M-am saturat sa fiu o fraiera...de mica nu am reusit sa ma integrez pana in clasa 4 eram mai rau acum dupa in clasa 8 sunt mai ok dar tot o fraiera, cand m-am mutat in clasa 5 la alta scoala am incercat sa-mi fac alta viata dar nimic, am zis sa fiu tupeista dar in interior tot fata timida eram si sunt m-am invartit in toate felurile nimic, simt ca acum ca intru in clasa 9 o sa mi fac o viata noua asta este ultima sansa, vreau sa ma inteleg bine cu colegii si sa nu mai fiu o anti-sociala, poate ca sunt asa pentru ca mama e superprotectoare si de cate ori am avut o sansa sa ma integrez gen cea mai misto fata din clasa m.a invitat vara lui 2017 sa iesim in oras dar.mama NU, m-am rugat de ea dar nimic, si tot asa.
M am interesat la cineva cum sa fiu intr-un grup si mi-a zis ca trebuie sa gasesc un punct interesant si sa discut sa mai fac o gluma etc..treaba e ca eu nu stiu sa fac glume tocmai din cauza ca nu ies in societate,cum pot sa o conving pe mama sa ma lase sa ies si cum sa ma integrez, chiar vreau sa rezolv problema asta pana si un profesor a ras de mine ca nu ies afara cu prietenii si m-a intrebat de ce am zis ca nu ma lasa mama si m-a intrebat din nou:"ce scop are, de ce nu te'ar lasa?" Eu cred ca frica ei este sa nu mi fac vreun iubit sau sa ma apuc de fumat

Și mama ta are o frica fondata de experiența altor copii si totodata de ceea ce aude in cercurile unde se învârte ea.
Trebuie sa o faci pe mama ta sa aibă încredere in tine și recomandate este sa te înscrii in cercuri de elevi, la un sport ceva unde mama ta ar trebui sa te lase sa socializezi.
Ca sfat spune-i ca pentru dezvoltarea ta ai nevoie de acele lecții, sport, etc.
La vârsta asta nu toate persoanele îți sunt prieteni și mai ai o cale lunga pana te dezvolți și pana înțelegi toată treaba asta cu prietenii.
Încrederea se câștiga greu dar se pierde ușor.

Cand am intrebat o de ce nu ma lasa sa ies raspunsul ei a fost:"ce sa faci tu in parc, iti cauti iubit?" si "esti mica, daca sa ia cineva de tine?"

Nu prea i-am dat motive sa se indoiasca de mine, mereu am fost un copil cuminte, ascultator, rezultate bune la scoala.
Matura sunt chiar daca nu pare si nu pare tocmai din motivul asta pun o intrebare pe net intreband cum sa mi schimb personalitatea

Păi e clar că mama ta nu e foarte rațională, fără supărare. În acest caz îi poți explica că sunt o grămadă de alte lucruri ce le poți face într-un parc. De exemplu eu am avut momente când ieșeam și singur să mă plimb pentru a mă detașa. Eu și când eram copil mic ieșeam la joacă și stăteam ore întregi. Nu e normal să ții un copil într-o cușcă, îi stopezi dezvoltarea. Erau dăți când ai mei mă obligau să ies afară că e spre binele meu, când eram mai mic și nu se lua nimeni de mine cu excepția dăților când făceam năzbâtii. Oricum nu cred că se pune problema ca tu să ieși noaptea sau în locuri izolate deci nu văd cum ar avea cineva curajul să se ia de tine când există atâta lume în jur. Și chiar dacă se poate lua cineva de tine cu multă lume în jur ce garanție are ea că nu se poate lua cineva de tine și în drum spre școală, sau e genul de părinte care își duce copilul cu mașina până în ușa clasei? (sper că nu) Ar trebui să îi explici situația și să o faci să înțeleagă că are o responsabilitate imensă în procesul dezvoltării tale pe care ar trebui să și-o asume căci mai târziu când o să privești spre copilărie și nu o să vezi nimic frumos pe acolo atunci vina a cui va fi? Vina cui va fi că nu ai reușit să îți trăiești perioada copilăriei, a adolescenței și că nu ai reușit să îți dezvolți abilitățile sociale? Vina cui va fi că nu vei putea să te descurci decât cu mămica care te va ține bibelou în casă până când vei fi majoră? Atunci ce vei face? Vei ieși în lume fără nicio idee prea concretă despre aceasta. Atunci poate mămica să îți redea toate experiențele care îți erau necesare pentru a te dezvolta suficient de mult ca să poți să faci față perioadei maturității?

Eu tocmai de asta te-am făcut imatură că vrei să te schimbi pentru alții, ceea ce nu îți va ieși, decât pe alocuri. De aia ți-am zis că mai bine te accepți pe tine așa cum ești. Ăsta ar fi cel mai important lucru dacă vrei să te accepte și alții. Vrei să te accepte lumea când și tu ai ajuns să te renegi? Așa ești tu și firea ta, mai liniștită, mai timidă. Nu e nevoie să scapi de aceste lucruri ca să poți purta o conversație cu cineva, îți garantez. Faza e că prima care te dă la o parte nu e vreo colegă sau o cunoștință, ci tu, ceea ce e trist.

Nu știu de ceilalți, dar eu am început să râd citind întrebarea asta.

Mulţumesc ca m-ai ajutat si ca ti-ai dedicat o parte din timpul tau liber ca sa-mi raspunzi si sa ma ajuti.

O problema ca a mea este foarte intalnita la copii/adolescenti si chiar nu este de ras, sper ca intr-un viitor sa iei in serios intrebarile utilizatorilor TPU si sa îi ajuti cu adevarat in loc sa dai un raspuns ca sa urci in clasament.