Ce parere aveti despre sinucidere?
Daca ati fi intr-o stare critica ati apela la asa ceva?
Credeti ca merita traita o viata in singuratate,fara dragoste de orice fel (parinteasca,prieteneasca, amoroasa)?

DA! Se merita, important sa nu-ti pierzi niciodata speranta!
Sinuciderea e un gest de lasitate, de slabiciune... Chiar daca esti lipsit de dragoste, te simti singur, asta nu inseamna ca esti slab, las, o persoana de nimic, vei fi toate astea daca te vei sinucide, la fel vor spune despre tine toti cei care te-au cunoscut!
Crezi ca esti singura persoana cu aceste probleme? Te inseli! Fa-ti un alt tel in viata si traieste pentru ea. Nu ca dragostea nu ar fi importanta dar las-o sa vina cand va veni, pana atunci traieste-ti viata!
Iti doresc o viata frumoasa cu multe impliniri!

As apela la sinucidere daca as suferi de o boala incurabila.
Primim de la viata ceea ce avem curajul sa cerem.

Da, merita!
Invata sa te simti bine cu tine si nu o sa-ti trebuiasca dragostea altor persoane.
Sinuciderea este pentru cei slabi, pentru cei care nu sunt in stare sa priveasca viata prin proprii ochi.

Sinuciderea = pacat

Si crezi ca dragostea parinteasca/prieteneasca/amoroasa o sa iti aduca fericirea? daca nu esti tu fericit cu tine nu o sa fii nici cu altcineva.

cum zice raku: pacea inimii nu ti-o vor aduce altii.

a si cat despre sinucidere du-te tare.

Nu merită trăită o asemenea viață dar motivul pentru care nu merită să te sinucizi e că nu știi ce îți rezervă viitorul.

"Invata sa te simti bine cu tine si nu o sa-ti trebuiasca dragostea altor persoane."

Asta e o aberație. Omul este o ființă socială și dacă nu își creează legături trăiește degeaba. Dar desigur e foarte ușor să aruncăm cuvinte, dar să fim feriți de asemenea situații căci habar nu ai ce fel de viață e aia.

Vrei sa spui ca eu traiesc degeaba?
Sunt inconjurata de multi oameni, insa, in preajma mea, sunt cea mai fericita.

Înseamnă că ești înconjurată de persoane care înseamnă foarte puțin sau nimic pentru tine și vei vedea mai târziu ce înseamnă să fii cu adevărat singur, dacă asta vrei cu adevărat deși îți vei da seama că nu poți pe cont propriu. Și da, dacă toată viața ești dispusă să rămâi pe cont propriu nu știu ce sens i-ai putea da vieții și cum ai vedea tu fericirea în singurătate. Mă întreb câți ani ai. Oricum din punctul meu de vedere ești vreo răsfățată care puțin are habar de ce înseamnă cu adevărat singurătatea. Fără supărare, cam asta dai de înțeles.

Atâta timp cât eu mă iubesc pe mine însumi, nu am nevoie de iubirea altora.

Sunt prea egoista incat sa ma gandesc la asa ceva . Orice trece, nimeni nu e singur pentru totdeauna, nimeni nu sufera pentru totdeauna.

Nu prea imi pasa

Ce e viata fara dragoste? Si pe langa asta, nici pe mine nu ma plac oricat de tare as incerca.

Dar problema e ca eu pur si simplu nu mai vreau sa traiesc, urasc viata si aproape tot ce tine de ea.Nu imi plac o infinitate de lucruri pe care oamenii obisnuiti le fac. Pur si simplu nu mai vreau, si nici ce poate sa-mi rezerve viitorul...Prietenii au ajuns mai nou sa ma ignore,chiar si cea mai buna prietena,incerc sa comunic multe cu ea dar parca ''s-a saturat''. Cu familia nu stau bine deloc, nici in orice alte domenii.E atat de nedrept cum altii au totul, si altii mai nimic.Sunt o cauza pierduta.

Nu ești o cauza pierdută, numai că gândești tu aiurea. Fiecare om e diferit și probabil vei da de persoane cu care îți va face plăcere să îți petreci timpul. Tot ce trebuie să faci e să aștepți. Ești o cauză pierdută doar în momentul în care mori, poate nici atunci.

In cazul asta mai ai de lucrat la tine. spor.

Nenorocirea aceasta niciodata nu a rezolvat vreo problema... Niciuna in intreaga istorie a omenirii...
Sinuciderea nu face decat sa PERMANENTIZEZE IN VESNICIE zbuciumul cu care SUFLETUL VA PASI "DINCOLO"...

În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, persoana in cauza trebuie să vada în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care se raporteaza la ceilalţi, modul în care se raporteaza la Dumnezeu, aşteptările pe care le are de la sine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial pentru acea persoana sa caute sprijin moral. Sa nu stea aşa. Nu trebuie să îngăduie nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele sale...

Trebuie să fuga de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceara şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.
Şi trebuie să se mulţumeasca cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...