Iar nu mă simt deloc bine. Uite, cel puțin din liceu mă plâng întruna de absolut tot. Sau hai să las liceul. De la facultate, este totul dezastru.
Nu, nu sunt o companie plăcută pentru absolut nimeni. Simt asta. Nici pentru mine nu sunt. Nu pot nicicum să îmi revin. Am fost și la psiholog de mai multe ori, ultima dată m-a trimis la psihiatru, fiindcă am început să mă tot tai pe brațul stâng să scap de durerea emoțională.
Repet, problema asta îi de ani buni de zile. Urăsc cum sunt eu zilnic în societate. Urăsc cum vorbesc cu oamenii, că știu pune doar întrebări scurte, ce nu duc absolut nicăieri. Urăsc it-ul, domeniul meu, că nu mai găsesc ceva fascinant la el.
Nici nu mai știu ce și cum să formulez. Doar mă simt întruna gol pe dinăuntru fiindcă nu am ce oferi. Dacă sunt într-o încăpere cu mai mulți mă simt absolut pietrificat, inconfortabil, nu mai reușesc să fac nimic.
Dacă ați ști cât mi-este de greață de mine că nu pot nicicum ieși din situația asta. M-am săturat să fiu încontinuu singur. Nu mai suport să mă mai plimb pe undeva singur. Nu îmi mai suport nici prezența. Deseori pun muzică în căști sau scriu în note, să mă mai calmez, dar nici asta nu mai prea funcționează.

Nu știu ce să fac, bine ar fi să dispar de tot. Nu postez pe contul meu fiindcă deja mi-e mult prea rușine de el. Mă mai poate ajuta cineva sau ceva?

Desi n-ai crede, sportul poate reduce din starile negative pe moment. Uite exemplul meu: desi pana acum eu si sportul n-am avut niciun punct comun, din semestrul asta a trebuit sa ma inscriu la el si desi prezenta nu era obligatorie, m-am dus din placere. Primul lucru fain e inceputul, pentru ca febra musculara e asa mare din cauza neobisnuintei incat iti fura atentia de la alte lucruri. Mai incolo e inca si mai fain. In timp ce lucrezi, si trebuie de exemplu sa tragi de ceva iti imaginezi ca tragi ca sa-ti versi dracii din cauza la ce s-a intamplat ieri sau ca n-ai facut ceea ce ar fi trebuit sa faci saptamana trecuta si e o senzatie care te elibereaza si te face sa te simti mai stapan pe tine.
Mersul singur. Pare o imagine trista, dar din cauza ca privesti dintr-un unghi nepotrivit. Acum, nu spun sa consideri urmatoarele lucruri dintr-o perspectiva de mizantrop, ci din una de acceptare a propriei persoane cu tine: nu-i asa ca e o experienta mai placuta atunci cand esti tu cu tine si iti poti asculta propriile opinii in legatura cu ce vezi (iarba din parcuri care parca e un lac iar lebedele sunt de fapt ciorutele ce se plimba pe acolo) in loc sa vezi imprejurimile si sa te gandesti la ceva ce i-ai putea spune celui cu care mergi?
Nu ai ce oferi. Stiu ce spui. Singurul prieten pe care il am e o fata din gimnaziu cu care (in cazurile bune) vorbesc o data la 3-4 zile, desi stam in acelasi camin. Nu e neaparat un lucru rau. ci asa s-a intamplat. E greu cand simti ca ai nevoie de mana cuiva sa te apuce pentru ca esti in cadere libera si ea intarzie sa apara. Ce poti face pana atunci? Sa inveti si sa incerci tot posibilul sa iti placa sa traiesti cu tine. Spui ca nu ai pentru ce sa-ti placa. Dar stii ce a functionat la mine? Sa fac lucrurile ce mi-ar placea sa le vad la altii. Sa raspund eu la un profesor cand e o liniste de mormant dupa o intrebare, sa duc gunoiul desi nu aveam treaba sa ies ci special pentru el, sa ofer ajutor altora fie prin raspunsuri pe grupul de mess al grupei mele fie pe TPU. Asta ma ajuta putin cand ma simt nefolositoare sau fara scop.
Intrebarile nu trebuie neaparat sa fie cu raspuns deschis, o mare parte depinde si de cat de bine se descurca si celalalt sa vorbeasca. Dar in general, ai putea incepe cu unele care nu asteapta da/nu/poate, ci: cum ti s-a parut ca a reactionat proful la faza aia? Ai mai fost pe undeva in ultima vreme? Care materie ti se pare cea mai faina? Ai animale de companie?(asta de obicei ii una buna pentru ca daca au o sa le faca placere sa vorbeasca de ele). Sper sa reusesti sa gasesti curajul de a continua sa cauti lucrurile care-ti fac bine si te ajuta. Daca vrei sa mai comunicam despre asta, poti trimite mesaj. Bafta, amice