Cel mai bine ar fi să facă exerciții multe de dicție care îl includ în mod deosebit pe R.( capra calcă piatra, piatra crapă-n patru, crăpa-i-ar capul caprei cum crapă piatra-n patru
Un caricaturist care caricaturizează caricaturi caricaturistice nu poate caricaturiza caricatura sa.
Până când a cărămidărit cărămidarul pe cărămidăriţă, a cărămidărit cărămidăriţa pe cărămidar.
O coropişniţă şi`un coropişniţoi se coropişniţeau la noi pe gunoi. Nu coropişniţa coropişniţea pe coropişniţoi ci coropişniţoiul coropişniţea pe coropişniţă.
Unui tamplar i s-a-ntamplat o întamplare. Alt tamplar, auzind de întamplarea tamplarului de la tamplărie a venit şi s-a lovit cu tampla de tamplăria taplarului cu întamplarea.
Am o prepeliţă pestriţă cu paisprezece pui de prepeliţă pestriţi. E mai pestriţă prepeliţa pestriţă decât cei paisprezece pui de prepeliţă pestriţi, iar mai pestrit decât prepeliţa cea mai pestriţă este prepeliţoiul cel pestriţ.
E pestriţă prepeliţa pestriţă, dar mai pestriţi sunt puii prepeliţei pestriţe.)
Cu timpul e posibil să-l spună așa cum vă doriți dvs, dar nu disperați dacă nu va putea chiar în acest fel. Lucrul acesta o face unică. Persoanele „rârâite" sunt foarte simpatice
Mie ca mi se desurubeaza cercelu din limba daca pronunt toate alea Acu sa revenim la oile noastre.Imi plac fetele 'raraite' in plus nu cred ca iar dauna asa mult, adica atata timp cat nu tine discursuri si nu va fi angajata sa vorbeasca cu publicul.Dar chiar si asa, am vazut oameni raraiti in postura de director, de sef mare, de om cu 'greutate' e normala.Fi multumita ca e sanatoasa
WeAreSmart întreabă: