Buna TPU. N-am facut asta niciodata dar...simt sa spun ceea ce am pe suflet. Am 17 ani si simt ca cedez psihic si nu mai rezist.
De fapt,am si avut cateva momente din astea cand faceam un fel crize in care plangeam in hohote si nu ma mai puteam opri,apoi simteam o lipsa de speranta si treceam repede de la o stare la alta (tristete,agonie,deznadejde,furie etc),tremuram si aveam palpitatii,simtind ca lesin si ca nu ma mai pot controla. Imi amorteau mainile si picioarele si vedeam negru in fata ochilor.
De ce ma simt asa? De ce am ajuns in situatia asta si sa trec prin asemenea momente si cedari nervoase? Raspunsul e simplu: un lucru care mi se intampla de multe luni incoace si care nu mai inceteaza si ma termina psihic. In plus,alte lucruri care doar amplifica cauza principala: certurile cu parintii,care nu inteleg ceea prin ce eu trec si nu inteleg ca lucrul asta m-a adus,cel putin in momentul de fata,intr-o stare psihica delicata. Ma cearta,ma trag de par,imi reproseaza lucruri inchipuite de ei (spre exemplu ca nu merg la scoala si ca am multe absente,ca nu mai invat,lucruri total absurde si in mare masura neadevarate). E adevarat ca am multe absente si ca nu m-am dus la scoala in ultimul timp,dar asta a fost din cauza ca am avut bronsita iar,acum,din cauza crizelor pe care le faceam cand ma certam cu ei (ma trezeam dimineata cu dureri de cap care persista in ultimul timp,si o stare de slabiciune si fizica si psihica). Iar in legatura cu invatatul,in ciuda tuturor lucrurilor astora si a situatiei din prezent,inca merge bine dar ei mereu exagereaza.E adevarat ca nu prea mai am forta psihica necesara sa ma mai concentrez si sa am energia dinainte,dar inca imi vad de treaba si pot sa zic ca scoala este singurul lucru care ma mai mentine in echilibru. Totusi,nu ii invinuiesc pentru ca stiu ca le pasa de mine si se simt si ei disperati si neajutorati,dar nu am nevoie de un stimul negativ si o alta problema in plus pentru care sa ma stresez. Singurul de la care primesc afectiune si care ma intelege in marea majoritate e tata, dar mama...desi incearca,e exact pe dos. Pana acum,doar ma cearta pentru cum ma simt si zice ca imi inchipui totul dar dupa ce se calmeaza,realizeaza ca a gresit si isi cere scuze.
Nu stiu ce sa mai fac,simt ca ma invart intr-un cerc si ca orice as face,nu pot iesi din el,niciodata nu m-am mai simtit asa de neajutorata si de lipsita de speranta. Inainte si in general,cand din fericire,chestiile care ma deranjeaza nu mai apar in viata mea,sunt total opusa a ceea ce am descris. Sunt plina de viata,optimista,plina de energie,glumeata,vesela,ambitioasa dar pur si simplu,sunt momentele astea cand ma simt la capatul puterilor si cedez psihic. De obicei nu imi pierd speranta asa,dar acum sunt disperata. Am apelat la tot felul de metode printre care si multe rugaciuni,mers la Biserica, dar pur si simplu....parca nu au efect. De ce nu ma ajuta Dumnezeu sa scap de asta odata? Nu invinuiesc pentru ca nu sunt in masura asta nicidecum, dar totusi...sa ma ajute.
Va rog sa ma ajutati voi,cu o vorba buna mai ales ca de asta am nevoie cel mai mult, o incurajare si posibile solutii. Sunt foarte confuza si anxioasa acum si am nevoie neaparat sa ma linistesc. Multumesc anticipat.

Ai putea avea o depresie. Cauta pe net, exista cateva remedii simple (supliment de magneziu,, expunere la lumina solara).
Poti incerca sa iti reconstruiesti viata bucata cu bucata.
Incearca sa vorbesti cu ai tai, spune-le ca esti la capatul puterilor si ai nevoie de un pic de liniste. Explica-le ca rezultatele se vor vedea curand. Si parintii tai pot avea o problem similara datorita societatii in care traim.
Cu absentele, tine-ti o evidenta - cand ai lipsit si de ce, si le-o pui I fata d fiecare data. Incearca sa gasesti ceva care sa nu iti ia mare efort si si le faci pe plac. Fa cate putin dintr-o data. Eu cred ca vei putea sa iesi din situatia asta!

Mda... si eu trec prin asta. Incearca sa vezi chestii amuzante pe YouTube, pe mine ma ajuta putin.

E destul de dificil sa iesi din asta, eu am incercat sa ma concentrez pe alte chesti si mi-am luat animale de companie ca sa mai reduca din agonie.

Eu,sunt de felul meu linistit, nu am de ce sa ma supar, imi fac rau asa incearca si vorbeste cu parinti tai cu cel cu care te intelegi mai bine.cand vezi ca nu mai poti si esti enervat, stresat incearca sa stai singur putin si fii linistit vorbeste cu prietenii sau cu cineva apropriat.asta iti va ameliora durerea. daca vrei mai multe sfaturi da-mi mesaj poate te ajut

Salut! Si eu am trecut prin ceva asemanator, dar din cauza unor probleme personale, din familie, pierderea a ceva ce iubeam, bunicul meu si veerisoarea mea de 6 ani au facut cancer, certuri cu parintii, colege, etc. Eu una am iestit partial din aceasta stare, probabil e o depresie, te simti neinteleasa si nejutorata... EU mi--am facut chiar si rani pe corp, dar tu sa nu faci asta! Comunica direct cu parintii tai intr-o atmosfera linistita, toti 3 si spune-le verde in fata ce simti si ce ai patit! Daca e nevoie, consulta un psiholog. Sper ca te-am ajutat!

Dumnezeu nu te ajuta fiindca nu exista. Du-te la un psiholog. Psiholog, nu psihiatru, sper ca faci diferenta. Nu ai dat detalii despre stilul de viata/alimentatie deloc. Maninca cit mai raw si consuma multa apa plata. Daca nu faci un sport, apuca-te. Fii ocupata astfel incit sa nu ai tot timpul mintea la depresiile tale. Cind simti nevoia sa te refulezi, SCRIE. E foarte important. Solutia tuturor problemelor e mereu la tine, ai doar nevoie de ajutor sa realizezi asta.

Buna,

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

Raspunsul este simplu: muzica! Pe mine muzica ma ajuta sa trec peste orice (cand sunt nervos 2 casti si un mp3/telefon ma ajuta enorm). Mai ales muzica Rap. Desi uni o considera vulgara, te "invata" sa faci numai prostii. este total invers. Prin muzica rap unii isi spun povestea vietii lor (si poti invata de ce sa te feresti ascultand prin ce au trecut si cum a fost), dar cel mai important: uneori te regasesti in versurile lor (astfel parca gasesti o alinare. Realizezi ca este ceva "aproximativ normal" si mai sunt si altii care trec prin asta).
Sper ca ti-am fost de ajutor ^_^

Mai toți avem probleme asemănătoare cu ale tale.Alții ceva mai rău, dar nu s-au lăsat...
Majoritatea merg la biserică sau citesc cărți când sunt în neliniștite.
Îți recomand să-ți iei o carte de pe raft și pe afară îi soare, frumos, numai bine pentru lectură.
Problemele or să treacă cu vârsta.

Imi pare rau sa aud de situatia ta.
Sfatul meu ar fi intai sa incerci sa vorbesti cu parintii tai. Spune-le ca te simti prost si tot ceea ce ne-ai scris noua. O sa fie greu, dar incearca, nu stii ce se poate intampla.
Daca discutia nu se indreapta intr-o directie prea buna, poti incerca sa cauti un ajutor specializat, de exemplu sa mergi la un psiholog sau un terapeut. Este posibil sa ai o forma usoara de depresie.
In al treilea rand, este posibil sa fie vorba doar de aceasta perioada. In timpul adolescentei suntem, de regula mult mai irascibili si ni se pare ca toti sunt impotriva noastra. Asa ca incearca sa ignori criticile parintilor tai. Vezi-ti de treaba ta. Si eu am avut aceeasi problema in adolescenta. Parintii mei nu au fost niciodata multumiti de mine. Ba pentru ca nu imi placea sportul, ba pentru ca nu imi placea matematica, ba nu luam note suficient de mari etc. Nici acum nu sunt multumiti. Sau poate sunt. Nu stiu, nu mi-au spus niciodata. Dar mereu au stiut sa critice mai mult decat sa laude, mai ales in cazul meu. Asa ca mai tarziu am realizat ca notele si munca pe care o depun sunt pentru mine si nu pentru altcineva. Iar in momentul in care am realizat asta nu mi-a mai pasat de ceea ce spuneau parintii mei. Ii lasam sa spuna ce aveau de spus, iar eu imi faceam treaba asa cum stiam. In momentul in care ajungi sa crezi asta, vei capata libertate si nu vei mai pune la suflet tot. Nu trebuie sa demonstrezi nimic nimanui decat tie, pentru ca oricat de mult ai incerca sa arati ceva exista si vor exista oameni care vor vedea numai ce isi doresc sa vada si nu vei putea sa controlezi asta.
Sfatul meu ar fi sa inveti cat poti, incearca sa iti descoperi diverse pasiuni, alege-ti drumul tau si daca vrei sa demonstrezi ceva cuiva, nu uita, tu esti singura persoana careia trebuie sa demonstrezi ceva.

Ai intrat in depresie...incearca sa te relaxezi

"Dumnezeu nu exista"........serios? Credinta este a doua cea mai puternica arma dupa Vointa.Ea nu a cerut sfaturi, a cerut incurajari btw.
Revenind la problema ta. "Angel", suna ca un nume simbolic.Ai o perioada grea dar ti-ai pus numele Angel.Iti doresc tot binele din lume si sper ca vei reveni la fata de dinainte, vesela, zambitoare, frumoasa, energica, asa cum te-ai catalogat singura.
Un sfat mai bun ar fi Comunicarea.Cauta-ti un partener online, vei fi mai deschisa daca nu cunosti persoana, si incearca sa-i desainui ce-ai pe suflet.
Inca odata iti urez sanatate, fizica si mentala, si o viata cat mai lunga si fericita.

Credinta in propria persoana e prima. Aia in prieteni imaginari e adesea o slabiciune. Plus de asta, credinta nu implica si validitatea ei. Daca tu te crezi urit/gras/destept/frumos/etc, asta nu inseamna ca si esti asa. Daca eu cred ca dumnezo' e de fapt extraterestru, iar tu ca e lumina din lumina, bla bla... posibil sa ne inselam amindoi.

Nu-s religios, crede-ma. Poate asa m-ai luat, nu merg la biserica, nu stiu sarbatori, injur de tot si toate, "pacatuiesc" si totusi cred ca cineva-i sus.
Nu in modul popa:El ne-a creat pe toti si ne-nchinam doar lui.
E total gresit.Eu tind la ideea ca cel de sus ne-a lasat balta si ca Credinta este doar... Credinta.Te-nchini parintilor ca te-au crescut, bun, prost, urat, frumos... asa cum esti tu, ei si-au dat viata pentru tine.
Credinta in tine este Vointa.Este un subiect prea lung si sunt prea multe contre, cum ai spus si tu putem sa ne inselam.

Toate lucrurile care crezi ca te fac fericita, cum sunt banii, o calatorie in nu stiu ce tara, prietenii apropiati, tigarile, muzica, faima etc., toate astea te fac fericita, dar este o fericire partiala, nu de durata. Sa nu ma intelegi gresit, nu inseamna ca toate astea sunt lucruri rele (unele sunt), dar cu toate astea exista atatia oamnei care au tot ce le trebuie si totusi sunt. tristi in viata. De aceea fericirea vine din interior si nu are legatura cu ceea ce ai sau nu ai sau cu ce ti se intampla. Dar probabil ca asta stiai deja.
Eu cred ca cel mai mult am crezut ca o sa ma ajute gandirea pozitiva, sa fiu optimista. Am incercat, dar pot sa spun ca la mine asta a fost chiar mai rau. Pentru ca atunci cand vrei sa fii optimist te gandesti la bine si te astepti sa ti se intample doar lucruri bune, si chiar se intampla, insa daca se intampla ceva rau, nu te astepti si nu intelegi de ce si atunci simti ca nu mai ai ce sa faci, iti pierzi speranta.
Daca chiar ti-ai pierdut cu totul speranta, atunci asta e sfatul meu: sa nu iti mai pese. Pur si simplu, gandeste-te ca nimic nu mai conteaza. Incearca sa te detasezi de lucruri si sa le accepti asa cum sunt, bune sau rele.
Ai spus ca te-ai rugat, dar asta nu te-a ajutat. Ei bine, nu trebuie sa gandesti asa. Gandeste-te ca suferinta ta are un rost, poate in viitor o sa te ajute faptul ca acum treci prin asta. Tu nu poti sti de ce te simti asa acum, doar Dumnezeu stie, de aceea nu iti pierde credinta. Un lucru e sigur, de revenit sigur o sa iti revii si o sa treci peste.
Sper ca m-ai inteles si ca te-am ajutat, pup

Https://www.youtube.com/watch?v=phqwF-zWqTE

Poate esti posedat...

Uite,eu zic. dacă vrei,ai putea merge la un control,la un doctor.Să nu o iei ca şi cum te ar crede cineva nebună,e spre binele tău. Vorbeşte şi cu părinţii tăi, să vină cu tine.
Dacă nu vrei la doctor, ar fi foarte bine dacă ai vizita un psiholog, nu e nimic ieşit din comun, până şi preşedinţii multor tări vizitează psihologul.
Ai putea încerca să îţi ocupi timplul cu activităţile ce îţi plac.Asculţi muzică, ieşi afară, citeşti o carte.
Nu ştiu cât de mult te-am ajutat, dar măcar am încercat.
Mult noroc!

Dedicate artei sau la ceva de genul si staruiete sa fii cit mai pedanta asa parintii vor incepe sa creada ca esti mai staruitoare, sau cere ajutorul unor specialisti.Dedicate desenului muzicii sau acelor activitati care-ti plac spune-le prietenilor, fii optimista

Incearca sa nu te mai enervezi cu parintii tai, incearca sa eviti certurile cu ei, petrece mult timp cu prietenii tai care te inteleg, trebuie sa simti o relaxare cand vorbesi cu ei, asta ar fi prima regula, a doua regula ar fi sa mergi la un psiholog, nu inseamna ca esti nebun daca mergi la psiholog, toata lumea are nevoie de un psiholog pentru a trece de anumite momente ale vietii, eu de ex merg la psiholog ca am o problema cu invatatul, trebuie sa invat pentru admitere in facultate si nu imi vine sa invat, pentru asta am apelat la un psiholog, dar nu uita de prima regula, trebuie sa petreci mai mult timp cu prietenii tai, asta trebuie sa te relaxeze, si nu uita, evita certurile cu parintii!

Buna, am vazut raspunsurile de mai jos si crede-ma ca nu ai nevoie de "telefonul copilului" si de alte metode. Ai nevoie de o viata pozitiva, la mine o viata pozitiva inseamna un ambient placut prin combinarea sportului cu stilului de viata sanatos, de obicei raspund doar la intrebari legate de sport, dar intrebarea ta m-a atras atentia. Parerea mea ca putina miscare si o schimbare a stilului de viata te-ar face sa te schimbi mai bine. In legatura cu depresia si un amonoacid esential din corp daca duci lipsa de el intri in depresie, deci orice lucru se rezuma la un stil de viata organizat si sanatos. Eu personal prin sport vad o scapare, iti garantez ca o sa te faca sa te simti mai bine, mai impinita, mai fericita, nu ezita si incerca ce ti-am zis eu. Daca incerci calea sportiva o sa ai sanse mari de reusita, nu incerca un sport de echipa ci un sport individual unde o sa fi multumita de tine si nimeni nu o sa iti reproseze nimic.

Te inteleg perfect, dar raspunsul e simplu nu baga in seama chiar daca e putin dureros incearca eu asa am scapat si acum nu mai am probleme

Stii cum uiti de suparari? Dorindu-ti sa practici un sport de care esti atras/a.

Spune-le parintilor tai cum te simti. Sunt sigur ca dupa toate cele intamplate, isi vor da seama ca au gresit. Dupa ce le spui ai rabdare 1-2 zile sa vezi cum decurg lucrurile. Daca nu se schimba nimic, viziteaza psihologul scolii si spune-i ce se intampla. Intr-un final se rezolva.

Fa-ti un iubit, vorbeste cu el mult, iesiti in oras, cu prietenii lui si ai tai. Fa orice e posibil sa nu mai fi suparata.

Sper ca te-am ajutat. Bafta, fi tare.

Sincer nu prea stiu ce sa spun, dar totusi o sa incerc.
Am avut si eu o colega care a trecut printr-o situatie similara. O sa iti spun ceea ce i-am spus si ei, nu pune totul la suflet, incearca sa te gandesti ca parintii tai trec printr-o perioada mai grea, nu neaparat financiar(probleme in familie, la serviciu, cu vecinii etc). Nu mai trata cu atat interes ceea ce se intampla acum, incearca sa ai o gandire pozitiva, gandeste-te ca o sa treaca si asta la un moment dat. Fiecare dintre noi trecem sau am trecut printr-o astfel de perioada, dar inca nu e totul pierdut. Fiecare dimineata, fiecare zi e un nou inceput, o noua sansa in care sa remediezi situatia, putin cate putin. Cand mergi la scoala si te intalnesti cu prietenii fi zambitoare, senina, fii fericita, lasa in urma ce ti se intampla, gandeste-te ca scoala e locul unde te poti debarasa de tumultul de sentimente "care te apasa". Iar cand mergi acasa, nu te gandii ca e ca si cum ar merge din parcul de joaca in azil, nu iti arata fata trista parintilor tai, da impresia ca esti stapana pe situatie, dar asta nu inseamna ca trebuie sa tii totul in tine, la scoala poti vorbii cu prietenii despre asta, nu neaparat sa plangi sau sa spui ca nu mai ai sanse de scapare. Continua sa gandesti optimist, cand se intampla ceva rau, vezi partea buna, chiar daca e greu, incearca macar. Atat am avut de zis, sper ca te-am ajutat.

Pai.daca spui ca tatal tau te intelege mai bine spune-i ce simti! o discutie directa cu ei aproape sigur te va ajuta. Spunele sincer ce te doar si incearca sa fii cat mai sugestiva! succes!

Starea pe care o ai in timpul plansului si dupa plans se numeste atac de panica. Incearca sa vorbesti cu ei, sa ii faci sa inteleaga ce ai pe suflet. Lasa-i sa vada starea asta in care esti, poate o sa te inteleaga la un moment dat. Imi pare rau pentru ceea ce ti se intampla Numai bine!