Adevarul e ca sistemul educational din Romania e o simpla gluma proasta, din punctul meu de vedere.
Este facut foarte prost, cum zice vorba aia, mult prost si fara rost, exact asa e si aici.
E ca si un labirint orice alegi, tot acolo ajungi, exact unde vor ei, dar in schimb iti lasa impresia ca a fost decizia ta, deci ca trebuie sa ti-o asumi, si prin urmare sa mergi mai departe si sa faci exact ce vor ei.
Cu bacul, iar e o alta prostie, exact cum ai spus tu, altii dau bacul la mate si fizica unde trebuie sa toceasca rau doar pentru a trece iar ceilalti dau lejer la filologie sau la ce se mai da, si promoveaza fara griji.
Sistemul educational din Romania este o capcana, te prostesc pe fata.
Uite un exemplu, vrei sa te angajezi la ceva care chiar nu are legatura cu scoala, dar ei iti cer bacul, cu ce ii ajuta pe ei ca ai sau nu ai bacul, acum serios, cum ziceam mai sus, poti sa dai bacul la mate, unde ai de invatat zeci de formule, zeci de operatii, pe care nu o sa le mai folosesti niciodata in viata, si pici, sau dai la filologie visezi cu ochii deschisi si treci, e o diferenta enorma intre cele doua, dar cu toate astea pe ei nu-i intereseaza, daca ai trecut la limita bacul la mate, sau daca l-ai trecut la limita la filologie... In schimb ii intereseaza daca l-ai luat, de ce?
Din punctul meu de vedere e foarte simplu:
Ai luat bacul, deci clar ai facut ce ti-se spune, daca ai invatat atatea formule la mate, care nu o sa-ti foloseasca in viata, doar pentru o hartie, de ce nu ai sta tu si peste program pentru acelasi salariu? Toti angajatorii vor membrii supusi, sa taca, sa inghita, si sa faca ce li-se spune, daca ai bacul, esti mai "bine vazut", "esti corect, esti inteligent", exact ce au ei nevoie, angajati care sa nu faca probleme, in schimb daca te-a durut in pl, de bac, ca stiai ca in realitate, nu o hartie dovedeste aptitudinile tale, ei percep asta ca fiind un potential pericol pentru binele lor, deoarece cand ti-ar cere sa ramai dupa program "pentru ca e nevoie" tu ai putea sa stii ca nu asta scria in contract, sau ca esti om si ca mai ai alte chestii de facut, nu doar sa-i faci pe plac sefului si uite asa el are de pierdut, esti un potential risc pentru el. Asta e doar o parte, poate am exagerat, dar cam asa vad eu situatia. De ce iti trebuie bac sa lucrezi la casa la marcat, cand acolo e totul automat, iti calculeaza pana si restul pe care trebuie sa-l dai, iti trebuie bac sa apesi pe cateva butoane? Nu.
Se cauta oameni care sa taca si sa faca, cam asta pregateste scoala. Societatea face restul.
Nu trebuia să editezi. La cuvintele românești nu pui cratima, ci la cele provenite din altă limbă, cum ar fi: site-ul, hardware-ul etc; ai prins ideea.
Mie nu mi se pare o prostie, sincer. Eu una chiar m-am bucurat când am intrat la liceu, că profilul ales s-a axat pe materiile care îmi plăceau mie cel mai mult.
Ce anume nu ți se pare corect? De ce crezi că se spun povești acolo ? Crezi că elevii de acolo nu învață? Să știi că au și ei o grămadă de tocit. Și eu tot la științe ale naturii am fost și în 100 de vieți tot un profil real aș alege, pentru că am fost și sunt genul de persoană care preferă să învețe cu pixul în mână, să coreleze noțiunile între ele, nu cum e la istorie, de exemplu.
Cât despre facultățile exemplificate de tine... acolo se intră pe baza unei admiteri, adică toți elevii învață aceeași materie, iar în anumite cazuri contează și media de la bac, dar puțin.
Unele profiluri iti ofera oportunitatea de a-ti structura mintea. Daca tu faci un profil umanist, iti va fi greu sa te duci la niste facultati cu profil realist (Poli, Medicina, Constructii, Ase-de intrat intrii, dar salbe sanse sa mai iesi, iti trebuie multa ambitie si determinare). Daca iti alegi un profil realist, tu, pe langa faptul ca poti sa dai admitere sau sa intrii la aceste facultati, poti sa te duci si la unele de profil umanist, nu te opreste nimic. Gama de materii de la un profil de real la liceu este mult mai variata decat una de la un profil umanist. La medicina se intra pe baza de admitere, la constructii la fel, la poli la fel, la ase intra cei care fac profiluri umaniste, dar majoritatea ajung sa abandoneze facultatea, din cauza matematicii in special. Unde ai vazut tu asa multi filologi care devin IT-isti sau medici? Si daca devin, inseamna ca s-au straduit sa realizeze acest lucru.
Pe mine ma supara chestia cu bac-ul deoarece la ei este mult mai usor, la mine la profil realist este mai greu si chestia mai urata este ca iti iau locul aia ca au medii mai mari pe un bac pe care orice prost il poate lua, ce este asa de greu sa zici tarile marcate cu litera X pe harta sau capitalele? Pe cand la alte profile unde este matimatica se complica treaba.
Conteaza cam numai media de la BAC, admitere cu examen nu prea se mai da, la medicina, de altele nu prea am auzit, poate drept.
Majoritatea facultatilor am vazut ca accepta pe baza mediei de la BAC.
Oricum pe langa cei care au profile realiste cum e cazul meu, orele care se fac si bacalaureatul sunt mult mai greu de dus la capat decat unu care se duce la filologie.
Creca asta e motivul pentru care iti trebuie medie foarte mare sa intri acolo, se inghesuie toti sa scape de matematica.
Creca asta e motivul si pentru care alte servicii care nu au treaba cu romana, filologia, etc. se platesc foarte prost iar IT-ist, inginer sau medic foarte bine.
Au bacul mai usor, pentru ca ei au ales aceasta cale sa stii. Pentru unii care stiu matematica sa stii ca le este greu sa invete 2 amarati de ani la istorie. Asa as putea sa zic si eu... tu de ce dai M2 la mate si eu dau M1? Si sa stii ca sunt destule facultati la care se intra cu admitere. Sa stii ca nu-i chiar asa usor sa faci nici un eseu la istorie. Unii ar prefera mai degraba sa faca 2 limite, o matrice, 3 vectori si gata, sa ia o nota frumoasa la matematica in bac. Nu stiu ce clasa esti, dar incepand cu generatia clasei a 11 a de anul asta, bacul la romana a devenit o banalitate sa stii. Cam asta este parerea mea. Consider ca esti prea revoltat si pentru nimic in definitv. Viata nu este corecta, n-a zis nimeni asta vreodata '))))
Mai bine nu te mai lamentezi. De ce nu te-ai dus și tu la filologie dacă un profil real e așa mare calvar?
Eseu la istorie in comparatie cu probleme de integrate prin parti este mult mai usor de facut.
Sunt clasa a 12-a luna viitoare dau BAC-UL la matematica si la romana prind modelul vechi adica cel greu, nu facatura aia facuta pentru bolnavi sa ia si ei.
Pentru ca nu am liceu cu profil de asa ceva, decat foarte departe.
Oricum in Romania scoala e la pamant, luna viitoare dau bacul, nu mai zic nimic, parlamentarii nu stiu sa citeasca, nu ma mira nimic.
Claudya28 întreabă: