Bună!
În prima zi de liceu am trăit nişte super-emoţii!
M-am aranjat mult însă părul mi s-a părut mie că prins este mai potrivit iar la liceu toaaaaată ziulica am văzut numai fete cu părul desfăcut şi aranjat în fel şi chip! M-am simţit puţin frumoasă decât ele chiar dacă poate nu eram
Din cauza emoţiilor, mi-am uitat geanta acasă! Eram cu mama, abia am găsit diriginta si apoi d-abia am găsit clasa.Problema era că mama vroia să mai rămână cu mine iar eu eram stânjenită ceilalţi părinţi au plecat! A durat mai mult până am convins-o că mă descurc singură decât cât mi-am căutat clasa. M-am aşezat intr-o bancă la întâmplare şi le-am cerut id-urile colegilor de lângă mine[nu cunosteam pe nimeni], apoi am schimbat impresii despre dirigintă. În final ne-au dat cărţile şi am putut să răsuflu uşurată când am văzut că incă ştiu cum să ies din liceu. Aventură ce să mai!
A mea a fost putin ciudata cum am dirig de mate ne-a pus sa dam un test sa vada cam la ce nivel suntem in rest o fost ok am cunoscut profi si colegi noi, s-au format prfieteni etc :3
Dacă a fost o zi faină pe toată durata clasei a 9-a, te asigur că asta a fost.N-am avut nici un stres, m-am aşezat în ce bancă a dorit rectul dirigă-mii, mi-am cunoscut colegii hipsteraşi şi cam atât. Bucură-te măcar de asta, că după începe jihadul.