Bună!
Întrebarea ta are o formulare puțin ciudată, nu prea se înțelege ce anume ai vrut să întrebi.
Presupun că te întrebi de ce părinții nu își susțin proprii copii să devina actori sau staruri?
Depinde de situația fiecărui om în parte, depinde de veniturile pe care le au părinții, depinde de timpul pe care îl au la dispoziție.
Să îți sprijini moral copilul nu e greu, problema poate că e sprijinul financiar de care nu dispun unii.
Că nu va deveni așa ceva și după aia se trezesc părinții cu copilul ăla că are 25 - 30 de ani și stă pe capul lor.
Copilul trebuie învățat de mic să nu viseze vise și să facă ce îi spun părinții.
Buna.Probabil ca unii parinti nu vor sa incurajeze acest domeniu, deoarece considera ca oricat de mult si-ar dori unii copii, doar cativa devin vedete sau chiar influenceri, pe cand restul trebuie sa isi gaseasca o meserie conventionala din care se poate trai si de care poti depinde.
Ba da, unii părinți își sprijină copiii sa ajungă actori ba chiar ei îi îndrumă spre acest lucru.
Fiindca e o chestie de noroc, iar sansele sunt extrem de scazute ca sa ajungi asa ceva.
Pentru ca este mai simplu sa ii distrugi speranțele unui copil.
Ca lasă mamă că mori de foame dacă mergi spre zona aia.
Lasa ca după ce termini, te faci medic( ca se câștigă bine).
Și mai bine sa faci o meserie care îți place chiar dacă să zicem că nu câștigi sute de milioane.
De cât sa faci ceva ce detești pana la pensie și devii sclavul banilor.( mai târziu o sa fi la modul : mamă ce prost am fost ca nu am făcut asta, dacă îmi ieșea?).
Un părinte nu trebuie sa își influențeze copilul sau sa își proiecteze asupra lui aspirațiile și nici sa îl descurajeze, trebuie sa îl lase pe acesta sa viseze, chiar dacă probabil nu pare atât de realist cu siguranță copilul o sa își dea seama de asta într un târziu.