Mă, dar chiar nimeni nu mă poate ajuta cu nimic?
Am niște nervi puternici, înjur mult și mă abțin să nu mai sparg ceva. Sunt așa de când mi-am amintit de toate ieșirile sociale. Mă detest pe mine din tot sufletul, mă detest pe mine pentru cum am fost în prezența oricui. Am mai pus două întrebări.
Nu mă simt așa fără niciun motiv. Dar mă URĂSC din tot sufletul meu.
Mi-aș dori un alt corp, o altă viață sau măcar să scap de anxietate și să simt că e cineva lângă mine și chiar mă ajută!

În loc să te detești, să te urăști pe tine ar trebui să faci ceva în privința asta.
Te-ai gândit să mergi la un psiholog?

Da. Și am mers. Acum încerc să fiu ok până pe 23 când merg la psihiatru.

Dacă ești cine cred eu că ești, știi bine TpU-ul și știi că nu suntem de specialitate și nu putem face minuni. În afară de niște sfaturi de bun simț (mai mult ori mai puțin), ce am putea face?
În situații ca a ta nu există rețete, fiecare și-a dat cu părerea de-a lungul timpului la toate întrebările pe care le-ai pus dar nu ți s-a potrivit nimic. Rămânem și noi fără idei după o vreme...

Am pus întrebări fiindcă nu am mai putut altfel. Am analizat fiecare răspuns, crede-mă.
Încerc să fac ceva și cu psihiatrul și cu psihologul.
Dacă te-ai putea pune în pielea mea ai vedea că mă zbat zilnic să fiu mai ok.
Deci nu mă judeca, nici condamna, nici huli, ok?
Încerc să fac maxim tot ce pot.

Nu judec, nu condamn, nu hulesc, îți spun doar că ai așteptări prea mari de la noi, atâta tot.

Sigur sunt cine crezi tu că sunt?

Dacă ai vorbit de IT, tu ce zici?

Uite.
Am început de ieri o chestie simpla, să scriu și pe telefon cu stânga în loc de dreapta și îmi place foarte mult.
De chestii din astea am nevoie ca să încep să cred că se poate face ceva.
Tu mă crezi că fac tot posibilul să îmi revin și dacă nu pot urma ceva e din cauză că mă blochez undeva? Mă crezi?

Văd acum că, cu două mâini e și mai interesant.