Am eu, l-am schimbat la 2 luni sau mai puţin şi supriză, s-a infectat.
De fapt nu a fost o supriză deloc, dar erau primele găuri şi n-am avut răbdare.
Apoi mi-am dat altă gaură şi de data asta mi-am ţinut cercelul medicinal 3 luni, apoi nu am avut probleme.
În funcţie de cum îl îngrijeşti şi de cum arată gaura poţi să-ţi dai seama cât să-l ţii.
3 luni sunt de ajuns, e naşpa de aşteptat, ştiu.
Totuşi, dacă te decizi să-l dai jos şi rana nu e vindecată să nu-ţi pui cercel din argint, e material care oxidează.
Auch.
Totuși, îți înțeleg nerăbdarea. Sunt foarte entuziasmată să-mi pun vreun model cu vreo săgeată sau ceva de genu'.
Îl am de vreo 2 luni și vreo 3 zile.
Nu s-a infectat. Îl curăț cu apă oxigenată și după dau cu betadină zilnic.
N-am nicio problemă cu el, în sensu' că nu mă mai doare deloc dacă-l agăț sau dorm pe el și nu m-ar durea nici măcar dacă aș trage cumva de el
Mă rog, nu știu exact, dar am hotărât să-l mai las, decât să am probleme după.
Cum ai zis tu, măcar vreo 3 luni, poate și 4.
Mulțumesc mult pentru răspunsul tău.
Eu eram disperată la început, bine, aveam cam 14 ani.
Acum m-am obişnuit, dar tot am mania să-mi schimb cerceii mereu .
Rezişti eroic, hmm, 4 luni. Nici acum n-aş putea să aştept .
Ai și Helix?
Și da, ceva de genu'
Știu că va merita așteptarea și nu mai am stres
Nu, dar ador forward helix.
Arată mult mai bine.
Totuşi, am terminat cu găuritul urechilor.
Aş vrea altceva
Uu, chiar arată bine.
Și Tragus-ul arată destul de fain.
Hmm, smiley piercing
Oh, God. Da! :))
Sau upper lip piercing, dar să fie în centru :)).
Îmi place cum îi stă tipei, are şi flesh-uri pe care în mod normal nu le apreciez, dar arată atât de bine la ea
https://www.youtube.com/watch?v=W9z4hChCV1Y
Piercing-ul de deasupra buzei nu-mi place, dar îmi plac alea din buză.
Hiiii, ador flash-ul ei.
Chiar îi stă bineee.
Nici eu nu prea sunt cu ele, dar unora le stă într-adevăr bine.