Am nevoie de părerea voastră. Trec printr-o perioadă foarte dificilă, nu pentru mine, ci mai degrabă pentru cei din jurul meu. Se aruncă într-o parte și în alta tot felul de bârfe și vorbe din partea unor prieteni de ai mei. Care este problema? Păi:
M-am săturat să mai stau în preajma celor care nu doresc să își dea interesul pentru bacalaureat, m-am săturat să mă mai joc și să mai ies pe afară cu prietenii care vor să ne destindem, m-am săturat să mai văd prostia celor care vor relații la o vârstă fragedă, mi-e scârbă să văd și să aud făcându-se multe promisiuni că "vai ce te iubesc; o să fim împreună pentru totdeauna; bla bla", m-am săturat să văd atâta "fantezie". Astfel, am stat câteva luni să mă autocercetez și să văd cine sunt eu și ce vreau de la viață și am ales ca să fiu demi-asexual, adică voi fi și eu atras într-adevăr de cineva doar dacă voi cunoaste extrem de bine persoana și dacă chiar merită. Însă, în afară de asta, nu mai simt nici o atracție de nici o fată, ba chiar mi se pare ciudat și totul mascat cu două fețe. M-am săturat să îi văd pe cei din jurul meu că nu luptă pentru absolut nimic. M-am săturat să îi văd pe cei din jurul meu care se laudă că au iphone sau mai știu eu ce, care e luat din banii părinților, iar ei nu au facut nici cât îi negru sub unghii pentru ei. M-am săturat să stau lângă cei care parcă au rămas blocați la vârsta de 15 ani. M-am săturat să mai văd că se răspândesc zvonuri despre mine cum că sunt ciudat, mai ales zvonuri transmise din partea prietenilor mei, care, cel mai mult mă deranjează că nu vor să vorbească despre asta cu mine față în față, dar pot doar să răspândească vorbe. Nu mai vreau să mai fiu ajutat pe deplin de părinți. Chiar dacă, da, voi accepta să fiu ajutat pe jumătate dacă ei doresc, însă simt că viața îmi merge inainte și că nu mai pot sta după ei. Asta nu înseamnă că mă voi muta. Nu, eu o să mai stau în casă cu ei, pentru că așa este cel mai corect. Însă vreau să spun că vreau să încep să realizez și eu ceva. M-am săturat să mai stau în preajma celor care doar fete au în cap. Eu mi-am făcut o selecție și am ales doar câțiva din cei mai buni prieteni ai mei, care gândesc la fel ca și mine, care au aceleași planuri de viitor. Consider că de astfel de prieteni am nevoie, ca să îmi pot duce viața și dorințele mai departe.
Considerați că sunt ciudat, sau trec în perioada în care încep să mă maturizez și abia acum văd prostia care bâjbâie în jurul meu? Am 18 ani.
Da, ești ciudat, în sensul de singular în raport cu cei din jurul tău. Așa se întâmplă când vrei ceva mai mult de la viață.
Este singurătatea omului creator, al celui care schimbă lumea cu mintea sa. Ceilalți vor merge la serviciu de la 9 la 18 timp de 40 de ani de viață activă, dta vei avea satisfacția omului creator, pe care ei nu o vor cunoaște niciodată. Jedem dass Seine, în română fiecare cu aleluia.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Deci, vrei sa spui ca vad lumea dintr-o alta perspectiva fata de cei din jur?
Răspunde
Da, exact. iar această perspectivă vizionară este legată de obicei de un ideal pe termen lung. Asta face parte din identitatea și individualitatea ta, care dacă diferă mult de a normei, este dificil ca alții să te accepte că ești comunitar cu ei. Dacă ești înțelept devii diplomat și nu manifești dispreț evident ci te adaptezi
aparent dar fără implicare circumstanțelor sociale.
Două exemple. Tatăl meu, tânăr ofițer, inainte de război. Soldă de 10000 lei care erau bani pe atunci. La soldă se adunau toți colegii la birt, restaurant și făceau praf solda și se îmbătau criță. Dacă el nu ar fi participat cu ei, l-ar fi considerat camarad de ne încredere, ori când ești militar, care urmează să mergi pe front, ceea ce s-a și întâmplat pe urmă, apropierea și camaraderia contează. Astfel participa și el, dar ca să nu fie obligat să bea prea mult, se debarasa de o parte din băutură într-un vas cu flori alăturat pe furiș.
Alt episod. Colegi cercetători vizită de lucru la Tbilisi, Gruzia, Georgia sovietică. Serile, invitați la chefuri la restaurante, unde se făceau toasturi cu pahare de vin, un toast după altul, pahare care trebuiau golite până la fund. Gazdele rezistau căci pentru ele, asta era rutină. Colegii au găsit motive să evite asta fără să jicnească gazdele.
Lucram salvamar la Mamaia în vacanțe studențești. În ziua de salar, seara colegii se adunau automat la restaurant la o băută. Eu eram băiat sărac și econom, așa că cel puțin ultimul salar îl duceam acasă la părinți. Așa că evitam politicos, așa ca să nu îmi supăr colegii. Iar în timpul facultății, fetele care sperau să se cupleze cu mine, le refuzam și pe ele politicos, căci mă concentram pe studiu. Bineînțeles că am avut parte de bârfe și comentarii nu chiar academice și plăcute pe tema asta, dar aceea era treaba lor, treaba mea era alta.
Si atunci, tu ce spui? E bine ca sunt asa? Adica mie imi place ca sunt asa acum.
E bine ca sunt asa?
Acest - e bine- nu pot să răspund eu la ea, ce e bine și ce rău în viața ta.
Adica mie imi place ca sunt asa acum.
Dacă dta dedici această stare idealului tău, pe care tu îl știi, atunci e bine. Valabilitatea și valoarea idealului tău nu am cum să le apreciez, dar sper că sunt bune și utile.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
