Sunt fata, am numai 13 ani si jumatate dar sunt aproape sigura ca sufar de anxietate. Am majoritatea simptomelor. Am suferit multe traume in copilarie si acum trec printr-o perioada foarte grea, dintotdeauna am avut probleme in familie si am fost nevoita sa umblu pe la toti psihologii, desi TOT ceea ce imi era necesar era o copilarie normala, fericire, liniste si niste afectiune. Dar deja simt ca cedez. Nu as avea timp nici o saptamana sa scriu aici tot ce am pe suflet. M-am saturat sa dau banii la psiholog, avand in vedere ca abia avem bani sa traim de pe o zi pe alta, cand e clar ca eu nu doar de asta am nevoie. Psiholoaga nu m-a ajutat cu nimic, ba din contra, m-a facut sa ma simt nebuna, incapabila si asa mai departe. Urasc sa merg la psiholog, am avut parte numai de psihologi tampiti, care m-au demoralizat si mai mult. Imi urasc viata. Cum as putea sa scap de asta? Eu, sincer, nu mai am niciun motiv de bucurie. Nu ma mai simt copil de mult. Multi imi spun ca ma alint sau ca sunt prea matura pentru varsta mea. Pe mine, copilaria asta nefericita, m-a maturizat inainte de vreme.

Demonstreaza ca esti puternica, viata asta are multe suisuri si coborasuri, la tine a inceput mai greu dar va fi si bine, incearca sa fii tu insati, fii puternica, incearca sa te axezi pe invatat, chiar si un sport ceva daca iti place, ceva colectiv in care vei intalni persoane de varsta ta, nu te mai gandi la probleme, ce vina ai tu in problemele pe care le-ai avut in copilarie, niciuna, priveste spre viitior si sigur o sa gasesti o portita spre fericire, intelegere, ai incredere in tine.

Ai o viata comuna. Nu cunosc O persoana care sa fie "fericita". Deci nu te considera buricul pamantului, sau acel copil batut de soarta, pentru ca esti la fel ca ceilalti. Doar obisnuieste-te cu anxietatea, ignor-o. Eu am reusit sa excelez prin metoda asta sa ma pacalesc singura ca n-am asa ceva, la fel ca multe alte cunostinte de altfel. Sigur poti si tu. Fun fact: daca chiar erai atat de nefericita pe cat crezi, te sinucideai de mult.

Pai da exemplu despre niste probleme din copilarie care te-au afectat mult. Asta cu psihologii, daca simti ca nu te ajuta nu te mai duce, nu are rost sa dai bani degeaba.

Mergi la un pedopsihiatru! Este medic si te va trata. Anxietatea e o boala si se trateaza cu medicamente.
Asa te vei vindeca de anxietate iar cu timpul nu vei mai depinde de pastile.

Hei... stiu cum te simti. Am avut o copilarie foarte urata. Am trait printre niste monstri care nu au facut altceva decat sa-si bata joc de mine. Din fericire am scapat de acolo, dar am ramas cu traume foarte mari. Ceea ce vreau sa zic este ca stiu la ce te referi. De ce nu mergi la psihiatru? El ti-ar spune sigur daca ai anxietate sau nu. Daca nu te-au ajutat psihologii, poate o fac medicamentele. Ce stari ai? Ce probleme ai? Indiferent de problema pe care o ai acasa, nu uita ca ai drepturi. Poti suna la telefonul copilului, protectia copilului si chiar la politie. O-r sa te ajute. Daca vrei putem vorbi putin privat.

Multumesc pentru toate raspunsurile. Motivul pentru care nu m-as sinucide niciodata este ca stiu ca intr-o zi voi scapa de aici si ca va fi mai bine. Pentru oamenii care m-au distrus nu merita sa ma sinucid. Vreau sa am o viata normala. Sa pot zambi fara sa ma simt vinovata. Sa pot zambi fara sa imi amintesc numai traume care ma fac sa vreau sa plang. Plang aproape in fiecare zi. Nu sunt un copil alintat. Cand zic "traume", nu ma refer ca vai, m-a parasit iubi sau nu mi-a luat mami nu stiu ce telefon. Nu mai am incredere in baieti sau in barbati. Am un tata care mi-a distrus viata. E un monstru. Nu am cu cine sa vorbesc despre asta. Mi-e frica de ce mi-ar face daca ar afla ca vorbesc. E nebun. Il urasc. Sunt nevoita sa ma mut din tara ca sa scap de el. M-a facut sa ma urasc, sa nu ma mai simt copil. Toata viata mea am muncit, am suferit, nu stiam ce e aia mare sau munte, ce inseamna sa ai 2 parinti care sa te iubeasca cu adevarat, sa ai o casa calduroasa unde sa poti veni oricand vrei si sa te simti in siguanta. Nu stiam ce inseamna o vacanta. O zi doar a mea. Nu mai suport. Vreau sa scap de viata asta nenorocita. Anxietatea pune stapanire pe mine. Nu mai pot trai normal. Am mereu in cap tot felul de ganduri. Mi-e frica. Nu am bani de psihologi. Nu am bani de pastile. Tot ce vreau e sa fiu... copil. Sa ma simt fericita. Viata mea e o rutina. Nu mai am familie. Suntem doar cativa oameni care abia mai traiesc sub acelasi acoperis. Vreau sa scap de gandurile astea.

Nu ma consider un copil batut de soarta. Chiar sunt unul. Nu ma judeca daca nu ma cunosti. Eu nu am avut parte de nimic din ce au majoritatea copiiilor. Nu am avut parte de o familie unita, normala, fericita. De copilarie. Suna exagerat tot ce zic aici pentru un copil de 13 ani, dar e mai mult decat ce scriu aici. Nu are rost sa scriu aici toate traumele mele si gandurile mele, numai eu le pot intelege, cine a avut copilarie nu intelege.

Tu spui ca te judec, dar tu la randu' tau ma judeci, eu n-am avut copilarie si multe alte persoane n-au avut. Maturizeaza-te in puii mei, nu te mai plange de chestiile astea, sa zicem ca tu ai trait de 10 ori mai rau decat ce ai scris aici, se poate de 100 de ori mai rau, de 1000 de ori mai rau chiar, asa ca taci si obișnuiește-te. Nu esti speciala doar pentru ca ai o viata trista, esti la fel ca ceilalti. Obișnuiește-te cu viata scumpo, e a dracu' pentru toata lumea, nu doar pentru tine.

Mai omule, tu stii ce inseamna anxietate? Copilul asta are nevoie de un sfat, nu de rahat din partea ta. O vai, ce dura te dai.De ce trebuie sa fie concurenta intre persoane victimizate. Trebuie tu sa arati ca vai ce oropsita ai fost, uite ca nu e vorba despre tine. N-ai pic de empatie, te iei de copii asa (ca ai mai comentat aiureli si prin alte parti). Si ai dat cel mai prost sfat, sa ignore anxietatea. Nu tot ce merge la tine merg la altii ca doar nu esti etalonul omenirii. Daca nu ai nimic bun de zis, mai bine uita-te la tv ca si asa nu ajuti pe nimeni.

Te cred cand zici ca treci prin asta. Daca nu vrei sa mai mergi la psiholog, incearca sa gasesti pe cineva de incredere dispus sa te asculte. Poate fi oricine, ruda sau prieten. Poti sa incerci resurse online (majoritate in engleza) destinate tinerilor. Sunt site-uri care iti raspund in timp real la ce intrebari si probleme ai, cu voluntari, tineri ca tine, care te pot ajuta, Sau incerci sa dai de un psiholog mai de treaba. Nu stiu cum sunt psihologii pentru copii si adolescenti, probabil sunt mai duri. Dar trebuie sa fie cineva mai ok. Trebuie cautati. Nu stiu sa-ti zic cum o sa fii peste 15 ani (sper ca mai bine), dar o sa vezi ca atunci cand ajungi la maturitate, o sa poti face ce vrei cu viata ta si asta include sa te indepartezi de persoanele alea si sa te tratezi la orice specialist vrei si daca vrei si in ce fel vrei.
Mai rezista putin, stiu ca e greu. Poate ai la cine sa stai, in afara de parinti. Poate peste cativa ani reusesti sa te angajezi si sa fii libera.