Mai este cineva aici care are anxietate sociala?
Daca da, cum faceti fata vietii de zi cu zi si cat de mult va afecteaza?
Ati incercat sa va tratati sau incercati sa ignorati/ evitati situatiile cauzate de anxietate?
(A nu se confunda timiditatea sau introversiunea cu anxietatea sociala).
Da, eu am asa ceva. pana destul de curand am crezut (sau am preferat sa cred) ca treaba nu e chiar atat de grava, ca am doar un fel de awkwardness - dubios, dar suportabil - si ca lucrurile pot merge asa. proasta miscare, lucrurile pot merge intr-adevar asa foarte mult timp dar rezultatul e pana la urma prost oricum ai da-o. in fine, am ajuns la concluzia ca asa nu se mai poate si acum incerc sa inteleg cat mai bine ce se intampla si pe masura ce fac asta incep activ sa iau masuri pentru a iesi din conditionarile care m-au adus aici. nu mi se pare ca am foarte mult timp, asa ca daca asta n-o sa mearga multumitor urmatorul pas va fi sa seek professional help, dar pentru moment sunt destul de sigur ca odata constientizata si interiorizata problema si dimensiunea ei exista loc destul de progres si pe cont propriu.
cum faci fata vietii de zi cu zi - pe scurt, construindu-ti un comfort zone (aka carapace, cochilie etc) cat mai suportabil in care lucrurile nu sunt chiar atat de rele, in care today sucked but tomorrow will be better, eventual de la sine si fara mare efort din partea ta. evident ca e total contraproductiv dar atata timp cat nu esti hotarat sa mergi la radacina problemei asta e cam tot ce poti sa faci (sau poti, banuiesc, sa te izolezi *complet* de exterior, caz in care te-ai dus direct in patologic. it's likely an even worse place to be than that comfort zone, bine ca n-am ajuns acolo). problema cu comfort zone-u ala este ca, desi viata este oarecum suportabila si te poti bucura de ceva interactiuni sociale, calitatea lor e dubioasa de cele mai multe ori si in orice caz pierzi mult - practic tot ce e in afara zonei sigure. intuiesti cumva asta dar din inertie si pentru ca siguranta comfort zone-ului e mai importanta decat experientele pierdute continui exact la fel. poti sa mergi asa mult si bine fara sa-ti dai seama ce se intampla sau poti, daca ai noroc, sa intelegi la un moment dat exact cat ai pierdut (de obicei mult prea mult), precum si ca mergand in continuare asa lucrurile se vor duce doar inspre mai rau. daca ai revelatia asta depinde apoi in ce masura you find it within yourself sa accepti ca ai o problema si, mult mai important, sa iei masuri - asta, cum ziceam, este ceea ce incerc eu sa fac acum. daca nu poti, sau daca progresul e modest, cognitive-behavioral therapy sub indrumarea unei persoane specializate in asa ceva is the way.
nu am fost foarte specific pentru ca manifestarile din social anxiety pot fi foarte diferite de la om la om si pentru ca, chiar si in anonimat, nu ma simt foarte confortabil sa dezvolt care au fost aceste manifestari in cazul meu. totusi, daca cineva vrea sa stie mai multe despre asta, as putea probabil sa intru si in detalii. in orice caz, bottom line este ca anxietatea sociala amputeaza o parte importanta din experientele interumane si pana la urma din propria personalitate, si cu cat starea asta continua mai mult fara a face nimic in privinta ei cu atat efectele sunt mai severe.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Da. Oricat de irational ar parea (si, de fapt, este, intr-o oarecare masura), este frica fata de oameni, de relatii, cel care sufera de anxietate sociala are o teama permanenta de a fi judecat, criticat, respins de catre ceilalti, de aici rezultand si frica de a incerca macar sa lege o prietenie sau o relatie si multe alte inconveniente, cum ar fi atacul de panica atunci cand persoana in cauza este expusa unei situatii careia nu ii poate face fata, o situatie sociala, desigur, cum ar fi a tine un discurs sau a prezenta un proiect in fata unui grup de persoane si asa mai departe. Poate fi extrem de neplacut, in functie de cat de severa e, iar netratata, se agraveaza pana cand devine atat de obisnuita incat iti controleaza toata viata si in majoritatea cazurilor duce si la depresie si alte tulburari mentale. Asta e, pe scurt. Mai multe: http://www.psyclinic.ro/Anxietatea%20sociala,%20fobia%20sociala.html
Nu am treaba dar am doar 2 contacte cu care ma vad ocazional, de socializat nu imi arde la cata perversiune exista in lumea asta.
Da, mai sunt destule pers. cu aceeasi problema.Si desi doar o mica parte din populatie (la nivel global, ma refer) sufera de anxietate, se pare, nr. pers. cu problema (directa) in cauza este (ce crezi?) in continua crestere.Si aici, cauzele sunt diverse, insa aceste cauze se pot datora in mare parte si lipsei de interes. Unde nu exista interes fata de o pers. (ori mai multe) nu exista nici intelegere (a acesteia), unde nu exista intelegere nu exista nici comunicare, unde nu exista (pic de) comunicare (necesara dezvoltarii personale a subiectului in cauza) nu exista nici echilibru (lasam loc de interpretare).
„Men often hate each other because they fear each other; they fear each other because they don't know each other; they don't know each other because they cannot communicate; they cannot communicate because they are separated." - Martin Luther King, Jr.
Aceste randuri, de mai sus, pe cat de dezolante pe atat de adev.
Si sa-ti mai spun o chestie, nu rezolvi mai nimic daca iti negi adev. problema (la plural) dand vina pe mizantropie (asta in cazul in care intr-adevar suferi de o problema reala/ingrijoratoare).
Oricum, iti multumesc si eu de link (e chiar interesant).
-Numai bine.
Cam in aceeasi situatie ma aflu si eu. Am inceput sa-mi dau seama ca e ceva in neregula in urma cu vreo 4 ani, insa de atunci m-am tot adancit in "the comfort zone" si s-a agravat. De-abia de cateva luni am inceput sa iau in serios problema si sa incerc, cu pasi mici, sa o depasesc (nu complet, fiindca asta ar fi aproape imposibil, insa cat voi fi capabila). A devenit atat de inradacinat comportamentul evitant in cazul meu, incat abia imi dau seama cand incerc sa gasesc o scuza sa nu interactionez intr-o situatie si cand chiar nu imi doresc asta, fara a fi infleuentata de anxietate. Oricum, iti multumesc pentru raspuns si ma simt ceva mai "uman", sa zic asa 
, stiind ca mai trec si alte persoane prin relativ aceeasi situatie, desi nu doresc nimanui sa suporte zi de zi asta.
-
anonim_4396 întreabă:
10 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
