Am fost și eu în același caz cu tine, doar ca eu am abandonat școală din aceasta cauza. Acum în program a doua șansă, din cauza unor tâmpiți. Nu am avut parte de gimnaziu, de liceu. De fete, de prieteni, de socializare. Off. Pe mine ma dădeau cu capul de banca pana îmi dădeau sângele, ma scuipau, ma băteau, ma. Nu mai suportam. Dar hai sa îți spun ceva, acum, acei tâmpiți, sunt de treaba. Au crescut și s-au maturizat. Ce mi s-a întâmplat mie a fost în clasa a5-a, unde am și abandonat scoala. Mi-am spart nasul când ma loveau de ușa, am leșinat în acel moment. Eu fugeam de acei tâmpiți iar un tâmpit din fata mea, mi-a închis ușa în fata. A fost o școală de groaza. Horror. Pur și simplu horror. Nici la mine nu făceau ăștia nimic, directorul, profesorii. Era o bătaie de joc. Am fost la spital pentru atacuri de panica, simțeam ca ma sufocam când respiram dar eu de fapt eram bine. Trageam aer în piept de 5-6 ori într-un minut, am avut febra, tot felul de căzături din cauza acelei scoli. Îți recomand să suporți, nu fa ca mine, nu abandona deoarece vei regreta. Eu chiar dacă sunt în program a doua șansă, nu sunt atât de fericit cum putem sa fiu. Nu am prieteni aici, majoritatea sunt de 20-25 ani. Îți dai seama. E nașpa. Mi-aș fi dorit și eu o prietena, eu nu am vorbit cu fetele mai deloc. Când aveam ocazia, nu am mai putut deoarece m-au făcut sa ma las de școală unde probabil urma sa îmi fac și o prietena. În acest an urma sa fiu în clasa a 9-a, aproape sa trec a 10-a. Succes mai departe, nu te da bătut. În caz ca te întrebi căti ani am, am 15 ani. Dacă chiar nu poți sa reziști, mută-te la alta școală, dar nu abandona deloc. Eu nu m-am mutat ca am fost fraier
Si eu mi-as fi dorit prietena si prietenii, nici eu nu pot vorbi cu fetele. tu chiar ai suportat durere in scoala aia nu gluma, sa te dea cu capul pana iti curge sange. aolo nasol, nu le-ai spus a lor tai? sau cuiva
Motivul pentru care esti abuzat, batjocorit si etichetat in toate felurile nu este pentru ca esti timid, sau prost sau retardat. Motivul pentru care se iau de tine este pentru ca simt ca esti vulnerabil. Toti lovesc in tine pentru ca stiu ca nu vor pati nimic daca fac asta. Stiu ca nu patesc nimic daca te batjocoresc sau te scuipa, stiu ca nu ai aparare. Asta probabil pentru ca dai semnale ca esti vulnerabil. Probabil timiditatea ta este rezultatul a unor probleme de acasa, probleme care te afecteaza si te fac sa fii inchis in tine. Copii la varsta ta simt cand un alt copil este vulnerabil si incearca sa vada ce-ti pot face incat sa se amuze si in acelasi timp sa nu pateasca nimic. Vor sa afle cat chin iti pot provoca pana patesc si ei ceva. Ei testeaza limitele si din ce povestesti tu, nu prea exista limite pana unde pot merge incat sa loveasca in tine. Totul a inceput din generala iar in celelalte colective ai carat cu tine aceasta crispare si frica sa nu fi din nou lovit si abuzat, aspect care pentru copii de varsta ta este clar vizibil. Esti ca o tinta miscatoare. Iar asta probabil din cauza unor probleme in familie poate, probleme care te fac rezervat sa nu interactionezi cu ceilalti intr-o maniera in care sa nu atraga dupa sine astfel de abuzuri. Timiditatea ta nu este cauza abuzurilor, este doar un simtom a unei alte probleme, mult mai grave. Ia si te apuca de sala, nu ca sa-i bati, ci ca sa pui pe tine niste musculatura. Musculatura intimideaza si descurajeaza astfel de abuzuri. Se vor gandi de 2, 3 ori daca sa te mai batjocoreasca.
Orice ar fi nu abandona scoala, incearca sa ii ignori, lasa i sa creada ce vor, in viata vei vedea ca vei ma intampina asa ceva dar nu vei avea ce face. Cel mai bine e sa te pui sa inveti, sa obtii note bune etc, pentru ca acest fapt va face pe acei colegi automat sa isi schimbe ideea, un copil retardat/prost nu ar obtine 8, 9, 10 etc. Tu trebuie sa fii mai destept ca ei, sa nu iti pese ce spun ei, daca cumva iti place sportul eu ti as recomanda boxul, te ar ajuta mult, in primul rand te ai intarii, ai fi mai puternic atat mintal cat si fizic, si 2 ai arata frumos si sanatos. E greu sa scapi de eticheta asta, dar ti am spus cele 2 variante, ori le dovedesti ca nu esti cum spun altii, ori ii ignori pana se vor plictisii si te apuci de box, daca se leaga de tine si tu esti antrenat, poc! un in nas si knockout scrie pe fruntea lui. Succes
Pai si ce ar trebui sa fac sa numai par vulnerabil? eu nu ies din casa dapai sa fac sport, nu am nici o motivatie
Eu nu am motivatia sa ies din casa dapai sa fac sport, plus ca mi se pare cam obositor si violent
misauratcuviata întreabă: