Imi da cineva un sfat despre cum sa scap de paranoie?
Stiu si de la ce porneste si anume lipsa de incredere in sine. Fara sfaturi de genul sa am in mine (nu ma cunoasteti, nu imi stiti istoria, v-ar fi usor sa ma laudati dupa aparente, vreau sa spun ca am nevoie de motive sa am incredere in mine), n-am niciun motiv, in special in situatia in care sunt acum.
Adica, ce vreau sa spun prin asta: daca cineva face nu stiu ce gest ce poate fi interpretat, imediat ma gandesc la ce e mai rau. Chiar si cand e un emoticon cu *hugs* daca face misto de mine? Daca, atunci cand imi spune ca arat bine, de fapt are alte interese? Parca omul nu ar spune ce vrea sa spuna, ca totul e o aparenta.
Asta nu e nimic, dar la lucruri negative (si putin irelevante asa, stiti, tin cont de toate nimicurile), cum e cand cineva nu imi raspunde la o replica anume, incep sa ma sperii, sa ma gandesc ca ceea ce am spus eu e ceva irelevant sau stupid, ca nu merit atentie, ca ar fi mai bine sa stau intr-un colt de umbra pentru ceilalti. Nu mereu, adica am si eu momente in care de abia astept sa expediez oameni, rar mi se intampla sa nu bag in seama pe cineva sau sa ignor, deci nu cu toti se intampla asa, depinde de prioritati.
De fapt, cand am emotii e cand cineva imi spune ca trebuie sa plece. Bine, nu mereu (in functie de persoana), dar de cele mai multe ori. Adica ma gandesc ca nu are chef de mine, ca abia asteapta sa scape pe mine, ca-s plictisitoare, ca poate ma seteaza pe invizibil (sau ca spune ca pleaca undeva dar se duce altundeva).
Da, poate vi se pare penibila intrebarea, pusa de un copil de 12 ani. Stiu ca gandesc imatur in situatia asta, am si eu framantarile mele ciudate.
Multumesc.

Cel mai recomandat ar sa faci nişte şedinţe cu un psiholog. E cel mai în măsură să te ajute în această situaţie.

Daria, si psihologii sunt tot oameni ca noi.
Sunt si pe TPU persoane care stiu sa dea un sfat si e cel mai bine asa.

De fapt psihologii au mai multă experienţă şi pregătire decât noi. Aici poate să-ţi dea un sfat oricine. Oricum, din ce ai scris aici nu cred că este o problemă majoră pentru a apela la un psiholog. Încearcă să-ţi găseşti mereu o ocupaţie, să nu ai timp să te mai gândeşti că poate celălalt fuge de tine, sau are alte intenţii. Stai mai mult cu prietenii, uită-te la filme de comedie, ia-ţi un animal. E normal să te mai întrebi din când în când dacă celălalt vorbeşte serios sau nu, dar nu e ok să te gândeşti mereu la asta. Când îţi vin ideile astea, priveşte situaţia din altă perspectivă. Gândeşte-te că celălalt este ca şi tine, fără intenţii ascunse, fără nimic care să-ţi facă rău în vreun fel. Aşa sunt majoritatea, cât despre ideea cu "pleacă pentru că nu vrea să mai vorbim" gândeşte-te că discuţia oricum trebuia să se termine, doar nu aţi fi vorbit toată ziua. E ceva firesc, şi dacă aţi mai vorbit şi ieri, veţi mai vorbi şi mâine. Dacă vroia să scape de tine nu mai vorbeaţi deloc şi gata. Cât despre încrederea în sine. nu ştiu ce să zic. Încep să cred că e ok să ai puţină lipsă de încredere. Te face să te gândeşti de zece ori înainte să acţionezi. Scrie pe o listă ce urăşti la tine, (defecte) şi apoi găseşte modalităţi să le corectezi, şi aplică-le. Doar aşa vei începe să ai încredere în tine. Citeşte, dezvoltă-ţi cunoştinţele, dezvoltă-te ca persoană

Stiu si asta, doar ca de ce s-a mai inventat TPU?
Cum spui si tu, nu mi se pare ceva prea grav, dar e enervant.
Tocmai asta e cu prietenii... nu cred ca am o prietenie stransa cu cineva. Stii tu cum e, persoane de se vad aproape zilnic, pun o gramada de poze cu ei pe facebook, fac prostii impreuna, nu se satura de discutat niciodata etc.
Pai asta e, ca, de multe ori, oamenii sunt imprevizibili si mint, nu stii ce e in capul lor.
Poate vor sa imi spuna bland ca s-au saturat de mine din cauza felul meu plictisitor de a fi (desi putini mi-au spus ca sunt plictisitoare, tot am dubii). Mereu plec de la ideea ca, desi conversatia a tinut destul de mult, daca eram interesanta, mai statea. E o idee ilogica, sunt constienta ca e o fixatie... de-aia intrebam cum sa scap.
Nu, eu am prea putina, mai ales ca, atunci cand am, nu se intampla mereu ce doresc. Ma simt cea mai ignorata dintre toti, tocmai ca sunt mai retrasa, dar nu se pune asta, mai am prieteni „noliferi" cu viata sociala doar pe net si tot sunt mai bagati in seama.

:i de ce ţi-ai dori să fii şi băgată în seamă? fă-ţi un cerc de prieteni, alege-ţi câţiva şi încearcă să dai tot ce ai mai bun pentru ei, nu pentru ceilalţi. Nu înţeleg de unde ideea asta că dacă eşti mai retras eşti naşpa, eşti plictisitoare, bla bla. Mie îmi place extrem de mult să fiu aşa, şi dacă ar fi să mi se dea şansa să-mi refac modul de a fi, la fel aş face. Atunci când eşti mai retras ai mai puţini prieteni, dar p-ăia pe care-i ai te poţi baza, şi-s o companie plăcută. Când eşti mai retras, oamenii nu ştiu nimic despre. (eu văd asta ca un lucru drăguţ, nu-mi place să ştie toată lumea ce am făcut eu, ce fac acum, ce am de gând să fac) Faptul că eşti retrasă nu este un minus să ştii. Cât despre ideea că puteai fi mai interesantă, eu cred că te gândeşti la asta pentru că nu socializezi suficient. Chiar şi socializarea virtuală ajută să ştii. Uite un site, se numeşte omegle.com acolo eşti doar un străin, habar n-ai cu cine vorbeşti, doar fă-o. Sunt mii de utilizatori, n-o să ai timp să te întrebi la fiecare în parte "unde am greşit".