Atunci cand respectivul amarat artist, invatat sa se lamenteze creand arta, are parte de momente ferice, nu mai poate crea. Asa e omul, e mult mai usor sa se lamenteze decat sa fie recunoscator, sa elogieze.
Cred ca ai gresit categoria. De fapt, citind si raspunsurile, sunt sigura ca ai gresit. Stai c-o chem pe Noname sa te mute la Sanatate sau Dragoste & Sex.
Nu, nu am gresit categoria! actul creator, artistic... suferinta transmisa prin teatru, dans contemporan, pictura, sculptura etc etc. in ce priveste raspunsurile ce vin sa le citesc, am luat pozitie pentru ca nu accept astfel de remarci deplasate! multumesc pentru intelegere!
Pai draga,cand spui actul creator, cam toata lumea se gandeste la ce se gandeste, trebuia sa fii mai specifica.
Cu tot respectul, tin sa va informez ca nu "toata lumea" se gandeste la "ce se gandeste"! actul creator este termen specific de specialitate, si cei ce raspund in maniera in care au raspuns i'au in deradere site'ul aici prezent si intrebarea insasi. sa zicem ca terminologia utilizata de mine induce in eroare "toata lumea" sau "cam toata lumea", oare nu este just sa gasiti o maniere "diplomata" de exprimare? Obscenitatea si ironia gratuita nu este in favoarea celui ce raspunde. intrebarea pe care am formulat'o este on intrebare de specialitate si in mod special in legatura cu psichologia. so inainte de a raspunde pentru a avea un numar ridicat de raspunsuri reflectati la ceea ce scrieti. mesaj valabil pentru toti cei ce gasesc "amuzant" de a ironiza intrebarea aici prezenta.
Uimită? De ce uimită?
După părerea mea, pentru majoritatea artiștilor (indiferent de domeniul de activitate) suferința este aproape vitală, pentru că servește drept muza, drept sursa de inspirație. Sunt mulți artiști care, când sunt fericiți, nici nu pot crea.
Cred că suferința este muza artei, fără care aceasta n-ar putea exista sau ar fi foarte săracă, seacă, incompletă.
anonim_4396 întreabă: