Omul intersului, serios asta îţi doreşti un om care să-i pese doar de el?
Bun înţeleg că te-a evitat dar să te jignească, asta e josnic şi mârşav.
Probabil că tu vrei să fie ca înainte, dar cu oameni ca el ai să ajungi în aceiaşi situaţie.
Cel ce nu merită efortul e el, nu tu.
El a luat asta ca pe o insulta, practic tu i-ai zdrobit inima.Acum probabil cauta pe altcineva, Spune-i ca il placi si tot ce ai spus tu mai sus.
Nu l-am mințit niciodată. Mereu l-am considerat un prieten bun și îi ziceam doar adevărul
Am încercat să discut cu el, dar nu nu mă bagă în seama. Mă evită. Și mereu când stau cu colegul meu de bancă în pauze și vorbim (e unul din cei mai buni prieteni) mă face pe la spate "târfă", deși nu am făcut nimic ca să poată spune asta.
Nu știu, înainte era foarte diferit. Vorbea foarte frumos cu mine și niciodată nu mă jignise până când ne-am distanțat.
Da înţeleg dar dacă el nu poate face un compromis şi să admită că a greşit, atunci nu e altceva decât interesul, tu ai fost alături de el, dar el.