un programator renumit."
Poate ca să-mi dai încredere în mine însumi spui că voi lua bacul mai mult ca sigur. Dacă mă apucă la bac, la română, să scriu în loc de 2-3 pagini mult mai mult? Mă refer la aiureli ce-mi pot trece prin minte.
Deja am pierdut noţiunea ideilor, scriu doar ce-mi trece prin minte.
Nu mi-ai spus la ce profil eşti la şcoală, sau ce muzică asculţi sau exemple de titluri de cărţi care ţi-au plăcut.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Sunt la profil economic prietene. E tara si lumea plina de economisti si contabili. Din cauza asta spun ca nu am un viitor prea stralucit inainte.
Ascult cedry2k, racla, bug, ceva eminem, ROA (de putin timp, de ieri, dar chiar imi plac). Ascult cam ce imi place si ce simt ca vreau sa ascult. (aici am cam fost ambiguu, scuze)
Vikingii (e frumoasa cartea), Taiko (geniala), Elevu Dima, Cismigiu and Compani (cred ca am scris gresit). Nu imi vin in minte titluri momentan.

Nu sunt o persoana foarte rabdatoare. Sunt genul, care vrea sa aiba totul pe o tava in momentul in care pocneste din degete, nu imi place sa muncesc si sa astept pentru ceva.

Nici eu nu prea vorbesc la telefon. Adica, cu parintii, cu niste colegi si cu 1-2 prieteni, dar foarte putin.
Daca tu simti ca te ajuta, incearca fara jena sa reiei legatura cu psiholoaga scolii.

Nu exista minut pierdut. In fiecare minut castigam ceva.

"De acum încolo să gândesc bine tot ceea ce zic sau să spun exact ce-mi vine-n minte, ceea ce simt ştiind că poate fi ultima mea şansă să mă exprim."-asta tine si de felul tau de a fii. Sfatul meu, combina-le. SPune ceea ce gandesti, dar fromuleaz-o frumos (nu ma refer la limbaj poetic).
Eu, sunt genul care spune fix ceea ce gandeste si de multe ori spun fix ceea ce am gandit, fara sa mai "cosmetizez" putin. Pot sa "cosmetizez" daca vreau, dar mie imi place mai mult sa spun ceva asa cum am gandit. Bine, uneori, cand e cazul, nu pot sa fac asta, trebuie sa mai fiu si diplomat din cand in cand.
Tu, fii doar tu.
Nu te gandi ca zici ceva gresit, doar spune ce vrei sa transmiti.

Nu te mai stresa cu bacul, daca inveti o sa-l iei.
Sa iti spun ceva ce am patit de curand. Am dat un test initial la romana si eu m-am "cranponat" la un exercitiu de 50 de sutimi si nu l-am facut pe ala de 5 puncte. Profesoara a zis ca cine nu ia minim 7, nu mai trece anul asta, ca nu merita. (pe mine oricum nu ma prea suporta)
Deci, iti dai seama ca sunt stresat si ma gandesc ca mai bine nu ma mai duc la orele de romana, ca oricum ma lasa.
Tu, iti faci probleme ca vei scrie mult mai mult. Nu iti mai face problemele astea.

Cum stii cand o persoana e de incredere?
Simplu, cum ai spus si tu, o cunosti. Exista anumite persoane, in care vei avea incredere instantaneu, fara vreun motiv anume, pur si simplu asta iti inspira. Cel mai bine, cunosti o persoana inainte sa ai incredere totala sau foarte mare in ea, dar tine minte, sa acorzi incredere tuturor cand ii cunosti.

E bine sa te gandesti la trecut, dar nu e bine sa te pierzi in el si sa te gandesti "cum ar fi fost daca...". Nu are rost, nu s-a intamplat, asa ca, e mai bine sa treci mai departe.

Vorbeste cu colega aceea. Cred ca iti va prinde bine!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu ştiu de ce dar am impresia că în răspunsul ăsta mi-ai "spus" mai multe decât aş fi meritat.
La partea cu "Dacă să spun ce-mi vine în mine sincer sau să "cosmetizez" puţin" mă gândesc acum la capacitatea omului de a-şi face sau nu prieteni doar fiind el însuşi şi nimeni altcineva. Aş zice că e foarte bine aşa fiindcă astfel trădarea nu ar putea să ia amploare cât ai zice peşte (adică eşti sincer iar dacă ai norocul găseşti persoane care să te aprecieze fix pentru sinceritatea ta).
Ziceam că observ la tine multă răbdare de care dai dovadă. Cel puţin cu mine ai răbdare pe site. Ştiu că dacă aş lungi răspunsurile pe o perioadă de câteva săptămâni, spunând mereu de moarte aş fi considerat doar un profitor care altceva nu mai ştie să zică, un om obsedat după atenţie.
De aceea simt că trebuie, măcar din bun simţ, să bag la cap toate sfaturile pe care le primesc. Însă, totuşi, îmi place cât mai mult să comunic. Şi atâta timp cât aş fi în stare să găsesc un subiect bun de abordat nu ar conta câte răspunsuri există.
"Nu exista minut pierdut. In fiecare minut castigam ceva."
Asta a fost, după cum am mai auzit, o "vorbă de duh".

Cu şcoala, spui de limba română. De la începutul liceului o ştiu pe profa de română, oră de oră, ascultându-ne încontinuu, pe câte un elev pe zi. "Învăţam" deci din frică. Mai bine zis toceam, fiindcă reţineam cuvânt cu cuvânt ce ne dicta ea. În fiecare pauză, înaintea orei de limba română toată clasa (aproximativ) era cu caietele sub braţ, citind "pe rupte". Nu spun asta ca să mă râd de situaţie, fiindcă şi eu făceam parte din acei elevi. Acum simt că nu aş mai putea deloc să tocesc, mai bine aş citi o dată, de 2 ori tot caietul.
Cine nu ia minim 7 nu trece clasa? Nu îmi prea dau seama ce stricteţe abordează profesoara voastră. Te ţine minte sau vă ţine minte clasa în legătură cu ceva anume: "pe mine oricum nu ma prea suporta".
Ăăă... pe ce clasă eşti? Pe a XI-a?
Poate mi se pare mie însă ori mi-ai dat sfaturi ca şi cum te-ai apropia de mine ori mi-ai dat sfaturi generale, ca unui necunoscut. Eu aş zice prima variantă. Pot încă să mai păţesc să mă "deschid" în faţa unor persoane care apoi să se râdă de mine. Însă eu prefer să fiu cât mai mult deschis. Aproape că sunt în stare să "sar" într-un dialog dacă simt că pot comunica, cât mai mult. Şi îmi place asta. Mult de tot. Însă, după cum am zis, mă gândesc dacă aş putea fi catalogat ca un băiat care profită de atenţia celor din jur. Nu ştiu sigur. Însă acest "fel de a trăi" pare să mă încânte mult. Însă să mă încânte oare încât să nu mai ştiu ce e cu mine sau să mă văd "absolvit" de vreun univers paralel? Tot ce încerc să spun acum e că mi se pare prea frumos ca după un timp în care am stat ca prostul şi m-am gândit la mine, la paralela dintre viaţă şi moarte, acum să devin deodată super fericit şi dornic de a trăi.
Ai spus că suferi din clasa a II-a de miopie. Îmi imaginez ce suferinţă ai îndurat până acum şi încă înduri. Însă, nu te-ai putut trata sau nu te poţi? Nu mă am cu biologia. Mă gândesc acum că, cum ar fi fost dacă aş fi făcut operaţia de strabism mai devreme, încât să fiu capabil să văd normal încă din generală sau din ciclul primar.
Sau la întrebarea asta, cum de am pus-o acum. Însă nu-mi pare rău că am pus-o acum fiindcă văd nişte persoane foarte de treabă care mi-au răspuns la întrebare. Altădată ar fi putut răspunde cineva doar aşa, în treacăt.
Dacă eu aş fi în stare să mă dezvolt cât mai mult de acum încolo, atunci tu de ce nu ai putea fi în stare?
Ţie ce îţi place să faci cel mai mult şi cel mai mult pe lumea asta? Fiindcă "Nu există om care să nu fie bun de ceva". Aşa zicea tatăl meu natural (sau mă rog, maică-mea spunea ce a zis el).
Ioi, că-i iarăşi târziu. Şi aş fi mai vrut să comentez la vreun răspuns.
O noapte cât mai plăcută îţi doresc!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Cu miopia, e faza ca nu mi-a incetat din "scazut" (practic la miopie iti scade vederea, nu mai vezi la departare). Dupa ce ti se opreste din scazut miopia, trebuie sa mai astepti 2 ani in care sa nu apara schimbari si abia dupa poti face operatie (si trebuie sa fii si major, deci mai am).

"Ştiu că dacă aş lungi răspunsurile pe o perioadă de câteva săptămâni, spunând mereu de moarte aş fi considerat doar un profitor care altceva nu mai ştie să zică, un om obsedat după atenţie."-daca s-ar lungi pe cateva saptamani, as zice ca esti depresiv sau intr-o depresie.
Ca tot ai adus vorba de atentie. Cu totii cautam atentia celorlalti. Inconstient o facem, daca nu am primi atentie, ar insemna ca nu "existam", pentru restul. (poate ma insel)

Arunca-te in orice conversatie si discutie atat timp cat tie iti face placere sa discuti despre acel subiect. Nu e vorba de atentie, e doar o simpla comunicare.
Eu, sunt o fire curioasa si imi bag nasu unde nu imi fierbe oala. Iti spun, ca nu e asa mare lucru sa te bagi intr-o discutie, chiar daca nu esti de la inceputul ei sau nu e inceputa de tine sau cu tine.

Bucura-te de starea ta de fericire. Depresiile vin si pleaca, la fel si problemele, dar mereu trebuie sa ne bucuram de fericire, fie ea si spontana si fara vreun motiv. (chiar cred asta)

Referitor la "vorba de duh". Daca stam si analizam vorba aia, realizam ca e adevarata. Nu exista timp "pierdut", nu poti "pierde" timpul. Indiferent de ceea ce facem, noi mereu castigam ceva, chiar daca e negativ.

La romana, ar fi putin de discutat. Adica, e posibil sa nu ma prea "suporte", pentru simplul motiv ca sunt "eu" (mai vorbesc in ore, mai sunt neatent, dar imi e cam frica de profa, asa ca nu fac asta prea rar). Faza cu testul initial, e cam dubioasa. E legat de o intmplare cu un coleg de la finalul anului trecut. Profa a lipsit la final si cica i-a incheiat alta profa media si la trecut. Mi se pare foarte dubioasa varianta asta. Mai ales ca mie imi iesea media 9 si ca prin minune (m-am oferit sa ma asculte profa asta si am stiut absolut tot...era chiar usor) a devenit 7 sau 8 (chiar nu stiu exact). Mai e si faza, imi e "frica" de profa, asa ca ma "pierd" daca ma intreaba ceva sau la lucrari, nici sa scriu sau sa vorbesc nu mai stiu (vorba vine). Stiu si testul stiam sa-l faca fluierand, dar...

Poate, nu m-as fi obosit sa raspund daca nu ma "recunosteam" in tine. (bine, as fi raspuns oricum, dar trebuia sa fac o mica "paralela)
Si eu am probleme cu comunicarea si cu socializarea. Am avut probleme destul de mari (nu exagerat, doar ca foarte retras), dar pe mine, m-a ajutat liceul. Primul semestru din clasa a 9-a, nu vorbeam cu nimeni din clasa (si acum turui ca o moara stricata). Pana am iesit din carapace a durat si nu a fost usor, inca mai am "o teama" de a intra in discutii si de a cunoaste persoane noi. Totul merge inainte si cel mai bine e sa merge si noi.

Eu, sa ma dezvolt?
Pare interesat si din moment ce cu totii ne dezvoltam continuu, o voi face si eu. Totusi, eu observ ca ma dezvolt negativ. Nu mai am chef de nimic, de nimeni. Poate doar mi se pare sau poate am o pasa proasta.

Eu sunt o persoana "dependenta" si care cauta atentia celorlalti. Imi place sa ma simt "dorit", imi place sa stiu ca pe restul ii intereseaza de mine, imi place sa ma simt...nu stiu, nu vreau sa fiu in plus.

"Ţie ce îţi place să faci cel mai mult şi cel mai mult pe lumea asta?"
N-am idee. Sincer, nu stiu.
Imi plac multe lucruri, ador sa fac multe "chestii".
Cred, ca cel mai mult imi place sa vorbesc si sa-i ascult pe altii.

"Nu există om care să nu fie bun de ceva"-pot exista si exceptii. Nu stiu la ce as putea sa fiu eu bun. Talente, nu prea am. Pasiunile mele, nu sunt cine stie ce. Sunt cam nefolositor, eu asa, prin felul meu de a fii.

Mi-ar placea sa continuam discutia!
Apropo, tie ce iti place cel mai mult sa faci?
Ai vorbit cu colega?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Ce îmi place cel mai mult să fac?
Ca generalizare, deja muzica e deja parte din viaţa mea. Exerciţiile fizice sau dacă sper să mă reîntorc la sală, le-aş face tot pe muzică, aş fi în stare să fac totul pe muzică ( şi curăţenie, şi să mănânc, iar dacă aş putea să învăţ sau să fac teme pe muzică ar fi super). Mi-ar plăcea să cunosc cât mai multe în domeniul IT, adică să am habar de cât mai multe. Cel mai important lucru ar fi să pot face totul în paralel, adică ies şi pe-afară, să merg şi la sală, să mă ocup şi de şcoală, să stau şi online (poate şi să mă joc pe PC).
Cu acea colegă nu aş putea spune că am vorbit. Chiar dacă ar fi fost aşa, puteam vorbi cu ea mai mult în pauze, nu în timpul orelor (engleză nu am mai făcut azi). Însă tot nu m-aş fi putut exprima în vorbire clar şi tare. Azi m-am "trezit" cu cea pe messenger. Mă gândeam că ar vrea să îmi spună despre conversaţia pe care voiam să o port cu ea. Însă ea mi-a zis de ceva la istorie (i-am cerut să-mi facă nişte poze la un caiet şi mi-a făcut o altă colegă în loc). Am vrut să zic ceva, însă am zis în schimb mai multe cuvinte fără sens. Mă gândesc acum dacă mâine va dori să vorbească mai amănunţit cu mine despre asta.
E iarăşi cam târziu. Eventual voi mai dezvolta mâine ce voiam să spun.
Şi mie îmi place să continuăm această discuţie.
Azi te rog să mă scuzi, însă am "vorbit" mai mult pe YM de aceea nu am scris atâta.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Ar fi frumos sa putem face mai multe activitati in paralele!
Nici eu nu voi scrie prea multe. Sincer, am avut ieri o zi nasoala si nici azi nu imi merge prea bine.
Sunt nervos ca sunt asa "de treaba", ca "se citeste" pe fata mea ca sunt un om de treaba. Nu zic asta sa ma laud sau sa ma aflu in treaba, dar sunt satul de persoane care sa profite de faptul ca sunt "dragut" cu ei, dar daca am eu nevoie devin ocupati.

pffffff

Scuze, nu ar fi trebuit sa ma "descarc" aici, dar nu e nimeni cu care sa pot vorbi momentan si sunt suparat.

Ce film ti-a placut cel mai mult?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Am scris un răspuns acum vreo 2 ore însă nu ştiu cum de nu a apărut.
În fine, să-l reiau.
Da, şi mie mi se pare că eşti o persoană cu care te poţi înţelege cam orice, cu care poţi aborda un subiect fără teamă. Spui că te-ai mai săturat de cei care te-ar putea ţine de proşti pentru simplul fapt că ai avea răbdarea să le spui o vorbă la nevoie. Însă, ca să cunoşti şi oameni cu care merită să "pierzi" timpul ai fi nevoit să cunoşti toate tipurile de persoane.
Am impresia că eşti supărat din altă cauză, fiindcă treaba cu "Ăla-mi poate fi prieten, ăla n-are timp, ăla se joacă cs etc." mi se pare mai mult o formă generală de care te izbeşti la tot pasul. În lista de messenger am câteva persoane cu care mă pot înţelege aproape orice.
Ca să fii relaxat atunci când pari să nu mai ai chef de nimic rămân la ideea că muzica ajută cel mai bine. Nu neg că aş fi dependent sau că am fost. Pur şi simplu îmi place. Nu cred că e om căruia să nu-i placă. Ok, până aici e filosofie (de anul ăsta facem şi noi, clasa noastră, însă părem mai mult "muţi" la oră, nu avem niciunul curaj/idei pe care să le dezbatem).
Până acum melodia asta o consider cea mai relaxantă -> http://youtu.be/ScNNfyq3d_w?t=1m31s
Altele http://youtu.be/7A36mZlsQOE
http://youtu.be/F7jSp2xmmEE
http://youtu.be/vZYbEL06lEU
http://youtu.be/k-ImCpNqbJw
http://youtu.be/Qtp-ouejf9s
http://youtu.be/gH476CxJxfg
http://youtu.be/MZlH-WV75GI

Nu ar fi trebuit să te descarci aici? Ţi-ai mai spus şi tu "Of-ul", ce-i aşa mare tragedie?
Am vrut să evidenţiez ceva prin melodii, sunt dăţi când par să te destreseze. Deşi nu mă aştept să îţi placă toate. Aş putea zice că, dacă cineva distribuie 10 melodii pe un site să zicem, sau unei persoane, asta nu înseamnă că-i vor plăcea însă dacă ar fi vorba de vreo 1000 pot zice ca sigur că vor fi şi alţii cu aceleaşi gusturi. Oricum, e şi vorba "Gusturile nu se discută" (Am zis asta profului de franceză şi profesoarei de engleză când m-au întrebat despre muzică fiindcă nu aveam altceva în minte, a fost o justificare bunicică atunci pe moment).
M-am gândit azi că e posibil să îmi mai scrii ceva, nu am primit vreo notificare însă am intrat pe site la întrebarea asta şi ţi-am văzut un nou răspuns. Am impresia că doar noi doi am mai discuta de acum încolo aici, fiindcă celelalte răspunsuri s-au oprit deja.
Mă întreb încă dacă nevoia excesivă de atenţie mă caracterizează sau nu. Aş putea spune că sunt mai degrabă "moody".
Adică, ai avut dreptate când ai zis că e o minciună să spui mereu că înţelegi perfect o persoană, asta tocmai datorită complexităţii minţii pe care o are omul.
Sunt şi acum mai mereu în căutare de ceva nou, de a discuta cât mai mult. Însă, spre exemplu la telefon dacă mă sună cineva, nu o să am chiar nimic de discutat mai mult de vreo... 10-15 minute.
Nici nu ştiu cum să dezvolt, mi-am plănuit ca azi să mă culc mai devreme.
Îmi plac cât mai multe răspunsuri, cât mai variate, spre exemplu dacă pun o întrebare şi îmi răspunde vreun user, nu durează mult până nu mă uit peste profilul lui ca să văd în mare ce-i pe acolo.
Dacă există posibilitatea să comunic cât mai des cu acea persoană deja pot folosi un ton mai informal şi mă gândesc totodată cum anume să intru în vorbă cu alt user care mi-ar fi răspuns de asemenea la întrebarea pusă pe site, nu şi la altele adresate lui.
Filme prefearate? Când eram mic mă uitam mai mult la cele de acţiune, cu Jackie Chan spre exemplu. A fost o perioadă în care îmi plăcea canalul Acasă Tv apoi mă uitam la seriale gen La Bloc, Trăsniţii, Omul invizibil. Ca filme care mi-au plăcut în mod deosebit ar fi Piraţii din caraibe (seria de filme), Inelul nibelungilor (ring of the nibelungs), Praf de stele (Stardust) şi cam atât îmi vine pe moment.
Of, e târziu, simt că mai bine pun o alarmă să mă trezesc la dimineaţă pe la 6 decât să mai stau treaz. Azi abia ce am fost la sală, însă nu am făcut toate exerciţiile, se cunoaşte că m-am dezobişnuit de la ele, de haltere nici nu a mai fost vorba.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Stai linistit, o sa iti reintri in forma.
E putin "inpersonal" sa vorbesti la telefon. Nici eu nu prea stau cu orele la telefon. Pot sa discut, dar daca raman fara subiecte e aiurea. Fata in fata, e mai usor, poti sa inventezi mai usor pe moment.
Sunt genul de persoana care prefara sa inventeze pe moment. Nu ma prea tin de "plan" cand imi fac unul sau mereu apare ceva si nu pot sa-l respect.

Sper sa nu te superi, dar nu am ascultat melodiile. O sa le ascult, dar am avut niste proiecte si am tot fost "impartit" in mai multe directii.
M-am calmat dupa intamplarea pe care am avut-o cand am postat ca nu imi place sa fiu "luat de fraier".
Observ ca avem gusturi asemanatoare la filme (omul invizibil nu l-am vazut, dar in rest mi-au placut toate cele mentionate de tine). Sunt fan Jackie Chan si desi nu mai urmaresc asa mult filmele lui, eram topit cand eram mic dupa filmele in care juca si inca imi mai plac, doar ca nu am mai vazut prea multe.

Nu cred ca te caracterizeaza nevoia de atentie. Sincer, pari genul care cauta o conversatie buna, nu atentia celorlalti.

Am o stare ciudata in ultima vreme. E o stare de nepasare, combinata cu tristete si dezamagire, poate si o picatura de dezinteres.

La scoala am inceput PROST cu notele si culmea chiar am stiut...Adica, am luat 2 si 4, pentru ca a pus 2 la toata clasa si 4, pentru ca m-a scos la o lectie nou si au fost 2 "chesiute" (chiar nu foarte mari sau importante) la care am intrebat si dupa m-a luat la misto ceva gen: "Bravo! Esti bun, nu stii nimic!"

Sunt dezamagit si nervos pe un "prieten".

In rest, ma intreb:"Cum ar fi fost daca era altfel?". Ma refer la toata lumea asta.

Tu, ce ai vrea sa schimbi in/la lumea asta sau la propria persoana sau la cei din jur? Orice schimbare ai vrea sa faci in lume, in univers.

Răspunde

Raportează

Evaluează

N-am un motiv întemeiat să mă supăr. Pur şi simplu mi-a venit să le postez, m-a, gândit că ai putea asemăna una dintre ele cu ceea ce se-ntâmplă în jur.
Ce aş dori eu să schimb? Păi, în primul rând, ar fi o groază la mine. La ceilalţi nu ai ce să schimbi, singurul lucru ce mă supără/ nu-mi place la oameni este felul de a se da mare.
La propria persoană, mereu m-am gândit dacă sunt un om normal sau unul ce nu e capabil de nimic. M-am gândit şi încă mă gândesc la un tip de persoană, dacă ar exista sau nu, un fel de super geniu, care să fie perfect şi în plan fizic şi în psihic, adică unul căruia să-i "fugă" extrem de repede mintea, care să-şi petreacă timpul aşa cum doreşte el şi asta să nu-i afecteze deloc situaţia socială, şcolară spre exemplu. Mi-aş fi dorit ca eu să fiu un astfel de om, care deja în mintea mea era definiţia perfecţiunii (fără defecte, care înţelege toate fenomenele ce se întâmplă, care nu plânge niciodată şi nu cunoaşte ce e ăla eşecul). Însă dacă mă gândesc mai bine, o astfel de persoană nu ar exista în realitate. Fiindcă, după cum spuneam, ar fi definiţia perfecţiunii, unul care nu ar greşi vreodată şi nimeni nu este perfect. Poate dacă mai e cineva care o să citească vreodată asta s-ar gândi că singurul care să "îndeplinească" toate astea este Dumnezeu.
Însă, aş prefera să nu implic acest subiect în tot ceea ce scriu. Tot ce pot spune despre divinitate e că am crezut că datorită acesteia am trăit până acum. Însă, de acum înainte nu aş putea să mai zic că sunt nici extrem de credincios (nu mă refer neapărat la divinitate) şi nici ateu.
E nevoie să mă lămuresc pe mine însumi de unele lucruri ca mai apoi să m definesc ca persoană. Dacă eram întrebat de calităţile mele, mereu aş fi răspuns că doar ceilalţi ce mă cunosc ar putea să mă descrie. Însă nimeni nu mă cunoaşte "live". Doar în mediul virtual, de mă ştie careva.
Ceea ce vreau eu să spun e că nu am ce schimba la ceilalţi atâta timp cât eu nu cunosc realitatea în care mă aflu. Plus că, cea mai mare problemă a mea au fost nervii, asta dintotdeauna. Am mai învăţat să mă calmez în ultimul timp deşi nu pot nega că ar mai exista momente în care simt că sunt nervos de numa'. Deşi, nu durează. Nu pot avea aceeaşi stare mereu. M-am gândit până acum că până şi acest lucru, că sunt schimbător de stare, e un defect.
Am priceput că aşa ar fi omul.
Un lucru cert, pe care aş vrea să se întâmple cu mine cât mai repede ar fi ca de acum înainte să mă ştiu foarte bine în arta de a conversa, să cunosc cât mai multe persoane, să observ dacă pot recupera într-un timp foarte scurt sau de acum înainte tot ceea ce nu mi-a fugit mintea să fac.
...cam asta e doar teorie.
Până atunci, tot ce aş putea face e să mă documentez cât mai mult, despre istorie, geografie, să înţeleg unele fenomene fizice. Însă dacă mă axez doar pe asta voi pierde până şi ultimul an de liceu, mă refer dacă aş fi în stare să citesc toată ziua.
Azi plec acasă, mă văd stând de vorbă cu soră-mea, cumnatul meu, frate-meu şi prietena lui şi nici nu mai ştiu cum să vorbesc cu ei, ce să le zic şi ce nu, dacă, comportamentul meu momentan e unul ok sau nu. La asta m-am gândit azi la şcoală şi ieri. Mi-e şi frică să dau ochii cu ei, dacă ei ştiu că am probleme la şcoală pe care nu am încercat să le repar până acum.
Mă cam grăbesc acum, voi mai scriu când am să revin, cam de duminică.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Sa ai un weekend placut!

Răspunde

Raportează

Evaluează

N-am mai scris și mă gândesc acum dacă aș mai avea ce anume să scriu aici.
Vineri aveam un microbuz cu care mergeam acasă. Pleca din stație pe la ora 3. Am întârziat și am rămas "pe lângă". Însă în mintea mea nu era niciun bai. Încă de când am auzit că vine frate-meu acasă în ziua aceea (tot vineri), mă tot gândeam că aș vrea să merg cu el. Apoi m-am gândit că el și prietena lui (căci amândoi au venit acasă în acea zi) își vor face o impresie proastă despre mine că am scăpat mijlocul de transport. Din momentul în care am ajuns înapoi la garsonieră cam până pe la ora 8 am dormit, "2 somnuri". Oricum aveam nevoie, mult de tot. Prietena fratelui meu mi s-a părut foarte de treabă, extrem de comunicativă. Două chestii încă mă întreb cum ar fi fost dacă le-aș fi făcut: Să o întreb ce părere are despre cei care se sinucid, și să o îmbrățișez la un moment dat. Simt de multe ori asta. Voi relua ședințele la psihologul școlii de săptămâna viitoare. am vorbit cu ea și am stabilit asta. În legătură cu matematică am primit deja la școală o culegere de matematică (cei care au comandat una). În ea pare a fi cuprinsă toată materia pentru bac. Scrie pe ea "Bacalaureat în 30 de săptămâni". Mai sunt vreo 26, cam așa, până începe "perioada" bacului.
Din câte observ încă pierd vremea online, fără să fac ceva util pentru școală sau să mă astâmpăr odată. Traiul meu de zi de zi mi se pare prea ușor, prea plăcut. Duminica asta îmi venea în minte să mai citesc pe cât pot materiale legate de IT, să testez eventual încă un Windows. Idei ar cam fi.
Iar cu somnul. mă culc cel târziu pe la 1. Știu că e oricum o oră destul de târzie.
Dacă vrei să mai vorbim în alt mod, îmi poți lăsa spre exemplu un ID de Y! Messanger. De 2 săptămâni tot port discuții cu un user de aici care mi-a răspuns la întrebare iar acum mediul de comunicare s-a mutat pe messenger, în loc de a mai fi pe site.
Și mă gândesc. ar mai fi avut rost oare să mai pun niște întrebări ca și asta pe TPU? Singurul lucru bun e că aș cunoaște astfel alte și alte persoane. Însă am pus întrebarea nu fiindcă am vrut să o țin așa luni bune ci pentru că am vrut să termin cu frământările astea într-un timp cât mai scurt.
Se pare că în perioada iernii nu voi mai sta singur în garsonieră (primesc pe cineva în gazdă).
Cu colegi de-ai mei nu am încercat să mai vorbesc.

Tu cum mai stai?

Răspunde

Raportează

Evaluează

O sa iti trimit idu meu intr-un mesaj.

Am avut o saptamana amestecata, am dat teste, am avut de facut proiecte. Aseara m-am culcat la 2 dimineata (mai bine zis, m-am culcat astazi), in ideea in care trebuie sa ma trezesc la 6 cel tarziu.
A trebuit sa invat sa lucrez in programe de editat poze si sa editez niste poze. (Asta se intampla ieri)
Am iesit cu colegii, m-am certat zdravan cu mai multi prieteni, dar m-am impacat cu toata lumea.
In rest, o sa mai vorbim pe mess.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Din câte am văzut cam toți numesc adolescența ca "perioada marilor întrebări și încertitudini". Poate din asta s-ar desprinde frumusețea ei.
Pot să vă întreb ceva? Ce fel de persoane admirați în mod special? Mă refer, bineînțeles la personalitate.
Și, mulți ani înainte!
Vă mulțumesc de răspuns!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Persoanele care stiu ce vor de la viata,care nu se lasa doborate de greutati, care vor sa-si dovedeasca lor insele, ca pot reusi, chiar daca altii le pun bete-n roate!
Eu am reusit asa ceva, dar acum...nu mai vreau sa muncesc pentru altii, sa intretin niste trantori(alt cuvant mai delicat nu am gasit). Asta este, acum, singura meu lipsa de ambitie de a arata cine sunt, ce pot, chiar si la aceasta varsta.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Actul de a curma singur viața îl vedeam ca o soluție în trecut, ce-i drept. Mi se părea că nu ar reuși niciodată să fiu un om normal, care stă bine cu atenția în principal.
Vara asta a venit la noi, după drum (locuiesc la munte) cineva cu niște stupii. Din prima noastră discuția mi-a zis că, ar fi bine să consult un medic psiholog de prin Alba. I-am spus doar de hemofobie, nu și altele.
Nu știu sincer cât de bun aș fi pe post de părinte. Nu-mi imaginez cum ar fi să am copii. Însă, unde e afecțiunea poate fi totul. Cel puțin așa îmi vine-n minte acum.
Dragostea. Cel mai bine aș spune doar 2-3 cuvinte în legătură cu acest capitol. De fapt, asta: mi-am pus nickname-ul la primul cont pe site dannyetlv. Danny este prenumele meu, Dan, în timp ce etlv vine din engleză, însemnând "eternal love". De atunci nu mi l-am mai schimbat. Și nu mi-e rușine să spun asta nimănui. Nu e un secret.
Toți se pare că văd dragostea (sau majoritatea) ca singurul lucru bun ce a mai rămas pe pâmânt.
Doar să nu fie și ea cu spini, asemeni unui trandfir.
Apropo, câți ani?
Și, mersi de răspuns.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Intr-adevar, ar putea fi dragostea cel mai bun lucru ce a ramas pe pamant, insa nu pentru toti. Nu toate persoanele considera acest lucru ca fiind ceva important si atunci e trist.
"Eternal love" cu siguranta a avut o relevanta pentru tine la momentul respectiv, asta denota faptul ca ai crezut in iubire .
Am 16 ani :d.

Răspunde

Raportează

Evaluează

În ultimul timp am înțeles acest lucru: cât de importantă este ființa care ți-a dat viață. De aceea nu mă mai cert cu ea. Sau măcar încerc să fac asta. A făcut și ea multe sacrificii.
"Crede-ma, stiu ce zic..." Ai vrut să subliniezi în mod deosebit partea asta?
Și, mulți ani înainte!
[Am impresia că dacă mai scriu vreun comentariu cuiva din cei care au răspuns am șansa să primesc înjurături bune, mai ales din cauza răspunsurilor kilometrice.].

Răspunde

Raportează

Evaluează

Da, am vrut sa te fac mai bine sa intelegi cat de importanta este o mama in viata copilului ei, ca ea face ceea ce stie mai bine pentru a-si proteja si educa fiul/fiica. Mama mea a decedat cand eram mica si mi-as dori sa o am inapoi, sa ma certe, sa imi interzica sa ies in oras, sa ma pedepseasca, doar sa am parte de ea in viata mea!
Iti multumesc! Si nu trebuie sa iti faci griji in privinta "raspunsurilor kilometrice", nu cred ca te va injura nimeni din pricina asta.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"Crede-ma, stiu ce zic...".
M-aș fi așteptat la o asemenea veste deoarece ce-i care spun să îți iubești părinții au simțit durerea de a-i pierde.
Pe la 9 ani a murit taică-meu. Eram în clasa a 2-a. Însă cred că eram prea mic să conștientizez asta. Nu am plâns. Nu am simțit nimic. Poate din cauză că am fost cam răsfățat (material) în copilărie. Îmi amintesc lacrimile mamei și a surorii mele. Ele au fost dintotdeauna și încă sunt foarte credincioase.
Acum am tată vitreg. Aș fi un nesuferit să mă plâng că nu sunt iubit de familie. Sau să mă aseamăn cu acei copii orfani. Însă tot nu am fost fericit. De aceea am tins mereu a susține că banii nu aduc fericirea. Cel puțin doar banii și nimic altceva.
Ești a 3-a persoană de pe site de la care aflu că i-a murit un părinte. Aici nu am ce spune, fiindcă nu am cunoscut acest sentiment.
Nici nu știu cum oare m-aș simți. O uram pe mama în gând fiindcă vedeam că îmi impune mereu limite. Că mă "sufocă" cu atenția ei. Ea a spus mereu că, fiind cel mai mic dintre copii (mai am un frate și o soră) i s-a părut mereu că nu mă descurc (în general) și de aceea nu mă mai lăsa în pace (la liceu mă suna des, mă trata mai mult ca pe un copil).
Poate faptul că am revăzut iar spitalul vara asta mi-a adus aminte de cât a îndurat maică-mea. Așa că, încerc să nu mă mai cert cu ea.
Ei nu-i puteam spune ce mă doare. Nimănui dintre cei pe care îi știam. Nu aș fi mai putut să dau ochii cu mama dacă ar fi știut asta. Cu totul că aveam o relație bunicică, cu ea, ne și certam, ne și împăcam.
Așa că am început să-mi petrec timpul online. Aveam obiceiul să stau până noaptea târziu. Căutam să conversez cât mai mult, iar dacă puteam, să și ajut. Simțeam asta. Simțeam că am nevoie ca de aer. Și știu că dacă aș fi murit i-aș fi pricinuit mult durere mamei. Și nu merita asta. Nu merită asta.
Acum mă întreb dacă mi-am distrus complet psihicul. Dacă mai pot sau nu gândi ca un om obișnuit.
Și, da, simt des nevoia disperată de atenție.
Nici nu-mi imaginez cum ar fi să vorbesc în fiecare zi doar cu persoane de vârsta mea (și aici nu mă refer neapărat la băieți, ci la fete).
Cu o persoană de sex masculin sunt în stare să vorbesc mult și bine. Însă cu o fată simt că aș avea unele probleme de vorbire.
Dacă ar vedea cineva (poate și tu) fraza asta probabil ar muri de râs.

Îmi pare rău de clipele când ai suferit mai ales după pierderea ei.
Eu nu sunt în măsură să spun un sfat, o vorbă bună în domeniul relațiilor. Pot doar să le cer.

Mersi încă o dată de răspunsuri!

Numai bine!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Stiu cum e sa ai probleme de vorbire. Eram foarte atasata de mama mea, in sensul ca oriunde mergea, ma luam dupa ea, oriunde. A murit cand aveam 4 ani, eu am gasit-o stand intinsa pe iarba cu o cana rosie langa trup. Imi amintesc exact scena aceasta! Apoi, nimeni nu mi-a spus ce s-a intamplat cu ea, eu stiam ca e internata in spital si ca nu poate fi vizitata... Am suferit enorm cand am aflat ca s-a dus de printre noi. La gradinita nu vorbeam cu nimeni, in clasele I-VI la fel. Apoi mi-am facut o prietena care mi-a readus increderea in ceea ce priveste frumusetea vietii, a conceptiei despre aceasta. Nici acum nu sunt comunicativa, insa am 3-4 prietene in care stiu sigur ca pot avea incredere. De relatii ce sa mai spun? Am 16 ani si jumatate si inca nu am avut un prieten .
Dar ce tot scriu aici? E vorba despre tine, nu despre mine.
Oricum, nu ai pentru ce sa imi multumesti!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Am scris întrebarea cu speranța că voi primi mai multe răspunsuri, cu cât mai lungi cu atât mai bine.
"Dar ce tot scriu aici? E vorba despre tine, nu despre mine." Sincer, nu văd sensul acestor 2 propoziții.
Deși nu ar trebui să mă folosesc de un subiect mai delicat, precum moartea unui părinte (în cazul tău), primul gând care mi-a venit îndată ce ți-am văzut răspunsul a fost (sau cel puțin la asta mă gândesc acum):"În afară de această suferință, tu cât de multe îți mai amintești din copilăria ta?".
Fiindcă, la mine evenimentele din acea perioadă îmi sunt parcă prin ceață. Și tocmai asta urăsc la mine. E ca și cum aș vedea tot trecutul în negru, ca și cum doar acum m-am trezit la viață. Și îmi pare rău că am pierdut atâta timp. Azi mi-a venit o idee din care aș vrea să scot ceva (ceva în practică, sau teoretic apoi practic). Dacă tot nu am făcut progrese ca să ies din starea asta mi s-ar părea mai interesant și alinător dacă aș putea face "regrese" (cuvântul ăsta mi-a venit în cap, în sensul că progresele ar însemna pași înainte iar regresele pași înapoi). Dar mai bine aș scotoci netul bine de tot înainte, apoi să mă mai hotărăsc.

Și, dacă dorești, poți să-mi scrii și nșpe mii de răspunsuri la întrebare, nu neapărat despre mine ci despre tine. Fiindcă mi-ai răspuns la întrebare ca să mă ajuți. Nu știu cum ar suna, bine sau rău, dar m-ar ajuta să știu și despre tine cât mai multe în sensul că aș vedea părți și din viața altor oameni. Le-aș mai compara cu a mea. Aș vedea unde anume am greșit eu.
Sunt disperat după atenție? E singura întrebare (sau mai bine zis una printre multe altele la care n-am un răspuns concret).

Răspunde

Raportează

Evaluează

Prin cele 2 propozitii am vrut sa subliniez faptul ca tu ai cerut niste sfaturi, pareri, iar eu am inceput sa-ti spun o parte din povestea mea. Tu mi-ai spus multe despre trecutul tau, deci presupun ca nu e nimic in neregula sa iti doresti sa afli cate ceva din al meu. Inceputul ti l-am zis. Moartea mamei mele m-a afectat profund si inca ma afecteaza. Cel mai mult ma durea cand o matusa vedea o femeie frumoasa pe strada si ma intreba daca mi-as dori sa fie mama mea. Niciodata nu am stiut cum e sa ai o familie. Tata lucreaza in strainatate, iar eu locuiesc cu o matusa ( alta fata de cea precizata mai sus ). Cum ai zis si tu, suportul material nu aduce fericirea. Tata are foarte mari asteptari in ceea ce priveste viitorul meu, mereu imi spune ca am tot ce si-ar putea dori un adolescent de varsta mea ( ma refer la telefoane si aparatura performanta ), dar nu indraznesc sa ii spun ca as renunta la toate astea pentru o familie! Acum sunt in clasa a X-a, intr-o clasa in care barfa, marginalizarile si critica sunt pe primul loc. Din toti colegii, doar o fata stie ca mama mea e decedata, nu vreau sa afle si ceilalti, nu vreau sa fiu vazuta ca pe o fata demna de toata mila in clasa. Tin sa precizez ca am prieteni de la alte clase. Iar de gresit nu cred ca ai gresit tu ceva, asa a fost sa fie. Ai spus ca familia ta este credincioasa. Pai, ei bine, gandeste-te ca asa a vrut Dumnezeu sa te supuna anumitor incercari, pentru a-ti demonstra tie ca esti mult mai puternic decat crezi si ca poti trece prin multe! Si nu, nu cred ca esti obsedat de atentie. Cred ca mai bine ar fi sa spui ca ai nevoie de cineva cu care sa comunici, sa te destainui complet, fara a-ti fie teama ca dupa ai putea fi ranit, tradat.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Mama și soru-mea sunt foarte credincioase după cum am mai spus.
Însă eu nu (atât de mult). Cel puțin în ultimul timp am început să am și dubii plus că nu mă rog etc. Aș putea spune că îmi place porunca "Să-ți iubești aproapele". Dacă o respect sau nu, asta nu are legătură cu divinitatea ci cu persoana mea proprie.
Mă gândesc acum, că dacă aș mai vorbi despre moarte sau despre viață aș înlocui cuvântul suflet cu caracterul uman.
Deși m-am bucura să nu fie așa.
În fine, nu ar avea rost să continui acest subiect.

Soarta ta mi se pare mai cumplită (nici nu pot s-o aseamăn cu a mea). Am impresia că duci mult lipsa afecțiunii de familie. Am pierdut până acum vreo 2 cartele de telefon Orange. Habar n-am ce am făcut cu ele. Eram atât de buimăcit de cap...
Nu m-au certat părinții. Am luat alta. Nu o duc rău cu banii. Cu totul că frate-meu și soru-mea au cam dus-o. Nu și-au permis atât. Mai ales frate-meu, care a răbdat multe și știe ce-i greul. Nu are o viață ușoară. Lucrează în IT. Vede foarte bine cum e viața fiindcă e o fire realistă.
Nu m-aș putea imagina în locul lui, cu serviciul stresant pe care îl are. Aș înnebuni cel mai probabil.
Îmi pare rău de situația ta. Eu cel puțin îmi văd părinții des.
Și, în principiu, văd cât de adevărat e citatul sau vorba "The Kindest Hearts Have Felt The Most Pain".

Răspunde

Raportează

Evaluează

Eu cred ca tu esti intr-o postura mai proasta decat a mea. Intr-adevar, eu sufar, dar iar acest lucru ca pe o "invatatura". Stiu sigur ca daca o sa am copii nu o sa ii las sa sufere asa cum am facut-o eu. Spre deosebire de tine, eu nu am vrut niciodata sa ma sinucid. Poate sa mor, da, insa doar in momente de cumpana. Dupa m-am trezit la realitate si am realizat ca frumusetea vietii mele o creez eu, ca toate lucrurile s-au intamplat cu un scop, ca sunt bine asa cum sunt. Ai scris ca ai fost operat de cateva ori... Nu stiu ce cred altii despre asta, dar pari a fi si neinfricat, ca sa zic asa ( scuze, sunt obosita, nu am gasit alt cuvant mai potrivit ). Mie imi e foarte frica de medici, injectii, vaccinuri

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu e cazul să te scuzi.
Însă, aș vrea să mai adaug ceva (deși, 31 de răspunsuri în total la întrebare, se mai satură userii.).
Depinde cum vezi tu o persoană neînfricată.
Fiindcă operațiile (până acum 2 au fost-anul ăsta și cel trecut, însă de cele de dinainte de 7 ani nu mai știu) au fost sub anestezie, deci nu a fost nevoie de ceva curaj.
Ieri am avut programare la un stomatolog din oraș. Nu am avut probleme că anestezia (la dinte) ci a început să mi se înnegrească privirea doar când m-a înțepat cu un ac în braț, ca să-mi picure anestezia (în fine, nu sunt obișnuit cu astea). Am băut două pahare de apă, abia dup-aceea mi-am revenit.
Și m-am gândit că aș putea folosi frica asta de sânge drept motiv/mijloc/scuză ca să revăd celelate probleme. Așa am mers și la psihologul școli. Încă nu am avut eu curajul să-i spun ci i-am spus dirigăi că aș vrea să văd dacă pot rezolva problema cu sângele (am pățit de am leșinat în timpul orei de biologie doar fiindcă am văzut, pe laptop-ul profei, o imagine cu sânge închegat, am lăsat capul jos, pe bancă, cu speranța că-mi va trece și m-am trezit cu două palme de-a profei;)) și colegii în jurul meu).
Doctorul mi-a zis că a fost cauza de anemie. Am înțeles că psihologul școlii nu mă poate ajuta cu hemofobia, deci ar trebui unul mai avansat pentru asta. Și înțeleg faptul că ar trebui să mă mișc repede în privința asta și a școlii însă nu mai suportam, dacă mă înțelegi.
Apoi, mi-e frică și psihic. Nu sunt genul de om care să aibă conturi multiple pe site. Însă mi-a fost frică de reacția celor care mă știu, ori de pe site, ori colegi de-ai mei în caz că se vor uita la contul meu (fiindcă răspunsurile și întrebările sunt afișate în mod public).
Ăsta era contul meu http://www.tpu.ro/utilizator/scrc
Însă, te rog să mă crezi, că nu am zis asta ca să mă mândresc cu ceva.

Dacă ești obosită, odihnește-te dragă!

Răspunde

Raportează

Evaluează

In acest moment as putea spune, din punctul meu de vedere, ca o persoana neinfricata este acea care este imuna la lucrurile care ma sperie pe mine. Iar in legatura cu operatiile, stiu ca se realizeaza sub anestezie, ca nu se simt dureri, dar aceasta idee nu imi atenueaza frica deloc. Nu imi amintesc sa fost vreodata la medic , cel putin nu in ultimii 10-12 ani, cam asa. Daca se pune problema de asistenta medicala din cadrul liceului, atunci da, am fost o data anul trecut, dupa indelungatele insistente ale prietenei mele. Asa si eu cu unele conturi de pe site-uri. Acest cont mi-a fost facut de o fata, nici nu are adresa mea de e-mail, iar de nume nici nu mai zic . In fine, oricum nu prea obisnuiesc sa imi utilizez numele in crearea conturilor, am un nume mai ciudat...
Iar in legatura cu oboseala, inca incerc sa ma acomodez cu trezitul dimineata devreme .

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nume ciudat? M-ai făcut curios.
Ai probleme cu trezitul dimineața devreme?
Deja începe să nu-mi mai pese cât dorm pe zi atâta timp cât nu întârzii la ore.
Nu mai pot folosi telefonul mobil cu touchscreen pe post de alarmă. Așa că las PC-ul pornit și pun o alarmă online.
Mai ales cu boxele e imposibil să nu mă trezesc. Dacă le-aș lăsa volumul la maxim cred că ar trezi și morții. Bine, nu sunt atât de "puternice" în decibeli. Dar nu se compară cu vreun ceas deșteptător. Văd în felul ăsta cât îmi rezistă corpul.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Am sa incerc sa iti trimit un mesaj cu numele meu. Se poate trimite, nu?
Da, am mari probleme cu trezitul dimineata. In vacanta ma culcam pe la 2-3 si ma trezeam pe la 13-14... Daca nu dorm minim 9 ore si jumatate-10 sunt obosita toata ziua. In fine, am sa ma obisnuiesc in curand. Am vazut ca la unele comentarii imi raspundeai pe la 12-12:30. Cam asa de tarziu stai?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Ora 12 e un caz fericit.
Cel mai mult am stat parcă până la 3 jumate, am dormit ceva timp apoi m-am dus la școală.
Mi-era indiferent la ce oră mă culc sau mă trezesc. Întârziam des la prima oră.
Mi-e cam greu să cred că am dat răspunsuri pe TPU la acele ore, pe celălalt cont. De fapt puțin îmi păsa mie de ora la care mă culc atâta timp cât sunt în stare să mă ridic din pat. Dacă în lumea reală nu îmi mai plăcea măcar virtual să încerc să-i ajut pe ceilalți.
Cred că acum mi-a cam intrat asta în sânge.
Din a doua săptămână de școală din septembrie am cam început să întârzii iar la ore timp de 2-3 zile. Nu îmi suna telefonul. Într-o vineri m-am trezit abia pe la ora 10. Mama și taică-meu vitreg mi-au spus că, ori nu mai stau deloc târziu, ori mă mută la internat ori să fac naveta.
Acum nu mai întârzii, deci ce ar conta pentru ei la cât mă culc eu?
Mie îmi place numele tău. Nu e ciudat, mă gândesc la vreun nume de rege pe baza asta, ști.
Din partea mea trimite-mi și 1000 de mesaje sau cel puțin să ajungă întrebarea asta la 100 de răspunsuri (cel puțin).
Tu pe la 9-9:30, cel târziu 10 dormi în timpul școlii?
Asta ar însemna cam 10 ore, cum zici și tu.
Dacă ar fi să fac calcule, am impresia că mă mulțumesc cu puțin mai mult de jumătate.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Huh, daca ma culc la 3 si jumatate nu mai e nici o sansa sa ma trezesc sau sa fiu capabila sa ma concentrez la ore. Iar de raspunsurile de pe TPU, ma refeream la cele adresate mie. Parca asa mi s-a parut ca era ora. Am sa ma uit din nou, se poate sa ma fi inselat in privinta aceasta. Sa faci naveta? Deci locuiesti relativ departe de liceu.
In timpul scolii ma culc cam pe la 22:00-22:30, cateodata si mai tarziu, de aceea sunt obosita in timpul zilei. Maine am ore de la 7 la 14, deci cred ca o sa fac o exceptie si o sa incerc sa ma culc mai devreme.
Daca nu te deranjeaza intrebarea... te-ai gandit ce facultate vrei sa urmezi? Daca da, in ce clasa te-ai decis?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Locuiesc la munte, la vreo 25 km față de liceu. Stau într-o garsonieră, cumpărată de mama pe vremea când soră-mea era la liceu și stătea în gazdă.
Mâine ai ore de la 7? Stai, tu faci practică sau cum? Am înțeles că ai 16 ani, însă nu și clasa în care ești, profilul.

Nu mă deranjează întrebarea fiindcă e una firească pentru vârsta mea. Până acum aș fi spus că merg pe urmele lui frate-meu, care a urmat facultatea de informatică UAB (Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia - facultatea de informatică). Deci ar însemna IT, din care frate-meu a făcut până acum carieră. Acum lucrează la o bancă pe post de inginer IT. La dirigenție ne-a pus diriga pe toată clasa să scriem pe câte o coală de hârtie A4 gânduri de viitor. Am vrut să scriu ceva mai neobinșuit, să sune interesant. Bineînțeles că nu puteam zice ceva legat de moarte fiindcă mai devreme sau mai târziu ar fi aflat maică-mea. Am scris doar că aș vrea să-mi dezvolt personalitatea iar singurul meu gând legat de școală este bacul. Și acum mă bazez pe ideea asta. Înainte aș fi putut susține sus și tare că fix la o facultate de informatică m-aș duce. Materia asta și engleză mi-au plăcut dintotdeauna la școală. Nu m-am stresat vreodată pentru ele. Iar acum că sunt pe clasa a XII-a ar trebui doar să învăț pentru bac. Sau să fi făcut școala de șoferi (însă nu sunt entuziasmat de asta). În schimb sunt tot timpul între progres și "regres". În fiecare zi după ce vin de la școală mă văd ca un om care nu știe ce să facă în ziua curentă. Pierd mult timp dacă într-o zi caut știri despre sinucigași iar peste ceva timp, dacă vorbesc cu cineva e a și cum nu aș mai avea nimic. Cam așa a fost mai ales în ultimii doi ani. Simt nevoia disperată de a face ceva: ori progresez ori intru în pământ cât mai curând. Mamei sau cuiva care mă cunoaște din familie nu am curajul să-i spun asta. Când ai zis că eu de fapt caut un prieten care să înțeleagă ce vreau să spun fără a-mi fi frică de sentimentul de trădare ai avut dreptate. Mă gândesc că ar trebui să reiau consultațiile la psihologul școlii, să-i cer ei părerea despre ce aș putea face în continuare, la cine să apelez. Cu colegi de-ai mei simt că aș putea vorbi cu mare drag. Dar cu băieți sau cu fete... Cam un lucru comun cu băieții din clasă ar fi sala, la care am mers până acum. O amân acum câteva săptămâni. Însă nu știu nici cum aș putea aborda subiectul ăsta cu cineva din clasă. Aș fi în stare să vorbesc câteva ore nu 1-2 minute despre asta, față în față cu acei colegi. Știu bine că și acum câți ani simțeam la fel. Doar că atunci mă pierdeam în computer, în jocuri. Acum nu mai am niciun chef de vreun joc, din de descărcat nici online. Jucam conquiztador înainte. Îmi plăcea. Am și uitat de el. Nu mai văd nicio plăcere în ele. Fiindcă ori mă joc, ori nu, în realitate nu se schimbă nimic în bine.
Tu ești decisă în privința viitorului?

Nici nu știu cum ai răbdarea să citești ce tot scriu eu aici. Sunt singur că nu ți s-a mai comentat atât la niciun răspuns sau răspunsuri. Ai merita o fundă. Nici nu știu cui anume să o acord. Fiindcă eu vreau normal să dezbat cât mai mult subiectul ăsta, poate nici răspuns câștigător nu voi alege.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Da, am avut ore de la 7. Nu fac practica, trebuia sa am marti engleza de la 13 la 14, dar profesoara prefera sa faca orele de la 7 la 8. Sunt in clasa a X-a, profil matematica-informatica. Din cate stiu eu, cei care termina facultatea de informatica au un viitor promitator. Din ceea ce ai scris tu, nu am inteles de ce ai renuntat la aceasta idee. Te-ai gandit foarte bine cand ai decis ca ar trebui sa te duci la psiholog, esti intr-o situatie delicata si ai nevoie de niste sfaturi care sa te ajute cu adevarat sa treci peste asta. Iar in legatura cu colegii, nu trebuie neaparat sa vorbesti cu ei despre problemele tale, sunt o multime de subiecte care pot fi dezbatute. In loc de jocuri te poti uita la filme sau sa citesti. Ce gen de filme iti plac? Iti place sa citesti?
Daca m-am decis in privinta viitorului apropiat? Asa tind sa cred. As vrea sa ma inscriu la niste cursuri de fotografie si poate sa ma inscriu la un casting de modeling. In privinta celui din urma nu sunt prea increzatoare, fac asta doar fiindca toti prietenii/toate rudele considera ca ar fi o idee buna, dar nici nu sunt sigura ca o sa am curaj. Iar in legatura cu un viitor ceva mai indepartat, nu am nici cea mai vaga idee ce facultate as vrea sa urmez. In clasa a VIII-a imi doream sa devin psiholog, dar toate visele mi-au fost spulberate cand toti profesorii mi-au spus ca nu e o idee buna, ca nu e o facultate de viitor.
Intr-adevar, raspunsurile tale sunt cele mai lungi pe care le-am primit, dar cititul lor nu tine de rabdare. Chiar imi place sa citesc ceea ce scrii. Si nu, nu cred ca merit o funda, nu am putut sa te ajut cu nimic, mi-am spus doar parerea.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Mi-a mai zis cineva într-un mesaj că îi place felul meu de a scrie. Însă tot nu am priceput dacă a spus-o doar aşa sau a vorbit serios. Adică, am un fel obişnuit de a scrie şi nu văd nimic special în el. Pur şi simplu doar scriu ceea ce simt. Şi tind să cred că e total diferit faţă de felul cum vorbesc (ideile pe care le spun). Mama deseori mă vede nervos în limbaj însă eu nu sunt, dimpotrivă. Aş fi în stare să spun că tot acest timp pe care l-am pierdut ca prostu' mi-a dezvoltat câtuşi de puţin răbdarea.
Când ai zis de cursuri de fotografie mi-am amintit de acele cursuri pe care le-am descărcat de pe net ca să mai citesc, să mă mai documentez vacanţa asta. Le citeam mai mult din curiozitate decât din dorinţa de a reţine cât mai mult. Erau pe acolo în special documente în Microsoft Word în care erau descrise majoritatea componentelor unui computer, adică a unităţii centrale.
După ce le-am terminat m-a apucat un dor nebun să fac o curăţenie prin toată casa. Însă şi aici îmi pare rău că a durat prea mult fiindcă eu voiam ca într-o zi-două să termin cu toate. Cel puţin acum ştiu în mare parte unde găsesc un obiect în toată casa. Mai rămăseseră apoi 4 săptămâni de vacanţă. Mi-am zis să termin cu cărţile din bibliografia clasei a XI-a (fiindcă nu le citisem în vara dinaintea acelei clase). Nu erau exagerat de multe. Doar 2 cărţi: Ulitma noapte de dragoste, întâia noapte de război de C. Petrescu şi Enigma Otiliei de G. Călinescu. Nu le-am citit în fiecare zi cu acelaşi entuziasm. Fiindcă starea mea de spirit mereu tinde să varieze de la nevroză (nu nervi sau ceartă ci o stare în care simţi că nu ştii ce vrei) la pace şi dragoste în care parcă mă simţeam complet împlinit, gen "prost dar fericit".
La capitolul filme mi-au plăcut mult serialele SF spre exemplu Dr. Who
http://youtu.be/SKsOr9YdiXM
sau Power Rangers
http://youtu.be/j8I_vaes0aE
sau acea mică serie de episoade din Al zecelea regat http://youtu.be/200MAwAgWjg
sau telenovele...
http://youtu.be/2QjHEaHczJE
http://youtu.be/N81hVpV1ink
http://youtu.be/YUUnRiWIQ1Q
Sau mă uitam la telenovela românescă Inimă de Ţigan apoi la Regina.
Pe atunci totul părea extrem de simplu. Simţeam nevoia de a fi înconjurat de acei prieteni cu care poţi împărtăşi trăirile din viaţa de zi cu zi însă adoram mai mult computerul. Nu puneam eu atâta accent pe şcoală la capitolul învăţatul lecţiilor, doar temelor le acordam atenţie. Pe clasa a 8 am avut ca profesor de matematică pe dirigintele nostru care a "băgat" matematică în noi zi de zi, încât făceam minim vreo 3 ore în fiecare zi această materie. Însă nu am regretat deloc acest fapt (mă refer la toată clasa, nu la mine doar) fiindcă examenul de matematică l-am luat cu notă destul de mare, cam aşa şi la cel de română. Eram extrem de fericit în acea vară. Nu aveam nicio temă pe vacanţă.
De citit dacă-mi place? Până acum, dacă aş fi mai avut timp rămas din vacanţa de vară nu m-aş fi oprit. Pe lângă şcoală doar Harry Potter şi piatra filozofală ştiu să fi citit din plăcerea fiindcă, consideram seria interesantă.
Ştiam foarte bine unde greşesc vara asta şi cu ce anume să încep: voiam să recitesc istoria românilor de la început până în prezent, noţiuni de geografie (cu care recunosc că o duc cam rău) şi mai urmau şi altele. Însă mi-era totodată frică de ce anume voi face de acum înainte la liceu, cu ce să încep mai exact. Mă gândeam că am să reîncep sala, mă voi duce poate la Alba la vreun psiholog mai avansat ca să rezolv odată probleme mele. Mi-era frică de bac şi încă mi-e. Însă, până la urmă nu cred că asta e cea mai mare temere a mea. Am început să "o iau razna" din momentul în care m-am văzut mental în postura de absolvent de liceu, cu o poză în albumul şcolii. Mă gândeam că eu nu am ce căuta acolo. Asta mă stresează pe mine cel mai mult. Spre ultimele şedinţe la psihologul şcolii aveam mari probleme cu matematică fiindcă o tot ignorasem. Însă nu asta a fost problema mea cea mare. Ştiu că doar eu pot să o rezolv. Mie de fapt mi-e frică să termin clasa a XII-a ştiind că nu am reuşit să cunosc (aproape) pe toţi elevii din şcoală, e ca şi cum m-aş fi trezit a nu ştiu cât a oară la realitate şi nu ştiu ce anume să fac. Mai sunt aproximativ 28 de săptămâni de şcoală (aşa cred), apoi va începe bacul.
Deja mi-e şi frică să mă mai duc mâine de şcoală, să văd că fac acelaşi lucru pe care l-am făcut până acum şi nu ştiu dacă să spun stop la tot sau cum să cer ajutor discret şi cât mai bine pentru mine. În momentul de faţă mintea mea nu e tocmai lucidă, de aceea înţeleg dacă ceea ce am scris nu este complet coerent (de înţeles uşor).
Se face deja o săptămână de când am postat întrebarea şi par tot mai adâncit în subiect. Vineri când am ajuns acasă m-am azvârlit pe pat la scurt timp şi nu m-am trezi până ziua următoare pe la ora 11. Apoi, nici nu ştiu concret ce anume am făcut sâmbătă. Mi se pare că a fost o zi pierdută. Am curăţat cu mama nişte coji de nucă. Mi-a spus că se va lua pe mâini, însă am luat nişte folii de plastic şi nu a mai contat. M-am gândit că, chiar dacă se va lua, sunt în stare să-mi bag mâinile în apă fiartă, ca să se ducă acea culoare de pe ele. Acum înţeleg că nu va dispărea de tot decât în 2 săptămâni. Nu ar fi asta neapărat problema fiindcă sunt obişnuit să nu ies din cameră afară decât la magazin şi la şcoală. Mă gândesc acum la acea şedinţă "fotogenică". Mă uit în faţa oglinzii şi mă văd într-o zi ba "ca noaptea", ba un băiat drăguţ aş putea spune.
Pentru mine e totuna dacă mâine merg la şcoală, vin acasă, mănânc ceva, poate merg la sală sau merg la şcoală, vin acasă, fac o plimbare şi mă calcă o maşină (în prima zi de şcoală am păţit de am ieşit de pe trotuar înspre o maşină care nu circula cu viteză mare şi i-am "zburat" oglinda retrovizoare. Venisem de la un coleg de-al meu de şcoală, nu ştiam ce anume am, mi-am fixat privirea pe o fată care trecea pe trotuar, nu mi-am mai luat ochii iar când s-a apropiat de mine am avut presimţirea că trotuarul nu e de ajuns de spaţios pentru 2 oameni ca să treacă aşa că am coborât de pe el).
Decât să merg mâine la şcoală, să facem nu ştiu ce la matematică şi să scriu ceva repede de pe tablă cu gândul în altă parte mai bine mă trezesc la spital, acordându-mi-se ajutor fie fizic, fie psihic.
Însă nu-mi spune că cititul a ceea ce scriu nu ţine de răbdare. E o calitate (răbdarea) pe care încep să o admir la cei din jur.
Sincer, aş mai continua aici multe conversaţii însă am impresia că rămân în pană de idei (când încep să le repet deja simt că scriu doar inutil şi cred că deja am intrat în "starea" asta).
Păi, tocmai că asta contează: chiar şi părerea ta.

Ţie ce filme îţi plac? Ce tip de muzică? Îţi place lectura? Şi, observ că eşti la acelaşi profil ca şi mine. Ţie cum ţi se pare?
De fapt, nu mă aştept să citeşti tot ce am scris, răspunde-mi doar la ultimele întrebări. Mă crezi sau nu, mai că aş fi în stare să te rog să-mi laşi un ID de YM într-un mesaj. Parcă îmi vine să vorbesc cu toţi, să cutreier orice colţişor al oraşului/ţării într-o zi. Însă dacă aş face-o s-ar râde de mine colegii de companie fiindcă nu ştiu atâtea. Şi în plus nu aş fi atent la tot ce se-ntâmplă.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Am incercat sa mai scriu acest mesaj o data, insa mi s-a descarcat telefonul si nu s-a salvat.
Nu am de unde sa stiu daca acea persoana care ti-a spus ca ii place modul in care scrii/te exprimi a fost sincera, dar te asigur ca eu am fost. In legatura cu cele doua carti ( Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, respectiv Enigma Otiliei ), eu le am de citit pentru clasa a X-a. Pe a doua am citit-o anul trecut si chiar mi-a placut, a fost singurul roman citit pentru scoala in clasa a IX-a care chiar mi-a acaparat atentia.
Power Rangers stiu ca era difuzat acum cativa ani la televizor, insa nu imi amintesc despre ce era vorba. In ceea ce priveste celelalte seriale, nu le-am vazut, dar am auzit de Dr. Who.
In legatura cu examenele de la sfarsitul clasei a VIII-a, imi amintesc ce speriata am fost inaintea aceluia de la romana. Niciodata nu am excelat in redactarea eseurilor sau in exprimarea ideilor si mi-a fost foarte teama sa nu iau o nota prea mica, astfel incat sa nu intru in liceul in care imi doream, la profilul dorit. Cu o seara inainte am inceput sa plang, nu-mi puteam stapani emotiile.

Cum sa nu ai ce cauta in albumul liceului? Ai facut parte ( si inca faci ) din elevii liceului. Nu conteaza cate persoane cunosti din incinta liceului, nu e important asta atata timp cat ai unele in care stii ca te poti baza. Iar cu temerile in ceea ce priveste examenul de bacalaureat, e normal sa le ai, dar stai linistit si gandeste pozitiv : Nu ai cum sa pici! O sa iei nota mare si o sa intri la o facultate buna, o sa ai un viitor ok!
Nu mai spune ca vrei sa mori sau sa fii ucis, pentru ca nu vrei asta! Am vazut ca ai mai postat o intrebare si m-am infiorat numai cand am citit-o. O sa iti para rau peste ceva timp ca te-ai gandit la astfel de lucruri, mai rau daca o sa faci ceva sa le duci la capat! Ai grija ce faci!
Si nu, nu cred ca cititul a ceea ce scrii tu tine de rabdare. Uite, gandeste-te putin din punctul meu de vedere : daca imi place o carte, stau si citesc toata ziua lasand alte lucruri deoparte, daca nu, nu citesc si gata.

In general imi plac comediile, filmele de dragoste, alea horror ( doar daca am pe cineva care sa ma tina de mana la nevoie ), dar imi plac si celelalte genuri. Uite cateva exemple de filme care mi-au placut :
The vow, A walk to remember, Warm bodies, I give it a year, The heat, Now you see me, Olympus has fallen, The guilt trip, Elysium, We're the Millers, Leap Year, Letter to Juliet, Dear John.

Melodii :

Ryan Star-Brand new day, Lana Del Rey - Blue jeans, Passenger - Let her go, Megan Nicole - Wrecking Ball, Little Mix - Cannonball, Sammy Adams - L.A. Story, Demi Lovato - Skyscraper, Little Mix - Pretend it's OK, Alex G & Adam Stanton - Just a kiss.

Imi pare rau ca nu ti-am dat link-uri, insa sunt de pe telefon.

Da, imi place foarte mult sa citesc, dar nu orice fel de carti.
Mi-am dorit sa intru la acest profil, fiindca in generala imi placea foarte mult matematica. In ceea ce priveste informatica, nu prea ma atrage, dar invat pentru ca trebuie. Cea mai grea materie mi se pare chimia, mi-am stricat toata media din cauza ei si a englezei. Cu engleza a fost mai greu in clasa a IX-a, fiindca in generala nu am facut deloc, dar am inceput sa iau meditatii si acum e in regula.
Normal ca am citit tot ce mi-ai scris, nu m-am plictisit deloc. As fi scris si eu ceva mai mult, insa mi-e cam greu.
Si daca vrei, as putea sa iti dau si adresa de messenger.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Deci, crede-mă că nici nu conştientizez cu ce persoană minunată stau de vorbă pe când eu.
De ce spun asta? Păi tu foloseşti telefonul, ai răbdarea să citeşti ce postez eu şi pe urmă să mai şi răspunzi (pe măsură, aş putea spune). Eu nici nu aş mai şti scrie pe telefonul mobil fiindcă nu mai sunt obişnuit (nu mai joacă vreun rol important în viaţa mea).
În legătură cu filmele horror, nu obişnuiesc să le vizionez fiindcă la multe dintre ele nu aş reuşi să "rezist". Nu-mi place sângele, să văd sânge.
Chimia ţi se pare grea? Mie fizica şi chimia. Sunt 2 materii pe care niciodată nu le-am înţeles. Sau nu am vrut eu să le-nţeleg. Cam aşa şi biologia. Dacă e vorba de o lecţie cu sângele mai bine primesc o notă slabă.
Dar engleza... Dacă ai fi avut nevoie de vreun ajutor la această materie aş fi încercat să te ajut cu mare plăcere. Constat acum că ar trebui să recapitulez această materie dacă vreau să fiu iarăşi bun la ea. Vara aceasta pe tvr2 a fost difuzată de luni până joi o emisiune numită Engleza la colţ de stradă (Word on the street). Sau ştiam de programul Rosetta Stone. Dacă ţi-aş putea fi de folos pe cât de mult încerci tu să-mi fi, să mă ajuţi, aş fi extrem de bucuros. Eu am făcut engleză începând din clasa a VI-a. Am avut norocul că am avut o profesoară care se pricepea bine.

În legătură cu cealaltă postare de pe acest cont sunt încă, curios dacă există sau nu acea substanţă/pastilă. Şi, ar fi de datoria mea să mă informez. Cel puţin îmi "calmez" gândul.
Tu îţi cer scuze deşi, NU ai DREPTUL să faci asta.
Zici că nu "le-ai avut" niciodată cu eseurile, cu exprimarea ideilor. Dacă tu consideri că nici acum nu "le ai", eu cum să mă consider oare?
Îţi spun sincer că, pentru persoane ca tine, cu care să poţi comunica în dragă voie merită din plin să trăieşti.
Mi-e ciudă că nu sunt la un nivel super avansat, de la care să pot ajuta persoanele care chiar merită asta.
Ţi-am cerut o adresă de YMessenger mai mult pentru postări. Adică, în caz că te-ar deranja să scrii aici unele informaţii poate mai private.
Of, am impresia că nu eşti deloc preţuită de cei din jur cum se cuvine.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Buna!

Incep prin a explica faza cu telefonul : de scris nu mi se pare asa de greu, telefonul fiind cu touch screen, mai greu e cand vreau sa recitesc mesajul, sa fac mici ajustari, fiindca mereu gasesc cate ceva de modificat. Oricum, nu e nici o problema din punctul acesta de vedere, stai linistit.
In legatura cu sangele, la fel si eu. Ma refeream insa la filmele horror gen : case bantuite. Dar ma uit rar, in special cu prietena mea cea mai buna, cu lumina totala in camera, cu sonorul aproape de minim, deci presupun ca nu mai e asa horror .
Cu fizica e alta poveste. In generala nu imi placea deloc, dar pana la urma am ajuns la concluzia ca profesoara era cea pe care nu o agream, de unde a provenit si lipsa de interes pentru aceasta materie. Cu toate ca nu prea ma pricepeam, mereu am avut media 9. In clasa a VIII-a ne-a intrebat la ce profil ne-am dori sa intram si a venit si randul meu sa raspund la intrebare. Cand a auzit ca vreau la mate-info, mi-a zis ca nu am nici o sansa, ca nu o sa rezist cu materia la fizica. Dar asta nu m-a afectat decat o perioada scurta de timp. In semestrul I din clasa a IX-a eu si cu un baiat am fost singurii care au avut media 10. Imi amintesc si acum ce mandra eram de mine! . Ce copilarii!

''Zici că nu "le-ai avut" niciodată cu eseurile, cu exprimarea ideilor. Dacă tu consideri că nici acum nu "le ai", eu cum să mă consider oare? ''
In primul rand, e evident ca tu ai calitati in ceea ce priveste limba romana, ca esti capabil sa dezvolti o simpla idee, sa compui un eseu. Adica, reciteste toate raspunsurile pe care le-ai dat si ai sa te convingi singur. In al doilea rand, nu merit sa ma compari cu tine, e clar ca esti mai matur, mai inteligent, mai capabil decat mine. Cand am zis ca vrei lua o nota mare la bacalaureat, nu am zis-o aiurea, m-am legat de anumite chestii. Ai zis ca niciodata nu ai avut probleme in ceea ce priveste studiul informaticii si al englezei, deci la acest capitol ai sa te descurci. La matematica ai scris ca esti consitent de faptul ca aceasta ''problema'' poate fi rezolvata doar de tine, si presupun ca vei face ceva in aceasta privinta. Urmeaza limba romana, iar ceva in legatura cu asta am scris mai sus.

''Nivelul super avansat'' nu cred ca il detin decat psihologii, iar tu nu trebuie sa te invinuiesti pentru asta. Totul se rezolva prin comunicare si nu-ti fa griji, asta o sa se intample si cu tine.

''Of, am impresia că nu eşti deloc preţuită de cei din jur cum se cuvine.'' - Ce vrei sa spui prin asta? Te-ai legat de un anume aspect cand ai tras aceasta concluzie?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Prin care anume părți te regăsești?
Îmi poți detalia?
Bineînțeles, dacă dorești.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Hei!
Ți-am citit răspunsul apoi am văzut site-ul pe care l-ai pus link la profilul tău.
Deci, această Cosmina ești tu, din ce am citit.
De pe site aș putea rezuma că ești o fire mai rebelă (visul tău este cutreieri lumea, de pe o zi pe alta, nu-ți place să ți se dea sfaturi).
Iar muzica, hm.
Asta e deja dependența mea.
Înainte muream după jocuri la PC.
Simt că m-am cam săturat de ele, adică să stau doar în lumea virtuală.
Cumnatul meu zicea că, decât să face n-șpe chestii în jocuri mai bine să fac ceva în viața reală.
Vara trecută, când am fost operat la ochi am stat circa 4 săptămâni fără să fac efort. Mai mult am stat în casă. Însă nu aveam să-mi obosesc ochii cu tehnologia. Pot zice că (și crede-mă că nu spun asta doar ca să fiu un băiat care se regăsește în ceea ce ai scris tu) simțeam nevoia disperată să merg oriunde, într-o scurtă sau mai lungă plimbare, dar numai să nu mai stau în loc.
După ce vin de la școală pornesc PC-ul. De 2 site-uri sunt cam dependent, mai ales în ultimul timp: de TPU și de youtube. Vara asta porneam computerul doar ca să mai ascult muzică.
Îți place să citești? Am văzut, mai mult în treacăt, că nickname-ul tău este titlul unei cărți.
Înainte nu citeam mai deloc.
Vara asta, doar cărțile obligatorii pentru vacanță. Însă pot spune că mi-au plăcut. Încă nu sunt genul de om care să moară după lectura dar cel puțin cărțile mă pot ajuta să nu mă simt singur. Trebuia să mă ocup de matematică, fiindcă vine bacul la mine la anul. Însă din matematică nu am ce "absorbi" așa cum e cu, cărțile.
La tine ai dreptate, viața cam acum începe. Mi-a mai zis cineva asta, că viața mea de-abia de acum începe.
Acum chestia cu moartea. Înainte așa credeam, și susțineam în mintea mea, că le va fi celorlalți indiferent cu sau fără mine.
Acum, mă tot gândesc la asta. Și am impresia că mai degrabă aș vrea să-mi sinucid personalitatea, asta ca să încep una nouă. Poate fi o concepție cam idioată sau imposibilă. Mai bine zis mi-aș dori să am un carcater pe care să-l placă toți. Cel mai mult îmi place să ajut. Însă realizez că nu am fost multora de folos până acum. Până acum am fost foarte credincios. Mereu am avut impresia că datorită divinității sunt în viață, mai precis datorită poruncilor. Iar acum nici nu știu ce punct de vedere să mai am.
Mi-a plăcut blogul personalitate alfa -> http://personalitatealfa.com/blog/
Obișnuiesc să-i întreb pe toți (virtual, în mesaje) ce părere au despre site-ul ăsta.

Am mai zis că anul trecut mi-am petrecut timpul mai mult pe TPU.
Aș fi vrut să postez întrebarea pe contul meu, fiindcă nu obișnuiesc să am multiple. Însă mi-era teamă de ce ar zice cei care mă cunosc virtual sau în viața reală. Ăsta e primul meu cont, pe care l-am folosit până acum http://www.tpu.ro/utilizator/scrc
Însă la prima privire, pare cam sărăcăcios în ceea ce privește cunoștințele. M-am axat pe computere, fiindcă era singurul domeniu la care tindeam să mă pricep câtuși de puțin.

În fine, cred că te saturi de mine după răspunsul ăsta mai lung.
Îți mulțumesc mult pentru răspuns!
Toate cele bune!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Ba nu, nu ești ciudată, suferi de sindromul adolescenței.Și vă mai întrebați de ce nu aveți voie să votați...

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu ştiu dacă te deranjează sau nu, însă simt că aş vrea să mai "comentez" ceva, fiindcă am încercat pe cât posibil să mă "leg" de toate răspunsurile primite, sau cel puţin de cele în care mă regăsesc. O fi euforia de a primi multe răspunsuri, nu ştiu sigur. Însă vreau să mai adaug ceva şi aici.
Mi-ai spus să-mi imaginez un fel de uşă de "evadare" din spaţiul în care am tot zis că mă aflu. Asta mi-a amintit de o melodie a lui Smiley http://youtu.be/cRgRgpSVkPE?t=1m deşi nu am fost până acum mort după ea. Par fericit acum? Pot spune doar că am observat că par mai fericit când vine seara, în timpul nopţii decât ziua. Cineva de pe site m-a caracterizat ca "un tip nocturn". Poate aşa o fi.
Mă rog, să nu o mai lungesc (din nou). M-a cam pus pe gânduri ce ai scris tu acolo. Şi nu mă refer la cuvinte de genul "viaţa e frumoasă" sau altele referitor. Mă refer la fraza de la "Cineva te iubeşte, crede-mă, dacă ai ajuns până aici." până la sfârşitul răspunsului. Deja la mine cuvântul "iubire", indiferent în ce context sau cu ce sens ar fi folosit are ceva anume care nu mi-a dat niciodată pace.
Altceva "Mă tăiam acum câţiva ani...". Nu ştiu dacă aş fi avut în realitate curajul să mă tai. Dacă ar fi fost foarte gravă acea rană pe care mi-aş fi făcut-o iar condiţiile de afară nu ar fi fost tocmai potrivite pentru deplasare poate mi-ar fi pierit acest chef. Sau m-ar fi "înrăit".
Sincer, dacă ai avea bunăvoinţa şi răbdarea, aş dori să dezbat, dacă pot spune aşa, şi cu tine unele subiecte. Doar dacă ai vrea, repet asta.
Numai bine!
http://youtu.be/Kf1XqmZCzc8

Răspunde

Raportează

Evaluează

Așa ți se pare ție?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu mi se pare ...asa e

Răspunde

Raportează

Evaluează

"pentru ca o fata poate asculta".
Adică? Ce vrei să spui cu asta?
Spre exemplu în clasa noastră sunt vreo 13 fete. Poate aș putea vorbi generalități cu ele, deși asta puteam să o fac din clasa a IX-a, nu acum la sfârșit de drum licean.
În plus, dacă mă crezi, nici nu știu cum anume să vorbesc. Nu e cazul legat de vreo iubită anume. Nu. Ar fi doar prietenie. Doar că nu mă pot gândi exact în ce împrejurări să discut, fiindcă nu m-aș putea rezuma la vreo 10 minute în fiecare pauză, dacă mă înțelegi ce vreau să spun.
Mersi de răspuns.
Nu știu dacă să te-ntreb pe tine (oricum pun altă întrebare) însă ai știi cum să înscenezi creierului un fel de moarte. Nu mă refer la droguri fiindcă nu-mi plac astea. M-aș mai "alina" așa.

Răspunde

Raportează

Evaluează