| Abrudan_Andrei_2001 a întrebat:

Cum sa nu fi lenes, si sa fi silitor si muncitor.

Răspuns Câştigător
| danay72 a răspuns:

Sper sa iti fie util urmatorul articol.
Organizează-te
Micile eforturi pe care trebuie să le faci pentru a fi organizat îţi vor aduce răsplăţi uriaşe: mai mult timp, mai puţin stres şi note mai bune.
IMAGINEAZĂ-ŢI că intri într-un magazin ca să cumperi un singur produs, însă în magazin e un haos total, marfa fiind împrăştiată peste tot. Cât timp îţi va lua să găseşti produsul? Nu-i aşa că l-ai găsi mai uşor dacă lucrurile ar fi aşezate în ordine, iar raioanele, clar marcate? Acelaşi principiu se poate aplica şi în privinţa şcolii. În ce sens?
Fă-ţi un program. „Odată am uitat complet să-mi fac temele şi mi-am şi neglijat sarcinile pe care le aveam acasă pentru că mi-am petrecut tot weekendul la un prieten", mărturiseşte Zachary, un tânăr din Statele Unite care are 18 ani. „Luni, a trebuit să mă rog de profesori să-mi permită să predau mai târziu temele. Acum am o listă cu sarcinile de care trebuie să mă achit. Aşa nu uit nimic."
Şi Celestine, o tânără din Papua Noua Guinee, a observat cât de util este să-şi noteze ce are de făcut. Amintindu-şi de anii de şcoală, ea spune: „Aveam o planificare a tuturor activităţilor: teme, examene şi evenimente sociale. Aceasta m-a ajutat să-mi stabilesc priorităţile şi să respect termenele".
Sfat: Notează ce ai de rezolvat într-un carneţel sau pe telefonul mobil ori pe un alt dispozitiv electronic.
Nu amâna. E uşor să spui: „Am să fac asta mai târziu". Ar fi bine să faci totul cât mai repede posibil, îndeosebi temele pentru acasă.
Sfat: Fii hotărât să-ţi faci temele imediat după ce soseşti de la şcoală, înainte de a porni televizorul sau de a te destinde în vreun alt fel.
Organizează-ţi geanta de şcoală. Ţi s-a întâmplat vreodată să ajungi la şcoală şi să-ţi dai seama că ţi-ai uitat acasă un caiet, un pix sau nişte cărţi? Cum poţi evita o astfel de situaţie? „Îmi pregăteam întotdeauna geanta de şcoală din timp", spune Aung Myo Myat, un tânăr din Myanmar.
Sfat: Păstrează-ţi geanta sau rucsacul de şcoală în ordine ca să-ţi găseşti mai uşor lucrurile.
Concluzie: O bună organizare te va scuti de stresul pe care-l simţi dacă-ţi uiţi lucrurile acasă, întârzii şi nu-ţi ajunge timpul pentru alte activităţi importante.
Gata de acţiune? Gândeşte-te la un domeniu în care trebuie să fii mai organizat. Apoi, consultă-te cu unul dintre părinţi sau cu un prieten şi găsiţi împreună câteva modalităţi care să te ajute să faci îmbunătăţiri
Pe situl jw.org sectiunea adolescenti poti gasi articole utile.

2 răspunsuri:
| neutrino a răspuns:

Misiune imposibila!

| MskDesign a răspuns (pentru neutrino):

laughing
Pentru a pune o astfel intrebare, inseamna ca e cu retorica!
laughinglaughinglaughing