Buna TPU!
Am probleme destul de grave. "Parintii mei" nu m-au considerat niciodata copilul lor, eu fiind lasata de izbeliste si crescuta de bunica, desi traim in aceeasi casa. Dupa moartea bunicii, am ramas cu o matusa, traind in aceeasi casa cu ei. Imi este foarte greu. In fiecare zi se cearta, au dispute care se lasa cu finalitati damnate in groaznice efecte asupra mea. Desi ei, uneori, mai aduc vorba de studii superioare, de Facultatea de Politie, ca intr-un moment de reverie, in realitate, sunt mistuiti de ura. Se urasc pe sine si ma urasc si pe mine de asemenea. Am 18 ani, mai am un an si o sa plec, o sa ma eliberez de mediul asta ostil care m-a tinut captiva. Problema este ca am invatat sa nu imi mai pese, ma gandesc la faptul ca nu e vina mea pentru nimic. Cred ca au ceva deviere de personalitate, deoarece, uneori se poarta bine, normal as putea spune, alteori, parca ar fi fost ulcerati de insusi Iadul, ca un delir e viata mea, nu stiu cum sa ma mai port cu ei, ca sa nu devina agresivi. De cand eram mica imi e frica de ei, am observat ca am anxietate. Imi e teama sa vorbesc cu alti oameni din pricina faptului ca ma tem sa nu fiu ranita la infinit, sa nu ma dezamageasca la infinit. Asa ca m-am retras, nu pot sa spun ca am prieteni, doar cunostine, deoarece doar vorbim ocazional, insa nu ne pasa cu adevarat de celalalt si nu ne intelegem intru totul. Trec in clasa a 12 a, stiu la ce facultate vreau sa dau, la Litere, in Bucuresti. Dar imi e teama de momentul cand voi pleca. Imi e teama de oameni. Nu stiu cum o sa fac sa ma obisnuiesc. Imi e frica, groaza sa plec intr-un oras mare, deoarece ma tem sa nu dau peste oameni precum parintii mei.
Daca aveti cateva sfaturi care sa ma ajute sa trec peste blocajul asta, nu stiu, orice. Momentan, citesc foarte mult, ma inchid in carti de-a dreptul, ca intr-un panaceu. Am incercat sa merg la psiholog, la liceul meu, dat tot ce a fost a reprezentat un set infinit de intrebari, care erau aceleasi mereu, si aceasta persoana nu m-a ajutat cu nimic. Ba chiar doamna psiholog se plangea mereu de cat de costisitoare este meseria ei.

Cartile sunt un sfetnic foarte bun. Muzica, la fel. Poate inca nu ai descoperit genul/artistii care sunt cu adevarat de pus la rana, dar acesta/ei exista. Nu trebuie sa iti fie frica de orasul mare. Legat de oameni, incearca sa ai cit mai putine asteptari si vei fi de obicei placut surprinsa. In cel mai rau caz, iti vor fi confirmate temerile ca sintem inconjurati de nenorociti si, intr-un final, sintem fiecare un Robinson cu insulita lui...

Ai un avantaj enorm față de alții. Ai dat de la o vârstă tânără de gravitatea vieții. Blocajul este doar virtual.

Desigur ca iti pasa, altfel nu iti impartaseai experienta aici. Daca nu ti-ar fi pasat, ti-era indiferent ca ramai sau pleci. Totusi, situatia este alta. Avem aceeasi varsta noi doua si ma aflu intr-o situatie similara. Nu o pot compara cu a ta, desigur, fiind persoane diferite cu moduri diferite de a simti si a reactiona la anumite evenimente. Tu ai o trauma din cauza modului in care ai fost tratata. Psihologul nu va ajuta, ai nevoie de un terapist. Pentru ca la tine este ceva mai grav din moment ce te impiedica sa interactionezi, fiind dincolo de puterea psihologului care se ocupa cu problemle mai putin serioase. Ajutorul este binevenit, dar retine ca depinde de tine cum vei schimba aceasta stituatie in avantajul tau si modul in care te simti. Trauma a cauzat o frica fata de lumea exterioara. Ai petrecut mult timp cu familia ta si pe baza comportamentului respectivilor ti-ai format o imagine fata oameni in general. Nu sunt doctor, nu te pot ajuta. Repet, un terapist este in masura sa judece situatia si sa dea un verdict adecvat, nu userii de pe TPU. Iti putem oferi opinia personala bazat pe experiente proprii, nu e garantat ca te va ajuta(din moment ce esti un om unic cu un mod unic de a rezolva problema in cauza). Dar cine stie. Revenind. Cititul este o modalitate buna sa te desprinzi de realitate si sa iti imbogatesti cultura generala. Totusi, in exces iti poate face rau mai mult. Mediul acela este extrem de toxic si nu ai sanse sa iti revii complet si sa fii fericita pana nu pleci. Dar cum ai spus, mai ai de suportat un an. Singura modalitate prin care poti scapa de aceasta teama este sa iesi din zona de confort si sa interactionezi mai mult. Nu ai nevoie de citit, ci de prieteni, comunicare. Presupun ca nu esti apropiata de multe persoane de varsta ta, altfel ai fi realizat ca exista oameni ok si mai putin ok, nu ti-ar fi fost teama. Aceasta anxietate a ta se trage din lipsa de diversitate. Adica cunosti profund oameni cu un tipar specific, respectiv familia ta, si mai putin din...restul. Asta va reprezenta o piedica odata ce intri la facultate. Oamenii sunt mai maturi si tind sa isi vada de treaba comparativ cu liceenii, dar se asteapta din partea cuiva care a terminat liceul sa aiba abilitati de socializare deja formate. Tu daca duci lipsa de asta vei deveni un outcast. Sanse sunt ca nimeni nu isi va bate joc daca asta de ingrijoreaza, dat vei ramane singura si ignorata ca pana acum. Nu cred ca ti-ar conveni. Concluzie: mai putin citit, mai mult oameni. O sa iti aduca o serie de avantaje. Spre ex:
- te vei simti inteleasa intr-o oarecare masura - compania persoanelor apropiate iti creeaza o stare pozitiva;
- nu te vei mai axa asupra familiei atat de mult. Stand in casa si izolata petreci mult timp de una singura - iti oferi oportunitatea sa te gandesti la toate aspectele negative. Stand cu lume iti iei gandul de la asta;
- iti imbunatatesti abilitatile de socializare - iti vei face mai usor prieteni in facultate;
- (si cel mai important, problema principala) scapi de fobia fata de necunoscuti. Stiind multe persoane realizezi cu adevarat ca nu toti sunt precum membrii familiei tale. Degeaba iti spun eu sa nu iti faci griji si ca exista oameni de treaba daca tu nu experimentezi in persoana. Subconstientul tau va spune nah. Condoleante si succes! Ai potential, nu-l irosi. Cred in tine.

Cartile nu o vor ajuta sa isi depaseasca fobia fata de oameni si stand singura cu carti se va axa mai mult pe situatia actuala. E bine sa nu ai asteptari, dar are probleme de comunicare care o vor impiedica sa se integreze. Are nevoie de prieteni si comunicare. Sfatul acesta ii va face rau in situatia actuala pentru ca lipsa unor oameni ok care sa inteleaga este daunatoare pentru psihic. Va incerca sa ignore si sa nu aiba asteptari cum spui, dar tot o sa ii pese si posibil sa cada intr-o depresie urata. Mai intai sa lucreze la ea, pe partea de comunicare, sa intalneasca oameni de multe tipuri si dupa sa realizeze singura ca nu e bine sa ai asteptari. Mai intai experienta cu oamenii, dupa concluziile. Ii lipseste aceasta experienta.

Macar o vor ajuta sa ii fie viata mai usoara, cu asta sper ca esti de acord cu mine. La o adica, evitarea unor probleme care nu sunt vitale echivaleaza intr-o oarecare masura cu rezolvarea lor... Din pacate mai toti trebuie sa ne ardem cu niste chestii pentru a realiza ca e asa cum am citit in carti sau cum ne-au zis aia mai in varsta si nu sintem noi piatra de hotar unde se schimba brus paradigme valabile de mii de ani...

Multumesc mult!
Am incercat sa nu imi fac prea multe asteptari, si, crede-ma, cand am intrat la liceu chiar asa a fost. Credeam ca mi-am facut cateva prietene, un grup mic cu care sa discut. Insa, nu a fost asa. Erau doar niste fatarnice, care proiectai doar o masca. Atunci cand nu mai au ce sa ia, pleaca.

Multumesc!
Am incercat sa ies din zona mea de confort, dar nu am reusit. Mereu se intampla ceva. De exemplu, mie nu prea imi placea sa merg la petreceri mari, cu multi oameni, dar cei pe care îi cunoscusem adorau acest lucru. Cand am refuzat, nu au mai tinut deloc legatura cu mine. Poate ca unii oameni sunt pur si simplu mai predispusi la relatii sociale decat altii, nu stiu, habar nu am.
Am intrebat aici, intrucat sunt multi care poate trec prin astfel de faze, si poate au reusit cumva sa treaca peste.
Cand am spus ca nu imi pasa m-am referit ca nu imi mai pasa daca se cearta sau nu, ca nu imi pasa daca se ranesc pe ei, insa imi pasa de mine. Atat. Nu e asa de usor. Stiu ca alegerea este la mine, insa nu stiu daca o sa reusesc vreodata sa imi depasesc limitele. Am incercat sa ies mai mult, dar am observat ca ce ma intereseaza pe mine( o facultate, o meserie, o casa) nu se regaseau in grupurile cu care am intrat in contact. Ei vorbeau despre cum fumeaza fara sa stie parintii, despre cat de mule relatii au avut, despre cum joaca fetele baietii pe degete fara sa isi dea seama, etc. Acum, nu vreau sa par ciudata( desi poate sunt), dar nu ma regaseam in toate persoanele cu care chiar am incercat sa ma inteleg.

Din pacate cam asa e in mare parte toata viata, sub o forma sau alta. Ai o zona de confort in care esti tu si maxim 1-2 alte persoane, poate chiar nici una? NU AI NEVOIE DE MAI MULT! La sfirsitul zilei, chiar si aia a naibii de populari isi dau seama ca sunt SINGURI.

Multumesc mult!

Pentru putin!