Nu am fost niciodata un copil rau, mereu am ascultat de părinți si am incercat sa fiu o sora bună și sa nu fiu egoista. Dar de la 10 ani tatăl meu a început sa ma certe pentru niste lucruri marunte si sa arunce cu vorbe grele, atat de grele incat de fiecare cand plang si ma gandesc la el inca le aud.Îmi urăsc tatăl, de la vârsta de 10 ani am început sa am ganduri de genul, acum am 14, aproape 15 și mereu ajung sa ma gândesc cât de bine ne-ar fi dacă tata ar pleca sa muncească afară. Am obosit sa imi fie frica sa fac și cele mai simple chestii în prezenta lui. Nu mai fac fata sa îl aud, nu vreau sa îl mai ascult, nu vreau sa mai dau ochii cu el pentru un timp lung. Sunt fata și normal e ca eu sa am o relație apropiata cu el dar eu nu pot și nici nu voi avea, as vrea sa pot vorbi cu cineva și sa pot sa spun tot ce am pe suflet pentru ca de când bunica mea a murit nu mai am pe nimeni, mama mai are treaba uneori, tata cu ale lui și nu pot vb despre ce ma doare cu fratele meu pentru ca e mai mic și nu intelege încă...Am obosit sa adorm plansa și sa ma trezesc cu sufletul amar, am obosit sa am doar vise in care ma înțeleg cu tata, urăsc sa vad fete cu tatii lor in parc, mall etc fiind fericiti. Sunt obosita fizic și psihic dar îmi e rusine și frica sa cer ajutor unei rude, prietene etc...

Bună, Alexandra! Mi-am făcut cont doar ca să îți răspund ție fiindcă simțeam ca ai nevoie ca cineva sa fie alături de tine.
Și eu sunt fata, sunt cu aproape 9 ani mai mare ca tine si nici eu nu am o relație buna cu tata.
Sa știi ca nu e coincidenta ca tatăl tău a început sa fie mai sever cu tine de la 10 ani fiindcă coincide cu vârsta la care te apropii de pubertate.
Bărbații sunt foarte ciudați pentru ca își iubesc fetitele pana în punctul în care se apropie ele de o vârstă la care își dezvolta propria conștiință și gânduri. El probabil vede ca te maturizezi și nu poate opri procesul, de asta e probabil panicat în sinea lui și e și mai răutăcios cu tine (încearcă cumva sa te controleze și mai mult prin comentariile pe care ți le face). Mai pe scurt, el într-un fel vrea sa te protejeze, dar face fix pe invers și te azmute împotriva lui.
Ti am zis toate astea fiindcă ma gândesc ca dacă tu începi sa înțelegi cum gândește el, îți va fi mai ușor sa nu pui la suflet la fel ca înainte. În plus, dacă crezi ca poți discuta deschis cu el o dată când nu e supărat și e calm, ar fi bine sa ii expui situația, ii explici cum te simți și poate realizează și el we face și își schimba atitudinea.
Sper ca te-a ajutat, Alexandra! Te îmbrățișez!

Nu trebuie sa iti fie rusine si nici frica, nu ai de ce, apeleaza cu incredere la oricine, cel mai bine ar fi la un psihoterapeut, dar daca nu iti permiti, apeleaza la oricine

Mai fa o incercare, spune-i ca ai vrea sa vorbesti cu el si despre alte lucruri decat cele zilnice. Este tatal tau, daca insisti puțin o sa intervina instinctul parintesc si o sa te asculte despre cate in luna si in stele. Si voi adolescentii puteti fi reci si distanți uneori. Poate imi depasesc domeniul de competențe, nu am copii, sorry!

Am uitat sa te laud pentru cata dreptate ai, cam toti tații cu ouă in pantaloni ar trebui sa plece afară si sa castige mai multi bani.

"Cam toți tații" Asta e regula ta proprie? Te-ai gândit tu singurel la ea?



Deci e mai important să arunci cu bani decât să fii alaturi de copilul tău, sa te asiguri că are o educație bună și un sprijin emoțional în părintele său.

Apropo, se poate câștiga bine și în țară dacă te duce capul, nu toți sunt muritori de foame. Și banii nu te învață nimic.

Dreptatea este la mijloc! Ai si tu dreptate cand spui ca exista locuri unde se castiga bine, in orasele mari. In orasele mici si la țara se face foamea.
Deci ce sa fac, sa stau sa dorm pe cuptor si sa imi vad zilnic copiii infometati si in zdrențe?