Salutare tuturor!

Am o problemă care persistă de ceva vreme.

Părinții mei au divorțat când aveam 2 ani, și am rămas în grija mamei. Copilăria mea a fost perfectă, nu am dus lipsă de nimic, și chiar am avut cam tot ce și-ar fi putut dori un copil. "Tatăl" meu nu a contribuit cu nimic la creșterea mea și niciodată nu am avut o relație foarte bună, așa cum au majoritatea taților cu băieții lor. De câteva luni bune am rupt orice fel de legătură, pentru că așa cum i-am spus și lui - pentru mine este o persoană inexistentă.

De vreo 2 ani, de când am început să mă mai maturizez am început să observ ceva ciudat. De fiecare dată când sunt nevoit să discut cu o persoană de sex masculin încep să devin stresat, mă cuprind tot felul de emoții și mereu am impresia că mă voi face de râs. (Vreau să precizez că nu sunt un tip care arată rău, însă chiar și așa am aceste impresii negative despre propria persoană)

Cu băieții de vârsta mea (19 ani) - același lucru. În România am reușit să îmi fac 4 prieteni foarte buni cu care discut orice. În preajma lor nu am problema menționată mai sus. Acum, sunt de aproape un an în uk și nu am nici măcar un prieten. Probabil că unii mă cred un fițos, o persoană arogantă, deși chiar nu sunt așa. Câteodată chiar aș vrea să găsesc o persoană de sex masculin în preajma căreia să nu fiu atât de crispat. Probabil că aș găsi dacă aș reuși să dărâm peretele care stă între mine și ceilalți.
Dacă vă întrebați ce legătură are "tatăl meu" cu toată povestea asta, vă voi spune. Cred că din cauza lipsei unei figuri masculine am ajuns așa. Mă gândesc câteodată că dacă aveam un model masculin de urmat, situația ar fi fost alta. Poate aș fi reușit să socializez mai mult și poate aș fi avut mai multă încredere în mine, pentru că și acest aspect este unul important.

Cred că pe TPU sunt și persoane care pot oferi niște sfaturi bune. Dacă totuși sunt și anumiți indivizi care vor să facă glume proaste, îi rog să evite un potențial răspuns. Aș dori să aud, după cum spuneam, câteva sfaturi și câteva detalii despre cum aș putea să gândesc în așa fel încât să devin mai sigur pe mine în preajma bărbaților sau băieților de vârsta mea. Și poate cum aș putea să am mai multă încredere în mine.
Mulțumesc anticipat.

E mai mult decat nevoia unui model masculin. Un tata are rolul de a-si calma baiatul cand acesta o ia razna de a-i oferi energia masculina, calmul si increderea necesara pentru ORICE situatie, nu doar pentru interactiunea cu alti oameni. Fiind "barbatul casei" a trebuit sa infrunti singur de mic toate neplacerile si de asta probabil ai o anxietate nativa care te impinge sa reactionezi pe moment in diverse situatii sau sa te crispezi "cum face o femeie" cand esti confruntat cu o interactiune sociala. Mama ta ti-a implantat in cap de mic faptul ca tatal tau e bun de nimic pentru ca il uraste. Dar asta e ura ei. Poate tatal tau nu a vrut copil, sau poate mama ta s-a folosit de tatal tau sa faca un copil apoi l-a alungat facandu-i viata imposibila cum se intampla foarte des, apoi ti-a implantat in cap ca tatal tau nu e bun de nimic din simplul motiv ca ea l-a detestat. Pai cine la ales? Nu ea? Cine a facut copil cu el, nu ea? Plus ca fiind singur cu mama iar ea fiind femeie, te-a cam emasculat si ti-a impartasit anxietatea feminina. Chiar daca a avut grija de tine pe plan fizic, te-a hranit etc. Pe plan psihic a facut ce face orice femeie cu un barbat, si anume sa-si verse energia aia toxica feminina asupra ta, si poftim rezultatul. Nu a avut un barbat s-o puna la punct si mama ta a vut mana libera sa te feminizeze si sa te faca sa crezi ca totul a fost perfect. In apararea ei am sa spun ca probabil nici ea nu a realizat ca ti-a facut rau, subtil. Femeile au tendinta sa se reverse psihic asupra brbatilor, asta include mame asupra fiilor, e o trasatura feminina foarte mizerabila si de asta o femeie are nevoie de o prezenta masculina puternica care s-o tina in frau. Sa citesti balada lui Shiva si Kali, si ai sa intelegi de ce femeia are nevoie de energia masculina sa poata functiona normal.

Ai emotii cand vorbesti cu baietii si cu barbatii pentru ca nu vrei sa te faci de ras, si nu prea stii cum sa te comporti in preajma lor, fiindca ti-a lipsit un model masculin care sa te invete, doar ca asta e doar o iluzie, o farsa pe care ti-o joaca mintea in mod inconstient.De fiecare data cand vrei sa comunici cu barbatii eziti,fiindca ti-ai creat oarecum o idee precum ca trebuie sa urmezi un tipar diferit pentru a comunica cu barbatii,dar de fapt si de drept trebuie sa te compoti normal,si sa te simti in largul tau,nu e absolut nicio diferenta intre a vorbi cu un barbat sau cu o femeie,fiindca ambii sunt fiinte rationale.Ok, nu stiu cat de mult te-am facut sa intelegi, dar concluzia este ca trebuie sa te educi, si sa te inveti singur cum sa comunici, si sa scapi de anxietate.