Va rog ajutati-ma! Rog bun simt si respect, va rog frumos. Parca vad moartea cu ochii... nu stiu. Nici cand au fost asa zisele prevestiri cu apocalipsele, nu ma simteam asa. Nici cand am avut operatii. Maine s-ar putea sa fiu batut sau chiar mai rau. Mi-e foarte frica, niciodata nu mi-am imaginat ca se poate intampla asa ceva! Moartea cu ochii, cu monstrii in chip de om, voi da maine intalnire. Sa va povestesc despre ce e vorba, sper sa intelegeti. Voi scrie mai mult, asta e.
Eu in trecut, in clasele V-VIII nu eram un baiat sociabil, eram marginalizat, bataia de joc a clasei. Eram facut in toate felurile si traumatizat. Asta din cauza ca nu eram ca ei, invatam, eram silitor, cu bun simt, respectuos. Nimeni nu ma accepta asa cum sunt, si asta si din cauza problemelor de sanatate ( nu eram perfect pentru ei). Eram un baiat timid. Ei erau, atat baietii cat si fetele, niste monstrii. Cine era cu mine, era impotriva lor. Am avut si colegi care nu aveau treaba cu mine, dar nu aveau ce face. Erau baieti care ei erau sefii clasei, faceau legea. La liceu a fost mai bine, multi m-au ajutat sa-mi revin, sa ma faca sa socializez, sa fiu mai vesel, sa-mi inving timiditatea. Cu greu au reusit, dar au reusit. Unei colege i-am povestit cat am putut, traumele prin care am trecut in generala, dar nu tot. Cinste ei, acum la facultate nu mai sunt asa, sunt altfel. Ma gandesc cu teama cateodata la ce a fost, mult as vrea sa ma razbun, sa nu ramana nerazbunati. Chiar ea mi-a zis, ca odata si odata, se va intoarce impotriva lor, ce mi-au facut. La facultate, totul este ok, aici nimeni nu imi stie povestea trista, prin ce am trecut. Socializez, incerc sa fiu mai activ, sunt, sunt si vesel, colegii sunt ok.
Parca s-a intors lumea pe dos, pe cuvantul meu. Parca Dumnezeu isi bate joc de mine, nu stiu ce se intampla! De ce mi se intampla asta?! Dumnezeu nu mai iubeste lumea asta? O da cu raul, sau ce?
Cu oricine m-as mai fi intalnit in viata asta, doar cu ei nu! Cu oricine pe cuvantul meu! Chiar si cu colegii din clasele I-II sau cu cei din liceu, sau cu actualii din facultate.
Nici in cele mai negre vise, nu se putea intampla asa ceva. Maine este reintalnirea, revederea cu colegii impreuna cu diriginta noastra. Am primit un soc enorm.
Sa va zic cum vine anuntul ( mama mea invatatoare, e colega cu diriga. Diriginta a sunat-o si a zis ca maine e reintalnirea cu fostii colegi, sa ne vedem, sa vorbim, seara pe la 18. A spus ca colegii nu imi stiu numarul, pe facebook nu m-au gasit, etc. O colega a propus asta impreuna cu dansa, si sa iesim maine. Sunt invitat si eu) Sa fim seriosi acuma! Credeti ca colegii isi aminteau de mine? Credeti ca ii intereseaza? Nici poveste de asa ceva! Asta e ideea dirigintei! Nici mama, nici diriga, nimeni nu stie despre ce a fost atunci, prin ce treceam. Niciodata nu s-a aflat, nu am zis. Ma tem! Mi-e teama sa patesc maine ceva. Colega mea, care stia prin ce am trecut, nu e aici in tara. Mi-as dori sa fie. M-as mai fi dus cu inca un coleg din liceu sau facultate, dar nimeni nu imi mai stie povestea. Mai am ceva colegi din facultate, care m-ar putea ajuta, dar asta inseamna ca ar trebui sa le povestesc ce s-a intamplat, si asta pe ultima 100 de metri. Nu stiu daca v-a putea sa ma ajute, daca nu e ocupat. Nu am spatele aparat, nu ma simt in siguranta. Macar sa fie acolo, prin preajma. Nu stiu cum sa ii povestesc. Mi-a zis ca vrea sa se revanseze fata de mine, sa ma ajute cu orice. Si eu l-am ajutat cu niste cursuri in restante. In facultate, doar colegi de treaba am. Asa nu as vrea sa deschid acel subiect monstru din trecut, dar nu am ce face.
Credeti ca maine s-ar putea sa se intample ceva? Mi-e frica. Mai vorbesc cu un singur coleg din clasele V-VIII care nu avea treaba cu mine, dar nici nu zice nimic de acea perioada, era dintre cei buni. A zis ca vine si el. Au si un grup pe facebook, m-a adaugat si pe mine. Am scris si eu,, Salut, ce faceti? Maine vin si eu" Pana acum nimeni, si normal, nu mi-a scris nimic. Doar ca au vazut mesajul (stiti ca se vede cine vede mesajul). Fiti atenti cat cinism, mai poate incapea in ei! O fosta moanstra, mi-a trimis o cerere de prietenie! Acum alt coleg, din lumea buna Nu stiu cum se poate asa ceva! Astia chiar ca sunt nebuni, dupa cate mi-au facut. Inca nu i-am dat accept, si nu stiu daca o voi face. Daca ma voi duce maine si normal ca ma duc, nu am ce face (diriga si mama nu stiu de acel chin), astept sa treaca cat mai repede, apoi cand toti pleaca ii spun dirigintei pe mine sa nu ma mai invite, si ii spun si ce s-a intamplat. Apoi ies de pe acel grup. Este o lume chiar atat de ticaloasa? Fata aceea, alta, de ce nu a zis nimic, sa faca in asa fel, incat sa nu ma cheme? E mult mai mult de povestit, dar nu stiu cat se mai poate scrie aici. Mai era o fata, saraca, care si ea era bataia de joc, cu fratele ei mai mic, batut chiar. Si ca prin minunea minunilor, sunt colegi cu acei monstrii. Va vine sa credeti asa ceva? Ca si cum ar fi prieteni Basescu si Vadim, sau americanii cu teroristii. Ceva de neconceput! De atati ani, doream sa mai vorbesc si eu cu ei, dar nu mi-au dat accept, nimic. Ce se intampla acum? Sunt nebuni, nu gluma! Inca ceva: Nu stiti, este ceva vorba, nu stiu cum se zice corect, dar asa mi-a zis o moanstra la inceputul clasei IX, cand i-am zis ca aici am colegi care ma respecta, ma simt bine : Ma bucur ca la tine ploua cu lapte si biscuiti! (bineinteles a zis in batjocura a zis). Nu mai stiu forma corecta, dar ziceti-mi daca stiti. Maine cand ma vor intreba cum e la faculta, asa le voi zice. Poate ea isi reaminteste ce mi-a zis. Ziceti-mi ce sa le mai raspund, cum! Nu am idei. Incerc sa ma inarmez cat de cat cu replici.

Va rog ajutati-ma si sa nu fiti nici voi in astfel de situatii. Intr-o zi, eu chiar ma voi razbuna, cand voi avea colegi, prieteni buni, acum in facultate, daca voi reusi sa le povestesc cu de-amanuntul ce s-a intamplat! Nu stiu daca voi sunteti acum, dar daca voi vorbi cu lux de amanunte, oricine ar fi revoltat!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook