Am si eu o mare problema careia nu stiu cum sa ii fac fata. Eu de obicei nu prea cer ajutorul nimanui, insa acum ma simt neputincios si lipsit de incredere. Deci, sa va explic problema:
Pai, sa ma prezint: sunt baiat, am 16 ani, si sunt clasa a noua la un liceu nu foarte stralucit si nici foarte prost, nu imi place sa joc fotbal (adica nu prea imi place in general sportul, dara sta nu inseamna ca-s gras), am o voce mai subtire (ca de fata), si sunt putin mai timid.
Faza e, ca eu, inca de anul trecut, de prin septembrie am inceput sa am o pasiune foarte mare pentru scris si citit. Tot anul scolar m-a pasionat foarte tare romana (literatura) si invatam de drag; iar mama si tata au abservat aceasta imbunatatire la mine.
Faza este, ca mai spre iarna am inceput sa scriu niste poezii (dintr-o joaca). Le-am scos la imprimanta si i le-am aratat: unor verisori (care au zis ca sunt frumoase), unor rude (care au spus ca sunt frumoase) si unor colegi (care au spus ca sunt frumoase), insa cand le-am aratat parintilor: tata (nici macar nu a citi, a spus ca nu citeste asa ceva) iar mama (a citit si a spus ca e urata). M-am simtit putin prost, insa am spus ca asta este parerea lor si am continuat sa scriu.
Pai spre primavara am incepu sa scriu multe texte si schite (care au fost apreciate) mai putin de parintii mei. Am trecut cu vederea si peste asta.
Apoi m-am gandit ca daca vreau sa scriu cu adevarat ceva frumos trebuie sa citesc mult pentru a-mi dezvolta aceasta latura, asa ca i-am spus mamei sa imi cumpere diferite carti: Morometii (2 vol), La Medeleni (3 vol) Mizerabilii etc. Acestea fiind carti de care am auzit si care imi trebuiesc si mai tarziu la liceu. Fara e ca abia, abia mi-a cumparat cateva reprosandu-mi ca costa prea mult. I-am inteles problema si am inceput sa mi le cumpar din alocatia mea, insa si asa m-au certat zicandu-mi ca doua banii aiurea si ca daca mai imi iau carti nu imi mai dau alocatia- asa ca am incetat a mai cumapra si citi carti.
Tin minte, ca pe la finalul primaverii (inainte de Examenul National) am inceput sa scriu un roman. Scrisesem deja patru capitole si aveam 100 si ceva de pagini. Dupa calculele mele imi iesieau vreo 500 de pagini foarte lejer. Stiu ca devenisem aproape obsedat de acel roman (scriam zi si nopate).
Mamei nu ii placea aceasta idee pentru ca ma distragea de la invatatura, asa ca intr-o zi s-a apucat sa imi citeasca acele patru capitole (de curiozitate sa vada ce tot scriu) Mi-a citit doar doua si mi-a spus ca este urat ceea ce scriu si ca nu am sanse, apoi mi-a spus sa ma apuc de invatat si sa las visele de o parte.
In aceea nopate am avut o cadere nervoasa si am plans ore in sir fara oprire, dupa care am luat intreg dosarul cu tot ceea ce am scris si l-am rupt in multe buacati. Ma saturasem sa nu imi fie apreciata munca.
Am fost foarte trist mult timp... M-am inchis in mine si am incetat sa mai spun ceva parintilor. Am inceput sa nu mai vorbesc cu ei zile intrei si sa ii evit, insa ei mai rau ma certau.
Parca si acum imi aduc aminte multele dintre texte si poezi, si mai ales romanul.
Toata vara, am stat si am regretat ceea ce am facut, timp in care parinrii ma luau la misto (mai ales cand veneau alte rude la noi) ziceau de fata cu ele si cu mine: Avem un Eminesc in familie; Nu o sa ajungi nicaieri cu aceste scrieri; Esti un zero (astea legate de ceea ce am scris) apoi imi ziceau: Esti o fata! Nu stii sa joci nici macar fotbal! Cred ca tu trebuia sa te nasti fata! (astea legate de mine, ceea ce ma afectau foarte tare, si mai ales ca toti ceilalti din jur radeau).
Am plans multe nopti pe tema asta... Tin minte ca mai ales tatal meu imi spunea aceste lucruri si parca cand le spunea le spunea sincer. Stiu ca isi doreste un baiata devarat nu o „fata" ca mine...
Si tot asa mi-au zis toata vara. M-am inchis in mine. Am decis sa parasesc aceea parte din mine si am renuntat la scris... Insa prin toamna, nu mai m-am putu abtine, asa ca m-am apucat sa scriu o piesa de teatru si in doar cateva saptamani am terminat-o.
Momentan cel mai mare vis al meu este ca aceasta piesa sa fie evaluata de un critic literar; insa nu pot face asta, pentru ca daca ii zic mamei ca am scris inca ceva iar ma cearta. Nu stiu ce sa fac! Tot ceea ce imi doresc este sa pot arata cuiva ceea ce pot face. Vreau ca munca sa imi fie apreciata.
Ce sfaturi aveti? Ce pot face? Chiar vreau sa imi urmez visul si sa pot deveni scriitor, insa parintii nu ma sprijina in nimic...
Ordonare:
Cronologică
Si mie imi place tare mult sa citesc si chiar am si scris cate ceva,daca iti doresti tare mult si este un vis asa mare incearca ca wattpad-ul este un site special pentru carti scrise chiar si de adolescenti une iti poti publica creatiile si sa ai diferite pareri de la fel si fel de persoane, dar sa nu te descurajezi chiar daca este un site asa fumos sunt unele persoane la care sincer nu le inteleg rostul, tu doar ai rabdare, sti as vrea sa si citesc ceva scris de tine, daca doresti sa imi lasi ceva mar bucura tare mult :* :*
Răspunde
Multumesc mult pentru raspuns. Si eu stiu de acel site, insa este unul pentru amatori, eu as vrea sa ma duc cu creatia mea mai sus, undeva la un critic literar sa stiu daca sunt facut pentru scris sau nu, caci pe site-ul acela sunt doar copii fara anumite studii speciale in domeniul literaturii care isi dau cu parerea.
Ai niste parinti idioti si inculti, scuze ca-i jignesc, dar asta e adevarul. Nu cred ca ar trebui sa conteze pentru tine parerea unor persoane care iti interzic sa citesti, se vede ce intelect au.
Nu stiu daca poti deveni scriitor, dar continua sa citesti si nu ii mai lua in seama. Apropo, poti imprumuta carti de la biblioteca liceului sau de la cea judeteana.
Stiu ca sunt inculti si idioti. Se pare ca vor sa fiu si eu ca ei de imi interzic sa scriu/ citesc...
Dupa ce am citit toata intrebarea ta, e clar ca-ti place sa scrii. (Si probabil mie sa citesc *Emoticon Confuz*)
Dar sincer sa fiu, iti spun sa-ti urmezi visul, nimic nu e usor in viata, trebuie sa lupti pentru ceea ce-ti doresti, si sa renunti la tot ce te trage in spate, sau la ce te tine pe loc.
Nu ai nevoie de parinti sa te ajute, poti incerca sa te descurci si singur, nu e neaparat nevoie sa faci o profesie din asta, poti foarte bine sa ramai la scris doar ca hobby.
Adevarul este ca nu mai sunt apreciate cartile.
Trebuie totusi sa ai un plan de rezerva, daca nu reusesti cu scrisul sa poti face orice altceva pentru a-ti castiga existenta, de exemplu sa fii un profesor de literatura, si sa ramai cu scrisul ca hobby.
Chiar ma gandeam sa ma fac profesor de romana 
Insa (nu mint cu nimic) le-am zis parintilor si au spus ceva gen: Tu profesor? Domane fereste!
Dar oricum, meseria mea nu depinde de ei. O sa mi-o aleg eu cand o sa fiu mai mare.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
