De ce oamenii tind sa sa catalogheze placerea de a sta singur, ideea de singuratate ca fiind ceva fundamental gresit?

Parerea mea: daca las un vas nespalat pentru ca atunci vreau sa vad un film sau am ceva de facut nu-mi spune nimeni sa fac ceeea ce trebuie sa fac, in general e bine sa nu stai cu parintii pentru. ca te,, innebunesc'' cu rahaturi mici, spalatu vaselor, venitul tarziu statul pana tarziu pe net sau afara, ei nu reusesc sa inteleaga ca ai trecut de varta in care ei te protejeaza, si acum desigur ofera that overprotecting *** si sfaturi pe care asteapta sa le urmezi chiar daca vrei chiar daca nu deci de fapt te obliga sa faci ce zic ei, daca nu esti neascultatoare/or si fiind singur te descoperi pe tine insuti fara influente de afara fara rahaturi, fara vorbe spuse la nervi, fara stres(in cazul meu) tu vei fi fara roti ajutatoare, vei fi seful vietii tale. Cam asta ar fi...

Fundamental nu e gresit, fundamental depinde de parinti ca sa ai grija sau sa aiba grija de tine. Depinde de cat sunt de patrunzatori in viata ta, e ok sa le pese, dar sa o controleze sau sa se astepte sa le urmezi sfatul(instructiune in cazul acesta) e gresit, stresant sau cum mai vrei tu sa-i zici.

Nu ma refeream neaparat la "a locui singur". Ci la a nu fi intr-o relatie, a prefera sa fii pe cont propriu din punctul asta de vedere. Si la a fi alaturi doar de oameni cu care iti face placere sa stai si langa care simti ca evoluezi.

Pentru ca nu au simtit acea placere.

Din nestiinta.

Poate ca doar tu cataloghezi asa.