| Ardslkjfdiugremvfgd a întrebat:

Sunt un simplu baiat de 14 ani, sau cel putin ar trebui sa fiu. Ca sa pot sa pun intrebarea ar trebui sa spun unele lucruri din copilaria mea. Deci sa incepem. M-am nascut ca un simplu baiat intr-un sat simplu, intr-o familie de sat simpla, compusa din mine, mama, tata si bunicii. Inca de mic stateam foarte mult timp cu fetele(practic nu aveam preiteni baieti) si eram mai interesat in papusi decat in masinute. Uneori ma imbracam cu hainele mamei si a bunicii si ma prefaceam ca sunt fata. Chiar si cand ma jucam cu copiii de pe ulita de-a diferite desene animate de la televizor eu eram mereu un personaj feminin. Pe atunci nu stiam de ce eram diferit de ceilalti baieti. Pe la 7 ani mama a divortat de tata din cauza bataii si a certurilor dintre ei. Desigur, am suferit din cauza asta desi stiam ca separarea lor este inevitabila. Am reusit oarecum sa trec si peste asta. Ca un orice copil nevinovat m-am indragostit de o fata. Desi sentimentele nu au fost impartasite si inca eram copil eram mandru si fericit ca eram indragostit. Mama imi zicea mereu ca pot sa fiu cu orice fata: bogata, saraca, slaba, grasa, tiganca, de orice fel. Este o mama extraordinara, nu pot sa imi imaginez o mama mai buna decat ea. La 11 ani am intrat in pubertate. Mi s-a ingrosat vocea, a aparut parul pe fata, sub brat, in zona inghinala etc. Habar nu aveam ca pubertatea are si efect psihologic. La avea varsta ma consideram un copil normal, ca oricare altul. In clasa a 7-a m-am indragostit din nou de o fata din clasa. O iubeam la nebunie. Insa nu ii iubeam formele. Doar felul ei de a fi, si fata aia frumoasa. Am trecut si peste aceasta perioada. In vara aceea am observat un lucru: Eram sexual si fizic atras de baieti. Ma simteam groaznic din aceasta cauza insa m-am gandit ca i se intampla oricui si ca o sa treaca. M-am indragostit din nou de o fata. Pot sa spun ca a fost o vara destul de frumoasa. La sfarsitul verii s-a intamplat inevitabilul: M-am indragostit de un baiat. In cateva luni a trecut, insa urmele au ramas. Acum nu mai simt nimic fata de o fata in afara de sentimentul prieteniei. Realitatea situatiei am realizat-o abia cand a aparut odata la stiri ceva despre homosexuali. Atunci mama a spus fara sa stie ceva de mine" Homosexualitatea chiar este o boala!". Fara ca ea sa stie, din acel moment pana in prezent pur si simplu nu ma pot abtine din plans. Propria mama nu m-ar accepta. Uneori chiar stau in pat si ma rog Lui Dumnezeu ca urmatoarea dimineata sa ma trezesc un copil normal. O data chiar am vrut sa ma sinucid. Insa m-am oprit, eram cu(,) cutitul fixat pe stern, insa m-am oprit la imaginea mamei fixata in minte... De ce a trebuit sa mi se intample tocmai mie asta? Tot ce imi doresc acum e sa fiu un copil normal. Nu vreau sa mai am de a face cu homosexualitatea. Exista vreo metoda sa redevin normal?

6 răspunsuri:
| LastMimzy a răspuns:

Nu e vina ta,in general problemele astea tin de gene,cromozomi(chestii biologice),vorbeste cu mama ta, nu te va da afara din casa sau alte chestii, esti singurul ei copil pe care probabil il iubeste enorm, spune-i sa te duca la un psiholog nu e rusine, sigur aveti unul la scoala astfel vei intelege si tu ce e cu tine... poate pur si simplu e confuzia varsteihappy

| Maxim96 a răspuns:

I-mi pare rau caci la mine e cam aceeasi situatie, am 16 ani.Cred ca sunt gay si nu ma pot impaca cu asta.Am incercat sa ma conving ca nu sunt ca i-mi plac fetele insa nu mi-a reusit nimic decit suferinta, confuzie si plans.Eu tot sincer nu stiu ce sa fac, nu ma pot accepta asa cum sunt, am citit ca asa se transmite genetic ca e ceva innascut.Pana acum nu am ajuns la un acord cu sine.Homosexualitatea nu este considerata boala, cel putin asa spun psihologii.Cat despre sinucidere vreau sa-ti spun ca nu e bine, nu trebuie sa-ti iei viata.Dar sa redevii normal nu stiu daca exista asa ceva la fel cum si cei normali nu pot deveni homosexuali. Daca mai ai intrebari pot sa te ajut cu ce pot. apropo cati ani ai?

| Ardslkjfdiugremvfgd explică (pentru Maxim96):

14..Am scris la inceput.

| Maxim96 a răspuns (pentru Ardslkjfdiugremvfgd):

Aaaa..Scuze,dar pot sa te intreb ce te framanta cel mai tare?
Ce senzatii ai? Ai avut vreo data dorinta de a adormi si de a nu te mai trezi? Dar lipsa de respect fata de sine? Esti inchis in sine sau ai multi prietenIi? Astept mai multe detalii poate sa te pot ajuta cumva.

| Ardslkjfdiugremvfgd explică (pentru Maxim96):

Mai mereu am dorinta de a ma culca si a ma trezi in fata Lui Dumnezeu, unde sa raman, sa nu mai raman aici. Consider ca am prea mult respect pentru mine totusi. Pot sa ma prefac ca sunt bine de fata cu altii. Pot sa spun ca cel mai tare ma framanta faptul ca nu o sa fiu capabil sa am o familie normala. Presupun ca aceleasi lucruri ti s-au intamplat si tie nu-i asa?

| Maxim96 a răspuns (pentru Ardslkjfdiugremvfgd):

Da asa este, eu tot nu m-am acceptat, astept inca...Dar singur nu stiu ce astept.Cateodata parca i-mi mai trece apoi cand vad vreun baiat ma simpatic sincer nu-mi gasesc locul si sunt foarte tulburat. Fetele nu ma atrag chiar daca am foarte multe prietene si sunt cam totdeauna inchis in sine si nu prea vorbesc cu cei din jur.Nu am vorbit cu nimeni apropiat despre ceea ce simt, dar nici nu am de gand.Pe mine tot cel mai tare ma doare ca nu stiu ce fel de familie voi putea sa am, cum i-mi voi iubi sotia.La moment si eu sunt foarte tensionat psihologic si confuz chiar daca sunt cu 2 ani mai mare ca tine.Tu crezi ca poate te vei indrepta cu timpul?