Buna! Vreau si eu sa imi dati un sfat dar nu sa renunt la el pentru ca nu o voi face. Pe 1 martie m-am cunoascut pe insta cu un baiat datorita unei fete care a fost in trecut cu el. Eu m-am plans la ea ca nu am iubit iar ea a spus ca el e perfect pentru mine. El are 16 ani iar eu am 13 ani, 3-4 ani diferenta între noi 2. El sta la Zalau si eu stau la Ploiesti. Daa 600 de km dar totusi ne-am jurat iubire pana la sfarsitul vietii. Stiu clar ca nu mai vorbeste si cu alte fete decat cu mine. Asa si cand au aflat parintii mei ca suntem la o atat de mare distanta. Au spus clar nu. Au inceput ca sigur ma foloseste. Ca vrea sa imi fure decat mintile etc. Si nu e asa poate spuneti ca sunt si eu naiva dar sincer se vede ca ma iubeste. Seara mai vorbim pe apel. Iar restul zilei vorbim prin mesaje. Parintii au vazut mesajele pe care mi le-am scris cu el si a iesit rau de tot. Pentru ca noi nu vorbim ca "2 prieteni" cum spun ai mei. Sincer eu nici nu vreau sa fim prieteni pentru ca tim prea mult la el. Si felul cum imi vorbeste si cat timp imi acorda. Si ma intreaba daca am mancat, daca ma simt bine etc. Nu stiu are el ceva special. Dar acum problema cea mare este ca el nu a terminat ultimele 2 clase, iar parintii mei sunt destul de revoltati pe asta. Sincer in curscul saptamanii imi ia telefonul la 09:30. Iar in weekend au spus ca ma lasa pana mai tarziu dar nu pana la 3. Eu nu prea i-am ascultat si nu am stiut ca trece timpul asa repede. Iar cand vorbeam cu el a intrat mama in camera la mine, era cam ora 3:03 parca. Si a spus ca "Vorbim noi maine" dupa a trebuit sa inchid iar acum a 2-a zi mi-a spus ca imi ia telefonul in weekend tot la 09:30. Ca nu am ascultat de ei. Si a spus ca daca nu respect ce spun ei mi-l vor lua de tot (pe telefon). Nu stiu dar el chiar imi arata ca ma iubeste si imi doresc ca parintii sa imi lase telefonul cat vreau si sa ma lasa sa vorbesc cu el nu ca 2 prieteni. Ei nu inteleg ca tin prea mult la el. Spun ca nu ma merita, dar el ma merita pe mine si eu pe el. A spus ca la anul isi va lua permisul si va veni la mine (de baiatul asta zic). Acum nu stiu ma voi duce si la psiholog poate ma va ajuta cu ceva ca simt ca ai mei nu ma inteleg deloc. Dar sa fie înteles un singur lucru eu la el nu renunt pentru nimic in limea asta. As vrea si eu sfaturi acum stiu ca ma credeti tampita. Dar v-am spus la el nu renunt. De abia astept sa isi ia permisul si sa vina la mine

Este prima ta iubire? Te felicit. Îți urez să nu renunți la el. Toată viața.

Nu stiu daca-l iubesti efectiv sau iubesti doar starea pe care ti-o dau conversatiile cu el. Adica faptul ca te simti in centrul atentiei, mai speciala sau rasfatata. Pana la urma asta ar fi chiar o tema generica despre "ce este dragostea", nu-i asa?
Ca sa iubesti cu adevarat o persoana, este nevoie sa o cunosti la un mod mai profund, mai in detaliu, in substraturile fiintei, nu doar la nivel superficial, in conversatii. Trebuie sa vezi cum simte si reactioneaza persoana la modul spontan, in situatii de viata reale, nu intr-un context pregatit sau cu mesaje (care-s in prealabil cantarite si filtrate). Trebuie sa-i intelegi idealurile, resorturile interne, virtutiile samd.
De aceea, cred ca ceea ce simti tu este doar un atasament fata de o "entitate" care te face sa te simti apreciata, care iti te valideaza. Daca el ar fi fost un "robot" apt sa reactioneze similar, la fel ai fi simtit "fata" de el. Vezi si tema filmului "She": https://www.imdb.com/title/tt1798709/
Ia si tu toate astea mai usurel, nu te "arunca", fii mai cumpatata. Bucura-te de starea de bine, capata experienta si maturitate, dar nu lasa ca aceasta relatie sa-ti afecteze miezul interior, sa-ti impacteze viata de zi cu zi. Nu o mai lua asa din plin, in piept, ci vazand si facand. Posibil sa existe potential ca sa va placeti si iubiti chiar si in viata reala, cand va cunoasteti cu adevarat. Dar trebuie sa iei in calcul si cealalta varianta, in care sa nu fie asa, sa constati multe incompatibilitati. Iar daca ai asteptari mari de pe acum, s-ar putea ca o eventuala dezamagire sa fie direct proportionala cu asteptarile.
Deci, take it slow. E timp pentru toate, esti inca foarte tanara :).

PS: ceea ce simti e firesc, nu e nimic in neregula. E vorba doar despre hormoni ai "fericirii" si neurotransmitatori. Cu totii simtim asta. Important este cum gestionam starile, cat credit le dam, cata importanta si greutate in viata de zi cu zi. Intotdeauna sa ai un perimetru doar al tau, un "safe" zone, in care sa nu lasi asa usor pe ceilalti sa intre. Nici sa te inchizi in tine, dar nici sa ai permisivitate mare. Calea de mijloc.
Si nu-ti strica relatia cu parintii. Ei, in esenta, incearca sa te protejeze, se tem (poate exagerat, uneori) pentru tine, vor sa nu suferi, vor ceea ce este mai bun. Ca nu mereu au dibacia sa faca asta sau sa te convinga de asta, e alta poveste. Incearca sa impaci ambele tabere si in acelasi timp sa te impaci si pe tine.
Va fi bine.

Pardon, filmul e "Her", nu "She". Nu ca ar face mare importanta...

Buna! Esti prea naiva daca crezi ca poti avea o relatie de iubire la varsta asta si la atatia kilometri. Vorbeste cu el si vezi ce iese dar dupa un timp o sa iti dai seama ca ce crezi ca aveti voi, nu inseamna nimic. O sa razi de perioada asta cand o sa mai cresti pentru ca o sa iti dai seama ca a fost fix nimic. Cand o sa ai prima relatie adevarata o sa vezi ca nu se compara cu aceasta copilarie. Baiatul, daca s-a bagat cu o tipa atat de mica, e clar ca ori nu are sanse la alte fete de varsta lui, de la el de la scoala, ori face misto. Nu poti avea o relatie, ca si baiat, la varsta de 16 ani cu o tipa de 13. Pur si simplu gandirea este atat de diferita, ca nici nu pot sa pricep ce conversatii aveti voi.