Salut.
Băi, deci am câteva probleme pe care nu le-am spus multor oameni.
Și sper să citiți până la capăt.
Nici nu știu cum să încep.
Am 19 ani, trăiesc într-un oraș destul de mic, lume puțină, înțelegeți voi.
Pe timpul când aveam 17 ani, cu 3 luni inainte să împlinesc 18, am cunoscut o fată. Plecasem la țară, era aproape de Crăciun, și am vorbit cu ea prin mesaje tot timpul in care am stat acolo. Ne înțelegeam foarte bine. Iar după ce am ajuns in oraș, am și ieșit la prima noastră întâlnire. întalnirea a ținut 2 ore, și la final am sărutat-o. A fost de vis. M-am simțit cel mai fericit om. Având în vedere că eram un om extrem de inchis in mine. Un om cu multe, multe probleme. Pe timpul ăla, mă apucasem și de permisul de conducere, eram și cu școala. Dar imi făceam mereu timp pentru ea. Primele luni au fost extrem de frumoase. Până să apară certurile. Și am început să ne certăm și de 3 ori pe zi. Dar o iubeam. Mergeam mereu înainte pentru ea. Îi căram ura ca un rob. Au trecut 5 luni. Și am dus relația la un cu totul alt nivel (Știți și voi despre ce vorbesc) Iar de atunci. S-a schimbat totul. Pe timpul ăla, a murit bunicul meu. Omul care m-a crescut de cand eram mic. Omul pe care l-am iubit din tot sufletul meu. A murit înghețat pe drum in timp ce venea spre casă într-o seară. Eram distrus. Eram într-un șoc enorm. Dar continuam relația. Deși se certa cu mine mereu. din orice. Aveam stări grele, plânsete și durere cruntă. Ne despărțeam. Ne împăcam. O țineam așa mereu... În același timp dădeam și de oraș pentru permis. Eram atât de presat, am început să plec și de la școală. Aveam 100 de absențe. Doar să îi mai ofer si ei din timp. Mă certam cu mama mea mai mereu din cauza școlii. (Eu doar pe mama o am, tatăl meu a plecat când eram mic.) Și am ajuns să mă închid in mine dintr-o dată. Am început să cad nervos. Să fiu un om rece. Plin de ură. Imi săream repede din coajă și mă enervam și la cea mai mică ceartă. Au trecut 9 luni de relație. Și ne-am despărțit 1 lună. În luna aia. Eu o căutam. Iar ea vorbea cu alții. Și cum vorbea ea cu un băiat. M-am trezit că acel băiat a venit la mine la scară într-o seară, cu încă doi, să mă bată pentru ea. Că cică i-am făcut rău. Nu știu ce a vorbit ea cu el. Dar doar am vorbit, și nu s-a ajuns la violență. A zis să nu mă mai apropii de ea, și nu știu ce. Iar după ceva timp. copleșit de durere, s-a întors. Ne-am împăcat iar. I-am acceptat asta. Atunci luasem și permisul de conducere. Și am zis să continuăm. După tot ce făcuse. tot o iubeam. Era parte din mine. Mă alina sufletul ei mereu. Și am luptat mult. Dar degeaba. Certurile au continuat. din ce in ce mai rău. Deja după un timp. Nu mai eram puștiul ăla de 17 ani. Aveam aproape 19. Și trebuia să fiu bărbat. După ce ne-am despărțit atunci la 9 luni. ea se împăcase cu o prietenă bună, care nu mă suporta. Și îi băga în cap tot felul de prostii. Îi interzicea cu mine pe scurt. Și îi zicea că o spune părinților dacă o mai vede cu mine. Așa că. La o relație de 1 an, ea voia să stăm ascunși de lume. Să fim doar în umbre. Nu era de ajuns că inima mea era deja o umbră de durere. Iar după multe, multe certuri. Nu am mai putut. Am renuntat de tot. Și ne-am despărțit pentru totdeauna. În timpul in care eram despărțiți. M-am răcit și mai rău. În februarie mi-a murit tatăl intr-un accident cumplit. M-a durut, am încercat să o uit. Să uit toate astea, dar inima mea pur și simplu era spartă... Efectiv numai aveam nimic, eram singur. Mă mai certam și cu mama mea. Am fost și la înmormântare. Și am rămas oarecum cu sechele de pe chestia asta. Acum. Ea fiind în liceu cu mine, nu prea o interesează că a fost cu mine, sau că am iubit o. Deja are pe altul. Deja m-a uitat. Ca pe un gunoi bun de nimic. Iar pe mine ma doare enorm. Trec pe lângă ea. Incerc să nu o bag in seamă. Să nu mă uit la ea. Pentru că nu vreau să-mi fac rău. Mă doare când mă uit la ea. Și deja suntem despărțiți de aproape 4 luni. Nu pot trece peste durerea asta. Nu pot accepta asta. Am incercat sa merg la psiholog. tot degeaba. Sunt mort pe dinăuntru. Mai am 2 luni, și pot pleca din oraș. Cred că asta ar fi scăparea mea.
Voi ce credeți despre povestea mea? Cum credeți că ași putea să-mi alin suferința?
Vreau răspunsuri serioase, vă rog...
Treci peste. Din ce povestești, n-ați fost buni nici unul cu altul, nici unul pentru celălalt, dacă înțelegi ce vreau să zic. E genul de iubire toxică în care cei doi se consumă unul pe celălalt, până nu mai rămâne nimic. Ai trecut prin destule și ea n-a fost cu adevărat alături de tine, nu în felul care contează. Deci, treci peste. Îți sugerez o formă de terapie mai neobișnuită. Mi-a plăcut povestea, nu mă îndoiesc că e adevărată dar ai talent la scris, mi-a plăcut cum ai relatat-o, mi-amintea, ca atmosferă, de Orașul cu salcâmi de Mihail Sebastian.
Poate ai auzit de terapia prin scris, e comprată adesea cu o exorcizare, așterne povestea pe hârtie, rafineaz-o (îmi vine greu să cred că e prima ta încercare de a scrie ceva, orice, a ieșit prea bună) până ești mulțumit de forma ei și apoi o poți pune pe wattpad. La final s-ar putea să te simți gata pentru altă poveste, reală ori pe hârtie. Succes!
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Cred ca ai trecut prin prea multe experiențe dureroase in perioada respectiva și ti ai găsit refugiul in relația asta. Presupun ca era singurul lucru care te mai făcea fericit in perioada aia și de asta nu ai renunțat la ea. Dar ea se pare ca îți face mai mult rău, nu pare ca și a dorit sa lupte pentru relația asta. Cel mai bun sfat este sa îți vezi de viața ta, dacă in doua luni nu o sa o mai vezi ai șanse sa o uiți. Încearcă sa te rupi de tot ce ti a făcut rău și sa îți vezi de viața ta, cu bune cu rele, trebuie sa treci peste. Nu lasă experiențele neplăcute sa te schimbe 
Răspunde
Cel mai bune ar fi sa încerci sa lași trecutul in urma, sa treci peste toate ..sa pleci din orașul tău sa începi o viața noua, un nou început, Pești mai sunt in balta și nu te arunca după prima fata... ai " iubit-o" dar de fapt doar ți-ai găsit un refugiu in ea. părerea mea e ca timpul rezolva toate lucrurile și doar lăsate dus de viața, vei găsi o fata te vei împăca cu mama ta, pe tatăl și bunicul tău ii ai mereu in inima ta
"Voi ce credeti despre povestea mea?"
Sincer?
Pe mine m-ai "pierdut" de la " ea voia sa stam ascunsi de lume".
Dragul meu,
Este perfect normal sa vrei sa iti tii relatia in privat, nu si in secret. Intelegi diferenta?
Timpul vindecă toate rănile, nu are rost să te mai gândești la ce a fost.
Lasă trecutul în urmă, schimbă atmosfera, pleacă în alt oraș și începe o viață nouă.
Raspunde-i cu aceeasi moneda, o noua dragoste ti-ar face bine! ...nu dispera, lumea e plina de femei si tu esti de acum barbat, nu un pustan! ai trecut prin multe pana la varsta asta, deci ar trebui sa fii deja calit...
Povestea este 100% reală, din experiențele mele din ultimii 2 ani, și până în prezent. Pot spune că relația chiar era destul de toxică, având în vedere felul în care ne certam din orice lucru, ba chiar și dacă mă uitam la altă fată pe stradă. Neîncrederea ne-a aruncat într-un gol imens pe amândoi, și cu iubire, sincer nu mai poți salva nimic. Mi-am antrenat felul de a scrie tot din cauza ei. Fiind un băiat care își răsfață domnișoara, îmi plăcea să îi scriu romane extrem de lungi în serile de vară. Iar modul meu de exprimare a fost tipărit încă de mic copil. Terapia cu scrisul ar fi un mod bun de a trece peste. Dar eu am și un canal de YouTube, unde am facut câteva piese cu versuri proprii, momentan asta este pasiunea mea, și o fac de destul de mult timp (Aproape 2 ani) Dacă te interesează de cum sună, te invit să cauți la search (Osin Music). Am 196 de abonați, destul de puțini, dar nu o fac pentru faimă, doar pentru pasiunea mea sufletească. O seară plăcută.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
