Aș prefera să stea cu mine dacă ar simți asta. Îmi amintesc că au fost niște nopți când îmi era extrem de rău și am sunat-o. Într-una din ele am și vomitat. Singur nu știu ce mă făceam, cred că îmi era mult mai greu. Însă de față nu s-a întâmplat. Desigur că în general prefer să împărtășesc tot cu o persoană, dacă aceasta este iubita mea. Eu așa prefer o relație și așa văd o comuniune afectivă în adevăratul sens. Nu aș vrea o relație cum au alții, gen mai mult prietenie cu câteva aventuri dar totuși cu atâtea lucruri pe care fiecare le ascunde de fiecare, cu atâtea prefăcătorii ca să intre într-o lumină bună și secrete. O persoană dacă te iubește îți e alături în orice fel de moment. Cam ăsta ar fi idealul meu.
S-a intamplat dar nu l-am lasat langa mine. nu suport pe nimeni langa mine daca se intampla asa ceva
Pai eu as zice sa nu vina cu mine chiar daca ar insista ca na pute a boratura
De obicei eu borasc cand sunt racit si mananc putin dar beau apa de parca as fi peste(ei respira apa eu beau la fel de multa apa cat respira ei) no si daca mananc cat mananca sa zic fratele meu(jumate cam cat mananc eu de obicei) imi vine sa borasc si dau afara urat tare
Da am facut-o si de fata cu ea ca mo lovit un bou in burta dupa ce am mancat
Cum sa reactioneze mi-a tinut parul ca daca ma aplec imi ajungepana la gat(stiu am parul foarte lung ca sa intelegi doar sus nu am par gen fata)
Nimic nu e de datoria ei sa faca ceva si nici nu poate sa faca ceva