Stefan cel Mare, domnul Moldovei ( 1457 - 1504), om politic si diplomat stralucit, comandant de oaste, ilustru si priceput strateg, gospodar, unificator, sprijinitor al culturii, însemnat cititor de asezaminte, simbol al luptei antiotomane a românilor si crestinatatii (Athletus Christi). Stefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II - lea, domnul Moldovei (1449 - 1451) si nepotul lui Alexandru cel Bun. Îsi petrece copilaria la Borzesti, sub supravegherea atenta a mamei sale, Oltea Maria. De la moartea lui Alexandru cel Bun, urmasii luptasera între ei pentru tron, ceea ce contribuise la slabirea puterii centrale. Bogdan al II-lea, primejduit de fratii sai (Ilias, Petru al II-lea, Stefan al II-lea, Petru Aron), se refugiaza, împreuna cu sotia si copiii, la rudele sotiei, în tara Româneasca. Preocupat sa formeze si sa mentina un front antiotoman, Iancu de Hunedoara îl sprijina pe Bogdan al II-lea sa ocupe tronul Moldovei (martie - octombrie 1449) împotriva lui Alexandrel (fiul lui Ilias). Bogdan II ia tronul prin lupta, învingând ostile lui Alexandrel la Tamaseni (octombrie 1445) si intrând victorios în Suceava. Însa, pe când se gasea la o nunta în localitatea Reuseni (octombrie 1451), Bogdan II este surprins de fratele sau, Petru Aron si ucis miseleste. Tânarul Stefan este nevoit sa ia drumul pribegiei si ajunge la curtea lui Iancu de Hunedoara. Împreuna cu varul sau, Vlad T'epes, se maturizeaza sub obladuirea voievodului Transilvaniei si amândoi se pregatesc sa ia domnia Tarilor Române. În primavara lui 1457 îl aflam pe Stefan la curtea lui Vlad Tepes (care luase domnia cu un an înainte) si cu un corp de oaste dat de acesta intra în Moldova. I se alatura oameni din tara si întâlneste ostile lui Petru Aron, pe care le înfrânge la Dolhesti, pe Siret. Petru Aron fuge în Polonia, pentru ca mai târziu Stefan sa-l prinda si sa-l ucida, împlinind datoria catre parintele ucis. Stefan este uns de mitropolitul Kir Teoctist pe câmpia de la Direptate din marginea Sucevei, cu v. u. Alexandru va lua parte la întreaga politica interna si externa a tatalui sau. Stefan voia sa-l lase urmas la tron. Alexandru se stinge însa (26 iulie 1496) si este îngropat la manastirea Bistrita, lânga strabunul sau, Alexandru cel Bun. La 2 iulie 1504, Stefan a încetat din viata si a fost înmormântat la ctitoria sa de la Putna. Pe drept, Barbu Stefanescu-Delavrancea îl socoteste "Apusul de Soare" al Moldovei pe cel care, în eternitatea istoriei românilor, ramâne "Stefan cel Mare si Sfânt".