Îmi este foarte frică să mă angajez și nu știu ce să fac. Am avut șansa să mă angajez de două ori, însă m-am panicat și am dat înapoi. Îmi este foarte frică să nu mă fac de râs sau să o dau în bară deși vreau să am un job și să am banii mei când mă aflu în situația aia, mă panichez și dau înapoi. Am 22 de ani, urmează sa ma mut în curând cu iubitul meu,iar eu am frica de angajare. Mă încurajez și când ajung și am noroc să găsesc ceva, mă panichez, oarecum am frica de a fi "om mare". Părinții și iubitul meu îmi spun să stau liniștită pentru că sigur o să găsesc ceva care să-mi placa și să fie ok, iar atunci nu o să mai dau înapoiat. Însă mie tot îmi este foarte frică. Am trăit și într-un mediu in care nu am fost încurajată prea mult, nu am fost lăsată să iau deciziile pe care le-am vrut și să fac ce îmi doream, de asta oarecum am și frică de decizii proaste. Cum pot scăpa de frica asta? Cum pot ajunge să fiu și eu un om independent?

Din ce am inteles eu, esti foarte anxioasa, iar problema asta o poti rezolva doar cu un psiholog

Eu spun să faci ce-ți place, fă-o din pasiune, și o să scapi de teamă

Sunt, recunosc asta. Poaete pentru că nu mi s-a dat dreptul asta iau anumite decizi în viață și nu știu să mă descurc

Nu contest asta, dar dacă le-as spune asta părinților mei, nu m-ar susține și ar spune că exagerez.

Trebuie sa te duci la un psiholog ca sa treci peste asta, e foarte greu cu anxietatea

De ce te panichezi, tie frica ca aia te pun sa muncesti?

La 22 de ani esti ditamai femeia si ar fi rusinos sa fugi de munca, sa ceri bani altora ori sa stai acasa pe spinarea parintilor.
Cand ceri bani parintilor nu ti se face frica si rusine? ca asta ar trebui sa-ti fie, daca ai avea bun simt la varsta asta!

Mie mi se pare mai rușinos să râzi de un om fără să îi ști povestea. Fix de cauza oamenilor ca dvs sunt mulți cărora le e frică să iasă din bula lor. Știți cât s-a râs de mine în viața asta și cât bullying mi-am luat în viața asta? Știți dvs câte gânduri de suicid am avut? Stiți dvs cât stau și plâng seara de seara sau câte atacuri de panică am avut? Stiti dvs câte lucruri mi-am dorit de la viața asta și nu am putut să le îndeplinesc pentru că de fiecare dată mi s-a spus că sunt o ratată? Nu îmi e rușine de muncă, stați liniștită. Stau la țară, știu cum se muncește, fac si treburi de bărbați, pe care nu ar trebui să le facă o femeie cum spuneți dvs la 22 de ani si 40 de kg. Aici am spus că îmi e frică să mă angajez pentru că în momentul de față chiar îmi doresc, dar când ajung în momentul ăla, mi-e frică, mi-e frică că se râde de mine, mi-e frică că o să-mi iau hate iar, sau că nu o să fac față, când ajung în momentul ăla pur și simplu mi se blochează creierul. Vă place să râdeți, la hate și bullying suntem primi.
Și încă ceva, dragă doamnă sau domnișoară, căci nu știu ce sunteți. Fiecare om are mersul lui, unora poate le e mai greu, altora mai ușor. Sper că vă simți bine pentru că ați râs de un om despre care nu știți chiar nimic. Să fiți sănătoasă, o zi frumoasă!

Mai fata, ca am de 2 ori jumate varsta ta si vorbesc din experinta de viata unde am vazut mii de copii si tieri ca tine. Daca vrei sa muncesti nu te retine nimeni, fuga de munca nu este din cauza bullyngului sau fricii sa socializezi, ca de altfel vad ca ai iubit deci, poti interactiona cu oamenii si ca te atinge iubtul nu o rupi la fuga, dar tu nu vrei sa iesi din stare ta de confort, fiindca este al naibii d ebine sa stai pe banii si munca parintilor.
Ia-ti viata in maini si lasa hachitele, ca maine poimaine parintii se duc si ajungi muritoare de foame, ca nu vrei sa mergi la munca, sa-ti castigi painea cea de toate zilele.
Nu am ras, dimpotriva, am fost socata de cate chestii te agati ca un copil mic, numai ca sa capeti confortul tau, in loc sa te comporti ca un adult ce esti de fapt.

Mergi la munca fără sa ți pese dacă nu te descurci sau dacă râde cineva de tine. Nu ți place pleci și cauți alt job. La început oricum e mai greu cu acomodarea apoi se rezolva De ce ar râde? Dacă sunt anumite motive lucrează la tine, la vestimentație sau ce minusuri crezi ca ai. Dar la job fiecare își cam vede de treaba. Și dacă nu te descurci ce poate fi cel mai rău? Decât sa ramai fără job, aducă situația ta actuala. Încearcă sa vezi problema și din alt unghi. Fii un om puternic și mergi înainte. Mai bine sa regreți ce făcut decât ce nu ai făcut. Dacă crezi ca te ajuta mergi la un psiholog dar tot de tine depinde sa faci un pas în afara zonei de confort

În mare parte am găsit joburi numai pe post de call center și mă pierd imediat dacă cineva mă ia tare și mă afectează feedback-ul negativ.

Fac chestii care să-mi aducă cât de cât un venit, nu e suficient. Spre exemplu, am pasiunea asta pentru cofetărie și prin intermediul familiei iubitului meu și a lui, vând produse de cofetărie și patiserie pe care le fac eu acasă, mai fac lucruri homemade. Nu-mi îmi este rușine de muncă, să nu se înțeleagă asta. Îmi este oarecum frică de responsabilitate, frica că o să mă fac de râs. Uni dintre voi poate mă judecați sau credeți că exagerez, dar am fost foarte mult timp victima bullying-ului datorat unui defect de vorbire pe care îl am și am pierdut foarte multe din cauza asta. Plus că toată viața am fost crescută numai cu ideea "nu ești în stare","tu nu știi nimic", "trebuie să faci ce zic eu". Nu știu să mă descurc în viață și recunosc asta,nu mi s-a dat voie să învăț să mă descurc. Mi-am dorit să fac chestii și din cauză că nu am fost lăsată să le fac, am fost controlată, nu știu ce să fac cu viața mea. Să vă dau un exemplu, poate o să înțelegeți oarecum și de unde frica asta. Mi-am dorit să dau la facultate în alt oraș,nu în cel de unde sunt și pe alt domeniu, nu pe ce am făcut. Nu mi s-a dat voie și mi s-a spus că nu e bine ce fac, nu am intrat în orașul meu la domeniul pe care l-am vrut și am dorit să stau un an asa și să mă reînscriu la anul, mi s-a tăiat craca și mi s-a spus dacă nu dai acum, nu mai dai deloc. Am vrut să stau la cămin, mi s-a zis că nu, trebuie să stau acasă, ca să fiu supravegheată. Nu știu să mă descurc în viața, îmi este rușine să spun asta. Am spus și anterior că am avut șansa să mă angajez de două ori, am avut o șansă să mă angajez ca și agent vânzări door to door, în prima zi de probă ni s-a dat o zonă, m-au alergat țigani, iar eu în ziua aia am suferit un atac de panică. A doua șansă a fost ca și call center, iar tot în perioada de probă, m-a înjurat un om de tot sfinții și m-am panicat foarte tare.
Rușine de muncă nu-mi este, nu stau ca o putoare toată ziua în pat, mă duc chiar și la pădure și-mi rup cârca, fac chiar și munci de bărbat. Îmi este frică să ies din zona mea de confort, tocmai pentru că știu că nu am să mă descurc.

De asta vreau să mă mut și cu iubitul meu, pentru că nu știu, în capul meu e că ăsta va fi un pas înainte și vazându-mă oarecum " singură în lume ", poate o să reușesc să fac și eu ceva cu viața mea. Trăiesc și asa cu regrete, poate ajungeam mai bine și eram mai fericită dacă făceam ce-mi doream. Nu-mi caut scuze, știu că este în totalitate vina mea și depinde de mine, dar nu știu de ce îmi este atât de greu.

Încearcă un job mai ușor pentru început. La call Center nu trebuie sa pui suflet, trebuie cumva sa fii pasiva la ce se întâmplă să ți urmărești doar obiectivul, dacă te înjura închizi pur și simplu, nu trebuie sa o iei personal, tipul care înjura ar înjura oricum pe oricine ar fi, dar dacă ai un mic defect de vorbire, care te solicita cumva poare ar trebui sa te reorientezi pe ceva care sa ți dea mai multa siguranță,, deși cred ca nu mai ai acel defect din moment ce te au angajat pe acest post, dacă stăteai într un oraș mai mare aveai mai multe opțiuni, asistent manager, secretara, vânzătoare în mall, și apoi poți avansa, te poți angaja oriunde, nu ți mai impune limite chiar dacă în genul asta de atmosfera ai crescut, uneori părinții prin protejare excesiva și punând limite copiilor fac mai mult rău dar nu contează, tu merita sa încerci pentru tine, și dacă te faci de ras cum zici tu care e problema? Pleci și gata, tot iese ceva bun fiindcă capeți experienta, înveți din greșeli. Dacă vrei și ți e mai ușor mergi pe ceea ce faci deja, prăjituri produse homemade, poate ieși ceva bun și din asta.

Asta e semn că ai ergofobie dar și eu o am dar nu te preocupa sunt cu tine și sunt la fel ca tine.
Și mie îmi e teamă să mă angajez la muncă și să o fac mie mai mult îmi e teamă de colegi invidioși la muncă.

Ergofobia astă nebună te împiedică să muncești și e foarte grea de depașit.