| Copiliţă a întrebat:

Recent am aflat ca am un vecin foarte dragut ( nu prea ies din casa ), din toate punctele de vedere.
Am fost al majoratul unei colege, iar a doua zi cand sa pelc m-am intalnit cu o verisoara si prietenii ei, printre care era si C. El plecase intre timp, si eu am decis sa o iua prin padure cu verisoara mea si prietenii ei, pentru ca e foarte aproape de casa si mai vorbeam si noi.
Intre timp el a sunat=o pe verisoara mea, el fiind la un prieten bun de al meu, am rugat-o sa mi-l dea pe le la telefon, si mi l-a dat pe C. " Daca vin dupa tine,vii inapoi? " Am mers cu ele pana acasa,m-am schimbat si m-am intors el m-a asteptat pe la jumatate,a considerat ca cine stie ce as putea patii, desi am insistat ca nu e nevoie sa se deranjeze. Pe drum afost o bomboana de baiat, a zambit la orice am spus, a glumit cu mine. Acel prieten la care am mers avea piciorul in ghips,iar C il ajuta cu tot ce putea, si am decis doar pentru a sta pe langa el sa il ajut si eu, nu era cine stie ce. L-am rugat pe C, pentru ca avea drum la bucatrie sa-m iaduca si mie un pahar de apa,pe care l-a uitat, binenteles. La scurt tim pa aprut un prieten de al lor cu osticla de suc, iar C ne-a servit pe toti, pentru ca nu a dorit sa il ajut, a spus ca se descurca sa nu ma deranjez, a pus tuturor, pe mine m-a uitat, nu m-am suparat, m-am amuzat si m-a serit pana la urma.
Pe la iora 7 jumatate am vrut sa merg acasa, nu voiam sa ajung acasa noaptea, el a insistat sa mai stau puti nsa bea si el un pahar de bere, s-a facut 8.
Desi drumul pana acasa dura 20 de minute cu el a fost o ora.
Am plecat pe la 8 si am mers incet,incepuse sa ploua, si imi era frig si el a observat dar i-am zis nu, pentru ca nici el nu era foarte imbracat. Am vrut sa il apuc de mana sa ii spun ceva, doarece era zgomot si el era atent in alta parte, insa el mi-a facut loc sa ma "agat " de el. >:" Pentru ca ploua l-am rugat sa se intorca, pentru ca ma puteam descurca si singura si nu voiam sa ii fie frig sau sa pateasca ceva, ma simteam vinovata. Insa el a refuzat, a spus ca mai merge putin, si inca putin si a mers cu mine jumatate de drum, desi voia sa ma duca pana acasa,nu l-am lasat, a spus ca vorbim tot drumul pana ajug acasa sa die sigur ca sunt bine si am vorbit tot drumul. Pe drum vazusem un sarpe mort, credeam ca e viu si am tipat, se panicase a spus ca se intorce.
M-a inviatt weekend-ul viitor la un suc. Am spus ca merg dar.
Ideea de baza este ca il cam plac... partea urata este ca el are o prietena si pare ca o iubeste si tine destul de mult al ea din ce am facut pe pagina lui de facebook. Am trecut printr-o relatie si stiu cum e sa fii inselat sau cineva sa se bage peste tine,si nu-mi doresc asta...
Nu stiu exact ce vreau de la voi, o parere, un sfat cred... va rog.
Multumesc ca ati citit, si imi cer scuze pentru greselile gramaticale, sunt putin grabita.

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

E "a player", degeaba e cu una ca mai frecventeaza altele 5 intre timp. daca va fi cu tine asa va face si cu altele, prost sa fie daca nu, daca arata bine, va schimba ca pe sosete, si ii merge bine observ. acorda minumul de atenti pe care orice fata il vrea si gata prosteste pe oricine

15 răspunsuri:
| petrescuionut a răspuns:

Nu te baga intre ei mai bine iubestel ca amic ai grija de elhappy nu ai de ce sa te bagi si daca se desparte de ea este al tau happy bafta

| BibiBiBia a răspuns:

Cred,sfatul meu din cate vad el o sa alega.din cat mi-am dat seama nu toti baietii te duc acasa si se ingrijoreaza pentru. tine sincera sa fiu, nu te lua dupa facebook, asa pun mai mult fetele ca sa le faca in ciuda celorlalte. vrei sa fii cu el sa nu ranesti pe nimeni? apropie-te ca amica, nu-i da semne ca il placi decat cand va da si el si deja a inceput mai asteapta... sper safi fost de folos. funda? sper sa fiti impreuna daca te merita.big grin :*.

| petrescuionut a răspuns:

Daca te duce acasa poate te iubeste pe tine iar cu accea fata ramane doar ca ii pare rau de acel timp petrecut cu ea

| Copiliţă explică (pentru BibiBiBia):

Nu stiu ce sa spun, eu am glumit cu el, venise vorba despre prajituri si imi spusese ca stie sa faca si eu i-am zambit si i-am zis ca e prietenul meu, si ca nu are imoportanta ca are prietena. Binteles era o gluma si mi-a- zambit dulce.

| BibiBiBia a răspuns (pentru Copiliţă):

A inceput sate placaa :* > big grin

| Copiliţă explică (pentru anonim_4396):

Pana sa-mi spui asta nu m-am gandit nici o secunda, nu pare acel tip de baiat.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Copiliţă):

Mda, care pare. toti sunt dulci, pana cand incepeti toate sa injuratii " nenorociti sunt toti baietii", ca voi sunteti "chioare".ti-am zis, ti.a oferit minimul de atenti plus ca e dragut, gata, ti.a ajuns, asa e la toate mai ales, pana la vreo 18 ani cand conteaza numai exteriorul, si mai toata viata la majoritatea...

| Copiliţă explică (pentru BibiBiBia):

Anul trecut am dus o prietena acasa si m-am intors singura prin padure si el e pasionat de bicicleta, si m-a speriat, recent a marturisit ca asta si voia dar nu asa tare, ma speriase destul de tare. Desi atunci nu ne cunosteam s-a oprit si sia- cerut scuze, si acum si-a- cerut scuze.

| Copiliţă explică (pentru anonim_4396):

Nu sunt atat de rea, vina e mereu impartita, cam ma apropii de 18 ani ( cateva luni si... ), si nu conteaza doar exteriorul, cel putin pentru mine. El e mai mic, u un an chiar. Si l-am mai vazut pana acum dar nu mi s-a parut special, pana acum cateva zile cand a fost asa dragut...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Copiliţă):

Treaba ta. daca veti fi impreuna, dupa o luna de relatie sa imi dai mesaj sa imi zici daca mai e asa "gentleman" si te mai conduce acasa, sau nici nu te mai suna. ai grija de tine, lumea e plina de mincinosi

| Copiliţă explică (pentru anonim_4396):

Imi place sinceritatea ta, multumesc foarte mult! :3
Respect!

| Hakuouki a răspuns:

Sincer sunt de acord cu tot ce ti-a spus Endoryus, desigur fetele te sustin ca te iubeste ca nu stiu ce, frate te-a dus acasa o data, de unde iubire? Nici 15 vieti nu v-ar ajunge sa vedeti dragostea cu adevarat, imi place insa stilul tipului, e chiar tare, dar din moment ce am spus ca ii dau dreptate lui Endoryus nu mai are rost sa continui. Ai respectul meu don...cat despre tine Copiiiilita numele ti se potriveste, cazi prea repede in "plasa" si fac pariu ca te plangi dupa despartire, coboara cu picioarele pe pamant si totul va fi bine.winking

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mersi de funda. ai grija ca e plina tara de "domni" de astia care la inceput sunt buni, dar dupa nu te intreaba daca te simti bine, chiar daca mori langa ei. la fiecare baiat acorda mai mult timp sa-l "citesti". daca umba cu alta, si zice ca "aa ma indragostesc de tine" cu siguranta o tine pe aia sau pe tine de rezerva.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru BibiBiBia):

"nu toti baietii te duc acasa si se ingrijoreaza pentru" te.ai mira cati o fac numai sa prosteasca o fata. mai ai de crescut, sa vezi ce "curve" sunt toti.

| Copiliţă explică (pentru Hakuouki):

Dar nu eram spre cer, voiam doar o parere despre cele intamplate, simteam nevoia sa aud o parere a unor oamneni care desi nu ma cunosc, pot spune mai multe decat niste prieteni.