Buna.Am mai vorbit noi despre asta.Lasa timpul sa decurga cum trebuie, iar apoi schimbarile fizice vor aparea si ele, mai ales de la stres, boala si alte distractii specifice vietii.E mai bine sa pari mai tanar decat sa pari mai batran.
E bine sa par mai tânăr, de asta se uită numai fetele sunt 16 la mine! Nu-i corect
Glumesti, nu?
Pai ce mai zici de aia la care nu se uita nimeni? Fii fericit cu ce ai si o sa vina aleasa.
Fetele de vârsta mea le par prea mic, la 21 ani daca arat ca unul de 16 normal că se dă numai pustoaice la mine!
Până acum am avut 3 foste(au 20, 15 și 16 ani atât au ele în prezent)
Aia de 20 a fost cu mine din milă ca sufeream după una de 15(acum are 18 gen, 3 ani diferența între noi)
Și când aud astea că am fost cu fete de 15 și 16 mă critică că cică sunt pedofil că nu știu ce, așa îmi zice lumea care are intre 14 și 16 ani, aia de vârsta mea sau mai mari spun că e ok! și oricum nu am făcut nimic cu ele!
Iti lasi barba si te razi in cap. Crede-ma ca lucrurile astea iti adauga cel putin 10 ani