Din păcate pentru tine, au dreptate dânșii.
"Investind " in tine pe viitor, te va duce la sapa de lemn și să îți zic și de ce.
Dai 300 de lei pe o pereche de adidași, nu e nimic grav, dar daca iei in fiecare sezon și mai iei și câte 2-3 perechi+ce mai iei,ajungi la sapa de lemn instant,acum poate nu simți efectul acestor cheltuieli haotice,dar se vor resimți atunci când o să fii la facultate sau când o să ai propria ta familie.
Asta cu facultatea o mai dregi,poate și cu familia ta (pe care ți-o vei întemeia),dar câteodată e mai bine sa pui banul la saltea pentru că acei bani pot fi investiți în ceva mult mai folositor,hainele sunt bune și ele,dar care e scopul lor de fapt? Sa ieși în evidență,sa te simți apreciat,sa te simți bine în pielea ta sau sa demonstrezi că ai valuta pe tine,cum se zice
Na, e perioada adolescenței și e de înțeles aceasta importanța.
Dânșii cheltuiesc puțin pentru că știu că acei bani pot fi investiți în alte chestii, nu pentru a-și pune dușmanii cu botul pe labe (care e oricum o perspectivă imatura)
Tu fă cum știi, o să înțelegi mai bine efectul banului cheltuit atunci când nu prea o să mai ai, până atunci doar povesti.
Sunt bani tăi și faci ce vrei cu ei, nu văd de ce ei se bagă că doar nu iei din bani lor.
Ai mei consideră că, cu banii mei fac ce vreau, nu chiar ce vreau, dar se bucură dacă îmi cumpăr îmbrăcăminte/încălțăminte din propria bursă, deoarece este meritul meu, nu din banii lor?
Daca ai un talent POTI investi in el si sa scoti × 10 mai multi bani cu care sa iti cumperi haine sau ce mai vrei tu!
Exemplu. O nepoata a strâns 3 ani din bani de buzunar si lucru sezonier la restaurant *( vara la mare ) suficient cat sa cumpere 2 DSLR -uri *( camere profesionale foto cu obiective detașabile ) iar acum e asociată cu un fotograf, merge la evenimente! A invatat in ce 3 ani sa facă editare foto-video
La asa tip de investitie ma refer! Pot sa fi scule de muzica pentru DJ sau orice lucru care folosit sa iti producă mai multi BANI!
Buna! Momentan nu ai un salariu propriu-zis, deci nu ar trebui sa cheltuiești prea mulți bani pe haine și altele.
Uite, și eu am fost de varsta ta, parintii mei aveau la fel, o situatie financiară buna, îmi plăcea sa ma îmbrac cu jordani, amiri, Nike și sa ma dau cu farduri și parfumuri scumpe, însă am spus stop la un moment dat. M-am gândit ca pe viitor vreau sa vin la București, sa ma înscriu la o facultate. Eu unde voi sta? De unde bani? Oare voi mai avea timp sa muncesc ca educatoare din moment ce eu voi fi ocupata cu facultatea? (Am absolvit Colegiul Național Pedagogic). Și am început lunar sa îmi pun alocația și banii de bursa pe un card. Un procent mai mic îmi păstram și eu și ii strângeam intr-o Pușculița pentru a-mi mai cumpara și haine mai scumpe, însă NU lunar.
Banii aia m-au ajutat enorm sa îmi găsesc aici, intr-o zona de centru, cu mall, cu facultăți, un apartament.
Asa ca te sfătuiesc ca un procent din banii aceia sa ii păstrezi, sa ii pui de o parte, sa ii economisești, pentru ca nu vei stii când vei avea nevoie de ei.
Pe de alta parte, parintii tai au dreptate. Cheltuitul banilor pe haine scumpe te va duce pe viitor sărăcit, pentru ca parintii tai nu te vor ajuta mereu, cu mancare, apa. Vei fi nevoit sa îți cumper singur, asta înseamnă costuri suplimentare.
Fiindca nu esti capabil sa pretuiesti banul si-l risipesti fara sens.
De ce nu te gandesti sa-i strangi si sa mergi intr-o tabara, la vara?
De ce nu te gandesti sa-i pui la banca si duapc e implinesti 18 ani, sa-ti iei o vacnata in strainatate?
Daca la 17 ani ii pe haine scumpe ca sa le porti la tara si nu intelegi de ce parintii tai se necajesc, cand vad ca esti nechibzuit si imprastiat, iar ei isi rup oasele ca sa te intretina si sa plateasca mancarea, crezand ca lor le pica din cer totul, doar pentru ca nu ti se plang niciodata ca au probleme financiare.
anonim_4396 întreabă: