Dupa felul în care ai scris, nu ai mai mult de 13 ani.
E perioada pubertatii si a adolescentei, o sa aia timp sa gasesti prieteni adevarati cu care sa vorbesti mai multe lucruri, care te vor intelege, etc.
Poate ai si tu o vina la mijloc, poate duci lipsa de atentie, iar cu felul in care te comporti, esti obsedata de atentia oricarei persoane, si la un moment dat, devine foarte enervant pentru celalalt.
Nu înțeleg cum au putut atâtea generați de oameni sa suporte atâtea suferite de-a lungul anilor. Nu aveau Internet și au vrut iubit. Tu nu vrei, de aceea suferi,
Ce copilarisme. Si eu n-am inteles niciodata faza asta cu: " vaiii bff! " sau " vai vtm! " bro, Ce dumnezeul meu vtm? Astea-s chestii doar in gluma, nicio prietena nu si-ar da viata pentru alta si invers. Iar faza cu iubitul, pun pariu ca ele au iubit si nici macar nu se tin cu el de mana si deja vorbim de relatii sau iubiti. Wtf... Si din ce spui tu pe-aici... Astea sunt copilarisme de clasa a 6a.
Nu prea te cred dar na o lasam asa, am mai auzit scuze de astea
Sper sa inveti din experientele astea ca oamenii dezamagesc, si cea mai mare prostie care o poti face e sa te bazezi pe cineva, dar e si un inceput bun pentru a incepe sa te descurci singura, pentru a lucra la independenta ta emotionala, si a-ti schimba modul de gandire cu unul mai benefic, unde starea ta de spirit depinde de tine, unde fericirea ta depinde de tine, fara a o astepta de oamenii din jur.
Dupa cum scrii esti la 12-13 ani, deci destul de micuta ca sa poti face singura ceva, de aceea ti-as recomanda sa stai de vorba cu mama ta, sa-i spui toate gandurile tale, sa i te deschizi singurei persoane care te iubeste si te va accepta asa cum esti, fiindca ea te poate ajuta sa-ti imbunatatesti starea de neincredere in tine si sa iesi din casa, sa-ti faci prietene, sa te joci cu ele, sa te bucuri de viata la anii astia atat de fragili.
"Efectiv abia acum înțeleg cât de grea și dureroasa e viata!"
Te inseli amarnic, fetita, viata este extrem de frumoasa si usoara pentru un copil de anii tai, doar ca tu ai ales sa te inchizi in casa si sa stai suparata pe tine, in loc sa iesi afara, sa te joci cu fetitele, sa te bucuri de vara si soare.
Vad ca tu ai deja o depresie serioasa si asta nu-i bine deloc.
Ti-as recomanda sa vorbesti de uregenta cu mama ta si sa mergeti la un psiholog, pentru ca nu-i normal ca un copil atat de mic, sa gandeasca atat de urat si trist, despre o viata atat de frumoasa si vesel, cum ar trebui sa fie pentru orice copil de anii tai.
Sanatate multa si recuperare usoara!