Va rog daca sa va faceti putin timp sa-mi ascultati problemele.
Am intrat de curand in clasa a9-a si totul mi se pare atat de diferit.
Vad lumea altfel, am observat ca tot ce este in jurul meu are un sfarsit care se apropie cu pasi repezi. Niciodata nu am avut aceleasi vise cu ceilalti mereu eu nu voiam sa cresc, insa acum am 15 ani si imi dau seama cat de putin timp mai am de petrecut acasa cu parintii pe care ii iubesc. Voi pleca probabil apoi la facultate... nu vreau asta nu vreau sa ma despart de tot ce stiu si ce am cu toate ca stiu ca e necesar, ca va trebui sa ma maturizez.
Gandurile ma framanta de cand am inceput acest an scolar. Pana acum avea impresia ca totul e etern... ca voi fi cu paintiii si pritenii si grijile mele puerile pentru totdeauna, insa nu e asa.
Ma uit in jurul meu si vad ca celorlalti nu le prea pasa nu stunt asa atasati insa nu si eu... imi iubesc parintii mai mult decat orice pe lume, nu sunt pe tipul adolescentului .
Ma gandesc ca voi pleca si voi lasa in urma o pata a ceea ce am fost... sunt singura la parinti poate si din acest motiv ma simt asa. Nu vreau ca tot ce voi face in viata sa ma chinui, eu vreau doar o viata simpla in care pot trai decent si sa ma bucur de lucrurile simple. Vreau sa fiu din nou fetita ce era lasata in fata la rand.
Voi v-ati simtit asa? Eu am plans mult scriind asta mereu plang cand ma gandesc ma simt destul de depresiva cred ca ar trebui sa merg la psiholog insa nu stiu daca e normal. I-am spus si mamei mele ce ma framanta si a zis ca nu am de ce sa-mi fac griji, ca viata merge inainte. Ajutor va rog, nu ma mai suport in starea asta.

Buna,
Te confrunti cu una din crizele tipic adolescentine. Cu totii ne iubim parintii si nu dorim sa plecam de langa ei, insa cand vine momentul ei stiu acest lucru si tu vei fi pregatita fara sa iti dai seama. Faptul ca vei merge la facultate, vei cunoaste un baiat si vei locui cu el nu inseamna ca e sfarsitul vietii, e doar trecerea de la o etapa la alta a vietii. Nimeni nu e scutit de asta, nimeni nu ramane mereu copil. In timp nu o sa mai gandesti asa.
Incearca sa nu te mai gandesti atat de departe in viitor si traieste momentee actuale alaturi de familie, prieteni, traieste varsta pe care o ai, de ce sa gandesti in avans, suferi si cand o sa fie momentul sa admiti ca ai crescut poate o sa suferi a doua oara. Scuteste-te de o suferinta si traieste in prezent. Nu stii niciodata ce intorsatura iau lucrurile.
Nu ai nevoie de un psiholog, este doar o etapa prin care cu siguranta cu totii trecem. Daca te-ai simtii mai linistita, poti sa mergi sa vorbesti cu un specialist, insa nu o sa primesti mai multi ani de copilarie de la el si o sa ramai doar cu niste bani in minus.

Te-ai maturizat deja, se vede din ce scrii. Nu-ți mai bate capul, mai ai destul timp. O să te obișnuiești cu ideea pe viitor, chiar o să-ti placa.

Din pacate timpul este ireversibil.Si eu urmeaza sa plec in cateva luni la studii in strainatate, printre niste oameni pe care nu ii cunosc . Fiecare perioada a vietii este frumoasa.Gandeste-te si la partea plina a paharului.Te vei maturiza si mai mult si iti va trece si aceasta stare pe care o ai.Nu iti umbrii perioada pe care o traiesti acum, cu aceasta stare, bucura-te ca mai ai de petrecut inca 3 ani si ceva ACASA.

Asa este in viata, puii cresc si isi iau zburul. Mereu vom regreta perioada copilariei.

Cred ca si eu as raspune asa la o intrebare ca a mea insa e mult mai greu sa simti aceste lucruri. Ma framanta, nu mai pot suporta stiu ca pare hilar dar ma simt prost ca ceilalalti din jur nu au acest gen de ganduri. Niciodata nu m-am putut despartii de ce am... am plans si cand mi-am schimbat telefonul si cand am terminat generala, imi e asa de greu.

Sunt constienta ca e mai greu sa simti decat sa vorbesti si sa dai sfaturi. Nu ai de unde sa stii ce simt ceilalti, poate si altii au aceleasi ganduri ca si tine si nu spun. tu spui la toti prietenii cum te simti?
Esti mai sensibila si pui mai mult pret pe tot ce ai decat altii.
Faptul ca ai plans cand ai terminat generala este un lucru normal, ai incheiat o etapa din viata ta, ai avut colegi, prieteni, profesori la care ai tinut, a fost un moment emotionant si ai constientizat ca nu se va mai intoarce, dar a trecut, acum esti ok, ai realizat ca trebuie sa depasesti acea etapa.