Crezi ca relatia ta e ok sau c-ar putea fi mai bine?

Nu cred ca se poate compara un criminal in serie cu cocalaurus romanus... Sa fim seriosi cel mai cunoscut criminal român e o persoana cu numele Rîmaru... Asta spune tot. La noi greselile se fac din prostie, un criminal in serie e prins foarte greu pentru ca nu lasa urme si o face din placere sau frustrare, gen Ray, next women serial hater. A fost si un caz la Acces Direct, un barbat si o femeie din zona rurala aveau 10 copii si tot incercau sa se oprească. Au fost informati despre contracepție si rezultatul a fost fantastic : A luat el anticoncepționalele pentru ca sotia era deja gravidă. Degeaba explici unui urangutan despre smartphoneuri, el tot sparge nuci cu el.

Îmi dau seama că răspunsurile mele anterioare și punctele de vedere ilustrate în ele te-au făcut pe tine, Plato, să îmi acorzi un „vot de încredere". Relația noastră a depășit etapa tatonării și am avansat într-un stadiu al încrederii reciproce, lăsând în urmă etapa testării (în interacțiunea noastră anterioară m-ai testat, pretinzând că ești o fată de 14 ani care are niște întrebări complicate). Mă bucur că ești în continunare deschis la dialog (folosesc acum masculinul pentru că așa mi-ai indicat tu în formularea „nu sunt specializat"). Și încerc să mă folosesc de exemplul relației noastre pentru a ilustra mecanismele pe care e nevoie să le angreneze un sistem care să ajute la îndeplinirea nevoilor de prevenție pe care chiar tu le-ai subliniat: „Copiii se joacă, relațiile nu sunt o joacă, copiii au relații".
Asta e realitatea. Copii au relații, deși relațiile nu sunt o joacă. Tehnologia prezentului are un mare impact asupra vieții individului, iar una dintre urmări (pe lângă anonimitatea garantată în comunitățile online) este faptul că generațiile tinere – copiii, deci – au la îndemână mult mai devreme informații și experiențe care altădată le erau accesibile doar celor mai în vârstă. Pe scurt, copiii se „maturizează" mai devreme, dar doar la modul mecanic, nu au și structurile neuronale, adică intelectul necesar pentru a fi pregătiți să facă față acestui tip de relații. Apare și un factor de risc însă, și anume faptul că maturizarea sexuală (ex: debutul menstruației la fete) apare din ce în ce mai devreme, suspectându-se influența hormonilor cu care sunt hrănite animalele pe care oamenii le reproduc pentru procesarea hranei în fermele de producție alimentară. E greu de schimbat ceva aici, deși există legislație care controlează aceste substanțe, iar noi ne confruntăm cu realitatea unor generații din ce în ce mai tinere, pregătite biologic din punct de vedere sexual, cu acces la informație, comunicare și (mult mai grav) pornografie, care trebuie educată să folosească resursele tehnologice în mod responsabil, ca să nu se pună în situații de risc.
Acum, putem încerca să facem asta printr-un mecanism de control bazat pe pedeapsă, în care stabilim ce NU trebuie să facă copiii și adulții din jurul lor și, în cazul abaterilor de la regulament, aplicăm pedepse (ceea ce deja facem, prin sistemul de justiție de stat). Doar că mecanismul ăsta are nevoie de forță de implementare, altfel rămâne doar în hârtii. Dacă nu sunt oameni suficienți care chiar să se ocupe activ cu identificarea situațiilor de acest gen și pedepsirea celor vinovați de încălcarea regulilor, nu câștigăm mare lucru. Copiii au în continuare relații, deși relațiile nu sunt o joacă și ajung să se expună unor riscuri, uneori chiar foarte mari.
Ce nu a luat în considerare abordarea bazată pe pedeapsă este faptul că maturizarea sexuală precoce face genul ăsta de relații un fel de necesitate instinctuală a indivizilor, adică a adolescenților sau „copiilor" cum am preferat să le spunem până acum. De fapt, niciodată nu a reprezentat o problemă vârsta maturizării sexuale până în epoca modernă, când au apărut sistemele de educație superioară ca alternativă la viața de familie începută încă din adolescență, dar și ca alternativă la sărăcie (o facultate asigură venituri mai mari, nu?).
Așa că iată, trebuie să ne asigurăm, de fapt, că toți adolescenții au la îndemână, pe lângă accesul nelimitat la internet și o mulțime de potențiali parteneri de care s-ar putea simți atrași, și un set de modele pozitive la care să poată apela atunci când vor fi puși în situația de a alege: „Îmi încep viața sexuală la 14 ani cu un partener de 20? / Îl cred când îmi promite o mulțime de lucruri pe care mi le doresc? / Oare mă iubește, dacă tot ce zice și face pare să fie o critică la adresa mea? / Îl/o pierd dacă îi spun că gelozia ei/lui mă face să mă simt nedreptățit/ă?". Toate aceste întrebări și multe altele și-ar putea găsi răspunsuri mai „bune" (care să ducă la decizii mai bune, adaptative, care să scadă riscurile) dacă adolescenții care au astfel de întrebări ar avea și informațiile necesare despre cum arată abuzurile din relațiile de cuplu, care sunt formele de evoluție pe termen lung ale unor comportamente care, la început, ar putea părea normale (ex: șantajul emoțional, violența fizică) sau unde să caute ajutor atunci când au nevoie de ajutor.
Numai acceptând realitatea drept ceea ce este putem lua măsuri împotriva acelor lucruri care nu ne plac în jurul nostru. Dacă ne încăpățânăm să păstrăm același sistem deficitar bazat pe pedeapsă și atât, vom rămâne în situația în care suntem: o mulțime de abuzuri trecute cu vederea, cazuri de violențe și violuri neraportate la poliție, primul loc în UE la numărul de fete sub 15 ani gravide, cei mai mulți copii aflați în risc de sărăcie, generații întregi de tineri cu diverse tipuri de traume, fizice și psihice deopotrivă, și tot așa. Trebuie să ne bazăm pe principiul că fiecare om își dorește să îi fie bine, prin urmare să ne asigurăm că deciziile adolescenților sunt, pe cât posibil, decizii informate, căci ei cu sigurață vor să ia singuri decizii, prin natura vârstei. Dar pentru asta trebubie să cunoască datele problemei: care le sunt drepturile, care e legislația, ce obligații au – pe scurt, ce e bine și ce e rău. Asta e natura prevenției. Să îi asigurăm pe adolescenții aflați în situații de risc (în cazul ăsta adolescenții) că suntem alături de ei și că ne pot cere ajutorul, că nu îi judecăm și că, tocmai pentru că toți adulții au fost cândva adolescenți, ne pasă și vrem să ajutăm. Nu ne folosește la nimic să continuăm le prezentăm acea imagine a societății indiferente și obtuze, care nu îi înțelege, nu le îndeplinește nevoie și nu le respectă drepturile. Și acolo unde imaginea asta încă reflectă realitatea, să încercăm să schimbăm atitudinea adulților, astfel încât ei să fie capabili să fie cu adevărat de ajutor.

Eu as incerca sa descurajez joaca de-a adultul, nu s-o sustin. Cand cineva vrea sa omoare pe cineva, il opresti, nu il inveti sa-si ascunda urmele. Asta inseamna ca nu invatam copiii sa-si puna prezervativ, ci ii oprim din a avea comportamente imorale si nepotrivite varstei.
Intr-adevar, legea e oribila, mult prea permisiva. Din cate stiu, in Coreea de Sud varsta minima e 21, nu 15 ca la noi. Si multe alte tari cu 18. Totodata, se confunda prea des legalitatea cu moralitatea. Nu tot ce e legal e si moral. Sa ai relatii amoroase la 15 ani e legal dar mizerabil.
Chestia asta cu hormonii le da doar apa la moara, punandu-si toate gandurile nepotrivite pe seama hormonilor, vezi Doamne. Sa le prinda taica-so, sa vedeti atunci hormoni. Hormoni din piele, cu catarama.
Daca as fi in postura dvs., aceea de a avea influenta si credibilitate, as incerca sa reaprind ideea moralitatii in tineri, ca tehnologie au destula. In orice caz, poate sunteti obligata sa urmati cartile si metodele general aplicate, dar daca in asta consta psihologia... nu stiu ce sa spun, dubios.

Dacã ai sti minim de psihologie(in cresterea unui copil) ai sti ca cu cât incerci sa-i impui anumite chestii unui copil, cu atât e posibil sa-ti incalce autoritatea.
Dar poate stie mai bine doamna psiholog.

Cred ca poti sa-l cresti in asa fel incat sa nu fie nevoie sa-i impui. Sa-l faci sa inteleaga el ca nu e bine sa aiba relatii pana la o anumita varsta, fara sa fii obligat sa faci politie cu el. Sa-i inveti sa gandeasca moral.

Imoralitatea e mai mult când nu stiu sa se poarte in societate.
Sunt lucruri mult mai importante decât privarea si interzicerea unor relatii inter-umane, nu e sanatos nici fãrã si nu vad o problema daca au relatii la 15- sau 21 de ani chiar daca sunt amicale, dar atentie bine alese incât sa inceapa cu dreptul, unii au nevoie sa fie ghidati, sã stie in ce cercuri de prieteni se bagã, deoarece de acolo pleaca totul. Si cred cã asta e si scopul acestui proiect.

Deci compari o relație la 15 ani cu o crimă, eventual cu un genocid)))

Am 19 ani si sunt baiat. Am o relatie cu un baiat, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Locuim in Haga pentru studii, impreuna.
Am vrea sa ne imbunatatim relatia. Noi ne petrecem mult timp impreuna.
Aici in Tarile de Jos (Olanda) suntem priviti ca oameni normali, insa in Romania, majoritatea ne privesc cu dispret.
Cum ne-am putea imbunatatii relatia?

Un cont creat după ce a fost postată această întrebare, vorbește doar despre gay. Probabil făcut de aceleași persoane de mai sus care au văzut că nu le ies argumentele și încearcă cu disperare alte mijloace. Ne-am prins, povestești de homosexuali și încerci să ne șochezi/oripilezi.

Ce legatura are? L-am facut pe 15 ianuarie 2019, așa scrie la profil. Daca te oripileaza oamenii ca mine, atunci poti trece peste acest raspuns, eventual si peste profilul meu. Multumesc!

Probabil sunt printre puținii din aceasta secțiune care e de acord cu drepturile gay așa că lasă drama. Spuneam cu totul altceva.

Ajungem din nou să discutăm despre cum putem face ceea ce ne dorim să facem. Din ce înțeleg eu, nu avem opinii foarte diferite, mai puțin în ceea ce privește integrarea informațiilor demonstrate științific (schimbările fiziologice și psihice prin care trece corpul uman în perioada pubertății) și apelul la corecții abuzive de tipul curelei („hormoni din piele, cu cataramă").
Ai dreptate, s-au tot folosit astfel de metode și pot părea îndreptățite pe alocuri. Dar realitatea este că ne-am trezit cu niște probleme pe care nu le mai putem nici ignora, nici controla, și anume activitatea sexuală precoce, influențată și de accesul la tehnologie, fie că vorbim de acte sexuale cu alte persoane, fie că vorbim de consumul de pornografie sau schimbul de imagini cu nuditate prin social media.
Ceea ce face In a Relatinship nu este susținerea sau încurajarea jocurilor „de-a aduții", ci pregătirea efectivă a adolescenților pentru viața de adult, prin informare și facilitându-le conștientizarea riscurilor vieții de adult (menționez că asta nu se obține prin amenințarea adolescenților cu riscurile vieții de adult).
Mai devreme sau mai târziu, toți adolescenții (sau aproape toți) vor face pasul către o relație intimă cu o altă persoană. Nu este un lucru de dorit ca ei să nu aibă nici informațiile, nici experiența necesare pentru a lua decizii bune în ceea ce privește acea relație, oricând s-ar întâmpla ea. Adică vrem să fie pregătiți să ia decizii bune, bazate pe experiență și informații corecte științific, oricând vor decide ei să facă acel pas. Să știe să nu se lase influențați sau constrânși prin metode abuzive și să nu încerce să își influențeze sau constrângă partenerii prin metode abuzive.
Și mai e ceva: nu poți să te bazezi mereu pe principiul moralității, când vine vorba de prevenția unor fenomene de risc la nivel macro. Tendința oamenilor este să „îndoaie" principiile moralității conform propriilor interese, mai mult sau mai puțin conștiente. De aici și fabula Câinele și cățelul: „Adevărat vorbeam, / Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, / Că voi egalitate, dar nu pentru căţei." Dacă nu admiți faptul că această tendință există și se manifestă la toată lumea și nu o iei în calcul în planul tău de acțiune, oricare ar fi schimbarea socială pe care vrei să o implementezi, e ca și cum te-ai lăuda că faci curat, îndesând mizeria sub covor.
Și da, ai dreptate, poți să faci în așa fel încât să nu fie nevoie să îi impui cu forța unui adolescent niște reguli și poți să îl înveți să gândească moral. Dar asta necesită modele pozitive de comportament și eradicarea abuzurilor care controlează prin frică (cum e violența fizică, emoțională sau sexuală).

Bună! Am senzația că vobim despre două lucruri diferite care ar avea nevoie de îmbunătățiri: unul e relația ta, iar celălalt e mentalitatea societății.
Cele două sunt foarte interdependente: o relație cu o persoană de același sex poate fi privită ca „normalitate" în anumite societăți, ceea ce îi dă o legitimitate și o face mai puțin presantă, dureroasă sau riscantă pentru cei care formează cuplul. Însă în societățile care privesc astfel de relații ca pe ceva „anormal" și le și blamează, pe deasupra, nivelurile de presiune, suferință și risc sunt într-adevăr problematice pentru cei care formează un astfel de cuplu.
Dacă interesul tău este să îți îmbunătățești relația cu partenerul tău, recomandarea mea este una generală: să petreceți mai mult timp de calitate împreună (adică nu doar fizic în același loc, ci și în contact cu gândurile și emoțiile celuilalt), să vorbiți deschis despre nevoile, dorințele, temerile, speranțele, reușitele și eșecurile voastre (adică să vă cunoașteți mai bine unul pe celălalt), să acceptați greșelile pe care le faceți și să le priviți ca pe oportunități de dezvoltare, mai degrabă decât să le lăsați să degenereze în conflicte.
Dacă, însă, interesul tău este să îmbunătățești felul în care oamenii reacționează pe stradă atunci când vă afișați relația (adică nu faceți eforturi să o ascundeți), s-ar putea să fie mai dificil și să ai ceva timp de așteptat. Dar poți ajuta și în cazul acesta, dacă găsești o modalitate de a contribui pozitiv la viața comunității LGBTQ din România, prin voluntariat, activism, donații sau alte metode de susținere. Sunt câteva ONGuri care se ocupă cu drepturile comunității LGBTQ și care oferă servicii de consiliere psihologică pentru cei aflați în dificultate sau care fac lobby pentru schimbări la nivel de legislație, cum ar fi http://www.acceptromania.ro/ sau http://mozaiqlgbt.ro/

Buna ziua, ce parere aveti despre faptul ca, desi am o partenera de peste 1 an de zile, am un crush ( imi place foarte mult de alta fata, care a aparut de curand in viata mea ).

Pur si simplu nu mi-o pot scoate din cap. Dimineata ma trezesc cu gandul la ea, toata ziua stau cu gandul la ea, seara adorm cu gandul la ea, etc.

Ma simt destul de mizerabil stiind ca am o partenera deja si de multe ori plang. Parca stiu de ce si parca nu stiu de ce. Plang pentru ca nu vreau sa fiu asa, dar ce pot face? Nu prea interactionez prea mult cu tipa pe care o plac, doar ca e acolo in mintea mea si nu vrea sa iasa. Nu vreau sa imi parasesc/insel actuala partenera. Ce pot face?

Bună! Și bine ai venit pe TPU
Întrebarea ta pare desprinsă din testul de relație In a Relationship (https://ffff.ro/licee/test-relatie/), dar poate și pentru că e una dintre cele mai frecvente situații cu care se confruntă adolescenții când vine vorba de relații de cuplu.
E firesc ca într-o relație de lungă durată să apară astfel de situații, fie că vorbim despre relațiile adolescenților sau ale adulților. Când vine vorba de atracție și de îndrăgosteală, toți oamenii sunt vulnerabili, într-o măsură mai mare sau mai mică. Diferența e dată de felul în care reacționează cel care se regăsește într-o astfel de situație.
Spui că te simți „destul de mizerabil", ceea ce mă face să cred că te simți cumva prins între două lumi: cea familiară, a relației pre-existente, și cea nouă, plină de posibilități atractive, pe care încă nu îndrăznești să o abordezi dintr-o serie de motive. Amâni o decizie și îți prelungești această stare neplăcută, în speranța că vei găsi o soluție care să împace și capra și varza, adică acele două părți din tine care își doresc lucruri diferite.
Dacă te gândești atât de mult, însă, la „crush"-ul tău, mă întreb cât de prezent și disponibil mai reușești să fii în relația ta de cuplu și cum te percepe prietena ta: vede ea ceva schimbat la tine? mai e mulțumită de relația voastră? Poate v-ar ajuta pe amândoi să vorbiți despre punctul în care a ajuns relația voastră și despre ce vă doriți, fiecare dintre voi, de la relație și de la voi înșivă. Poate afli niște lucruri noi despre partenera ta sau chiar despre tine însuți.
De asemenea, spui că nu vrei să îți înșeli și nici să îți părăsești partenera actuală. Aș fi curioasă cât de mult din asta ține de impactul asupra ei și cât de mult ține de impactul asupra propriei persoane, iar prin impact mă refer la cum v-ar afecta, pe fiecare în parte, înșelatul sau despărțirea. Dacă încerci să o protejezi pe ea și nu vrei să o rănești cu o eventuală despărțire sau „aventură" sau dacă te protejezi pe tine însuți mai degrabă (adică nu accepți această parte din tine căreia i s-a întâmplat să se îndrăgostească de altcineva, pentru că e împotriva principiilor tale, așa că nu îi dai voie să se manifeste). Nu sunt deloc întrebări confortabile și nici răspunsurile nu sunt simple sau neapărat plăcute, dar te pot ajuta să îți clarifici situația și să ieși din această perioadă dificilă.
Ia în considerare și faptul că a ascunde adevărul față de oamenii la care ții e o treabă grea. Pe lângă faptul că îți consumă ție energie și te face să treci prin tot felul de emoții neplăcute, este ceva ce determină tot felul de reacții la aflarea adevărului. Poți avea o mulțime de motive suficient de bune pentru tine de a ascunde adevărul (cum ar fi teama că vei pierde ceva important pentru tine, dorința de a nu răni și a nu produce suferință altora, nevoia de mai mult timp de gândire, etc.), dar pentru cealaltă persoană lucrurile arată diferit: e ca și cum privezi cealaltă persoană de dreptul de a lua decizii informate, de unde și reacțiile de supărare, dezamăgire, reproșurile și certurile care apar, de obicei, după aflarea adevărului.
Mai mult, acesta e unul dintre cele mai frecvente abuzuri din relațiile de cuplu, atât de subtil încât nici nu te-ai gândi să îl încadrezi la forme de abuz. Evident, nu e la fel de grav ca înșelatul, violența fizică sau abuzurile sexuale, dar tipul ăsta de abuzuri subtile creează contextul pentru cele mai grave și mai ușor de recunoscut. Sunt semnale de alarmă, dacă vrei - ele spun că ceva nu e ok într-o relație.
Pe de altă parte, o relație nu înseamnă să îi spui tot partenerului și să faceți totul împreună - asta deja duce spre co-dependență și e riscant, pentru că de cele mai multe ori limitează dezvoltarea celor doi și îi „rupe de realitate". Ești îndreptățit să ai propriile secrete și propriul spațiu personal, în care doar tu decizi cui îi oferi acces, când și pentru cât timp, chiar dacă ești într-o relație de cuplu. E firesc și să ai sentimente de vinovăție când nu îi împărtășești partenerului diverse lucruri, ca în situația ta, dar trebuie să te asiguri că vinovăția pe care o simți e proporțională cu realitatea și că nu te împiedică să faci ceea ce e mai bine pentru tine, blocându-te într-o situație în care suferi și ești constant nemulțumit.
Până la urmă, toată lumea are dreptul la fericire, dar și responsabilitatea să își construiască propria fericire, respectând dreptul celorlalți la fericire în același timp.

Așa sunt majoritatea, te bate la cap ca sa se culce cu tine. Eu zic ca esti puțin cam tinerica, măcar la 16 sa începi. Mulți promit multe dar nu o fac! El vede ca tu esti tânăra și naivă dar nu îl lasă sa te vrăjească. Spune-i dacă te iubește cu adevărat sa aștepte

Eu am 10 si o invit zilnic in oras

La 14 ani habar nu ai ce vrei de la viață. De fapt, habar nu ai ce înseamnă viață. O să vezi asta mai încolo.
"iubirea vietii mele si nu voi iubi niciodata pe altcineva", când o să crești o să citești asta și o să râzi.

Mai ales la vârsta asta, băieții îți vor spune orice doar să te amăgească și să te determine să își îndeplinească dorințele(vezi? a reușit) și după rămâi singură. Dacă asta crezi tu că vrei de la viață, go ahead.

Dar știu, nu vezi lucrurile așa, fiindcă la vârsta asta e naivitatea aia copilărească, dar cred că ai tot timpul din lume după să-ți cauți pe cineva și să te muți cu respectivul. Oricum, vine liceul și facultatea, ce-i cu graba asta?

Eu nici la 19 ani jumate nu sunt pregătită să mă mut cu prietenul meu, damn. Și mi-a fost dor și de casă când a trebuit să plec în alt oraș la facultate.

Interesant proiectul In a Relationship, dar nu ma regasesc, am 25 si sunt singur de 26.

Buna seara! M-am conectat dupa mult timp pe TPU special ca sa dau un raspuns aici. Ma bucur sa vad un proiect in care chiar se pune accent fix pe ceea ce trebuie. Vad in sfarsit pe cineva care admite ca generatia aceasta este diferita, ca maturizarea are loc mai rapid, accesul la informatie este mai usor si ca se accepta faptul ca sunt copii care au relatii! Nu pot insa sa nu remarc ca au aparut imediat oameni care au inceput sa critice ( daca critica era intr-un mod constructiv intelegeam dar nimeni nu vine cu idei ci doar stim sa aratam cu degetul). Este, se pare o boala comuna, toti ne pricepem la absolut orice si stim ce trebuie schimbat dar majoritatea nu fac nimic ca sa schimbe ce nu este bine. Apreciez activitatea dumneavoastra si consider ca are fundamente foarte bune ( mi-ar placea sa ma pot implica si eu). Cred ca problema este mai profunda si desi fundamentele sunt corecte si ceea ce va doriti sa faceti este laudabil, abordarea este usor prea mult indreptata catre efecte si sunt ignorate cauzele fapt care ma face sa cred ca tinta nici macar nu este aceea de a schimba ceva cu adevarat, desi posibil sa ma insel. Oamenii in general nu stiu sa isi apere drepturile si nici sa isi duca la bun sfarsit obligatile. Este o problema in ansamblu pentru ca majoritatea devin adulti si seafla in aceeasi situatie iar cauzele sunt multiple. Am vazut ca sustineti ca nu exista modele pozitive de urmat ( de fapt aceste modele exista, doar ca nu sunt cele clasice la care va asteptati, lumea este in schimbare, sunt promovate anumite comportamente si trebuie sa ne adaptam si sa admitem ca modelele comportamentale pozitive de urmat sunt cele pe care noi ca societate le producem. Este vorba de interesul majoritatii si este cazul sa acceptam ca acestia suntem noi)

Oamenii in general sunt lasi ( si nu discretitez romanii in niciun fel, toti suntem la fel, indiferent de nationalitate in contexte asemanatoare ne formam dupa acelasi tipar. Adevarul e ca in 2019 primim educatie la nivelul anilor 1970. Fiecare dintre noi este vinovat pentru aceasta situatie.

Hehe... buna asta!

Nici o relatie nu e ok
este o luna de miere si cam atat.