Sunt singur si nu am prieteni si am o viata naspa.

Deci o sa va povestesc viata mea(nu ma luati la misto ca sunt obisnuit), deci in 21 de ani de viata n-am avut o zi fericita.Deci sa incepem cu m-am nascut intr-un rahat de sat plin numai de hodorogi de abia 1 copil apropiat de casa mea(ca sa va faceti o idee ai de viata sociala in afara scolii). Deci trecem direct la scoala, in primele 4 clase a fost ok,imi placea scoala, eram cica cel mai destept si toata lumea ma aprecia, dar intr-o zi din clasa a 5 s-a gasit un prost din clasa sa faca glume despre numele meu de familie si de atunci toata viata a devenit un cosmar, pentru ca n-am reactionat si apoi toti au inceput sa faca la fel, pentru ca asa am fost crescut pe mentalitatea lasa nene de la tine.Asa misto-urile astea au devenit de nesuportat ma duceam si stateam 6 ore sa fiu luat in ras,chiar si de jegurile alea de profesori,apoi veneam acasa si ascultam clasica cearta dintre ai mei din fiecare seara, toate certurile erau doar din nimicuri, deci n-avea cine sa ma asculte.Derulam putin inapoi la clasa a 4, pentru ca pe a 4 in autobuz imi facusem 2 priwteni care erau cu 2 ani mai mici si intr-o zi le-am luat aparaeea astora in fata altora(am tinut sa preiczez asta, pentru ca asta va fi una dintre cele mai mari greseli ale mele), deci toata clasa a 5 s-a derulat pe premiza,ma duc la scoala rad aia de mine, vin acasa certuri, pe deasupra nici nu mao invatam ca efectiv nu mai puteam(in primele 4 clase invatam din clasa) si mai eram judecat de ai mei si pentru asta fara sa stie ce se intampla la scoala,pentru ca efectiv nu aveai cu cine,in fiecare seara era programu asa,ne puneam la masa lu taica-meo ii venea mereu ceva sa se certe,maicamea pleca la tv la serialele ei, iar el statea si se uita in *** pe pereti, privea pe langa mine mereu.Cam asta a fost clasa a 5 distractiv nu? Sa vedeti clasa a 6, deci pe clasa a 6 in afara bullyingului de la scoala, acum mai luam bullying si de "prietenasii aia de mai sus pe care ii aparasem" ca aia se impacasera cu aia si acum veneau dupa mine.Deci si clasa a 6 a fost un rahat.Trecem la a 7 aici am avut un moment in decembrie cand ne-a pus sa fa em flotari si n-am fost in stare sa fac una si asta mi-a deschis putin mintea si in sinea mea a fost hai ba trezeste-te nu ii mai lasa pe astia aa rada si pe parcursu anului tot aceleasi rahaturi mi s-au intamplat dar incepusem sa slabesc facand sport acasa ambitionat de faptul ala ca data viitoare sa pot face flotari(fusesem si gras ca mancam din cuaza stresului), pe clasa a 8 a fost la fel tot niciun prieteni,foarte distractiva viata, dar totusi mi-am pus in cap sa iau o nota mare incat sa nu cumva sa pic la liceu cu vreun jeg din generala, din pacate am picat dar nu cu ce-i mai naspa. Ajung pe a 9 primul an intru cu tupeu(adica cu curaj ca sa nu mai ajung sa fiu luat de prost),ma inteleg bine cu toata lumea picasem in clasa cu un u care fusese in generala si ala era un jeg care dadea bully, in primul an nu mai puneam botu si aveam vrajeala sa ma apar, pe a 10 iar am facut prostia sa il las pe uny sa faca glume si dupa tot liceu s-a transformat in generala si foarte tare n-am fost niciodata la ziua cuiva,daca va vine sa credeti NICIODATA n-am vorbit cu cineva despre mine,despre ce gandeac eu,despre ce simt eu, niciodata n-am, avut pe cineva sa ma asculte.Pe deasupra n-am, nici cariera pe care mi-am dorit-o pentru ca da am depins de dobitocu de taica-meo care efectiv a izbucnit in ras cand i-am spus ca vreau sa ma ajute sa devin handbalist, asta se intampla la 11 ani.Acum am 21 sunt acasa nu muncesc,nu sunt la facultate ai nu mai vreau nimic de la viata pentru ca nu pot sa am cariera pe care mi-am dorit-o,ma doare sufletu cand ma gandeac ca am depins de tampitu de taica-meo care toata viata doar m-a tras in jos, care doar m-a descurajat si care mereu a avut nesimtirea sa ma compare cu altii cand eu N-AM avut niciodata beneficiile alora, n-am crescut intr-un mediu linistit.Ce e mai dureros e ca am veri pe care parintii i-au ajutat si subt comparat cu ei si e aiurea.Adica dracu ai mei ma compara cu unii care au primit apartament de la ai lor,au primit sustinere cu bani ca sa fie ce vor si eu n-am primit nici macar liniste sau ascultare, apoi rudele o zic cu nonsalanta n-ai si tu ceva ce iti place(nu stiu ele de faza cu handbalul ca n-avea rost), o zic asa linistit crezand ca si ai mei sunt ca ei linistiti si ca sunt asa buni ca ei.Deci nu mai suport o iau razna,e si vina mea ca stau in casa toata ziua si ca nu ies deloc,dar ce rost are viata daca mereu am avut esecuri numai din cauza altora, numele ala de rahat nu l-am ales eu, parintii nu i-am ales eu si asa mai departe.Imi vine sa plang cand ma gandeac de ce ba n-am avut si eu viata aia pe care o au toti copii caee se joaca cu altii, pe care ii intreaba dracu parintii ce le place si ce vor sa devina. Zici ca tot raul mi s-a intamllat mie.Stiu ce o sa ziceti hai nu te mai plabge ridica-te, ideea e ca nici eu nu sunt genu,dar nu mai pot, oricat de tare vreau sa diu numai suport, efectiv in 21 de anide viata am fost doar singur n-am avut pe cineva vreodata care sa ma intrebe si pe mine bai prostule cum te simti. Sfaturi? Astia care veniti sa ma judecati abtineti-va numai de judecatele voastre nu mai am eu chef acum.Cei care ati trecut prin chestii de genu cum ati trecut peste? Nu am pe nimeni care sa ma asculte, la dracu toata viata mea eu a trebuit sa stau sa o aud pe maicamea cum sta toata ziua si se plange relatie ei cu taicameo de zici dracu ca ii tin eu impreuna sau ca i-am casatorit eu.Nu inteleg, nu era normal ca EI sa ma asculte pe mine cand sunt suparat?

Tot ce ai povestit e destul de trist dar o să ai puterea să te ridici.
Important e să pleci de la ai tăi, la început la un loc de muncă care oferă și cazare, sigur te vei descurca.

Te-ai tras in jos singur. Ai avut de mic din ce ne-ai povestit, un set de valori destul de bogat, insa impulsurile negative ale altora, le-ai lasat sa te consume, si cu timpul, setul tau de valori care te definea, a fost corupt si ai inlocuit speranta cu frustrarea, curiozitatea cu indiferenta, iubirea cu ura, si asa mai departe.
O cunostinta mi-a spus intr-o zi ceva de genul: "Viata e in general 10% din ce ni se intampla si 90% din ce gandim noi despre ea." Eu la momentul acela nu am dat prea mare importanta acestui lucru. Credeam ca se da el inteligent cu citate spuse la nimereala. Insa cu timpul, de cand "am scos capul din fund" si am inceput sa continui studiile, sa merg la psihoterapeut, sa incerc, efectiv sa imi imbunatatesc situl de viata, totul, a inceput sa mearga parca mai bine. Nu mai gandeam la fel de negativ ca inainte, speranta si increderea au inceput sa incolteasca din nou in mine si am continuat si inca continui sa ma imbunatatesc.
Si acel citat spus la "nimereala", am inceput usor usor sa-l inteleg. Acele 10% intamplari din viata noastra, sunt provenite din actiunile altora la inceput, insa cu timpul, daca suntem mai activi si mai prezenti, aproape toate intamplarile din viata noastra ( cele 90% ), ni se datoreaza.
Nu pot efectiv sa-ti dau sfaturi concrete despre cum sa iesi din situatia ta, din moment ce nu iti cunosc viata prea mult si nu iti cunosc gandirea pe deplin. Insa iti pot spune un singur lucru care se aplica la toata lumea. De la o varsta sau de la un anumit punct in viata ta, unde ai mai multa putere de a alege pentru tine, doar tu poti sa iti schimbi conditia si doar tu esti raspunzator pentru ce ti se intampla. Nu tatal tau, nu mama ta, nu colegii, nu profesorii, ci doar TU. Tu ai permis raului sa te consume din momentul in care ai avut de ales. Si doar tu ai ales sa ramai indiferent si nepasator in situatiile unde ai avut de ales sa lupti si sa schimbi ceva. Restul sunt doar scuze inventate de noi pentru a ne justifica indiferenta si frustrarea.

Daca te agati in continuare de fraza "ce rost are viata" dupa aia ai sa te ghidezi, cauta de lucru cat sa strangi bani de 2-3 chirii si pleaca la oras, nu ai cum sa evoluezi in satul acela, neaparat trebuie sa schimbi mediul daca vrei sa-ti cresti sansele.

Pai sa zicem ca ma schimb ca ma mut in mijlocu orasului, ce as putea eu face la inceput, dispun de doar 3000 de lei, nu gasesc eu chirie la pretu asta(stiu ca trebuie sa platesti si avans) si daca ma mut in oras, o sa ma mut in Bucuresti ca orasu cel mai apropiat de mine e o epava dracu e genu ala de oras ca si calafatu.Ce job as putea gasi eu ca sa nu mor de foame d3 inceput, ca logic ca dupa ma gandesc poate sa dau la o faculta dar tinand cont de ce medie am avut la bac nu stiu daca gasesc una utila si la care pot intra cu media 6. Apoi nu mai zic de faptul ca chiria dracu sunt aproape cat salariu, ce dracu as putea face? Da-mi niste idei

Daca situatia nu iti permite, atunci nu te muta inca. Lucreaza sa cauti un job cu un salariu din care poti sa rupi lunar pentru chirie si utilitati. Facultatea o poti face si daca ai media 6 in bac( eu sunt dovada vie ca am intrat la facultate cu o medie de 6.16 la bac ). Ca doar nu te duci acum la Harvard sa-ti ceara aia medie de 9-10. Intre timp, specializeaza-te in ceva, sa ai o calificare pana atunci. Cauta in zona ta, ce fel de cursuri se tin. Fa o lista cu ele si alege sa te inscrii la un curs la care crezi tu ca ai vrea sa faci bani din acea calificare pe viitor. Eu asa am inceput pana sa intru la facultate. Crede-ma ca CV-ul tau va fi mult mai "apetisant" pentru angajator cand va vedea ca ai o diploma de calificare, ca ai cursuri facute, si ca mai si dai la facultate. Ideal e sa-ti incepi cursurile si facultatea pe acelasi domeniu, pentru a te specializa pe acel domeniu. Si in tot timpul asta, cauta sa te si cultivezi psihic si cultural. Mergi prin parcuri, pe la evenimente locale, poti sa te apuci de citit, alergat, sala, etc. Ceva divertisment pentru a nu fi prins doar in stresul de a invata si de a munci.
In esenta, cauta in loc sa dai vina pe altii si sa-ti repeti frustrarile, sa faci ceva constructiv pentru tine. Ca nu o sa vina nimeni la tine sa-ti zica: "Aaa pai ce ai facut? Nu te-ai descurcat si acum stai pe loc? Hai ca te ajut eu sa te ridici." De ar fi viata asa, nu ar mai incerca nimeni sa se descurce si s-ar lasa toata lumea in voia sortii asteptand sa se rezolve problemele de la sine.
Daca esti constient ca ai o problema, si simti sentimentul de neputinta, revino-ti la realitate, pentru ca aproape orice problema se rezolva. Trebuie doar sa incerci iar si iar, pana cand reusesti. Cati oameni pe lumea asta nu au esuat si in ciuda faptului, ei tot au mai continuat sa lupte pana au reusit. De exemplu: Michael Jordan, a ratat peste 9000 de aruncari pana sa devina profesionist. Iti dai seama, sa ratezi de peste 9000 de ori, si el a tot continuat. Alt exemplu, Graham Bell, inventatorul primului telefon, a avut un palmares de aproximativ 600 de esecuri pana la produsul final. Omul asta a pierdut ani de zile, bani, timp si alte resurse pentru a gresi de 600 de ori ca apoi sa ajunga la primul telefon facut cu succes. Si noi ne plangem ca nu ne-a iesit ceva din 2-3 incercari. Pana mea, mai incerci pana iti iese.
Nu ne apucam sa mergem toti pe premisa ca nu o sa reusim si ca nu merita incercat. Nu ar mai evolua lumea efectiv daca toti am face asta. In viata iti mai iei si suturi in fund, asta e, n-ai ce sa faci. Mai ales daca nu cunosti situatia si nici cum sa o abordezi, trebuie sa fi constient ca o sa ai niste rateuri la inceput pana te prinzi de smecherie.