Pana la 20-25 de ani, când cartilajele de creștere se osifica.
Eu am 1, 58 și nu ma plang^^
Dar care ar fi problema?
Și dacă totuși nu mai crești din cauza geneticii, care ar fi șansele să îți ratezi viața?
Tu ști ce înălțime au sau au avut oamenii pe care ii admiri?
E ca și cum ai aprecia valoarea unei cărți funcție de grosimea ei. Stai liniștit, o să realizezi mai târziu, că numai ultimii centimetri de sus sunt importanți, indiferent de distanța lor față de pământ.
Frumoasa aluzie la final
Problema e ca mie imi place inaltimea. Simt ca imi da atitudine, mai ales atunci cand iau tocuri. Simt ca pot sa vad lumea mai de sus. Simt ca hainele stau altfel pe mine, pot ajunge mai usor la obiecte etc. Plus ca familia mea a fost destul de inalta, adica mama are 178 cm, tatal mamei mele 192 cm etc. Si mi-ar placea sa stiu ca o sa fac si eu parte din,, grup", ca sa zic asa. Pur si simplu, imi place inaltimea
Deci ești fată.
Ai dreptate, raționamentul tău este perfect logic.
Numai că înălțimea fetelor are un impediment.
Trăim într-o societate cu preconcepții.
Imagineaza-ti că te îndrăgostești de un băiat cu un cap mai mic decât tine. Dacă mai porți și tocuri când îl ți de mână pe stradă, lumea va pufni în râs pe înfundat.
Desigur, eu discut că și cum tu ai avea de ales înălțimea corpului tău.
Nu îți fă griji. Poți să fi frumoasă și scundă și înaltă. Dar cel mai important lucru este sa te simți bine în pielea ta.
patrizia696 întreabă: