| heystephen25 a întrebat:

Fara introduceri, vreau sa ma sinucid de ziua mea care vine luna viitoare, in octombrie. Toti au un loc in lumea asta nu? Unii printre stele, altii in pamant. Iar eu, desi am 16 ani, mi-am dat seama cam unde o sa ajung. Din cauza anumitor traume pe care le-am trait in timpul copilariei, am capatat un comportament foarte defensiv care mi-a facut foarte mult rau pe parcurs. Desi cand eram mic imi placea sa desenez si sa scriu povesti, dupa ce mi- a adus "mosul" o tableta, am inceput sa fiu distras. Apoi am primit calculatorul in clasa a 6-a. Am ajuns la varsta asta si nu am aprofundat nimic, nu sunt bun la nimic, nici nu stiu sa scriu corect gramatical, nu stiu sa ma exprim, sunt extrem de la slab, nu am deloc forta (55 kg si 1 m 85), am scolioza, nu am vointa, sunt lenes (simt ca nu am energie sa fac nimic, nici macar ce imi place), nu stiu sa ma comport cu oamenii, in gimnaziu am avut niste colegi care din cauza comportamentului meu m-au facut sa ma simt ca ultimul om si din cauza asta am stat tot timpul retras. Sunt pe dos. In clasa a 7-a m-am indragostit de o fata, lucru ce m-a motivat sa nu mai fiu antisocial. Dar anumite lucruri cred ca se inradacinasera prea bine. Desi stiu la scoala, imi e rusine sa raspund, cand intreb ceva pe grupul clasei, ma inrosesc. Urasc sistemul de invatamant, urasc aroganta oamenilor. Pentru multa vreme uram oamenii, aveam fantezii ca ma transformam intr-un monstru si ii omoram pe toti cei care mi-au facut rau (adulti si copii). La scoala sunt mediocru spre rau, nu ca as fi prost (mi-am facut testul iq la o clinica din Bucuresti si mi-a iesit ca am 136). Activitatea mea preferata e visatul, stau asa si ma imaginez pe mine cu anumite calitati in anumite ipostaze. Am cativa prieteni cu care nu am nici o pasiune comuna, cu care nu gandesc de loc la fel. Ei injura toata ziua, fac glume rasiste, sexiste, homofobe, se joaca toata ziua pe pc, se gandesc la o fata ca la o posesie, nu ca la o persoana cu care devii "unul" si se gandesc numai la pozitia sociala. Ei tot imi spuneau ca in viata nu iti poti gasi un job care chiar sa iti placa cu adevarat. Il faci pentru bani nu pentru pasiune. Imi recomandau sa ma fac doctor. Sigur. Prietena sau sotie nu cred ca o sa am, desi mi-as dori din toata inima mea, insa nu o sa explic de ce pentru ca deja am scris f mult dar credeti-ma pe cuvant. Daca eu as alege sa traiesc acum, cel mai probabil voi ajunge nefericit, cu o situatie materiala mediocra, cu un job care nu imi place, cu o sotie pe care nu o iubesc, ci "o am" pentru a ajutor, mancat si intrecut de toti cei care au fost mai puternici psihic ca mine. Singurul lucru care ma mai tine in viata sunt sincer melodiile lui Taylor Swift. Cand altii trag cocaina pe nas, eu o trag pe urechi. Cu parintii nu ma inteleg. Nu ma pot concentra. Si mi-e frica. Acum sunt inca mic. Dar cand o sa plec de acasa, cine stie, ma apuc de baut, de droguri sau altele. Si ce, doar nu toti ajung ce vor in viata. Plus vei ajunge in iad. Sunt ateu, deci va rog. De ce sa traiesc o viata pe care as ura-o cand as putea muri acum? Si sa ii dr*cul pe parintii mei, ca daca ar fi luat in viata niste decizii mai putin egoiste eu nu as fi fost aici.

Răspuns Câştigător
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Nu ai postat degeaba aici. Ziua ta de naștere este la fel de bună ca oricare alta, pentru o treabă dichisită, nu are rost să aștepți atâta, dar nici să te grăbești. Dar fiindcă ai scris asta la mânie ( a propos, ai talent de scriitor, pe bune) e zic să asculți mai întâi You need to calm down a lui Taylor Swift, înainte să citești mai departe ce îți scriu. Lucram într-un lab cu un tehnician care avea darul băuturii, la vârsta pensionării. Lipsește într-o zi. Mă sună o tipă de vârsta lui din Oradea. Vai, domnu, s-a prezentat azi dl Petrache la serviciu, că m-a sunat ieri să-și ia adio de la mine, că se sinucide, are cianură în pahar, și vrea să îmi spună bela ciao, înainte să o dea pe gât! Eu am spus că o să verific la morgă. Și o sun pe nevastă-sa. Tocmai divorțaseră, pe la 60 de ani.
Și îmi spune nevasta să nu îmi fac griji. Așa mi-a făcut curte, a spus că dacă nu mă însor cu el, se sinucide, acum 40 de ani. De atunci se tot sinucide și nu ajunge să dea de capăt problemei. Apare tipul a doua zi. I-am spus că a fost căutat telefonic din Oradea. Și vi-a spus CEVA? Eu, niet, era îngrijorată, că poate sunteți bolnav, v-ați răcit ( nu de tot, evident) și din cauza asta nu ați mai răspuns la telefon. Mă tapa de bani cu diverse motive, pentru băutură. De atunci nu i-am mai dat. Ce zic eu, și Panait Istrati așa a început cariera de scriitor, ca tine. Vroia să o mierlească undeva prin Franța, că era vagabond din fire. A scris un fel de scrisoare de adio, nu știu cui. Cine a interceptat-o i-a spus. Mă, tu ai talent, păcat de tine, ai putea rămâne în istoria lătrăturii române, ceea ce s-a și întâmplat până la urmă. Așa că ce zic eu, dacă dai colțul, ne revdem în altă dimensiune, ca în nuvela mea icișa.
https://dosarelexsikix.blogspot.com/
Dacă nu, mai ai ocazia să te sinucizi de vreo 44 de ori ( ce număr dodoloț, să fiu al naibii dacă nu-i așa) până la 60 de ani, la aniversarea zilei de naștere. Unde mai pui, că sinucigaș sau nu, aniversezi în fiecare an ziua morții tale, mama ei de viață, azi și mâine. Altfel tot ce ai spus, are cap și coadă, dar seamănă cu travesarea unui râu nu prea adânc, în mâini. Astfel apa îți ajunge numai până la genunchi și nu îți uzi ciorapii. Se numește a gândi cu picioarele. foste aripioare, de când am ieșit din mare, acum vreo juma de biliard de ani.
Ți-am trimis o cerere de prietenie aici pe cocioc. Dacă nu mor cumva, între timp ( singur uciderea fiind și ea o opțiune), până la 1 noiembrie, te salut cu - Doamne îmburdă-ne în rai! După noi potopul, chiar și peste noi.

9 răspunsuri:
| Eireann a răspuns:

Ai 16 ani si deja stii cum o sa fie viata ta? De la prietenii cu care nu si nimic in comun? Bun anturaj si bune sfaturi iti dau. Tot, absolut tot ce ai debitat tu acolo se poate rezolva, unele in timp, unele cu ajutor, unele doar de catre tine. Si nu spune de egoistic, ce vrei tu sa faci e in gest extrem de egoist - nu te gsndesti decat la tine.

| LaFIX a răspuns:

Sincer îmi pare rău să aud asta, ști cu familia, și părinții e mai complicat, nu noi alegem unde sa ne naștem, ce părinți să avem, și cum sa fie ei, dar viața e frumoasă, când începi să o trăiești, sa fi tu fericit, să deci ce îți place, și să te doară undeva de ce nu vrei sa ști, părerea mea despre viață e că fiecare face ce vrea cu viața lui, cât timp nu face rău la nimeni! Știu că ție foarte greu, am trecut și eu prin momente grele, dar probabil nu chiar așa, Eu unul am inceput sa fac numai ce îmi place în viața, să stau cu prieteni, să mă bucur de ea, și părinți acum nu pot sa îmi mai facă nimic, la câte crize le-am făcut, le-am zis, ei cu treabă lor, eu cu amea! SI GANDESTETE CA MOMENTELE ASTEA GRELE O SA TREACĂ SI IN VIITOR O SA FI FERICIT SI O SA FIE TOTUL BINE, Și momentele grele ce au trecut te vor forma mai puternic în față vieți, Părerea mea e că sinuciderea e dovada că ai pierdut in fața vieți, E CA UN JOC TREBUIE DOAR SA AI CURAJ SA JOCI

| LaFIX a răspuns (pentru Eireann):

Nu există egoism cat timp nu faci rău la nimeni, și îți vezi de viata ta, faci ce vrei cu ea, dar nu faci rău cuiva,

| Eireann a răspuns (pentru LaFIX):

Deci familia ta nu o sa sufere? Prietenii tai nu o sa fie socati si tristi?

| darrio2007 a răspuns:

N-ai sa te sinucizi.

| Dana2103 a răspuns:

Problema ta se rezolva la psihiatrie infantila, bolile nervoase exista de cand lumea si trece o groaza de lume prin nevroza.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Gestul ăsta necugetat i-ar răni pe cei ce te iubesc. Și primul este Dumnezeu.

Tu cum te-ai simți dacă ai pierde un prieten bun să zicem? straight face

| 116111 TelefonulCopilului a răspuns:

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Acum poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra http://www.116111.ro/descarca-aplicatia

Asteptam sa te ajutam!

| Ghengbeng18381 a răspuns:

Bosule, toata problema ta e ca ai stima de sine scăzută, am avut aceiași situație 1.80m si 59 kg. N-am ajuns la extrem sa vreau sa ma sinucid? dar eram dezamăgit se mine. Primul lucru pe care sa il faci e să iti crești dragostea de sine, începe prin sală si bagă proteine in tine? de scris gramatical nici eu nu știu?‍♂️sunt pe profil real, nu știu nici o iotă matematică, chiar acum am mate m-am debarasa se teme si iti scriu in timpul orei ție! Ai 16 ani bro, sa mori virgin e cea mai mare prostie? ție rău, nu va fi mereu asa, când îți va fi bine aduti aminte nu va fi mereu asa. E viața nu ecuație matematică. Zidestete pe tine nu te demola...