Un prieten adevărat este cel cărui îi pasă cu adevărat de tine și nu te rănește cum o fac alții deseori, cei care ți se arată că ar fi, dar de fapt pot fi doar profitori. Sincer nici eu nu am prea avut prieteni, doar la școală, și nici acolo doar unul singur, care oricum a plecat pe clasa a -9a(la liceu). Cu prietenii adevărați nu trebuie să -forțezi ața-, deoarece îi găsești când te aștepți cel mai puțin. Pe site-ul ăsta mi-am făcut și eu câțiva prieteni, și chiar dacă nu ar fi mulți măcar îmi sunt devotați și alături de mine orice s-ar întâmpla. Ei valorează pentru mine mai mult ca 1000 de persoane la un loc, deoarece înțelegerea și încrederea sunt cele mai importante într-o prietenie -sfântă-. Va veni momentul când și tu vei simți ce este adevărata prietenie, însă e posibil ca asta să nu se întâmple curând sau cât de repede aștepți ci să te ia pin surprindere. Și eu mai caut prieteni acum, niciodată nu este prea târziu să o faci. Îmi place să ajut pe toată lumea și mă atașez de multe ori de persoane de pe acest site, bune sau rele îmi rămân în suflet, în gând, în inimă. Numai bine îți doresc! Sper să găsești pe cineva special pentru tine!
Salutare, pentru mine un prieten adevarat este acela care iti este aproape mereu la bine si la greu, si desigur si la nebunii, nu cel care profita de pe urma ta cum sunt cam toti in ziua de astazi, dar e bine de stiut ca fiecare dintre noi are un prieten bun, chiar daca nu iti dai seama, astazi, maine sau intr-o buna zi iti vei da seama, exemplu de prieten bun este mama sau tatal tau, ei iti sunt mereu aproape.
succes.
Prieten adevarat ai doar in adolescenta, cel putin asa il numesti..Cu timpul, o sa se maturizeze amandoi prietenii si deja va obisnuiti unul cu celalalt..Eu nu sunt de acord cu termenul "prieten adevarat".
Buna,un prieten adevarat este o persoana care te ajuta neconditionat, care iti da sfaturi, o persoana cu care poti vorbi orice, o persoana de incredere insa prietenii adevarati sunt foarte greu de gasit.Asta pentru ca foarte multe persoane pretind a-ti fi un adevarat prieten,iar,realitatea este alta,acestea vorbindu-te pe la spate,bucurandu-se atunci cand nu ai parte numai de bucurii etc.Da, eu am un prieten adevarat, si chiar daca ne mai certam uneori, ceea ce este normal, ne impacam si consideram ca acea cearta nu a avut loc.Nu iti fa griji, un prieten adevarat va aparea in viata ta cand nici nu stii si cand ai cea mai mare nevoie. Poti pleca tu in cautarea lui, sau poti lasa timpul sa treaca si sa vezi ce decide soarta. Sper ca te-am ajutat!
Prietenul adevarat e cel care iti e alaturi la bine si la rau in orice necaz dar si in momentele de fericire. Nu am dar ma impac cu ideea ca exista si pentru mine ceva adevarat.
Un prieten adevarat e langa tine si la bine si la rau, te ridica de jos si te face sa razi cand nu te gandesti decat sa plangi.
Nu am un prieten adevarat pana acum, poate voi gasi unul odata cu trecerea timpului.
Salut un prieten adevarat pentru mine inseamna ca imi ie alaturi la bine si la greu si nu ma tradeaza mi-am pus odata increderea intru prieten si ma tradat inima mi-a fost franta in mi de bucati asta nu e un prieten adevarat prietenul adevarat trebuie sa fie alaturi de mine la bine si la greu MS DE INTREBARE FOARTE FRUMOASA
Pentru mine personal un prieten adevarat este un om pe care te poti baza oricand.
Din pacate eu nu am nici un prieten adevarat doar amici cu care mai ies prin oras si pierd vremea,
Buna
Un prieten adevarat nu intreaba: ce, unde, de ce, cand, sau nu pot, un adevarat prieten zice mereu : cu siguranta voi fi alaturi de tine...
nu mai gasesti asa ceva in ziua de azi, dar sa presupunem ca avem un prieten adevarat, ar fi acel om, pe care sa te poti bizuii in orice moment greu din viata ta, si sa nu puna intrebari stupide: de ce? nu acum, sunt ocupat revino, sunt cu iubita.etc.un prieten adevarat, va zice mereu: Da prietene voi fi langa tine in 5 min, si vom vedea cum rezolvam problema, am avut o prietena, care din pacate a murit, nu a fost data sa apelez la ea sa ma refuze, indiferent de natura problemei, era omu care stia sa isi puna umarul sa iti sprijini capul pentrua plange, era suficient pentru a te descarca, dar uite ca o boala nemiloasa a facut sa plece de langa noi, nevazundu-si fata maritata asa vad eu un prieten adevarat, azi nu ii numeri pe o mana cati prieteni ai adevarati, ca falsi sunt destui.
O seara frumoasa sa ai
Buna! Pentru mine, singurii prieteni adevratai sunt parintii mei. In ei am incredere deplina, ei sunt singurii care imi sunt mereu alaturi, care ma incurajeaza si ma sustin in tot ceea ce fac, care ma ingrijes cand sunt bolnava, care imi dau sfaturi buned intotdeaubna, care se implica din suflet in problemele si actiunile mele, care se bucura sincer pentru realizarile mele, care ma iubesc neconditionat.
Un lucur e sigur, nu te abandonează imediat(adică niciodată). Ca și câinele. http://www.ziare.com/......u-1189987. Vezi o adevărată prietenie aici - http://www.moviesample.net/hachiko-a-dogs-story-online-subtitrat/ Cred că ideea asta e de pe aici de la răspunsuri dar am scris-o cum am simțit. Numai bine îți doresc!
fyfy3 întreabă:
12344fujbujh întreabă:
Idkrjek întreabă: