Îmi place. E puțin mai asiatic, dar din moment ce recunosc personalitatea, chiar și fără să fi citit dinainte, cred că e reușită.
Nu ai folosit o construcţie corectă, de aceea sprâncenele, urechile ş.a nu sunt simetrice şi poziţionate corect, haşura e oribilă, urmăreşte tutoriale pentru haşură şi încearcă să foloseşti creioane de diverse numere. Creioane există: H-9H care au mina tare, deci au griuri deschise, HB care e moderat, B-9B care au mine moi, deci griuri închise spre negru, F care e la fel, moderat. Dacă dai un search pe Google, pe Wikipedia îţi va apărea o scară a intensităţii acestor creioane.
Urechile sunt incorecte, caută pe net să vezi cum arată o ureche dacă ai dubii şi apoi deseneaz-o, acelaşi procedeu e valabil şi la nas, care nu seamană cu nasul tipic de persoană african-americană, acel nas specific turtit, borcănat şi cu nări proeminente.
Dacă nu este copiat de pe internet şi dacă e prima sau printre primele tale încercări la o caricatură, e ok.
Cu timpul, prin studiu şi exerciţiu o să devii mai bun/ă, deoarece nimeni nu s-a născut învăţat.
E printe primele mele caricaturi, si nu i-am dat foarte mare importanta schitei, pe langa asta umbrele se vad mai bine in realitate decat in poza asta. Urechile nu prea le-am dat importanta nici lor chiar daca erau mari si ieseau in evidenta deci trebuia sa le fac bine, sunt clasa a 5 a si mai am ani buni de invatat pana sa capat experienta, nasul nu imi iese... o sa ma uit pe youtube cum se face, am desenat vreo 3 portrete dupa aia am vrut sa vad ce am dobandit cu ele, si eram destul de mandru de ce mi-a iesit dar ar trebui sa dau importanta fiecarui detaliu. Multumesc mult pentru observatii. Ti-as fi dat tie funda dar acum se bucura altcineva de ea. Bafta!
Mie mi se pare inregula caricatura.Si nu pot sa gasesc ceva gresit la ea.
Bafta!
Nu prea stiu sa desenez caricaturi si poza e asa de stearsa din cauza camerei de la telefonul soramii... mersi de pareri.
Acum merge. Incearca din nou, dar trebuie sa astepti putin... Foarte frumos desenul!
Kornelia33 întreabă: