| Carina12345 a întrebat:

Hei.
Pe la începutul verii eu și prietenul meu ne-am despărțit. Eu făcusem anumite greșeli în trecut și sunt super conștientă de asta. Am recunoscut. Eram rea, nu prea stăteam cu el. Au fost mai multe faze prin care eu l-am rănit. Ulterior mi-am schimbat comportamentul față de el, chiar eram diferită și am început să vreau să petrecem timp împreună. Vă dați seama că nu puteam sta non stop cu el sau să ieșim mereu împreună.
Când trebuia să facem 6 luni de relație, eu am ieșit cu prietenele mele. Nu am realizat că el ar vrea să ieșim și i-am spus înainte că eu ies cu fetele azi. Pe moment a reacționat ok, ca de obicei. Doar mi-a zis că vorbim diseară și în rest totul normal. Una dintre prietene și-a chemat iubitul, fără ca noi să știm. Prietenul meu a venit unde eram noi și a văzut că e și iubitul unei prietene în condițiile în care eu i-am spus că e o ieșire intre fete. Dar efectiv nu l-am mințit, eu așa știam că o să fie. A venit, am vorbit puțin. Și după să aflu că s-a supărat pentru că nu i-am spus să se așeze. El era ieșit cu prietenii și am crezut că vrea să stea cu ei, nu aveam de unde să știu că ar vrea să rămână. Dar ok, mă învinovățesc si aici că nu mi-a trecut prin minte să-l întreb.
Seara i-am dat mesaje, nu răspundea, l-am sunat pentru că îmi făceam griji pentru el. Nu a răspuns la nimic. Era ultima zi de școală și nici nu m-a băgat în seamă, mă trata de parcă nu mă cunoștea. O prietenă comună a încercat să mă ajute și s-a dus să vorbească cu el. Nu a ieșit bine deloc, spunându-i "te rog lasă-mă și nu-mi strica ziua" (era mega nervos când a spus asta). În tot timpul ăsta se comporta de parcă avea o mască pe față, se forța să râdă și să pară fericit. Chiar nu știam ce să fac, nu voia să vorbească deloc cu mine. Am zis că o las așa. Mai pe seară s-a gândit să-mi răspundă la mesaj pe whatsapp, dar foarte sec din nou. Nu îmi dădea nicio explicatie precisă. L-am rugat să ne întâlnim 5 minute să vorbim, că nu e în regulă ce face și că știu că am făcut și eu lucuri idioate, dar că alea țin de domeniul trecutului și că regret. Nu ne-am întâlnit pentru că a refuzat în tot acest timp. După o perioadă i-a spus celei mai bune prietene că mi-ar mai da o șansă. Am așteptat mult să-mi dea un mesaj și cum vedeam că nu o face i-am dat eu, l-am întrebat dacă mai ține la mine și mi-a zis "nu prea..."
Mi-am dat seama că minte odată ce înainte cu două zile i-a spus prietenei mele "aș fi ipocrit dacă aș spune că nu o mai iubesc". Sentimentele nu dispar cât ai pocni din degete, asta după părerea mea. Acum îl văd la școală, că suntem la același liceu. În prima zi purta aceeași mască, se forța mereu să pară ce nu e. E greu să ajungi să cunoști bine o persoană, dar măcar puțin tot l-am cunoscut și știu că joacă teatru.
Când mă vede nu mă salută, e super debusolat, odată s-a și împiedicat. Înainte ieșea foarte mult pe afară și acum evită să iasă știind că o să mă vadă. Chiar nu știu ce să fac. Recunosc că am gresit și am plătit și eu înzecit pentru tot. Mă doare sufletul când știu că suferim amândoi, dar separat. Chiar sufăr și nu-l pot scoate din suflet oricât am încercat. Am șters și poze, conversații dar nu m-a ajutat nimic. Vreau să-l fac să înțeleagă ce simt și nu știu cum să fac dacă nu vrea nici să audă de mine. Că bănuiesc că după atâta timp ar fi trebuit să fie mai indiferent dacă trecea peste, el se crizeaza maxim când îl întreabă cineva de mine și nu cred că e atitudine de om care a trecut peste. Știu că m-am lungit și n-aveam de gând să scriu atât. Întrebarea mea este: voi credeți că mai simte ceva? Și dacă puteți dați-mi vreun sfat, cât de mic. Mulțumesc anticipat.

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| SkyPilot a răspuns:

Cred ca el are sentimente puternice pentru tine, dar crede ca nu mai poate continua. Daca i-ar fi trecut, nu ar fi fost atat de afectat. Probabil ca i-ai facut multe si pe masura ce a trecut timpul a capatat convingerea ca relatia voastra nu duce nicaieri si ca iti bati joc de el.
In locul tau i-as cere sa ne intalnim sa discutam. Gaseste un loc unde sa nu va deranjeze nimeni. E mai bine fata in fata decat pe net. Spune-i in detaliu ce simti pentru el si ce simti cand vezi ca nu mai vrea sa continue relatia cu tine. Spune-i ca intelegi ca ai gresit de multe ori fata de el si ca iti pare foarte rau. Te angajezi sa te porti bine cu el si ii si ceri ajutorul: sa aiba un pic de rabdare cu tine, si sa iti spuna cu sinceritate imediat cand e ceva care el crede ca nu e OK. Lasa deoparte orgoliile fata de el. Nu te mai joci cu sentimentele lui.
Daca e de acord sa reluati relatia, ofera-i un sarut pasional. Daca spune ca se mai gandeste, intreaba-l sfios daca ai putea primi unul.
Si daca va reluati relatia, respecti cu sfintenie promisiunile facute!

8 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

"voi credeți că mai simte ceva?"

nu ne intreba pe noi, noi nu contăm aici, ia-ți curaj și intrebă-l pe el

| PrintesaGumitaa a răspuns:

El incearca sa treaca peste iar tu nu vrei sa il lasi in pace. Lasa+-l o perioada iar daca te iubeste va lua legatura cu tine, daca nu. nu e capat de lume.

| Carina12345 explică (pentru sierra1):

Păi am întrebat ce credeți că pot înțelege din comportamentul lui. Mulțumesc

| sierra1 a răspuns (pentru Carina12345):

Repet: nu contează ce credem noi tu fă ce trebuie să faci.
Comunicarea e primul pas. Trebuie să comunici

| Carina12345 explică (pentru sierra1):

Ai dreptate, o să încerc

| Castiel a răspuns:

Din ce ai spus tu (not 100% accurate):

Inca te iubeste. In acelasi timp te uraste. Ai facut-o de oaie asta e. Din greseli invatam. Si el este cam naiv / emotional. moale... suparacios. Asta e, si el din greseli invata.

Mai bine treci peste. Uita-l. Aici merge exemplul acela cheesy "S-a spart o farfurie, o lipesti la loc, mai e la fel?" asa si relatia voastra.

Sunt sanse sa o repari, daca i-ai cere scuze, blabla (mici dar sunt).

L-ai putea ranii mai rau sau invers. Depinde acum. Dar tu chiar mai vrei? Adica ai gresit asta e. Daca va veti impaca o sa fie mereu pata asta pe relatia voastra. El nu o sa creada in ruptul capului varianta ta cu baiatu ala dupa cat de rece te-ai purtat cu el.

Daca relatia ar porni din nou, mereu cand se va intampla ceva similar o sa se panicheze, nu o sa fie la fel. Ma rog pentru el toata relatia a fost nasoala imi imaginez, adica si eu as fi fost ofticat daca te-ai fi comportat asa rece, adica care este rostul relatiei cand te comporti asa. Tu nu-ti dai seama cat de rau a fost ranit si ce idee proasta este sa reaprinzi relatia. Cel mai intelept ar fi sa-l uiti.

| Carina12345 explică (pentru Castiel):

Să știi că faza cu farfuria mi-a spus-o și el și m-a pus tare mult pe gânduri că ai spus-o și tu.
Păi eu știu că am gresit și știu ca am realizat asta mai târziu. Chiar am învățat din greșeli, omul cât trăiește învață. Și am învățat din greșelile facute de mine, că relația asta nu a fost deloc o greșeală. El mi-a dat super multă încredere în mine și m-a făcut să privesc viața mult mai frumos. Știu că ai dreptate și tu, dar nu cred că e mai bine să suferim amândoi, când am putea fi fericiți împreună, fără să mai repet tâmpeniile de care nu-s deloc mândră. Încă se vede că e rănit, nu-mi explic altfel comportamentul lui.
Mă tot bate un gând să vorbesc cu el față în față, că pe net n-am reușit. Efectiv o să mă duc la el când îl văd și îi spun că trebuie să discut cu el. Altfel nu văd o rezolvare. Nu vreau să mai sufăr. Îmi pare sincer rău pentru tot ce am făcut și știu că am învățat din greșeli.
Mulțumesc

| ywar a răspuns (pentru Carina12345):

Poate e timpul sa realizezi ca orice actiune are o si o reactiune si ca pe lumea asta functioneaza legea balantei. Nu te condamn, pentru ca toti gresim. Dar deseori nu aflam importanta fantanii decat dupa ce ea a secat.
Puterea de a ierta? E Dumnezeiasca si face parte din noi. Suntem si ingeri si oameni in nevoie, neputinciosi in fata faptelor noastre dar e util sa intelegem ca oricand ne putem indrepta.
O vorba raneste mai mult decat orice. O vorba spusa la intamplare face foarte mult rau si stiu ce spun.
Daca nu a ajuns la capatul rabdarii atunci te va ierta. Ierti sau nu ierti. Cale de mijloc, nu exista.
Ce sa faci daca nu poti ierta? Te rogi sa capeti dumnezeiasca putere a iertarii aproapelui! Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatoasa/pacatosul!