Stiu ca asta deja e o intrebare destul de lunga si sunt aproape sigura ca nu va citi nimeni ce am scris aici.Insa chiar nu stiu cui altcuiva sa ma adresez :))

Am o mica problema.De fapt, nici nu stiu...? (mai mult)

Question

Stiu ca asta deja e o intrebare destul de lunga si sunt aproape sigura ca nu va citi nimeni ce am scris aici.Insa chiar nu stiu cui altcuiva sa ma adresez :))

Am o mica problema.De fapt, nici nu stiu daca e o problema.Cred ca fix asta vreau sa aflu. Vreau sa incep prin a spune ca eu cam toata viata mea am fost o persoana mai data la o parte.Am crescut in umbra unor frati mai mari (sora 21 de ani si frate de 20 de ani, eu avand 16 in prezent) si mereu,chiar de la gradinita, am fost putin mai "marginalizata", ca sa zic asa.Gen stiti copilul ala care desi se intelege cu ceilalti copii din grupa,atunci cand se joaca ceva dar sunt prea multi in echipa iar un un copil trebuia dat afara,ajunge sa fie copilul dat afara? Pai,cam eu eram copilul ala de fiecare data :)) Si acum, la varsta adolescentei nu am niciun prieten, trec zile intregi fara sa vorbesc cu cineva (in afara de mama.Cu mama nu port conversatii,doar replici de baza), traiesc cu impresia ca absolut toti oamenii vorbesc cu mine doar pentru a ma folosi sau pentru a imi face vreun rau si ma refugiez in carti, filme si seriale. Vreau totusi sa mentionez ca am avut o copilarie destul de lipsita de griji.Eram prea mica sa ma deranjeze chestiile astea cu datul la o parte si chiar aveam o viata sociala destul de ok :)) Tin minte ca vara cel putin ieseam zilnic in parc si ma jucam cu copiii de pe acolo si desi parintii mei se certau mult la vremea aia, eu locuiam mai mult cu bunicii.Si bunica chiar a avut grija de mine, din toate punctele de vedere.Si acum dupa ce v-am dat un scurt "background", vine intrebarea propriu-zisa.Am observat de ceva timp ca ma concentrez mult asupra altor oameni.De obicei petrec mult timp gandindu-ma la viata unei persoane vazute la intamplare pe strada.Ma intreb ce va gasi cand va ajunge acasa.Ce ganduri ii trec prin cap in momentul acela.Daca e fericit sau trist. Daca a avut o copilarie frumoasa sau trista. Daca are o situatie financiara buna sau una care sa il ingrijoreze.As putea sa ma holbez asa la persoane la intamplare pe strada ore intregi.Si nu m-as plictisi.Cred ca am inceput sa fac asta in momentul in care am realizat ca eu sunt personaj principal in povestea mea si vad tot restul oamenilor ca personaje din background, asa ma vad si altii pe mine.Doar o persoana pe langa care au trecut.O persoana careia nu i-au acordat niciun dram de atentie pentru ca nu face parte din povestea lor, unde ei sunt personaje principale.

Stiu ca din ce am zis pana acum reiese ca sunt un copil nebun fara viata.Dar...fix asta ma intreb si eu.Nu pot sa nu fac asta.Mi-a intrat efectiv in reflex sa imi pun intrebarile astea si sa incerc sa raspund la ele doar uitandu-ma la persoana respectiva, chiar daca nu am idee cine sunt.Ar trebui sa imi fac griji? E normal ce fac eu? Ar trebui sa ma duc la un doctor sau ceva? Dau funda si multumiri din suflet oricui isi ia putin din timp sa citeasca ce am scris si sa incerce, macar, sa ma ajute cu un raspuns sau o parere.

anss23 · Accepted Answer

Hei! Nu cred ca e vreo problema in faptul ca iti pui anumite intrebari, sa stii ca si eu obisnuiam sa fac chestia asta, si acum uneori cand ies pe afara sau sunt in autobuz etc si nu stau pe telefon ma uit in jur si 'analizez' lumea, ma intreb ce fel de oameni sunt, daca au multi prieteni, daca sunt multumiti de viata lor, etc.:)) Cred ca e o chestie normala, uneori cand stai prea mult timp singur ajungi sa gandesti putin cam mult si sa observi lucruri pe care altii nu le-ar observa.

MCRgurl · Answer

Nu stiu...de la un timp ma gandesc ca faptul ca stau mereu singura si nu vorbesc mai cu nimeni intr-o zi intreaga imi aduce anumite avantaje (lipsa vietii sociale imi da voie sa ma focusez pe studii si carti si filme), ma intreb des daca si cum ma va afecta pe viitor.Dar...nu stiu, parca nu sunt in stare sa comunic cu oamenii. Aveam o perioada in care chiar aveam prieteni, oameni cu care vorbeam zilnic.Dar n-am simtit nevoia sa tin legatura cu niciunul.Si chiar daca as fi vrut, nu dau niciodata mesaj prima pentru ca sunt convinsa ca deranjez persoana respectiva.Si cum eu sunt prima persoana de care uita cineva, rar primesc mesaj.Asa ca da.Dar pur si simplu parca nu mai am incredere mai in nimeni.Cam asa ajung eu sa n-am prieteni :)) Nu stiu.E bine ca macar nu sunt singura care face asa.Multumesc de raspuns.

christall · Answer

Nu e nimic in neregula cu tine, ceea ce faci tu e un mod de a trece timpul si iti mareste simtul observatiei. Restul depinde doar de tine, sa iesi, sa iti faci prieteni, sa nu stai nici macar o zi in casa, mergi in excursii, tabere, pelerinaje unde poti cunoaste oameni noi.

RappaNow · Answer

Hei. Nu ai nicio problemă, fiecare persoană are câte o ciudățenie a lui/ei. Tot ce ar trebui să faci este să nu te gândești că ești dată la o parte. Și încearcă să te gândești mai mult la tine când e vorba de ceva, tu ești pe primul loc dacă vrei să schimbi ceva nu persoanele din jur. Fă-ți mulți prieteni, conversează tot mai mult. Și alege-i pe prietenii buni. După acești prieteni te vor ajuta să treci peste ce este mai greu pentru tine. Și ar trebui să vorbești și cu părinții tăi dacă ai unele probleme ce ar putea să le înțeleagă și ei. Ai putea să mă contactezi dacă vrei un prieten virtual ~_~ Baftă ^.^