Hei!
Vreau sa ma sfatuiesc in legatura cu un subiect destul de sensibil,prieteniile esuate.
Sunt o fire extrem de sensibila si miloasa, si din cauza asta parca toti incearca sa profite de mine, si doar atat
Desi eu sunt un om cu sufletul deschis si sincer
Pana in clasa a 8-a am fost o fire retrasa,apoi, cand am intrat la liceu, am devenit extreeem de comunicativa.
Eram intr-o clasa cu 10 fete si 20de baieti.
Fetele erau extrem de rautacioase, unele erau ok, dar retrase si reci ca oameni.
Am avut o colega gen ciudata scolii.Nu doar prin fiziul ei masculinizat,dar si prin comportament.
Toata lumea facea misto de ea, mie mi-a fost mila si am incercat sa o ajut, asa a devenit cele mai bune prietene.Parea o persoana buna la suflet,cu toate ca,de exemplu,daca luam la vreo materie o nota mai mare decat ea, ma lua la misto.
Sau daca luam o nota mai mica, incepea sa explice cat de desteapta e ea.
Pana cand mi-am dat seama ca ma invidia groaznic si ma barfea in fata acelor katze din clasa mea si am ajuns chiar sa ne certam rau si jumate de an(prin clasa a 10-a)nu am mai vorbit.
Apoi, la initiativa ei ne am impacat.Dar in zadar, pentru ca la fel a procedat si in clasa a 12-a ne-am certat groaznic.s-a lasat chiar cu bataie(ea m-a batut in fata tuturor si m-a stropit cu apa si suc din cap pana in picioare)

Apoi.Prin clasa a 10-a intr-o excursie m-am imprietenit cu o fata cu 3ani mai mica decat mine,tot din scoala.
Fata respectiva locuia la cateva strazi de mine.
Eu eram foarte buna la matematica(chiar cu concursuri,olimpiade, etc), ea era sa ramana corigenta la cateva materii.Nu pentru ca nu voia sa invete.Dar nu o ducea capul.
Dupa ce i-am explicat niste chestii la mate de cateva ori, am devenit prietene si totul pana cand am luat premiul 2in clasa a 10-a si a inceput sa stranga ura impotriva mea.
Ma ura pentru ca invatam bine,pentru ca aveam un iubit pe care ulterior am aflat ca l-a placut,pentru ca aveam o situatie materiala mai buna decat ea.
S-a strans atata ura pana cand,dupa o perioada in care involuntar se racise relatia dintre noi,si ea sustinuse examenul de capacitate,unde surprinzator o luat note uriase pentru ce putea ea, si a inceput sa ma batjocoreasca groaznic prin mesaje pe Facebook(numai "girafo","urato","nimeni nu te suporta").
Ea a dorit dupa toata aceasta umilinta sa ne impacam, dar nicio sansa.si am regretat faptul ca la inceput mama mi-a spus ca nu ii place de ea ca om si ca ma sfatuieste sa am prieteni la fel.de inteligenti ca mine.dar eu am crezut ca e o fata ok cu toate problemele ei si am m-am bucurat ca eram vecine
Apoi, la finalul clasei a 12-a,o alta prietena de-a mea din copilarie(care era tot vecina cu mine si invata tot la liceul meu), dupa ce a profitat cum a putut de mine sa o ajut cu teme si chestii de genul, nu mi-a mai dat niciun semn.Eu incercam sa dau de ea, dar nimic.Raspunea foarte rar si raspunsurile ei erau scurte si "sictirite", desi eram unele din cele mai bune prietene la un moment dat.
Si nici macar de ziua mea nu m-a sunat.De fapt 2ani nu s-a dat la fund de a binelea.
Pana cand in vara m-a sunat foarte prietenoasa pentru ca avea nevoie de sfatul meu in urma unei deceptii.Ea studiaza in amglia acum si banuiesc ca racirea brusca a prieteniei s-a datorat faptului ca a luat o nota mai mica decat mine la bac
Ultimul caz pe care vi-l prezint e al colegului meu de banca(nu au fost sentimente intre noi, eu fiind de mica foarte dezvoltata si inalta, el era cam cu 10 cm mai scund decat mine si foarte copilaros)
Dar un baiat genial,citea foarte mult; era ca o enciclopedie, ceea ce apreciam la el.
A mers sa studieze la Londra si de atunci usor-usor s au racit relatiile intre noi.
Pana cand in vara anului 2016, cand m-am intalnit cu el; era foarte sictirit de fostii lui colegi, in mod special de mine care i-am fost colega de banca 2ani jumate.
Si de atunci nu l-am mai vazut.
Am tot incercat sa dau de el,dar imi inchidea de multe ori telefonul in nas,chiar a ascuns fata de noi,prietenii lui,multe lucruri.
Totusi; cu unii baieti din clasa noastra a tinut legatura pentru ca aveau pasiuni comune(inclusiv gamingul).
Si,intr-o zi,un prieten comun l-a intrebat ce problema are cu mine; in mod special, iar el a raspuns:"nu am inteles niciodata ce prietenie am avut cu ea, si parca s-a crezut prea apropiata de mine si a avut tupeul sa se bage cam mult si nu mai am chef de ea pentru moment"
Va dati seama ce feeling am avut cand am auzit cuvintele astea
Iar eu tinusem la el ca la un frate.si nu am inteles de ce a mimat ca suntem prieteni atatia ani?

Am avut cele mai bune intentii fata de toti acesti oameni(erau cei mai buni prieteni ai mei din liceu) si m-au dezamagit.Dezamagiri(din partea colegului de banca ma refer aici,mai degraba)care au venit cand am trecut prin momente dificile ale vietii si sprijinul l-am primit de la cine chiar nu ma asteptam
Dintotdeauna am incercat sa-mi aleg prietenii si nu eram genul de persoana super populara, am fost de mica pe principiul putin, dar bun.Si,totusi,am fost dezamagita groaznic de multi din cei mai buni prieteni,incat am ajuns sa nu am deloc incredere in oameni.
Cred ca nu e in regula,dar vreau sa va intreb ce ma sfatuiti(din experienta voastra), sa uit definitiv acele persoane? pentru ca nu mai merita, nu i asa?
Si sa fiu mai dura cu tot ce se intampla si cu oamenii?

Bună, ai făcut o mare greșeală.
Știi care e?
Ai avut prea multă încredere și ți-ai oferit pe tavă bunătatea ta celor care s-au dat prieteni doar pentru că aveau nevoie de tine.
Eu nu am prieteni, si nu zic doar asa, chiar nu am ) doar unul singur care este băiat și el chiar este un prieten adevărat.Este singurul prieten pentru că el a rămas alături de mine timp de 4 ani de când ne știm și m-a ajutat absolut cu tot. Eram o dată la liceu și îmi venise, mă pătasem mai ales pe blugi și se vedea super urât, chiar dacă el nu învăța în liceu cu mine, a plecat de la liceul lui, i-a cerut varului meu sa se duca pana la mine in camera sa ia o pereche de blugi si a venit tocmai pana la mine la liceu si mi-a adus blugi, si asta nu i nimic, mereu a fost langa mine cand am avut nevoie, si nu pot sa spun ca face toate astea pentru ca are sentimente deoarece stie ca am iubit de foarte mult timp si chiar imi dadea si sfaturi si se cunosc.
In fine asta nu conteaza, tu te ai deschis imediat in fata lor si ei au profitat de bunatatea si mila ta.
Trebuie sa fii mai selectiva, mai atenta, eu de exemplu cunosteam o persoana, vorbeam o sapt sau cateva zile si imi dadeam seama cam care e treaba cu persoana aceea si nu mai tineam legatura, trebuie sa fii atenta si la ei, la actiunile lor, nu doar la ce scot pe gura ca asa poate spune oricine ca vaii o sa fim bff vaii nust ce etc. Astea sunt prostii.
Tu i ai ajutat pe toti cei enumerati mai sus, dar intrebarea e daca te au ajutat si ei la randul lor cu ceva pe tine...Asa e.
Fi mai dura nu mai accepta prietenia cu oricine, ai grija pentru ca sunt foarte multi oameni rai care abia astept sa le apara in cale o persoana cu suflet bun care sunt dispusi sa ajute pe oricine.
Baftă cu lumea rea, pupici sper ca te am ajutat.

Dezamagirile apar din cauza asteptarilor.Scapi de cauza, scapi si de efect.

Cam ai dreptate.Din pacate,si mama are o contributie negativa aici,fara sa vrea.Ea m-a crescut destul de dur(adica de mica daca faceam ceva ce nu i se parea ok, mi-o spunea in fata la modul rautacios uneori).
Si de mica m-a zapacit la cap:"ajuta-i pe prietenii tai, nu fii egoista ca taica-tu"(ma rog, e o alta poveste, ei se certau in permanenta cand eram mica, acum s-au si separat de vreo 3ani jumate si el nu prea mai are tangente cu noi).
Si probabil ca acele replici ale ei si-au pus prea mult amprenta asupra mea.

In fine... legat de ajutorul oferit de colegul de banca.
Maai, el nu pot spune ca nu m-a ajutat. Unul din putinii asa-zisi prieteni care cat de cat m-au ajutat.
Tin minte ca voiam acum vreo 4 ani sa mi iau IELTS-ul si nu eram la un nivel prea bun la engleza, mi-a recomandat o profesoara foarte buna cu care facea si el, mi-a oferit carti si caiete de lucru.
A fost super ok.
Si asa cred ca mi-a si castigat increderea.
Pe de alta parte, si eu m-am straduit sa gasesc o solutie pentru el cand a luat o nota mica la romana la bac si nu il mai acceptau la universitatea dorita din Londra.
Si solutia a fost asa de bine aleasa cu ajutotul sfaturilor mele, incat a fost acceptat intr-un final acolo unde dorea si imi spunea ca e super recunoscator pentru ajutorul acordat.

Ma mai gandesc si la revelioane(2sau 3la numar)petrecute in casa lui, unde nu ne punea sa aducem nimic.desi noi insistam foarte mult.

Deci era un copil chiar dragut, si inteligent/citit la greu.dar ruptura dintre noi s-a produs cand el a ajuns la Londra.
Un prieten de-al meu mi-a spus:"sa stii ca s-a vazut cu sacii in caruta si faptul ca studiaza la Londra se crede superior voua"
Ceea ce mi se pare perfect posibil

Apoi, legat de acele domnisoare care m-au dezamagit.
Acea fata pe care o stiam din copilarie m-a ajutat pe de o parte, mama ei era medic si ori de cate ori aveam nevoie de ceva investigatii, ma ajuta.
In rest.hm...
Nu cred.

Legat de fata aia masculinizata cu care ma imprietenisem la liceu
Hmm...ea era o fire egoista,dar ai ei tineau super mult la prietenia noastra.
Nu stiau ce sa faca sa fim aproape.
Si legat de fata cunoscuta in excursie.Ea era doar vecina mea, cu care ma intelegeam bine si atat in aparenta.

am fost destul de selectiva, dar nah.
Probabil ca respectivii asa zisi prieteni au stiut sa imi gaseasca punctul sensibil.
Problema era ca, in clasa mea; si in liceul meu, in general, era plin de oameni nesimtiti.Sau de oameni ok extrem de retrasi(poate din cauza nesimtitilor).
Desi am fost intr-un liceu unde s-a intrat cu peste 9 la evaluarea nationala.

Dar cred ca ar trebui sa fiu mai rece si mai retinuta.
Asta ma va ajuta cu aceste parti slabe ale mele.
Sincer,la inceput, am crezut ca doar mie mi se intampla, apoi am realizat, dar nu in totalitate sau poate n am vrut sa accept in totalitate ca asta e caracterul unui om si ca sunt cativa oameni, totusi, care ma accepta asa cum sunt.Si cel putin fostul meu coleg de banca, care a fost crescut in puf de ai lui, sunt de parere ca isi va da seama cine i-a fost prieten si cine nu, dar va fi prea tarziu.

Am înțeles, ehh, eu nici măcar nu îl știu pe tata, ne-a lăsat pe mine și pe mama, în fine nu știu. Cum crezi tu acum știi?

Recunosc, nu am citit tot. Pentru ca s-a intamplat ceva in clasa a 12-a, apoi erai in clasa a 10-a. Cativa ani mai tarziu, cand erai a 12-a... Pai, repetenti am mai vazut, dar de la a 12-a la a 10-a pot trece doar profesorii, schimband cataloagele.
Ce gresesti tu: prieteniile nu incep din mila. Trebuie sa iti gasesti prieteni egali cu tine, nu cazuri sociale.
Valabil si in relatii.
Invidia 'prietenilor' tai nu cred ca apare doar din partea lor, probabil gresesti si tu ceva. Te simti superioara, probabil, sau te rupi brusc de ei in momentul in care aveti o tema, test, ascultare sau proiect, ca doar "tu esti aia desteapta". Daca nu era asa, nu te freca grija cu ce note a luat aia capacitatea.
Am facut si eu greseala de a avea prieteni mai prosti decat mine, atat in generala, cat si in liceu. Nu cred ca am fost arogant cu ei, dar m-a deranjat cand am vazut ca prostii se dezvolta in prostie cand sunt acceptati, dar se considera egali cu tine apoi.
Pe unul l-am batut si reclamat la politie pentru furturi (care nu ma afectau personal, dar nu mi-a placut filosofia lui), cu altul am lungit-o pana anul asta (din 2009), dar am avut doar de pierdut: imagine (uite 2 prosti), relatii cu altii (nu-l chemam pe turbina ca vine si prostul ala), oarece combinatii (il tineau multe fete in friendzone, iar cand apaream eu in peisaj, de ciuda spunea ca sunt teribilist, alcoolic, agresiv, gagicar, dealer de droguri, nepot cu Escobar si naiba mai stie ce).
Mai bine stai singura decat cu iscoade.

Cu exceptia acelei fete cunoscute in clasa a10 a in excursie, nu era niciunul prost...deloc chiar

Si nici de fata aia nu mi-am dat seama asa, din prima, ca e proasta, ci dupa cateva luni.
Erau toti aproape niste copii pur si simplu agresati in scoala de toate ciurucurile, ca asa e in orice liceu aproape.Si eu eram agresata, dar mai putin decat ei.De aici si mila mea.
Pentru alti colegi am avut mila si, s-au demonstrat a fi prieteni adevarati(bine, am doar 2exemple de genul acesta). Incat am ramas prieteni buni pana in prezent.

Si problema este ca,fiind o fire pacifista,nu prea dadeam apa la moara acelor ciurucuri.Dar erau niste fiinte extrem de frustrate(nu prosti,ci doar lenesi si frustrati,nu eram un geniu nici pe departe,dar am fost dintotdeauna o persoana extrem de ambitioasa, si rezultatele nu au incetat sa apara pe plan profesional).In schimb, aveam colegi mai destepti decat mine, dar lenesi cat cuprinde, care aveau 6-7pe linie la toate materiile.
Si respectivii ma urau ca aveam note mai mari decat ei(desi nu ii bagam in seama, tot m-au sicanat ani la rand).
Deci nu e vorba de comportamentul meu neaparat, ci mai mult de educatie si de mentalitate.