Buna TPU! Efectiv simt ca numai pot.Simt ca cedez.De 6 ani de zile nu am prieteni.Sunt oraseanca mutata la tara.Toată meu a murit când aveam 16 ani.El mi-a fost cel mai bun prieten,mi-a fost alaturi, mi-a deschis ochii si calea asta pana să-l pierd si imi pare nespus de rău ca l-am pierdut.Inca mai sufar după el chiar daca stiu ca nu se va schimba nimic si ca nu se va întoarce.Cu mama nu am o relație așa apropiata. Avem concepții diferite, nu ma sustine in mai nimic din ceea ce vreau sa fac si nu e de acord cu nimic.Cred ca ma simte ca vreau să-mi fac iubit si stiu ca e puțin speriata dar totuși numai sunt un copil de 14 ani.Am 18 ani si sunt clasa a 12 a.Stiu ca o să-mi spuneți sa invat pentru bac dar pur si simplu nu pot sa ma concentrez la ore.Colegii mei se cunosc de mici unii sunt rude intre ei si sunt din același sat.Ei se vad si după ore (au permisul de conducere) iar părinții lor sunt prieteni intre ei.Fiecare copil este intr-o anumita gasca.Eu nefiind cu niciun coleg in sat (sunt singura)si nu am posibilitatea sa ma deplasez pentru ca eu si mama nu avem permis de conducere eu am rămas pe dinafară. Nici nu am ceva in comun cu ei.Nu vrea nimeni sa ma cunoască si in acelasi timp sa ma accepte așa cum sunt.Am făcut cum a zis si utilizatoarea Violleta am note bune la școală si degeaba...tot nu ma baga nimeni in seama.In plus, eu învăț pentru mine nu sa-mi impresionez colegii.Pe mine nu ma interesează părerea lor despre mine.Important e sa fiu eu mulțumită de mine si viața mea.Eu nu stiu nimic despre ei.Stiu doar cum ii cheamă si atât.E ca si cum m-ar invita cineva la o petrecere si ar fi numai străini acolo.In plus nu o sa fac album cu ei si nici nu o sa merg la banchet.Nu are rost.Si nici nu-mi permit. Oricum fiecare o ia pe drumul lui.In sat nu am pe nimeni. Câine am avut dar l-am dat pentru ca după ce termin liceul voi pleca cu mama la munca in străinătate si nu are cine sa aibă grija de el.Relație adolescentina nu am avut niciodată.De cate ori când imi placea de un băiat lui ii placea de alta fata si invers.Nici nu prea am încredere in mine. Uneori ma simt inferioara altora.Cred ca se si vede asta pentru ca uneori par prea moale.Nu pot sa ma schimb.Am impresia ca alte fete sunt mai bune decât mine.Chiar acum când am început scoala am găsit o banca libera lângă o colega si nu a vrut sa ma lase sa stau lângă ea.Iar colegii din spate nu stiu de ce făceau misto de mine.Nu suntem o clasa unita.Ce au alte fete si eu nu am? Poate problema e înălțimea mea am 1.82 ori ca sunt prea grasa.Simt ca cedez psihic.Din cauza părinților mei nu am prieteni ca ei au vrut sa ne mutam de la București.Am inteles ca le era frica sa nu pățesc ceva.Dar prea m-au izolat.Simt nevoia sa vorbesc cu cineva si sa ma simt iubita in alt mod.Mi-e frica sa nu fac o impresie proasta. Părinții mei m-au mințit ca la 18 ani pot sa fac ce vreau doar ca sa ma facă să-mi vad de scoala.Si nu mi s-a urcat libertatea la cap ca nu merg in cluburi nu fumez nu ma droghez nu-mi plac manelele,nu-mi plac aventurile si nu chiulesc de la ore.Mi-am dorit enorm sa ajung pana aici. Vreau si eu sa am pe cineva caruia să-i pese de mine, care sa lupte pentru mine sa avem grija unul de altul.Sa fie ceva intens, profund.O relație cu obligații.Nu relație cu beneficii sa șteargă cu mine pe jos.Si sa fie reciproc.Am așteptat destul."Știi când îti dai seama ca ești la limita? Atunci când intr-o zi,o prostie îti aduce lacrimi in ochi,când un cuvânt nesemnificativ te afectează profund.Dar asta nu înseamnă ca ești fragila sau slaba, ci ca ai îndurat o mulțime de lucruri pentru o perioada lunga de timp.Si numai poți suporta". Help.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook